Muzica din noi. Ganduri de-a valma la ceas tarziu

Da, muzica din noi, din suflet este aceea pe care ne-o inspira ceea ce simtim, traim. O ascultam toata viata, cata vreme ramanem romantici si increzatori in puterea iubirii. Cantecul din noi insine este de fapt un refren al sentimentelor, pe care le nutrim fata de cineva, anume, pana la sfarsitul vietii. Uite ca si scriitorii, unii, mai au opinii. Si aceasta este opinia MEA.

Daca stii sa intelegi anotimpurile, atunci si natura timpurilor te va iubi asa cum si tu respecti ceea ce Dumnezeu a daruit acestui pamant. Respectul fata de frumos este oglinda a ceea ce suntem. Asa ca haideti, intindeti mainile catre mine si eu le voi intinde catre voi, ca sa ascultam impreuna muzica din suflet.

Clipa din noapte

Frumuseţea nopţii,
este frumuseţea vieţii,
a gândurilor,
a simţirilor,
a trăirilor,
a speranţelor,
care după ce astrul
dintre stele,
se ascunde în univers,
renasc în primii zori
ai dimineţii.

Mă citesc mai bine
în suflet,
ca să-mi poţi atinge,
bătăile inimii.
Mă aşez între crinii
care cândva, zâmbeau
odată cu timpul
Şi aud cântecul fericirii,
al iubirii,
al nemuririi,
printre caldele tale şoapte,
în clipa din noapte.

Steaua din suflet

Cine din mine alearga
Spre alt Destin?
Cine din mine se
rataceste in labirintul vietii?
Cine ma cheama
spre colt de senin?

Da, stiu, este Viata
cu farmecul ei,
Patrunzatoare ca apa in stanca
Astrale dorinti
Printre ele m-arunca
Sa ma imbat din alta pornire
cu freamat din inima
Spre alta iubire…

Vedeti…simtiti…
odata cu mine,
cum va patrund
stele in suflet,
si-apoi se ascund ca visul pierdut
In noi, stralucind,
Apoi, renascut…

Esenta iubirii este oriunde
Fior nestiut, adanc se ascunde,
Vibratia trece prin ganduri,
Si scriem o fila din noi insine
In mii si mii de randuri,

Mi-e dor de acum
De nu stiu cum sa va spun
Insa o clipa,
am sa ma inchid in cuget
Ca sa va pot arata,
cu emotie,
si lacrimi de bucurie,
STEAUA DIN SUFLET

Puntea suspinelor

 Crezi că eşti
departe de mine,
dar nu e deloc aşa.
Mi-e dor să visez,
odată cu tine
printre trăiri
printre suspine,
alergând după al tău sărut
sorbindu-te prin cupa
dorinţei
necunoscut
şi neştiut.

Renasc în ceasul trezirii
pictându-te la nesfârşit
în al meu gând,
ca şi când
dintotdeauna noi doi,
ne-am iubit.

Speranţe şi vise,
săruturi şi nopţi,
dimineţi interzise,
aşa m-am lăsat dus
şi purtat de fiinţa ta
cu ochii închişi
spre soarele vieţii
de farmecul tău
şi tot ce eşti tu
cucerit şi răpus.

Ştiu după atâta timp,
că iubeşti şi iubesc
în infinită primăvară,
anotimp.
Îţi sorb săruflarea,
privind către cerul
tot mai senin
şi albastru necuprins
ca marea.

Oftez după ce ştiu că va fi
te vreau aici
ca să te pot iubi,
Nu-ţi vreau numai gândul
ci trupul fierbinte,
tremurând a noi clipe
de plăceri
şi aduceri aminte.

Îţi scriu acest simplu vers,
clădind pas cu pas,
nemurirea drumului nostru
doar împreună,
lăcrimând a fericire,
în al nostru univers,
şi tot ce ne leagă,
trupeşte,
şi sufleteşte.
Este puntea suspinelor.

Autor: Adrian Melicovici

Curaj feminin sau ce…

Acum, eu nu ştiu care vă temeţi de şerpi şi care nu însă mie unul mi se face pielea găinii numai când îi văd. Întrebarea pe care mi-o adresez eu şi v-o adresez este următoarea: ce vă inspiră imaginea alăturată, frumuseţe feminină, sexualitate sau curaj? Poate că vă inspiră altceva…

Un lucru e clar: de unde vine frumuseţea acestei fotografii, de la femeia dezbrăcată şi corpul ei expus ochiului, de la îmbinarea oarecum excentrică dar şi ce se doreşte interesantă cu şerpii încolăciţi peste ea…eu nu ştiu ce să spun şi totuşi îmi place poza, ce vreţi…sper să vă placă şi vouă şi poate cineva va lăsa vreun coment să îmi spună ce înţelege din ea şi dacă îi place, de ce…

Forta launtrica

Este cea mai puternică „armă” a noastră împotriva obstacolelor vieţii, dar şi pentru a ne putea îndeplini aspiraţiile şi idealurile. Optimismul în tot ceea ce dorim să facem, să realizăm, nu trebuie să fie, normal, exagerat dar nici nu cred că trebuie să lipsescă. Scriu aceste reflexii proprii pentru a putea să adun măcar câteva opinii vis-a-vis de subiectul ales.
Pentru mine, personal, forţa lăuntrică este un „as din mânecă” la îndemâna oricui. Ceea ce simţim la un moment dat în noi înşine pentru cineva sau ceva anume, se exteriorizează sub diverse forme şi ne dă puterea de a merge mai departe către reuşită. Şi cel mai simplu om de pe pământ poate avea o putere foarte mare, atâta doar că nu se prea pricepe adeseori să o canalizeze în favoarea lui.
Să luăm pe rând câteva subiecte, puţine dar vitale în existenţa noastră:

IUBIREA
Se întâmplă să iubeşti încetul cu încetul sau dintr-o dată, forma ataşării de cineva anume nu mai contează. Ceea ce contează este arta conversaţiei, a comunicării, a înţelegerii reciproce şi mai ales a lipsei de egoism. Cred că în materie de iubire este foarte important să vrei să cunoşti ce îşi doreşte celălalt, în orice situaţie şi să tragi o concluzie apoi cât mai rapidă pentru a nu porni pe un drum greşit. Se spune că multe cupluri se formează în momentele ” orbilor” şi aşa este. Dar această orbire vine din cauza lor, şi nu din alt motiv. Există şi paradoxuri, deseori, consumi o relaţie vreme oarecum îndelungată şi doar aşa îţi dai seama cam cum stă treaba, ca să poţi spune ori că e totul ” ok” ori că trebuie să tragi linie şi să pui ” finish”.Paradoxul vine din faptul că alte relaţii, încep să se consume direct, din primele ore şi intuiţia din suflet, adăugată unei atitudini cerebrale ” la urgenţe”, ne poate determina să luăm o decizie mult mai rapidă. Adică vorba românească ” bate fierul cât e cald” e tare adevărată. Şi asta în orice situaţie, nu numai în relaţiile de cuplu.

REALIZAREA PROFESIONALĂ:
Aici e aici. Din păcate, vorba lui Badea, trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Aş adăuga că în România, asta ne cam face să ne pierdem deseori timpul. Eu cred că realizarea profesională ţine şi de pasiune, de alte elemente care te fac să ai succes în meseria ta. Dar în ţara noastră, se discută mai mult despre şomaj şi despre ” reconversia profesională” decât despre ” reconversia pasională”. Statul oferă prea puţin, iar mulţi nu reuşesc să profeseze ceea ce le place din cauza situaţiei socio- economice. Grija de mâine într-un haos naţional este în top, în locul plăcerii de a avea profesia dorită. Fireşte că există şi excepţii, însă acestea le descoperim numai în oraşele mai mari unde mentalitatea a evoluat înaintea altor lucruri.Lipsa locurilor de muncă, obligaţiile şi responsabilităţile familiale creează la noi o dramă demografică şi socială. S-a cam dus naibii goana după realizarea profesională, pentru foarte mulţi. Adică atunci când cineva de exemplu pictează dar nu poate face acest lucru pentru a-şi materializa creaţiile, preferă un job bun, cu mai mulţi bani, din care să poată trăi mai liniştit.E o discuţie lungă, oricum, şi aici.

REALIZAREA ASPIRAŢIILOR:
Am ajuns în locul unde aş putea spune că e punctul pe „I”. Vrem să facem ceva viabil în viaţă, care să rămână în urmă şi care să dăinuie în arc peste timp. Ne lovim de tot felul de piedici, obstacole aşteptate şi mai mult neaşteptate. Cred că o consecvenţă, ambiţie şi insistenţă în a realiza ceva până la urmă, nu ar strica. Cea mai mai mare greşeală poate fi propria noastră grabă. Eu zic aşa: dacă vreau să fac ceva în viaţă, legat de ceva creativ sau sentimental, nu mă las. Şi la 70 de ani dacă acel ceva iese la ” suprafaţă” şi se împlineşte, tot se cheamă că am reuşit.

EPILOG: FORŢA LĂUNTRICĂ:
Cum am mai spus, din interiorul nostru poate pleca totul. Legile rezonanţei, cele nescrise, cele care nu sunt tipărite în niciun manual sunt legile noastre proprii. Sunt ceea ce ne determină să simţim, să dorim, să luptăm, permanent, pentru a putea învinge în viaţă şi a reuşi să facem cu răbdare şi cap ceea ce ne dorim. Forţa lăuntrică este esenţială pentru orice şi pentru oricine. Când ne vom descoperi această forţă, atunci vom putea spune că suntem luptători de succes şi vom adăuga poate scriind, poate rostind, sau poate în subconştient, că DE ACEEA E FRUMOASĂ VIAŢA!

Si cauta fericirea

Doar valurile ne stropesc
În clipa sărutării,
Şi-atunci îţi spun: cât te iubesc!
Şi-adio depărtării.

Zâmbeşti cu sufletul mereu
Şi îmi şopteşti divin
Că suntem unul, tu şi eu,
Şi noi suntem senin.

Albastrul vieţii e profund
Precum nemărginita mare
Şi-n farmecu-ţi mă tot afund:
Eşti suflet şi eşti soare.

Nimic nu mi se pare greu
Când te citesc în vis
Şi azi , şi mâine şi mereu
În nopţi de nedescris.

Se-aude colo-n ce va fi,
Un timp care ne cheamă,
E clipa când ne vom iubi,
Şi-atunci îţi spun: ia seamă,

Să crezi mereu în steaua ta,
Să crezi în fericire,
Şi al tău gând se va-ndrepta
Spre dulcea nemurire.

Din al tău suflet să alungi,
Tristetea tinereţii,
De vrei departe să ajungi,
Şi-n frumuseţea vieţii.

Cu toţii alergăm de-acum
Să ştim cum e iubirea,
Şi vino aici, în al meu drum
Şi caută fericirea!

autor: Adrian Melicovici