In urma cu cateva secole este numita prin notificarea cancelariei voievodului Stefan cel Mare de la 26 frebruarie 1490, simplu si frumos, Gura Humorului. Devine oras la anul 1904, ca o incununare a timpurilor, vegheat de Toaca si confluenta Humorului cu raul Moldova. Gura Humorului este o perla bucovineana, fiind declarat statiune turistica de interes national prin hotarare de guvern la anul 2005.
Aceste meleaguri striga prin ele insele farmecul unor locuri stravechi, pline de nemuritoare ecouri in arc peste timp si invesmantata in cea mai frumoasa credinta si traditie. Dumnezeu este prezent pretutindeni, prin biserici si catedrale, din care vom numi acum doar Sf. Constantin si Elena ori catedrala Nasterii Maicii Domnului ( foto alaturat).
Situat la o altitudine apreciabila, de 470 metri, orasul legenda este inconjurat si strajuit de natura vie a raiului pamantean, ca o definitie eterna a sufletelor dainuind de veacuri peste aceste locuri binecuvantate. Avand importante proprietati balneoclimaterice, Gura Humorului asteapta inapoi romanii plecati prin meleaguri straine, macar sa-l mai salute odata din vietile lor zbuciumate si mereu in cautare de fericita implinire. Oamenii locului nu si-au parasit niciodata obiceiurile, datinile ori credinta. Oriunde s-au raspandit in lumea mare, ei s-au intors mereu cu gandul aici, macar sa mai vada, macar sa mai simta, macar sa mai vorbeasca cu cei de “dincolo”, caci nimic nu moare in Humor, niciodata. Totul pare nemuritor, ca si cerurile de deasupra, ca si chipurile imbujorate ale fetelor care se perinda printre strazi ori prin bazarul de ieri, de azi, si dintotdeauna.
De aici a plecat prietena mea in urma cu ani si ani, in strainatati crunte, unde zile, luni, ba chiar ani in sir s-a straduit singura, doar ea stie cum, sa supravietuiasca si sa zambeasca intre propriile lacrimi de teama si singuratate. Stiti cum este sa nu cunosti undeva pe nimeni, sa fii doar tu cu tine, sa fii o tanara nevinovata si neajutorata, sa muncesti doar cu gandul la altii, la ai tai, tu sa nu gusti nimic din bunatatile lumii civilizate? Tu doar sa fii singura si sa plangi de bucurie ca ai mai trimis acasa un pachet, si sa te bucuri de bucuria celor care il vor primi…Tie doar sa ti se ceara, fara sa fii intrebat luni, ani, Doamne, mai fata, ce mananci, unde dormi, cum iti este, luni si ani in care nimeni din partea familiei poate ca nu te suna sa te intrebe toate astea, luni in care ai fi putut muri de o suta de ori…ai fi putut muri pe locuri straine de tara si casa ta….dar nu…ai strans din dinti si pumni cu putere si ai mers mereu mai departe…in peste 12 ani, ai scris o istorie a curajului si grijii fata de altii, niciodata de tine…iar eu am inteles. Am inteles cata forta emana in tine si ca niciun alt inceput nu e greu…
E frumos tare acest Humor…parca vegheaza sa te mai intorci macar o data, impreuna cu mine acolo…caci Dumnezeu contabilizeaza intotdeauna suferintele si nerecunostinta multora. Apoi face ecuatia finala si vine rasplata…vine ziua si restul vietii cand doar iubirea si indemnul ca inca mai poti te imping mai departe, catre telul tau, al meu, al nostru. Si asa, plini de speranta, darzenie, dragoste, izbutim si reusim sa ramanem mereu tineri si frumosi…
Ha! Cine stie cate femei tinere curate in suflet mai pribegesc singure prin lumea asta, departe de casa…cine stie cate femei tinere nu sunt sunate de parinti zile in sir…cine stie cate lacrimi de sperante si desarta suferinta se mai scurg…rauri si rauri de lacrimi se unesc si pana la urma seaca, pentru ca nu-i asa…la un moment dat nici macar sa plangi nu mai poti.
Da…am dat exemplul acestui oras mic dar minunat, pentru ca este si al meu de acum. Pentru ca s-a unit cu Targovistea mea draga prin mine si ea, mereu nesunati, mereu doar aceia carora li s-a cerut, mereu reusind singuri sa cucerim totusi cate o lume. O lume in care in sfarsit, ne-am regasit, caci povestile Dumnezeului nostru, al tuturor, nu se termina niciodata. Cristina a inceput sa fie ea insasi o poveste cand s-a ascuns sub paletii cruntului tir…si povestea a continuat…iar astazi, Humorul si macar mormantul tatalui ei o asteapta si NE ASTEAPTA, ca sa ne zambeasca si sa ne spuna: FITI FERICITI!
Se aude un cantec de jale pe plaiurile de acolo..dimprejur…se aude o chemare de departe si totusi, asa aproape, pentru ca ne canta in inima…se aude timpul, odata cu noi. Odata cu farmecul acestei asezari, de unde nu poti pleca niciodata fara sa te intorci ca sa-i faci cu mana lui Dumnezeu care te-a tinut puternica ( puternic) si care astazi, in sfarsit, ti-a daruit fiinta draga si iubita, cu care da, nimic nu mai pare imposibil.
