RSS Feed

Dragoste de mama PARTEA A DOUA

Posted on

Copiii sunt lumina sufletelor noastre. Aşa a fost şi pentru ea. Cum ar fi putut altfel? Cert este că după 3 luni de zile, băieţelul nu putea ţine capul sus. ” Am avut un an cumplit, povesteşte tânăra mămică. Am mers zi de zi la un centru de copii cu dizabilităţi întrucât copilul meu nu putea ţine capul la 3 luni. Am făcut gimnastică, 3 ore pe zi, una gratis şi două plătite, pentru că eram disperată. L-am cărat în acel ham un an de zile. Zi de zi visul meu era să îl văd tot mai bine…”

Visele…ce întorsătură ia percepţia acestui cuvânt uneori, când problemele vieţii apar pe neaşteptate şi ne aduc în suflet amărăciune şi disperare. Unii visează cu totul altceva. Cu toţii avem dreptul să visăm. Dar cu toţii avem obligaţia să facem asta uneori, când Dumnezeu ne trimite câte o încercare. Dacă noi credem în El şi în visele noastre, atunci trecem peste anumite obstacole. Visăm să iubim şi să fim iubiţi. Visăm să avem o viaţă fericită, visăm să avem de toate. Dar niciodată nu visăm altceva înainte să se şi întâmple. Mama băieţelului visa altfel de apusuri de soare, altfel de dimineţi. Visa să se trezească într-o bună zi şi copilul ei să poată rosti în sfârşit, cuvântul magic, acea vrajă care nu se va mai rupe niciodată. Cuvântul MAMĂ. Visa ca sănătatea băieţelului să dea semne de revigorare, visa să primească veşti bune şi copilul să surâdă fericit. Un copil nevinovat, dar atât de iubit…

” I-am făcut tot ce se putea face. Tomograf, rmn, toate examenele din lume…nu avea nimic neurologic. I-a fost afectată motrocitatea fină. I-au făcu toate injecţiile din afară, cumpărate numai eu ştiu cum. Am reuşit să am un copil sănătos după mulţi ani de muncă şi efort. Încă îmi mai stăruie în minte amintirea acelui an în care toţi îmi spuneau că nu o sa îşi mai revină. Nu ştie nimeni ce simţi ca mamă când treci prin toate acestea, mai spune mama băieţelului. ”

Astăzi, băieţelul căruia o să-i spunem Andrei, deja vorbeşte şi îşi strânge mama în braţe. Începe să cunoască literele, încetul cu încetul, la vârsta de 6 ani. Îşi lipeşte obrăjorii de cei ai mamei şi emană din el către ceilalţi multă dragoste, izvorâtă din sacrificiu, voinţă, crezul că lucrurile vor fi normale într-o bună zi. Dar povestea nu se încheie aşa. Mămica a înţeles repede care este menirea ei pe această lume. Odată cu grija faţă de sănătatea băieţelului, a studiat şi Psihologia. De curând, a luat şi licenţa.

” Pentru el am ales psihologia, spune ea. Am înţeles că aşa îmi pot ajuta copilul mai mult. ” Şi în acest moment, ea visează să creeze poate un centru pentru copii cu dizabilităţi. De fapt, s-ar putea spune că poate fi un centru al împlinirii viselor. Mama băieţelului a făcut un efort supraomenesc, ani de-a rându-l: serviciu, tratamentul copilului, educaţia celuilalt copil, o fată şi o facultate în paralel. Sume enorme de bani cheltuite doar pentru un crez şi un vis pe care numai o DRAGOSTE DE MAMĂ le poate împlini. Un timp în afara dimensiunii reale, e greu de înţeles cum poţi îngriji un copil, cum poţi merge la job, cum poţi învăţa şi cheltui şi cu o facultate. Dar ea nu s-a lăsat. Le-a făcut pe toate şi a ştiut să ţină timpul în loc.

Frumuseţea acestei fiinţe, al cărui nume ar trebui scris cu majuscule, este fără de margini, căci ea pleacă din interior. Sufletul ei este de fapt oglinda unei mame adevărate care a sfidat suferinţa, a ştiut să îşi păstreze tinereţea, reală dealtfel, a transformat lacrimile deznădejdii în cele ale fericirii. Când îţi vorbeşte, aproape că plângi şi zâmbeşti odată cu ea, într-atât de puternic este impactul cu viaţa reală, aceea pe care mulţi nu o văd, din cauze mai mult sau mai puţin cunoscute. Tânăra mămică este „prizoniera” propriilor ambiţii. Ambiţii de admirat, pentru că astăzi, din când în când, ea oferă clipe de neuitat unor ascultători, dar şi celor din jur care o iubesc, înţelegând că lumea ei, este de fapt lumea speranţelor, de acum împlinite. Sunt convins că Andrei va ajunge departe, într-o bună zi. Sunt convins că sensibilitatea acestei femei minunate se va răsfrânge asupra multor suflete, ca un imbold al trăirilor izvorâte din realitatea grea pe care a trăit-o. Dar a învins.

Ea a învins timpul, neîncrederea, boala, a învins doar prin nemărginita-i dragoste. Iubirea este leacul cel mai de preţ pentru împlinirea unor vise. Iubirea nu poate fi învinsă de nimeni şi de nimic. Vorbim despre iubirea de mamă. Această poveste reală poate fi un exemplu pentru toţi cei care nu reuşesc să înţeleagă faptul că în viaţă, fără încredere şi o luptă dârză, nu poţi învinge obstacolele nedorite.

Andrei a transformat prin glasul lui de copil, prin paşii tot mai siguri pe care-i face, prin zâmbet şi nu numai, acea casă, dintr-una a suferinţei, într-o casă a fericirii. Căci aceasta este fericirea. Să plângi cu sufletul împăcat că ai făcut tot ce ţi-a stat în putinţă ca părinte şi că ai reuşit. Nu contează ziua cand vei reuşi. Cel mai mult contează să crezi şi să acţionezi, convins că va fi mai bine.

Să nu plângeţi citind aceste rânduri care sunteţi mai sensibili. Mai bine zâmbiţi cu încredere în voi, căci din fericire, pentru noi, oamenii, Dumnezeu a creat şi acel sentiment sublim, care se numeşte, ca şi povestea noastră, DRAGOSTE DE MAMĂ.

SFARSIT

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: