Picatura de poezie: Te voi cauta

Te voi căuta pretutindeni,
ca să îţi spun că tu
eşti inima mea.
Te voi căuta pretutindeni,
ca să-ţi pătrund sufletul,
ca să-ţi pătrund inima,
cum nu o va face
nimenea.

Şi-ţi voi dărui lumină,
pentru că eşti un soare.
Şi-ţi voi dărui dragoste,
ca să ştii cine sunt.
Şi-ţi voi şopti neîncetat,
Că-n sângele meu
Tu eşti stăpână.
Să nu opreşti nicicând,
acest vis, început într-o seară,
nemărginit,
pentru tine atunci,
neînchipuit.

Te caută un sărut rugător,
el se numeşte speranţă,
sau viaţă,
sau dragoste,
sau mai bine zis
dor.

Dacă un copac are o mie de ramuri,
atunci, bucuria mea,
va suspina cu o mie de lacrimi,
de fericire,
fiindcă tot ce eşti,
înseamnă iubire.

Vino…
Şi chiar de vei veni
Te voi aştepta,
Căci fără aşteptare,
Nu e nici dragoste.

Lumina din suflet

Un vânt adie uşor
Şi gânduri îmi răscolesc,
Trecuturi ce-au fost,azi mă dor.
Le uit,iar le vad şi privesc.

Primesc o rază de soare,
Pe chipul meu lăcrimând,
Mă aplec să culeg doar o floare,
Mă-ntorc la Viaţă şi gând.

O văd şi nu e, dar există
În inima mea pe deplin.
Amintiri ce se-ntorc şi insistă,
Spre ultimul vis şi suspin.

E toamnă şi-n suflet răcoare,
Mii de imagini revin,
Trecutul mă-ncântă şi doare,
Momentul e totuşi sublim.

Căci retrăiesc cine-am fost,
Şi ce-am însemnat pentru Ea,
Clipe-n extaz şi cu rost
În sufletul meu voi purta.

Singur m-alung în trecut,
Uitând că şi mâine e zi.
Ce voi avea de facut?
Voi plânge, zâmbi şi trai.

Icoana Iubirii e-n noi
Şi ce simţim, doar prefaţa
La ce va fi mai apoi,
În alt trecut, ca şi viaţa.

O pasăre cântă acum,
E-atât de aproape de mine,
Simt noul meu vis în alt drum
Şi-n alte clipe, divine.

Ecoul din amintiri,
Renaşte cu-n strigăt în noapte,
Mă cheamă spre alte trăiri
În vise, săruturi şi şoapte.

Lumina din suflet se-aprinde
Şi inima bate mai mult,
Un dor necuprins mă cuprinde,
Trăiesc, iubesc şi ascult.

Autor: Adrian Melicovici.
Poezie compusă în urmă cu doi ani.

Moartea lui Jean Constantin. Scurt remember.

Copilăria multora dintre noi a fost marcată la un moment dat şi de filmele acesteia. Într-unul dintre ele, Jean Constantin ( foto alăturat), alias Ismail din pelicula TOATE PÂNZELE SUS ne aducea mai mereu zâmbetul pe buze. Originalitatea marelui actor, care nu şi-a părăsit niciodată oraşul de origine, Constanţa,   a făcut ca filmele unde a jucat roluri memorabile să devină de neuitat şi prin prestaţia lui de adevărat profesionist.

 Jean Constantin a murit în propria casă la vârsta de 81 de ani, fiind găsit deja fără suflare, astăzi, 26 mai 2010. Era întins pe pat, aşteptând parcă un nou rol, de astă dată rolul omului care pleacă spre o eternitate pe care o resimţea tot mai mult în ultimul timp.

Nu mai are rost să reamintesc eu nenumăratele filme sau piese de teatru în care a jucat, o vor face alţii, care au şi pregătirea necesară şi dreptul mai mult decât mine. Pot doar să îl regret, să îmi amintesc şi să vă invit să urmărim împreună un clip Youtube de numai un minut în care Ismail bate tot cu polonicul ( Imagini din serialul de mare succes Toate pânzele sus).

Dumnezeu să-L odihnească în pace!

Un radio vechi poate mai bun decat orice

Păi, acuma nu că aş fi nostalgic după vechituri însă chiar aşa cred că stă treaba. Poţi şti ce se întâmplă în oraşul tău sau în restul lumii doar reglând aparatul de radio oriunde ai fi. În casă ori maşină ori pe stradă ori la iarbă verde…etc…etc. Adicătelea nu mai trebuie să fâţâi telecomanda ca la tv. Eşti acasă, îţi faci treaba şi asculţi, măcar aşa în surdină. Eşti la iarbă verde, mănânci sau prepari grătarul liniştit.

Acuma să nu îmi spună cineva că orice celular poate avea inclus în el un radio. E ok, însă dacă vrei să fii tu cu tine, e important să nu te streseze cineva la telefon. Un aparat de radio îţi poate „spune” atâtea lucruri. Poţi face ordine în casă sau găti cu aparatul de radio pornit fără griji. Poţi să îţi vezi de jobul tău în foarte multe cazuri parcă mai bine cu un radio instalat într-un colţ discret şi pornit în surdină.

Ba, poţi să faci chiar şi o mică ” afacere” cu un radio aşa cum am făcut eu acum ceva vreme. Am cumpărat unul de la un magazin ” 38″, adică din ăla cu reducere cu numai 4 ron! Greu de crezut, nu-i aşa? Seamănă cu ăsta din fotografia alăturată. Chilipir! Şi, pe cinstea mea, cu toate cele peste 70 de canale pe care le am în grila reţelei de cablu tv, tot la radio al meu  mă opresc. Tot ăsta cântă şi vorbeşte în legea lui, fără să îmi distragă atenţia vreun pic. Nu mai trebuie nici să întorci caseta, îl laşi acolo să trăncăne uşor.

Mare minune invenţia asta! Nici măcar nu te radiază. Doar îţi devine cel mai bun prieten în orice ipostază te-ai afla sau oriunde te duci. Iţi bei cafeaua dimineaţa liniştit iar dacă te duci prin parc e suficient să îţi iei unul micuţ şi să-ţi îndeşi căştile în urechi. Despre un radio sunt multe de spus, cu atât mai mult cu cât acesta a fost primul mijloc de comunicare în masă prin eter…

Vorba unuia, ce bine e să fii uneori ” în aer”.

Picatura de poezie: ARIPI DE INGER

ARIPI DE INGER

Privesc catre cer si intreb
Oare as putea sa fiu o pasare maiastra?
Privesc in neant si mai sper
Asa arata oare lumea noastra?

In noi si in ce emanam
In jur si spre clipe ce vor veni
Pentru ca zborul e lung
Si poate ca intr-o buna zi,
Cu totii pasari maiastre vom fi…

Nu stim un mare adevar:
Ca toti intr-un fel ingeri ne chemam
Aripile nu se vad, dar ele exista
Si-n timp, si-n spatiu,
si in istorie, totusi, rezista.

Poate ca fiecare din noi
Are sub aripi pe cineva,
Pe care il ocroteste
Si il iubeste.

Poate ca vorbele noastre sunt spuse,
dar nu le aude inca vibratia celorlalti
pe care vrem sa-i chemam linga noi,
In clipe si cuvinte nespuse.

Gandul nostru se impreuna fara sa ne stim,
fara sa ne vedem,
fara sa ne cunoastem,
si totusi…iubim,
nadajduim,
intelegem,
speram,
intr-o lume mai dreapta,
mai buna,
mai inteleapta,
pentru ca si eu si voi,
si toti ceilalti,
avem avem  ARIPI DE INGER.

autor: ADRIAN MELICOVICI

Legamantul sarutului

O raza de soare coboara spre mine,
Ar vrea sa ma aiba in plina lumina,
E calea iubirii, ce-acum ma alina
Cu forta si-n zile de azi, doar senine.

Ce chip pamantean se-abate in vis?
E adevarul ce nici nu-l stiam,
Desi printre randuri mereu il chemam
Cu dor si dorinta, de nedescris…

Si-i simt sarutul, ca si chemarea,
Usor o privesc printre lacrimi desarte,
De fericire si-acum mi-o imparte
Intr-un senin necuprins, precum marea.

Cuprind al ei trup cu tot ce mai sunt,
Usor o mangai cu vorba si viata,
Caci nu-i destul, ar fi doar prefata
Intr-un sarut de azi, legamant.

Ea tremura lin, cu capul plecat
Si eu o sarut mereu, infinit,
Pe buze si ochi, intr-un lant nesfarsit
Ce nu se va rupe, ni-i scris si ni-i dat.

