RSS Feed

Noaptea sperantelor

Posted on

După recentul meu roman de actualitate, publicat10 iunie 2010, iată că ideile vin în cascadă şi mă văd aflat în plină formă ca să scriu o nouă poveste, tot de actualitate. Cel de al treilea roman al meu se va numi cel mai sigur Noaptea Speranţelor şi vine să reflecte printr-un curaj nebunesc pentru unii, dezastrul societăţii româneşti din ultimii 20 de ani. Politicienii nu sunt deloc scutiţi de cenuşăreasa numită cultură şi veţi avea prilejul să vă reamintiţi cine a jefuit imediat după 1989 această ţară năpăstuită.

În plină dramă a milioane de familii, un prieten neaşteptat sfidează elegant nesimţirea celor care au distrus totul în ţară şi adună în jurul său câteva suflete, dornice să readucă speranţa şi zâmbetul în inimile celor care îl preferă. Este un post de radio online, care emite non stop muzică bună şi foarte bună. Cartea pe care o scriu în acest moment vine şi ea cu exemple ale multor fiinţe disperate, care trec prin clipe grele şi cumva, îşi regăsesc buna dispoziţie şi speranţele în acest prieten virtual. O echipă de oameni inimoşi difuzează emisiuni şi vorbesc ascultătorilor fără să jignească sau să critice pe cineva. O face atât de sensibil şi de frumos, de mai bine de un an, încât multe prietenii rupte se reînnoadă, multe relaţii de iubire prind aripi şi sub acordurile şi vocile crainicilor, renasc patimi şi clipe simple de măcar trecătoare fericire în ceea ce se va numi în curând în literatura românească contemporană, Noaptea Speranţelor.

redau mai jos câteva fragmente din capitolele de început scrise zilele acestea, primele şi ultimele pe care le veţi citi pe acest blog, restul în cartea gata tipărită:

Denisa îl cunoştea foarte bine. Soţul ei nu arăta deloc rău. Asta o şi atrăsese la el: fizicul. Studiase prea mult doar o parte din ce trebuia la el şi mai apoi regretase.

– Ok, eu am plecat la duş. Poţi să vii şi tu, dacă vrei, îi mai spuse el, făcându-i cu ochiul.

Denisa era uimită de toate acestea. Trecuse o veşnicie de când nu mai avusese parte de o asemenea invitaţie incitantă. În naivitatea ei, habar nu avea că Lucian tocmai sosise din braţele altei femei, din ditamai baia şi ditamai patul. Bănuia însă că ceva nu e în regulă. Îl ştia un parşiv desăvârşit dar îi era dor de asemenea clipe şi de aceea acceptă fericită să intre în jocul lui. Se duse totuşi grijulie să verifice dacă e totul în regulă cu Anca. Fata dormea pe o parte, dezvelită la mijloc. Cu o grijă firească, mama ei o înveli uşor, sărutând-o uşor pe unul din obrăjori. Copila strâmbă uşor din nas şi continuă apoi să doarmă liniştită.

– Noapte bună, iubita mea scumpă. Te iubeşte mult mami. Tu eşti tot ce am mai drag pe lumea asta, şopti Denisa uşor.

Apoi se grăbi să intre în baie cu Lucian. El era deja acolo, se auzea apa clipocind şi ea privi pe hol, aşa, aiurea, fără să îşi dea seama dacă ar avea vreun scop anume să facă asta. Îi privi hainele, pantofii, cămaşa….deodată, ochii ei rămaseră fixaţi pe cămaşa cu care el fusese îmbrăcat. În secunda imediat următoare se putea citi pe chipul ei o totală dezamăgire.

– Nesimţitule…şopti ea printre dinţi.

O lacrimă i se prelinse pe obraz şi nu mai avu putere să se mişte din loc. Nu-i venea să creadă. Şi totuşi, era adevărat. Se apropie de cuier ca să se convingă şi o apucă cu putere privind-o cu luare aminte. Nu se înşela. Pe gulerul cămăşii soţului ei, erau urme evidente de ruj.

– De asta eşti tu aşa cumsecade, ca să vezi…ai „ muncit” pe juma de milion de lei vechi…

Se concentră totuşi şi încercă să treacă peste moment. Îşi făcu singură curaj şi intră în baie, unde Lucian se limpezea degajat cu cea mai fierbinte şi binefăcătoare apă. Ea îl privi din prag. Era într-adevăr un bărbat frumos. Pe deasupra şi mai tânăr decât ea, dar cu foarte puţini ani, maxim doi. Tinerei femei îi încolţise ceva în minte şi întârzie să se dezbrace.

– Haide, vino încoa, ce stai acolo, o mustră el, te mai aştept mult? Vino…

Denisa era însă şi ea conştientă la rându-i de frumuseţea ei. Îşi dezgoli doar un umăr cu cea mai provocatoare privire îndreptată asupra lui. Lucian o privea de sub picături şi deja dădea semne de nerăbdare.

– Arăţi „beton”, îi spuse el.

– Serios?

– Foarte serios.

Ea mai făcu un gest şi îşi descoperi discret, încetul cu încetul şi unul dintre sâni. Zâmbea galeş iar Lucian era deja în febra dorinţei.

– Mă vrei? Se trezi el întrebat.

– Te vreau…răspunse el.

Denisa se apropie de cadă şi îl privi drept în ochi, măsurându-l apoi cu privirea din cap până în picioare.

– Dar în ultimele săptămâni de ce nu m-ai vrut? Îl mai iscodi ea. Aproape simultan cu întrebarea pe care i-o adresase îl strânse uşor cu putere de ce avea el mai de preţ şi îl provocă şi mai mult.

– Mă înnebuneşti, Deniso…ce contează de când nu te-am vrut…nu am avut chef…acum am…

– Eşti sigur?

– Foarte sigur.

Lucian respira tot mai greu. Printre picăturile de apă o privea pe soţia lui, doar pe jumătate dezbrăcată. Aceasta îşi dezgolise şi un picior, până sus, către coapse.

– Of, dă ala jos de pe tine odată, afurisit-o!

Denisa însă întârzia să se dezbrace complet. Doar zâmbea continuu. Îl privea pe omul din faţa ei şi încerca să înţeleagă. Oare ce văzuse la cealaltă? Imediat expresia chipului i se schimbă şi deveni serioasă, în faţa lui. Îl vedea cât este de excitat. Îl atinse uşor pe tot corpul, continuând să stea parţial acoperită. Îşi dădu părul pe spate şi aşa, cu halatul pe ea, îi acoperi buzele, în cel mai pasional sărut cu putinţă. El se lăsă ademenit în jocul ei şi închise ochii. De acum, o aştepta alături, să facă împreună cu ea toate nebuniile din lume. Dar Denisa se retrase brusc. Ieşi din baie şi se întoarse cu cămaşa murdară de ruj arătându-i gulerul:

– Vezi, iubitule, oricât de mult mi-ai lipsit şi tu şi intimitatea, în ultimul timp, nu pot trece peste asta.

Dar Lucian nici nu se sinchisi.

– Nu vrei, nu vrei, data viitoare când mai vrei, du-te la un sex shop, ai priceput?

Femeia izbucni în plâns.

– Eu mă bag la culcare. Tu, du-te la calculatorul tău şi fă cu el ce nu ai vrut să faci cu mine, isteaţo. Altă dată nu mai ai ocazia.

Se făcu nevăzut şi ea nu îl mai dorea alături, în acelaşi pat. Pentru prima oară după atâta amar de vreme, îi era silă de el. Se aşeză în faţa computerului şi îşi aşeză căştile pe cap. De câteva zile, îşi găsise un nou prieten, de care Lucian nu avea habar. Îl asculta când avea timp, minute în şir, cum îi cântă şi cum îi vorbeşte, retrăgându-se într-o lume pe care soţul ei nu se pricepuse niciodată să i-o ofere. Stinse lumina în sufragerie şi închise ochii. Trecuse cu mult de miezul nopţii şi o voce îi vorbea, în timp ce stătea rezemată de scaun, cu capul lăsat pe spate şi cu ochii închişi. În căşti răsuna un cântec romantic şi un glas rostea uşor:

„ Sunt Dedete şi vă spun bun găsit la Noaptea Sufletelor. Ascultăm împreună, Radio Click România”.

Ea visa fără să fi adormit la un înger salvator. Se gândea că are nevoie de el, mai mult ca niciodată în acele momente. Din punctul ei de vedere, se cam sfârşise relaţia cu Lucian. Dar era o mamă responsabilă şi nu îşi dorea ca fata ei să crescă fără tatăl natural alături. Îşi imagina că mai poate exista o cât de mică speranţă de salvare a unei căsnicii care scârţâia mai rău ca niciodată. Ca şi cum ar fi fost în asentimentul ei, crainicul de la acel post de radio online oferea din partea lui ascultătorilor cea mai potrivită melodie posibilă.

„ Sunt Dedete, şi ascultăm împreună, aici, pe Radio Click, Scorpions, cu o piesă celebră: Send me an Angel”.

Denisa mulţumi în gând şi din acea clipă ştiu că nu avea să se mai despartă niciodată de acest prieten virtual, plin de asemenea surprize plăcute.

Adormi aşa, uitând că trebuie să se trezească dis-de dimineaţă ca să meargă la serviciu. Nu era însă o problemă asta. Telefonul mobil, de alături, era reglat pe alarmă şi încă de la ora 6.00 avea să o avertizeze că urmează o nouă zi şi totodată săptămână istovitoare pentru ea. De fapt, în superbele acorduri ale pieselor care au făcut senzaţie de-a lungul anilor, Denisa avu parte de una dintre cele mai frumoase nopţi petrecute vreodată în compania cuiva. Acest nou prieten nu o jignea, nu o minţea şi nu o înşela. Doar era alături de ea, în cele mai grele momente.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

7 responses

  1. Pingback: TREN «

  2. Pentru mine ca iubitor de RadioClick este un vis frumos aceasta carte , un vis devenit realitate , este glasul sufletului meu care transcede dincolo de puterea mea de exprimare ..in adancul fiintei mele simt cum ma inunda bucuria , bucuria ca nu suntem singuri , ca noi cei din echipa RadioClick nu ne zbatem in van , ca asemeni noua sunt zeci de suflete care traiesc odata cu noi muzica , care simt cum vibratiile le incalzesc simturile ..am inca in suflet credinta ca toti cei care se simt singuri , ca toti cei care au nevoie de un sfat prietenesc , de o vorba calda de un suflet mereu aproape vor accesa adresa noastra de radio , cu siguranta vor descoperi ca nu sunt niciodata singuri .Multumesc pe aceasta cale sufletului minunat care a simtit chemarea impartasind din trairile noastre de zi cu zi tuturor celor care vor citi aceast roman .Fie ca toata viata sa-ti fie frumoasa precum ti-e sufletul sa ai parte de toata fericirea din lume , nu cred ca as putea vreodata sa iti intorc fericirea emotiilor din mine cu acest minunat cadou , fi binecuvantat suflet de Om !

    Apreciază

  3. Nu esti marketer-friendly. Publica unul, fa zgomot, fa-i sa cumpere, cand se domolesc vanzarile publici altul, faci zgomot, ii faci sa cumpere, cand se domolesc vanzarile.. Ca te trezesti ca faci expozitie in librarii si oamenii nefiind hotarati intind mana si iau alta decat a ta. Dar bine, tu si editorul tau stiti mai bine care va e strategia.

    Apreciază

  4. Nu stiu cum e in retailul de carte dar in cel de electronice esti mai eficient cu volume mari cu modele putine decat vanzari mici cu modele multe.

    Apreciază

  5. Mihai Pintilie: nu mai aleg de mult librariile. Sunt jecmanitoare si iau jumate din munca ta. Cat despre mine, nu imi amintesc sa fi facut vreo expozitie undeva. Dimpotriva, Noaptea Destinelor, in tiraj de cateva sute, s-a epuizat in mai putin de o luna de la data aparitiei.

    Apreciază

  6. Mihai Pintilie:Editorii mei, ca se cam inghesuie in ultima vreme sa „editeze” ce scriu nu imi fac niciodata strategia. Ei doar coordoneaza si corecteaza lucrarile. Mai mult nu. Eu sunt cel care decid ce si cum. Foarte utile comentariile tale, ma ajuta sa inteleg anumite lucruri si fii sigur ca iau totce scrii in considerare. Multumesc.

    Apreciază

  7. Lup din Apuseni

    Da! Dă-i Bătaie! Merge!

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: