In cautarea iubirii absolute

 Vorbim despre forţa uneori dezarmantă a gândului. Ne trăim viaţa de zi cu zi. Ştim că lângă noi, de-a gata, iubim şi suntem iubiţi. Dorim şi suntem doriţi. Dar sufletele profunde ştiu că se pot minţi frumos. Ele vor mai mult. Se amăgesc atunci când cel/ cea de alături rostesc cuvinte de multă vreme aşteptate şi creează impresia regăsirii cu ceea ce cauţi dintotdeauna. Însă e doar o iluzie. La prima problemă de comunicare cu partenerul există riscul să îţi dai seama că din nou timpul te-a înşelat. Trăieşti o poveste frumoasă de dragoste dar e doar o poveste. Şi atunci, ca refugiu, alegi jocurile. Ştii însă că dincolo de ele se află zidul peste care vreme îndelungată, nu poţi trece.

Dintr-o dată, apare neprevăzut ceva care îţi captează atenţia. Un alt suflet, aflat în spaţiul pe care doar l-ai bănuit. Să ocoleşti acel suflet, este ca şi cum ai ocoli adevărul. Se oglindeşte în el tot ce e în tine şi ceea ce partenerul din cotidian nu poate oferi. Eu am întâlnit un asemenea suflet. Şi el a pătruns în gândurile mele încet, fără să forţeze nici pe departe poarta fiinţei mele. Nici eu nu am forţat ceva. Doar s-a întâmplat ca timpul să ofere altă dimensiune şi să ne ducă spre a doua lume. Lumea absolutului. E adevărat, vorbim din acest moment despre două suflete dar adevărul e unul singur.

Vin momente când vrei să ştii cum gândeşte celălalt. Curios, forţa cumva telepatică anulează orice distanţă. Faci orice ca să te decorporezi cumva şi să vorbeşti cu celălalt suflet. Să-i spui despre tine, despre mulţumirile şi nemulţumirile tale, să fii mulţumit că poţi face asta doar gândind. În iubirea absolută totul este necondiţionat. Cele două suflete se eliberează cumva de anumite constrângeri de care s-au săturat, comunicând tot mai des între ele. Nu mai există întrebări superficiale de genul ” ce ai făcut azi…de ce ai făcut aşa…de ce eşti aşa…eşti nu ştiu cum…”. Nici vorbă. Acum poţi fi liber/ liberă să rosteşti cu sufletul ceea ce doreşti şi să spui ceea ce inima te îndeamnă.

Iubirea absolută este înainte de toate iubirea inopinantă a unui alt suflet  şi fără rezerve sau obligaţii care pot strica tabloul pe care îl pictezi toată viaţa şi despre care nimeni nu ştie. În asemenea sentiment, pe care foarte puţini îl trăiesc, nu trebuie să mai vezi, să atingi, nu trebuie să îţi poţi îndeplini dorinţele lumeşti. Tot ce trebuie să faci este să îl iei cu tine în gând şi să îl porţi pretutindeni. Şi nici măcar nu trebuie, faci asta pentru că aşa simţi.

Poţi căuta averi toată viaţa şi chiar le dobândeşti, cu ceva noroc. Poţi visa că vei avea o carieră de succes şi asta se poate de asemenea, întâmpla. Dar iubirea absolută nu poate fi întâlnită atât de simplu. Ea este în afara ” rândului lumii”. Că altfel nu ar mai fi absolută. Cel mai frumos dar în acest tip de iubire, ar fi chiar sufletul. Când îţi dăruieşti sufletul, există din nou un risc: celălalt suflet, aflat fizic în altă parte, să nu recunoască aşa ceva. Dar dacă este unul care caută să evadeze din ultimele iluzii, aflate în carne şi oase lângă el, atunci nu va recunoaşte această evadare, dar o va aproba. Şi eu mă pot înşela. Poate că între două suflete care se caută, discret, nu poate fi o iubire absolută. Dar în schimb, ambele părţi aprobă această căutare. Şi de aici, paşii către perfecţiunea iubirii par mulţi…dar tot mai mari…iar la orice capăt de drum, întotdeauna străluceşte o nouă poveste, aflată mereu la început…

Acum câteva zile, cu gândul la absolutul trăirilor, am compus o poezie, Erotica, pe care o puteţi citi mai în urmă puţin. O foarte bună amică, mi-a făcut surpriza să conceapă un scurt clip pe versurile mele. Îi mulţumesc cu această ocazie. Invit deci sufletele care se află în căutarea iubirii absolute să îl vizualizeze. Unul dintre ele ştie foarte bine ce vreau să spun. Şi să nu uite să repete, aşa cum a făcut-o pe 1 august, că întotdeauna, ” O MARE DE ACORDURI…PLUTEŞTE UŞOR…” Vizualizare plăcută.