Sporadice soapte ne cheama-n trairi,
In vraja din clipa si-n magic destin.
Nu pot sa mai cred dar usor imi revin,
Sa simt, sa iubesc, in noi amintiri…

E noapte si luna surade cu noi
Ca un balsam sufletesc daruit.
Pentru inimi de-acum ce s-au intalnit
Sa fie-mpreuna si azi si apoi.

Din intuneric iubire mi-a dat,
Prin tot ce e ea, prin tot ce imi spune
Cu vocea ei calda, creata anume,
Fiori si dorinti, asa mi-a lasat.

As vrea un desen intre stele, cu ea,
Sa scriu “Te iubesc” cu a ei stralucire
Rostind vorbe calde mereu si-n nestire,
Din toata fiinta si inima mea.

( autor A. Melicovici).

Cum mi-am petrecut inceputul sfarsitului

Totul a început de la următoarea ştire de pe un canal TV: ” FMI nu a cerut guvernului de la Bucureşti să taie salariile şi pensiile bugetarilor. Mai mult, Fondul s-a fi opus iniţial acestei măsuri şi a propus creşterea taxelor şi impozitarea celor bogaţi. Declaraţiile aparţin şefului FMI, Dominique Strauss Kahn ( foto alăturat)  într-un interviu acordat France 2, citat de RFI„.

Personal, eu cred că omul ăsta MINTE. Fondul Monetar Internaţional se confruntă cu o situaţie fără precedent, în care efectele dramatice care se pot repercuta asupra unei mari părţi a populaţiei defavorizate a românilor ar putea plasa instituţia internaţională într-o lumină nefavorabilă. Şi aşa este considerată o sperietoare, timpul a dovedit-o.  FMI face după opinia mea un fel de joc ” ba nu eu, ba tu”, aruncând săgeţi de peste Atlantic asupra unui guvern şi aşa devenit nepopular datorită măsurilor pe care intenţionează să le aplice.

Sindicatele din România au prins din zbor declaraţia ” stimabilului” de la canalul francez de televiziune. O declaraţie iresponsabilă sau cine ştie, poate aruncată deloc întâmplător…

Experimentele făcute de FMI au dat greş în majoritatea ţărilor care i-au cerut sprijinul financiar. Acea ” undă verde” celebră care dă încredere în economia unei ţări de către Fond costă mult. Acum, dacă măsurile luate de guvernul Boc vor fi totuşi aplicate, vom avea spitale arhipline, care spitale sunt şi ele într-o situaţie dificilă, foarte probabil noi cazuri de suicid, scăderea natalităţii şi creşterea mortalităţii, scăderea consumului, afectarea sistemului bancar  şi aşa mai departe…

Când au început discuţiile guvernului Boc cu patronatele m-am scărpinat uşor pe moalele capului. Când patronatele au fost de acord, mămăliga era gata şi o puteam servi cu smântână liniştit. Cică face bine la răceală. Pe la a 10-a înghiţitură l-am văzut şi pe domnul care e şef la FMI spunând că nu ei, ci ai noştri…au decis aia şi ailaltă. În momentul acela mi-a scăpat lingura din mână. Când au apărut reacţii de la Bucureşti, mi-a dispărut pofta de mâncare. Apoi şi e pe bune, am făcut iarăşi febră.

Sindicatele au anunţat că pe 31 mai vor declanşa greve fără precedent, că vor înconjura parlamentul în vreme ce ministrul Boc continua să explice că dacă nu acum, atunci când?

FMI a spus să scadă fondul de salarii ale bugetarilor cu 20 la sută. Să îngheţe pensiile. Minciuni. Când am auzit-o şi pe asta m-am aşezat pe pat şi am adormit. Iar când m-am trezit, pentru că uitasem tv. deschis, am auzit în continuare că Fondul e curat ca lacrima, el nu şi nu…

Atunci am înţeles că minciuna vine de fapt din ambele părţi pentru că nu-i aşa, adevărul e întotdeauna la mijloc. Totuşi, am mari îndoieli că guvernul Boc ar fi decis fără imboldul Fondului măsurile de austeritate pentru care îşi asumă răspunderea. Sunt convins că Fondul experimentează pe spinarea românilor gradul de suportabilitate şi au înţeles şi ei asta din moment ce imediat cum au părăsit România au întors-o ” ca la Ploieşti”.

Într-un târziu, ştiam deja că am petrecut chiar şi în timpul servirii mesei începutul sfârşitului. Dar am totuşi o dilemă, poate mă ajută careva: al cărui sfârşit?