RSS Feed

Cum mi-am petrecut inceputul sfarsitului

Posted on

Totul a început de la următoarea ştire de pe un canal TV: ” FMI nu a cerut guvernului de la Bucureşti să taie salariile şi pensiile bugetarilor. Mai mult, Fondul s-a fi opus iniţial acestei măsuri şi a propus creşterea taxelor şi impozitarea celor bogaţi. Declaraţiile aparţin şefului FMI, Dominique Strauss Kahn ( foto alăturat)  într-un interviu acordat France 2, citat de RFI„.

Personal, eu cred că omul ăsta MINTE. Fondul Monetar Internaţional se confruntă cu o situaţie fără precedent, în care efectele dramatice care se pot repercuta asupra unei mari părţi a populaţiei defavorizate a românilor ar putea plasa instituţia internaţională într-o lumină nefavorabilă. Şi aşa este considerată o sperietoare, timpul a dovedit-o.  FMI face după opinia mea un fel de joc ” ba nu eu, ba tu”, aruncând săgeţi de peste Atlantic asupra unui guvern şi aşa devenit nepopular datorită măsurilor pe care intenţionează să le aplice.

Sindicatele din România au prins din zbor declaraţia ” stimabilului” de la canalul francez de televiziune. O declaraţie iresponsabilă sau cine ştie, poate aruncată deloc întâmplător…

Experimentele făcute de FMI au dat greş în majoritatea ţărilor care i-au cerut sprijinul financiar. Acea ” undă verde” celebră care dă încredere în economia unei ţări de către Fond costă mult. Acum, dacă măsurile luate de guvernul Boc vor fi totuşi aplicate, vom avea spitale arhipline, care spitale sunt şi ele într-o situaţie dificilă, foarte probabil noi cazuri de suicid, scăderea natalităţii şi creşterea mortalităţii, scăderea consumului, afectarea sistemului bancar  şi aşa mai departe…

Când au început discuţiile guvernului Boc cu patronatele m-am scărpinat uşor pe moalele capului. Când patronatele au fost de acord, mămăliga era gata şi o puteam servi cu smântână liniştit. Cică face bine la răceală. Pe la a 10-a înghiţitură l-am văzut şi pe domnul care e şef la FMI spunând că nu ei, ci ai noştri…au decis aia şi ailaltă. În momentul acela mi-a scăpat lingura din mână. Când au apărut reacţii de la Bucureşti, mi-a dispărut pofta de mâncare. Apoi şi e pe bune, am făcut iarăşi febră.

Sindicatele au anunţat că pe 31 mai vor declanşa greve fără precedent, că vor înconjura parlamentul în vreme ce ministrul Boc continua să explice că dacă nu acum, atunci când?

FMI a spus să scadă fondul de salarii ale bugetarilor cu 20 la sută. Să îngheţe pensiile. Minciuni. Când am auzit-o şi pe asta m-am aşezat pe pat şi am adormit. Iar când m-am trezit, pentru că uitasem tv. deschis, am auzit în continuare că Fondul e curat ca lacrima, el nu şi nu…

Atunci am înţeles că minciuna vine de fapt din ambele părţi pentru că nu-i aşa, adevărul e întotdeauna la mijloc. Totuşi, am mari îndoieli că guvernul Boc ar fi decis fără imboldul Fondului măsurile de austeritate pentru care îşi asumă răspunderea. Sunt convins că Fondul experimentează pe spinarea românilor gradul de suportabilitate şi au înţeles şi ei asta din moment ce imediat cum au părăsit România au întors-o ” ca la Ploieşti”.

Într-un târziu, ştiam deja că am petrecut chiar şi în timpul servirii mesei începutul sfârşitului. Dar am totuşi o dilemă, poate mă ajută careva: al cărui sfârşit?

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

2 responses

  1. al lumii …….:D

    Apreciază

  2. Dap, chiar ca al lumii…merge raspunsul…

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: