Forta gandului

Unii care sunt innebuniti dupa expresia ” telepatie” folosesc termenul de cate ori au ocazia si nu se abtin sa evite confuzia. Oricum, cuvantul ” telepatie” este in afara exprimarilor poetice, in general. Suna, pentru mine cel putin cam…paranormal.

De fapt, forta gandului eu spun ca actioneaza asupra cuiva atunci cand corespondentul este constient ca cineva are nevoie de el, intr-o anumita privinta, ca este cautat si ca se asteapta ceva din partea lui. Cu cat te gandesti mai mult la ceva sau la cineva cu atat ai sanse ca gandul tau sa ajunga in mintea celuilalt. Conditia este sa te si cunoasca.

Si ajungem la o rivalitate artificiala de idei, care oscileaza intre psihologie- clarviziune. Si aici e de discutat: clarviziunea merge cu psihologia mana in mana, deseori, dar psihologia merge si ea oare? De ce studiaza unii psihologia? Este un domeniu fascinant, normal. Stiinta mintii care poate ajuta diferite categorii de oameni ajunsi intr-o anumita situatie general valabila pentru orice varsta. La fel de adevarat este si faptul ca foarte multi pasionati de psihologie ar dori sa se ajute si pe ei si mai ales sa inteleaga cum ar putea sa faca acest lucru mai bine.

Oricum am da-o, forta gandului este una puternica, deloc o arta a demistificarii, vorba lui Misu Alexandrescu, mai degraba as spune ca pleaca din ce e in sinele nostru, in suflet si in inima. Cele mai puternice arme pentru eficacitatea acestei forte spun ca sunt sentimentele. Materne, paterne, afectiune, dragoste, iubire. Sa vorbim putin despre ce cautam toti, ca oameni, sa vorbim despre dragoste. Frumos cuvant, nu-i asa?  Ei bine, forta gandului are efectul scontat doar pe jumatate daca persoana pe care o doresti nu simte la fel ca tine, dar ea ” vede” prin ochii intuitiei asta. Din ceea ce-i spui, din cuvintele pe care i le adresezi, din anumite gesturi, ea stie si atat. Cand nu este interesata de mai mult, persoana respectiva isi vede de ale ei mai departe fara sa-i mai pese. Sau îi pasa doar din curiozitate, priveste peste umar…simplu, nu?

Cand insa acea persoana simte ca tine, atunci forta gandului ramane in subconstientul ei si o insoteste pretutindeni. Apare efectul dorit de ambele parti si din acel moment, ” pericolele colaterale” dispar de tot si definitiv din viata lor. Duplicitatea este insa evidenta atunci cand ne izbim de alta situatie neasteptata si noi nu vrem sa fim duplicitari, nu-i asa? Ei bine, sa zicem ca eu sunt asa, prin absurd, interesat despre cineva care ma doreste si se gandeste la mine insa nu sunt interesat sa aflu si sa traiesc mai multe cu acel cineva. Am langa mine deja o evidenta considerata de mine asa, nu de un destin si… atat. Totusi, de cate ori revin la persoana cu care nu ma intereseaza sa traiesc alte momente, in afara de cele ale comunicarii si asta doar cand am chef si nu sunt plecat la intalniri nocturne cu „evidenta”, forta gandului revine si ea. Ma intorc din periplul cu jumatatea mea si astept curios sa vad ce mai gandeste si ce mai face partea care eu zic sus si tare ca nu are sanse sa fie jumatatea mea.  Putem vorbi despre duplicitate? E prea dur. Alo…astept un psiholog sa ma edifice…

Cand vorbim despre forta gandului, e ciudat ca intelegem cumva cam despre ce e vorba. Dar…nu stim sa asternem cuvinte despre el. Dictionarul perceptiei niciodata nu va fi complet. Doar incercam la infinit sa traducem anumite lucruri pe care nu reusim sa ni le explicam deseori in timp real. O sa enumar acum doua tipuri de jocuri: jocul cu viata si jocurile de noroc. Astea de noroc sunt tardive, to be or not to be. Jocul cu viata nu e tardiv dar culmea, si aici putem spune to be or not to be. Cert este ca mecanismul de functionare al fortei gandului este mult mai complicat in jocul cu viata. De aia spun ca cine se joaca aparent nevinovat cu ea, risca sa pice in capcana fortei gandului. Dar…pana si riscul este cumva un fruct oprit, nu-i asa?  Altfel nu ni l-am asuma, multi dintre noi.

Wow, m-am facut filosof, dati-mi macar o nota de trecere sa scap teafar din FORTA GANDULUI, he he…