RSS Feed

Daily Archives: 28 iulie 2010

O frunză rătăcită in sufletul tau

Posted on

” O, cât aş vrea să fiu,
Să mă ştiu,
Doar o veştedă frunză,
Purtată de vânt,
În singurătatea clipei
Eterne.
Aş ajunge adunat
De prin firul de iarbă,
Ca un tainic legământ.
Şi m-ai lua cu tine,
Să îmi sorbi picătura de rouă,
Ca pe o licoare
Ademenitoare,
Intrând împreună cu mine,
În vraja pictată de neuitare.

Vai, câte frunze cad
Printre noi,
De vânturi purtate,
Cu rouă de lacrimi,
În singurătate.

Am zburat peste viaţa de-acum,
Ca ultimă urmă,
Pe neştiut drum,
Făcându-mă scrum.
Şi-atunci, fericit,
M-am risipit,
În sufletul tău,
De-acum ocrotit.

Măcar o adiere de amintire,
Încearcă să-mi dai de ştire,
Că totuşi,
Deşi nu ştiu cine eşti,
Când şi tu vei fi,
O frunză anume,
Purtată prin lume,
Nu uita să zâmbeşti,
Şi cândva,
Din suflet te rog,
De roua şi scrumul
din mine,
Să-ţi aminteşti.”

Aşa cugeta
Pe cărări neştiute,
Din copacul fericirii,
O frunză rătăcită,
În căutarea iubirii.
Ce trist:
Ea nici azi nu a mai fost
Măcar veştedă,  găsită.

Autor : Adrian Melicovici, 28 iulie 2010

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: