RSS Feed

Bombaneli de scriitor: praful cartilor si praful de pe toba

Cineva mi-a zis că sunt boem. Aşa o fi. Deocamdată, am să rostesc şi eu vreo două vorbe despre mica mea locuinţă închiriată.  Are o simplitate deloc evitată şi un aer de spaţiu al singurătăţii aproape etern. Am mai spus unuia, altuia, că aş putea să locuiesc, chiar nu ar fi o problemă, în condiţii de „nabab” fără probleme, ce-o mai fi şi aia… Am ales acest loc pentru că trebuia să simt pe propria piele viaţa personajului Scott, agentul retras în deplină izolare din primul meu roman publicat, ECOURI din Sodoma şi Gomora. Ăla avea un tv. simplu, un frigider, un şifonier, o canapea, o baie minusculă şi un motan pe nume Kiss care ” dormea cât era ziua de lungă”. Mie îmi lipseşte motanul. Iar televizorul nu este tocmai minuscul, dimpotrivă, dar acum este la reparat şi oricum nu mă prea interesează aiurelile de acolo.

Aici, mi-am creat o lume numai a mea, de unde am emanat ” Ecourile” către cititori, câţi or fi şi ei…şi am început să îl plac pe Scott al meu. De fapt, lumea s-a retras, nu eu. Oamenii. Nu toţi dar foarte mulţi. Acum o să arunc o vorbuliţă şi despre monotonia cotidiană preferată de capetele „luminate”.  Alea care de fapt, nu protestează deloc prin ministrul de resort despre faptul că incultura guvernamentală, de ani buni, a parazitat cultura adevărată. Şi ăştia spun vorbe… oho … ce de vorbe… şi când naivitatea populară le dă în mod inexplicabil credit, ne trezim că în urma lor ramâne şi NE rămâne prafu’ de pe tobă.

Şi privesc la cărţile de lângă mine. Şi ele sunt boeme…pfuai…ce aiureală am spus dar poate fi un adevăr. Ştiţi de ce nu le-am mai şters astăzi de praf când am făcut puţină ordine aici? Pentru că a început să îmi placă praful lor. Care nu e mizerie. Mizeria e de alt fel şi aia o găsim în praful de pe tobă despre care tocmai am făcut vorbire. Praful de pe cărţi ascunde un univers poate mai atractiv decât ala astronomic. Aici trebuia să intervină Kant sau care s-o nimeri cu ceva explicaţii. Sub acest praf, se ascunde adevărata putere şi minune a omului. Pentru ce să le mai şterg? Lucrurile frumoase nu trebuiesc uitate. Tot acest praf de pe cărţi, este de fapt dovada că ele mai trebuiesc totuşi citite, de mine, de unii, de alţii…chiar şi de ăia care citesc doar una la 4 ani…Deci clar, nu pot să şterg cea mai frumoasă dovadă din căsuţa mea.

Acum vreo trei zile, am urmărit un post de televiziune cu un buimac, cică vorbea cu poporu’ în calitate de viitor preşedinte…am râs cu lacrimi amare: alt praf de pe tobă…a mai fost un lunatic, undeva, cândva, care spunea că cine se întoarce de peste mări şi ţări, primeşte 20 mii euro…vai de mine…ce păcat că nu a câştigat…am pierdut ocazia unui praf de tobă de zile mari…

Un nebun cu pretenţii de literat science- fiction, a dus manuscrisul său la o editură ca să ajungă şi el membru în clubul prafului de pe cărţi. La început, am râs. Apoi, am citit şi eu, curios, câteva rânduri. Fiţi atenţi: un marţian vizitează România. Era prin 1990. Vede fabrici, vede industrie, vede balamuc, vede circ politic, vede liberalizarea preţurilor şi mai ales a prostiei şi deunăzi, nu a mai văzut cine ştie ce. A scris un raport către naveta spaţială ” Galacton” care avea doar o singură frază: „ putem pleca liniştiţi, aici nu mai e nimic de văzut”. Am zâmbit citind gogomănia cu pricina. Dar am zâmbit amar. Am luat o carte în mână şi pentru prima oară m-am simţit fericit că am degetele murdare de praful ei. Ştiam că dacă o voi şterge, acel praf cu greu se va mai aşterne, ceea ce nu e şi cazul ăluia de pe tobă…de care ne izbim pretutindeni  privind nefericiţi cum se împute peştele şi în coadă stau încă destui creduli cu ochii holbaţi şi limba scoasă, dar mai surzi ca niciodată…

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: