RSS Feed

Monthly Archives: Iulie 2010

O frunză rătăcită in sufletul tau

Posted on

” O, cât aş vrea să fiu,
Să mă ştiu,
Doar o veştedă frunză,
Purtată de vânt,
În singurătatea clipei
Eterne.
Aş ajunge adunat
De prin firul de iarbă,
Ca un tainic legământ.
Şi m-ai lua cu tine,
Să îmi sorbi picătura de rouă,
Ca pe o licoare
Ademenitoare,
Intrând împreună cu mine,
În vraja pictată de neuitare.

Vai, câte frunze cad
Printre noi,
De vânturi purtate,
Cu rouă de lacrimi,
În singurătate.

Am zburat peste viaţa de-acum,
Ca ultimă urmă,
Pe neştiut drum,
Făcându-mă scrum.
Şi-atunci, fericit,
M-am risipit,
În sufletul tău,
De-acum ocrotit.

Măcar o adiere de amintire,
Încearcă să-mi dai de ştire,
Că totuşi,
Deşi nu ştiu cine eşti,
Când şi tu vei fi,
O frunză anume,
Purtată prin lume,
Nu uita să zâmbeşti,
Şi cândva,
Din suflet te rog,
De roua şi scrumul
din mine,
Să-ţi aminteşti.”

Aşa cugeta
Pe cărări neştiute,
Din copacul fericirii,
O frunză rătăcită,
În căutarea iubirii.
Ce trist:
Ea nici azi nu a mai fost
Măcar veştedă,  găsită.

Autor : Adrian Melicovici, 28 iulie 2010

Noaptea Destinelor, romanul meu, un roman al singuratatii interioare

Posted on

După ce intr-o altă cronică, de la începutul anului, maestrul şi scriitorul George Toma Veseliu analiza printr-o critică verticală romanul meu ECOURI DIN SODOMA SI GOMORA, comparându-mă cu un fel de Hemmingway sau aducând în favoarea mea argumente care asemănau porţiuni ale stilului meu cu influenţe din Gorki, Camil Petrescu sau aveam cumva chemări ” homeriene”, iată că a venit timpul unei cronici şi despre Noaptea Destinelor, roman pe care l-am publicat în iunie 2010, chiar de ziua mea.

Al doilea roman al meu, este denumit de semnatarul cronicii critice literare din prestigioasa publicaţie IMPACT ca fiind un ” roman al singurătăţii”. Nu uită nici să mă sancţioneze pentru expresiile folosite de personaje, este adevărat, vulgare, dar acesta îmi este stitlul, prefer originalitatea şi adevărul cotidian decât cosmetizarea sa.

Maestrul George Toma Veseliu suprinde aproape perfect starea mea, căutările mele, intenţiile chiar, înţelegându-mi existenţa aproape ca nimeni altul, citind cărţile mele pe nerăsuflate, cum bine a specificat şi neuitând niciodată să fie alături de mine pentru a-mi atrage atentia acolo unde este cazul. O face însă bine intenţionat. Domnia sa şi nu numai spune că sunt un autor de succes, eu spun că sunt un autor care vine din urmă. În orice caz, nu pot decât să mă simt onorat de ceea ce spune domnul Veseliu despre mine şi să-i mulţumesc şi pe această cale.

Dar iată, câteva fragmente, din materialul apărut în IMPACT DÂMBOVIŢEAN, semnat de maestrul George Toma Veseliu:

La lansarea romanului „Noaptea destinelor”, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2010, editorul Mihai Stan observa cu pertinenţă că Adrian Melicovici este prozatorul de succes care urmăreşte un segment de lectori, ignorând, mai mult sau mai puţin, pretenţiile unei critici riguroase în folosul purei plăceri a lecturii.”

„Într-adevăr, aşa cum notam la apariţia romanului Ecouri din Sadoma şi Gomora, Editura Independent Film, 2009, Bucureşti, roman de succes, un soi de rara avis, într-o lume a criticii care cultivă exigenţe justificate (cu rezultate paradoxale însă), proza lui Adrian Melicovici captează, fură, dezarmează lectorul capabil să despice firul în patru. Atât în primul roman cât şi în al doilea declanşează o adevărată furie a lecturii. Pentru cei care sunt obişnuiţi cu un gen de proză elaborată, ermetizată, complexă şi complicată cu tot soiul de simboluri, paralele, trimiteri intelectuale la zone de cultură până la limitele mitologiilor şi variilor filozofii existenţiale, proza lui Adrian Melicovici pare prin scriitura superfluă, chiar agresiv superfluă, dar ea, paradoxal e doar o momeală pentru cei naivi.

Adrian Melicovici nu poate fi citit decât într-o singură cheie: pe nerăsuflate, fără prejudecăţi şi fasoane. Cine determină o atare abordare? Desigur mişcarea epică, poezia faptelor, mâna neîndurătoare a destinului, a acelei „nopţi a destinelor”.

 

 

O dragoste virtuală pe Internet. O lume, cea a tinerei generaţii, pe care romancierul o cunoaşte ca nimeni altul. Totul se organizează de la sine, autorul creează o structură coerentă, o arhitectură epică solidă.

Cartea este rotundă şi-şi urmăreşte evoluţia personajelor cu artă. E un roman al iubirii disperate, lipsit de prejudecăţi, deşi pare uneori să fie tras în jos de un moralism care-l urmăreşte pe autor şi pe personajele sale, constant. Drama masculului însingurat, părăsit, trist, care străbate străzile Cetăţii de Scaun descoperind un manuscris misterios, dar fără relevanţă epică, se amplifică cu fiecare clipă a vieţii. El tânjeşte în însingurarea sa după tiranica posesie feminină pentru acea căutare, zică-se a sufletului pereche. Interesant este că reuşeşte, deşi uneori agasant, să filozofeze el autorul cu personajul său pe idei, uneori stupid formulate, de etică, pe idealul de bucurie a vieţii, a depăşirii momentului de criză. Motivul dezabuzării, flancat de un puternic curent al speranţei este prezent în ambele romane.

Nenorocirile, destinul implacabil, sărăcia cruntă, întâmplările nefaste, Oana, o proiecţie de stranie poezie, moare secerată de demenţa tinerilor teribilişti. Liviu – masculul, copilul de bani gata, iubitul ei venit la întâlnire, o sfarmă cu motocicleta de negrul asfalt – o viaţă pentru o viaţă – viaţa unui câine.

Personaje creionate cu o peniţă de maestru, personaje voluntare feminine, pline de poezie dar şi de vulgaritate, prozatorul plăteşte un tribut în expresii nefericite din zona organului…

Apoi lumea copiilor rămaşi orfani, crescuţi cine ştie de cine, în case fără speranţă, în orfelinate, un dram de bucurie pâlpâie în ochii lor nevinovaţi.

E un mod de insinuare în structura epică a unor întâmplări cu tâlc. Cele trei fetiţe adună în jurul lor o sumă de fapte care sporesc interesul spre aflarea unui adevăr. Cartea îşi propune să dezvăluie un mister, fără însă a-l lămuri pe deplin. Regimul paranormal, zona misteriosului, miracolul sunt tot atâtea mijloace de a desluşi ceea ce pare imposibil de desluşit: Visul ca realitate, realitatea ca vis, coincidenţe de natură romantică dau romanului o alură modernă, deşi de undeva nişte adieri sentimentaloide din abatele Prevost ne dă senzaţia alertă a naraţiunii lui Manonlescau.”

Pentru cine doreşte să citească materialul complet îl puteţi citi CHIAR AICI sau puteţi accesa şi pentru alte cronici interesante despre autori contemporani, noul meu partener media, IMPACT LITERAR.

 

Prieteni, să ne reamintim împreună în fişierul video de numai câteva minuţele de dedesubt cam ce spuneau distinşii oameni de cultură George Toma Veseliu şi Lucian Grigorescu, cu criticile de rigoare, în 11 decembrie 2009.

Aripile increderii. I have a dream

Posted on

Nu vă mai spun cât de mult înseamnă încrederea cuiva în forţele tale. Nu vă mai repet ce înseamnă optimismul şi puterea pe care ţi-o dă la un moment dat pasiunea pentru ceea ce faci, pentru ceea ce vrei să realizezi în viaţă. Iar când cineva începe să fie cu gândul şi sufletul la tine, zi de zi, ceas de ceas, atunci implinirea de sine vine încet şi sigur.

Sunt foarte mulţi cei care strâmbă încă din nas şi în faţa evidenţei. Inclusiv cei care trebuiau să îţi fie alături la un moment dat. Însă oamenii sunt atât de parşivi, mulţi dintre ei, încă…şi din păcate…există o vorbă românească ce spune că roata se învârte. Că sus e un Dumnezeu care îţi vede zbuciumul sufletesc, trăirile, ambiţia şi persistenţa în propriile idealuri. Şi atunci, îşi întoarce cand te aştepţi mai puţin faţa către tine iar steaua ta, neştiută şi nevăzută, începe să răsară în toată splendoarea ei, ca o răsplată a ceea ce eşti, ca o mângâiere a aşteptărilor tale, ca un efect al anilor petrecuţi cu gândul şi cu fapta la ceea ce ţi-ai propus în viaţă.

Cerurile au început dintr-o dată să mi se deschidă, în plină rouă a dimineţii, de cum m-am trezit din visul nopţilor pierdute în rătăcirea unor speranţe. Şi acum, în această clipă, m-am trezit din visul astral în cel real.

Sunt fericit. Ce dacă am fost umilit şi chiar batojocorit la un moment dat. Ce dacă au râs cei care au minţit că e imposibil să fac ceea ce pare imposibil. Astăzi, rânjetul le-a încremenit pe chip şi au rămas în urmă, datori în faţa lui Dumnezeu pentru păcatele lor şi pentru piedicile pe care au încercat să ţi le pună, când tu credeai că de fapt, te ajută.

Toată lumea ştie deja cuvântul de neuitat ” I have a dream”.
Astăzi, mai fericit şi mai puternic ca niciodată, vă spun vouă, tuturor celor care citiţi această postare, să nu renunţaţi niciodată la visele voastre. Să nu vă lăsaţi călcaţi în picioare de ipocrizia chiar a ” duşmanului din casă”, prietenii false şi de răutăţi întotdeauna trecătoare şi peste care poţi trece prin ceea ce eşti, prin ceea ce faci, ca om şi ca suflet.

Nu vă pierdeţi în cuvintele şi faptele pline de venin ale ” binevoitorilor”. Să credeţi cu toţii mereu în steaua voastră, aşa cum am crezut şi eu atâţia ani. Iar când vă treziţi, dimineaţa, priviţi-vă în oglinda vieţii şi repetaţi-vă la nesfârşit:
I HAVE A DREAM.

P.S. Nu uitati sa vizualizati si postarea precedenta, ca sa fiti mai fericiti un pic cu RADIO CLICK

Interviu exclusiv:Romania este invizibila pentru americani

Posted on

IN URMA CU CATEVA LUNI, LUAM ACEST INTERVIU DIRECTORULUI ZIARULUI NEW YORK MAGAZIN, GRIGORE CULIAN, STABILIT DE MAI MULTA VREME LA NEW YORK. DACA DORITI SA VA REAMINTITI VA DORESC VIZUALIZARE PLACUTA.

Un interviu luat de Adrian Melicovici in urma cu cateva luni preluat si de presa judeteana la vremea respectiva.

ATENŢIUNE:PRELUAREA ACESTUI MATERIAL FĂRĂ APROBAREA AUTORULUI INTERVIULUI DE CĂTRE ALTE MIJLOACE MEDIA JUDETENE SAU NAŢIONALE,ATRAGE ACŢIONAREA ÎN INSTANŢĂ ŞI CONSTITUIE CONFORM LEGILOR ÎNCĂLCAREA DREPTURILOR DE AUTOR.

Crunta realitate transmisă de la New York:

ROMÂNIA ESTE INVIZIBILĂ PENTRU AMERICANI

aceasta este afirmaţia directorului ziarului New York Magazin,Grigore Culian, printre altele,într-un amplu interviu pentru Melicovici.ro in urma cu cateva luni.
Grigore Culian este singurul jurnalist roman care a intervievat-o pe soţia fostului preşedinte american,Hillary Clinton in anul 2002.(foto alăturat)

În răspunsurile acvordate cu maximă deschidere de către directorul prestigioasei publicaţii americane din New York,Horia Roman Patapievici este criticat extrem de dur.

Din sumar:

” -România este practic invizibilă pentru americani, ţara noastră riscă să devină o populaţie, în loc să fie un popor
-Românii din SUA se află pe ultimele locuri la infracţiuni, într-o ţară unde trăiesc peste 170 de grupuri entice!
– În fiecare an, în America, sunt judecaţi şi condamnaţi (în medie) doi senatori sau congresmani.
– În ultimii 20 de ani asistăm la o “cârdăşie” a celor care au confiscat puterea în decembrie 1989. Ei au jefuit România, prin rotaţie, acaparând economia şi pârghiile puterii. Restul e doar un simulacru de democraţie, pus ca décor în faţa Occidentului.
Câtă vreme autorităţile locale vor face politica partidelor pe care le reprezintă, beneficiile cetăţeanului vor fi minime.
– Istoria şi Cultura acestui popor au fost îngropate odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român a d-lui Horia Roman Patapievici. Politica “modernismului” promovat~ de ICR este un dezastru pentru Cultura Românească.”

BIOGRAFIE GRIGORE CULIAN:Fondator şi editor al săptămânalului de limbă română New York Magazin care apare la New York, (în 4000 de exemplare – 36 de pagini) fiind distribuit şi în comunităţile româneşti din statele California, Florida, Michigan, Ohio, New Jersey, Georgia, Oregon, Texas, Connecticut, Pennsylvania.
Grigore Culian s-a născut la 22 aprilie 1952 în Bucureşti. Tatăl, Hampartum Culian, fost deţinut politic, s-a născut la Batumi, Armenia în anul 1918 şi a decedat în septembrie 1996 la Bucureşti. Mama, Zamfira Culian e născută la Buhăesti, jud. Vaslui si este recăsătorită cu Heilpern Gerson, alături de care trăieşte şi astăzi în Israel. Soţia, Tudoriţa „Bibi” Culian (cu care este căsătorit de 30 de ani), născută în 1954 la Bucureşti, a fost componentă a echipelor reprezentative de handbal (junioare, tineret şi senioare) ale României, pentru care a jucat peste 80 de meciuri internaţionale. Împreună au o fiică, Andreea Maria Culian, născută în 1977 la Bucureşti, absolventă a New York University – Stern Business School, actualmente director de marketing la Dresdener Bank din New York şi asistent în relaţiile instituţiei financiare amintite cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
Grigore Culian este absolvent al Liceului „C. A. Rosetti” şi al Scolii Populare de Artă din Bucureşti – secţia contrabas. În perioada 1975-1989 activează ca artist liber-profesionist (cu atestat solist instrumentist categoria I) în mai multe formaţii de muzică pop cu care întreprinde turnee artistice în ţară şi în străinătate (Cehoslovacia, Ungaria, RDG, RFG etc.). La 20 februarie 1989 cere azil politic în SUA , cerere aprobată de oficialităţile americane cu statutul „political asylum granted”. În România nu a fost membru al Partidului Comunist Român sau al altor organizaţii politice. Acceptat în SUA, activează ca instrumentist în mai multe formaţii de jazz americane şi concomitent lucrează ca redactor la săptămânalul de limbă română „Micro Magazin” (1993-1995). Termină un curs de jurnalism (Publishing Management) la cotidianul american „The New York Times”. La 4 aprilie 1997 fondează – împreună cu fiica, Andreea Maria – săptămânalul de limbă română „New York Magazin”

INTERVIU CU DIRECTORUL ZIARULUI NEW YORK MAGAZIN,GRIGORE CULIAN.( un material realizat de Adrian Melicovici )

De ce aţi ales să părăsiţi România?
Răspuns: “Exilul nu l-am ales, ci ne-a fost dat”, ca sa-l citez pe marele nostru artist şi bun prieten al meu Gheorghe Zamfir. n februarie 1989, când am părăsit România,nu mai era nimic de făcut acolo, deşi noi, artiştii (aceasta a fost meseria mea în ţară, unde am cântat 22 de ani la la contrabas, în diferite trupe, printre care şi “Romanticii”) trăiam ceva mai bine decât “restul lumii”. Motivul principal al “fugii” mele a fost însă fiica mea, Andreea, care avea atunci 12 ani. Mi-am dat seama că nu are niciun viitor într-un regim represiv brutal, cum era regimul Ceauşescu. Timpul mi-a dovedit că am luat o decizie bună cerând azil politic în SUA. După 20 de ani, când trag linie, fiica mea a absolvit New York University – Stern Business School (în 1999, la numai 22 de ani), a făcut un masterat şi lucrează pentru una din marile institu]ii financiare ale lumii.
*Cum se vede societatea romanească în viziunea Dvs. din New York, departe de ţară?
Răspuns: Poate nu vă spun o noutate, dar România este practic invizibilă pentru americani, fiind cunoscută doar datorită unor artişti sau sportivi de excepţie precum Gheorghe Zamfir, Mariana Nicolesco, Angela Gheorghiu, Nadia Comăneci, Ilie Năstase sau Gheorghe Hagi (să mă ierte cei pe care i-am omis). Pentru noi, românii de aici, România se vede ca o ţară care nu are o direcţie corectă spre viitor. Asta mai ales din cauza clasei politice, lipsită de viziune şi de interes faţă de oamenii care (încă) mai populează România. Faptul că milioane de cetăţeni şi-au părăsit ţara după aşa-zisa “Revoluţie” şi în urma mineriadelor iliesciene (dar şi după aceea) spune multe. Din păcate, ţara noastră riscă să devină o populaţie, în loc să fie un popor, iar răsturnarea dramatică a scării valorilor – prin prezenţa la vârfurile societăţii a nonvalorilor – riscă să agraveze această anomalie. Poate că sunt prea dur, dar asta e realitatea pe care o vedem noi de peste Ocean. Învăţământul, sănătatea şi cultura sunt la pământ şi fără aceste trei elemente de bază într-o societate normală nu se poate progresa.
*Cum percepeţi comunitatea românească din zona în care locuiţi?
Fiecare face ce poate pentru a se adapta şi mulţi români au realizat lucruri remarcabile în America. Avem profesori universitari, medici, ingineri, economişti sau meseriaşi apreciaţi, care trăiesc pe măsura efortului depus. Din păcate, presa din ţară semnalează doar excepţiile, publicând materiale despre o serie de infractori care nu reprezintă comunităţile româneşti din America, fiind “exportaţi” de România. Acestor sceptici am să le dau o veste proastă: românii din SUA se află pe ultimele locuri la infracţiuni, într-o ţară unde trăiesc peste 170 de grupuri etnice!
*V-a afectat criza economică mondială activitatea editorială? Cât de mult?
Răspuns: Evident că suntem afectaţi (doar criza de aici a plecat), dar există şi măsuri anti-criză, care, aplicate corect, pot diminua efectele ei. In România, aceste măsuri lipsesc şi am să argumentez această afirmatie cu jafurile recente (pe bani publici) de la ministerele Tineretului, Sporturilor şi Turismului. Aceste două ministere nu aveau ce căuta în schema guvernului într-o perioadă de criză. Aceasta este părerea mea.
*Dacă România ar fi ceea ce vă doriţi dvs., v-aţi întoarce aici?Răspuns: Bună întrebare. M-aş fi întors de mult, însă criza morală prin care trece România nu mă încurajează să fac această imprudenţă. Şi mai am un răspuns, de fapt, o întrebare: câti români s-au întors în ţară după ce au simţit cum se trăieşte în ţările civilizate, unde legea e lege pentru toţi şi munca este răsplătită în funcţie de prestaţie.?
Am să vă dau şi un exemplu: în fiecare an, în America, sunt judecaţi şi condamnaţi (în medie) doi senatori sau congresmani. Toţi execută pedepsele! n aceste condiţii, mai ai curaj, ca simplu cetăţean, să ignori legea, când ştii ce te aşteaptă?
*Se vede la New York corupţia “dâmboviţeană”?*Se vede de peste Ocean. Când preşedintele Traian Băsescu promitea (în campania din 2004) că va lupta cu corupţia, l-am votat cu toţii. După 5 ani de mandat, observăm însă că şeful statului patronează cel mai corupt sistem din ultimii 20 de ani. Pentru a argumenta această afirmaţie, am să vă întreb: unde sunt ţepele din Piaţa Universităţii?; unde este coruptul Adrian Năstase? (răspuns: în Parlament!); unde este adevărul despre Revoluţie şi mineriade? (răspuns: Ion Iliescu şi criminalii care au trimis la moarte peste o mie de copii nevinovati au fost achitaţi de regimul Traian Băsescu!).( mai pot da multe exemple. Ca să nu credeţi că am ceva cu Traian Băsescu, am să vă spun că acelaşi lucru s-a întâmplat şi în celelalte regimuri post-decembriste. De fapt, în ultimii 20 de ani asistăm la o “cârdăşie” a celor care au confiscat puterea în decembrie 1989. Ei au jefuit România, prin rotaţie, acaparând economia şi pârghiile puterii. Restul e doar un simulacru de democraţie, pus ca décor în faţa Occidentului.
*Salariul minim pe economie în Romania este de numai 600 ron (200$). Cum comentaţi?Răspuns: E greu să fac un comentariu, dar cred că această situaţie este rezultatul “muncii” celor care vă conduc. Nu pot găsi un alt răspuns.
*La Moreni, a ars o sondă peste doi ani şi patru luni, devenind centrul lumii în perioada 1929-1932. Însuşi George Topârceanu e edificat momentul. Autorităţile locale nu fac nimic pentru a specula acel moment, când o flacără imensă a ars la mare înălţime, fiind vizibilă şi din Chitila. Cum comentaţi?
Raspuns: Necunoscând subiectul, nu-l pot comenta. Câtă vreme autorităţile locale vor face politica partidelor pe care le reprezintă, beneficiile cetăţeanului vor fi minime
*Târgovişte este Cetatea Turnului Chindiei şi reşedinţa a mai multor voievozi… Se aude ceva la New York despre acest oraş şi istoria lui?
Răspuns: Istoria şi Cultura acestui popor au fost îngropate odată cu numirea în funcţia de preşedinte al Institutului Cultural Român a d-lui Horia Roman Patapievici. Politica “modernismului” promovata de ICR este un dezastru pentru Cultura Românească şi această afirmaţie nu-mi aparţine, fiind părerea unor oameni de cultură români de primă mână revoltaţi de clientelismul de la ICR, unde “preşedinte de onoare” este chiar şeful statului, d-l Traian B~sescu.
*Cum se vede clasa politică românească mai ales în rândul comunităţii româneşti din zona dvs?
Răspuns: Aşa cum v-am mai spus: un grup de indivizi corupţi, pentru care cetăţenii României reprezintă doar o masă electorală de manevră, o dată la 4 sau 5 ani. Sunt atei, deşi pozează în buni creştini şi Dumnezeul lor este banul.
*Aici românii au încredere mai ales în Armată şi Biserică. Românii din America în cine au încredere?
Răspuns: Cele două instituţii îşi vor pierde (treptat) credibilitatea, câtă vreme vor fi controlate politic, aşa cum e cazul în România. Cât despre românii din America, încrederea lor se îndreaptă spre Biserică şi Dumnezeu, Biserica fiind separată de Putere, în ciuda faptului că autorittile roane au incercat şi încearcă să infiltreze în comunităţile româneşti preoţi subordonaţi politic.
*Veţi veni la lansarea romanului meu “ECOURI DIN SODOMA ŞI GOMORA” atunci când va fi lansat? Vă întreb asta pentru că dvs. sunteţi primul care aţi dat dovadă de receptivitate şi, într-un fel, m-aţi ajutat publicând fragmente din această carte.
Răspuns: Din păcate, activitatea mea la ziar nu îmi permite să fiu prezent la lansarea cărţii, dar i-am sprijinit îi voi voi sprijini în continuare pe cei care scriu. Nu este uşor să scrii o carte şi cine o face merită tot respectul. M-aş bucura să aud că tot mai mulţi români citesc câte ceva, fie şi în metrou sau în autobuz, aşa cum văd la noi.
*Aveţi vreun mesaj de transmis românilor din judeţul Dâmboviţa?
Răspuns: Da, dar nu numai pentru cei din Dâmboviţa, ci pentru toţi românii: dacă vor sta cu mâinile în sîn şi nu vor face nimic pentru a curăţa ţara noastră de sechelele comunismului şi de noii lui exponenţi, viaţa lor va fi din ce în ce mai grea, iar profitorii tranziţiei vor fi mai puternici. A tăcea înseamnă a accepta. Le doresc tuturor românilor, oriunde ar fi ei, să fie sănătoşi şi să se trezească, până nu e prea târziu.

Cum inteleg eu o relatie cu cineva

Posted on

Voi incerca sa nu plictisesc cu acest mesaj blog cumva inedit. Zilele acestea am meditat mai mult, intre alte probleme, la cum cred ca ar trebui sa fie o relatie cu cel sau cea pe care o( il ) iubesti.
In primul rand consider ca o relatie de prietenie nu poate exista la nesfarsit intre un barbat si o femeie. Prietenia trebuie sa asiste sentimentele reale, ca dovada a iubirii purtate, traim intr-un secol si o epoca in care vorbele goale nu prea mai au relevanta. Inimile se leaga la scanteia binecunoscuta prima data, deseori, insa focul se stinge si mai des cu repeziciune, bineinteles ca exista si exceptii.

Pentru mine, o relatie adevarata este cea inainte de toate PSIHOLOGICA. Pe aceasta nimeni nu o poate destrama cu usurinta sau chiar deloc.
In al doilea rand, dragostea nu trebuie sa fie conditionata, caci ar insemna sa fie o dependenta daunatoare fata de persoana dorita. Iubesti pe cineva si-i respecti deciziile iar unde nu esti de acord, comunici.
Si am ajuns la al treilea rand unde comunicarea este esentiala in majoritatea cazurilor unei relatii
( psihice, sexuale, de fapt, un drum impreuna care tot foarte des incepe fara sa iti dai seama). Discuti si respecti pe cineva fiindca e nevoie de intelegere si pentru ca exista afectiune, daca si cel mai simplu lucru este facut din obligatie pentru celalalt, aia nu mai e relatie de niciun fel, ci un contract in alb, numit COMPROMIS care lungeste o boala lunga cu moarte sigura ce nu duce nicaieri.
In al patrulea rand, nu cred ca e ceva util sa tratezi nici macar cu gandul o relatie ca pe o lupta de care pe care, adica sa fie unul din cei doi mai destept decat celalalt ca asa vrea el sa conduca psihic relatia ca sa ce?
In al cincilea rand, nu dai bir cu fugitii cand cineva are nevoie macar de o vorba buna, sau incerci cumva sa arati ca sincer iti pasa si nu ca sa obtii activitate sexuala sau dominatie psihologica.

Vrei sa vorbesti sau sa discuti cu cineva doar pentru ca iti face placere si ai nevoie sa auzi sau sa vezi sau sa simti cumva persoana iubita si nu pentru ca vezi Doamne asa e normal si gata, trebuiesc respectate cu de-a sila anumite reguli nescrise de genul ” am un prieten, partener, sot ( prietena, sotie, partenera) si gata, sunt si eu in randul lumii”.
In alta ordine de idei, o relatie adevarata este pentru mine cea in care iti lipseste celalalt si respiri fericire cand e langa tine, trebuie sa cauti dragostea si sa astepti zilnic sa vina, oferind-o tu insuti ( insati) din suflet.
Ca sa concluzionez cumva, intr-o relatie autentica si trainica de dragoste, nimic nu ar trebui dupa mine sa vina conditionat, pentru ca timpul rezolva si Dumnezeu uneste destinele.

La final, as vrea sa spun ca ideal ar fi sa nu depindem de cineva niciodata decat sentimental, nicidecum material sau sexual. Fiecare dintre noi are o energie pozitiva care se poate rasfrange in foarte bine asupra propriului destin daca stie sa si-o canalizeze cu cerebralitate. Strangi din dinti, privesti cerul, inclestezi pumnii si in tine iti repeti continuu ca poti face oricand ce pot face si altii si tu crezi ca nu ai sansa sa reusesti. Paradoxal, exista situatii in care cel care aduna averi incomensurabile nu este fericit fiindca habar nu are sa iubeasca sau sa creasca un copil ori sa mangaie o pisica. Se cheama ca fericirea este relativa si nu se masoara decat temporar in bani care sunt un mijloc si nu un scop in sine.

Desigur, e aiurea sa ai ghinionul sa traiesti si cu ceva lipsuri, chiar nu este recomandat caci foamea trece prin stomac. Insa in relatia dintre un barbat si o femeie cred ca totul e posibil atunci cand se insenineaza numai pentru simplul fapt ca se pot bucura de cateva cuvinte schimbate. Saracia nedorita intr-un cuplu este trecatoare, daca cei doi doresc sa realizeze ceva impreuna.Cand se privesc in ochi la ceas de seara si fac bilantul ultimelor sperante, atunci cred ca trebuie sa isi dea mainile reciproc, sa si le stranga cu putere si sa fie convinsi ca mai devreme sau mai tarziu, DRAGOSTEA invinge totul.

Fiecare dintre noi avem o forta pe care poate nu ne-o cunoastem inca. Este forta de a sti sa purtam cu mandrie macar temporar, ZDRENTELE VIETII caci ” garderoba” pe care o putem avea in urma luptei continue ca sa reusim in existenta va fi intr-un final mai de efect si o femeie intr-o relatie adevarata cu un barbat, vor alcatui totdeauna impreuna un „bulgare” care se va rostogoli in avantajul amandorura, mai devreme sau mai tarziu.

Sa atacam putin si subiectul unui cuplu care are de toate. Ei bine, daca nu au DRAGOSTE RECIPROCA bazata pe sentimente si nu pe INTERES, isi pot ” falimenta” propriul destin.
Eu sunt barbat, iar acum si astazi, hic et nunc, stiu ca o femeie trebuie protejata. Dar nu ca sa o ai in pat cat mai repede ci ca sa o ajuti macar indirect sa inteleaga faptul ca o iubesti pentru ce este si nu pentru altceva. Astfel, putem oferi din puterea noastra unui suflet si mai ales unei inimi care va sti sa bata negresit in timp si spatiu fiindca ai stiut inainte de toate SA O RESPECTI si nu doar sa o doresti cand ai NUMAI TU NEVOIE. Un act sexual face multe, dar o IMBRATISARE SINCERA darama muntii.

%d blogeri au apreciat asta: