RSS Feed

Minunile dintre noi

Minune…un cuvânt mare, aşa-i?
Pretutindeni le putem întâlni, sunt făcute nu numai de Creator dar şi de mâinile oamenilor. De talentul, vocaţia cu care i-a înzestrat mama Natură. Dar acum, aici, vă propun altfel de minuni. Cele care se află chiar lângă noi. Sunt fiinţe pe care poate nu le cunoaştem şi nu le-am văzut în viaţa noastră. Pe altele, da…poate că ne sunt rude, prieteni sau simple cunoştinţe. Cine ştie…Ele însele, sunt minuni, aceste fiinţe care aureolează o lume tot mai rece unde mulţi dintre noi, care vrem să evadăm din România care nu ne merită, ne simţim tot mai singuri. Iar în Dâmboviţa, în Târgovişte, Moreni şi nu numai, există asemenea chipuri înzestrate de Dumnezeu cu un talent în tandem cu puritatea sufletească, pe care hai să o spunem pe aia dreaptă, ţara asta nu le merită în acest moment. Ştiu că sună dur, dar adevărul este şi mai şi…

Clepsidra timpului nu iartă pe nimeni. În schimb, din fericire pentru frumuseţea acestei lumi, există fiinţe care par să aibă puterea de a opri măcar vremelnic, acest timp mereu grăbit, în loc. Toată lumea se duce prin parc, ok? Şi cu toţii vedem, la un moment dat, tabloul acela binecunoscut cu porumbei inofensivi, superbi, care se strang şi ciugulesc te miri din ce le mai oferă câte o inimă largă. Aşa sunt şi aceste fiinţe-minune despre care fac acum vorbire. Porumbeii se pot speria şi fugi…iar oamenii minune la fel. Diferenţa este că grăunţele primite de fiinţele minune nu sunt oferite de o inimă largă, ci de un zgârcit şi şantajist moral, un asupritor fără de ruşine, care habar nu are să îşi păstreze ce are mai bun şi mai frumos: STATUL ROMÂN!De peste 20 de ani face chestia asta acest stat şi nimeni nu are curaj să îl „aresteze preventiv” pentru 29 de zile. Taie salarii, micşorează ajutoare pentru copii, oferă alocaţii de tot râsul, taxează suplimentar drepturile de autor şi mai are pretenţia să fim patrioţi. Să schimbăm însă „registrul”. Să revenim la MINUNILE DINTRE NOI.

Sorina Istodorescu ( foto preluare Adevarul.ro) este din Moreni şi pictează chipuri. Foarte multe chipuri. Dar nu numai. Arta culorilor şi a desenului în sine cere migală, pasiune, talent, în fine, multă înzestrare. La nici 25 de ani ea deja a expus lucrări la o ambasadă elveţiană şi ambiţiile ei merg şi mai departe. Să concurezi aproape perfect cu fotografia, asta ca paranteză, nu e simplu. Doar superbele ei lucrări par simple în aparenţă însă această simplitate dezvăluie valoarea inestimabilă a tot ceea ce face.

Ioana Nicoleta Zamfir ( foto alăturat) din Moreni are numai 6 ani şi de asemenea este înzestrată cu un talent formidabil, unii ar spune că ieşit din comun. Oricât ai fi de supărat într-o zi cu nori, această fetiţă splendidă parcă pocneşte aievea din degete şi gata, a răsărit soarele.
O cunosc personal pe această fetiţă minunată (foto alăturat cu Nico în timpul filmărilor nocturne) pentru că ea este cea mai tânără actriţă a filmului pe care îl producem acum, despre Târgovişte. Dezgheţată şi foarte bine îndrumată de către părinţi, Nico, cum i se mai spune, este o uimire pentru cine o cunoaşte mai îndeaproape. Artist, actriţă, amabilă şi politicoasă, ea nu uită niciodată să ne amintească prin ceea ce este că totuşi, lumea aceasta mai are şi frumuseţea ei. A câştigat câteva concursuri de artă, premii locale, judeţene şi interjudeţene iar în aceste momente se pregăteşte ” ca un om mare” să debuteze şi pe marile ecrane. Succes Nico, te iubim!
Sorina Gavrilă din Târgovişte, profesoară de engleză la liceul Bălaşa Doamna, este un amestec de nonconformism, o ” rebelă” cuminte care a înţeles perfect cam cum stă treaba cu educaţia elevilor săi, pe care o practică într-un mod adaptat noilor realităţi legate de arta comunicării după cum reiese din puţinele sale relatări oferite presei. La tânăra ei vârstă, oferă imaginea cea mai frumoasă pe care a putut Dumnezeu să o zugrăvească de la facerea lumii: o mamă între cei doi copii. Dacă aş fi sigur că pot scrie şi ” fericită”, tabloul ar fi perfect. Muzica bună este viaţa ei şi corurile de copii cu care a uimit o lume întreagă prin adaptări imposibile preluate din repertoriile unor trupe de top, fără să fie o notistă. Totuşi, din secvenţele vizionate, alături de copiii dirijaţi şi instruiţi de ea, reiese şi o tristeţe ascunsă pe care probabil că doar ea şi-o înţelege. Sorina pare să fie un „geniu pustiu”, mereu în ofensiva propriilor ambiţii şi în defensivă contra nemulţumirilor proprii. Pe scurt, are multe de oferit şi e în război total cu timpul. Sorina pare să delimiteze două lumi: a ei şi a noastră. E însă doar un non sens. Lumea noastră nu poate supravieţui fără lumea ei. ( Foto alăturat Sorina Gavrilă, preluare Adevărul.ro, dacă vreţi poza întreagă, eu în niciun caz nu mă agit, căutaţi şi voi pe „gooagă-l, ce pisici, adicătelea să mai muncesc şi pentru voi, ete’ scârţ. Am glumit. Am băgat poza asta pentru că mi se pare că o prinde mai bine aerul ăla de mister).
Aici aveţi un film cu Sorina dirijând şi elevii săi, dacă tăceţi şi vă concentraţi cu atenţie s-ar putea să vă placă mai mult decât aţi putea crede. Dacă scoateţi un singur sunet în timpul vizualizării, puteţi să vă-mpuşcaţi, că deja nu aţi înţeles nimic.O preluare Youtube.com.

Aceasta a fost prima parte despre câteva minuni care se află între noi. Repet, deocamdată, România nu le merită. Măcar s-ar putea mândri mai mult cu ele aşa cum şi eu mă mândresc că am avut ocazia să scriu măcar aceste câteva rânduri. Oricum prea puţin faţă de cât ar trebui. Ştiţi, uneori simţi nevoia să evadezi nu din plictiseală ci din răutatea umană. Din ce te enervează mai mult. Am ales soluţia să mă calmez şi să scriu încântat de idee despre minunile de mai sus care la rândul lor ne vor încânta cu alte minuni, ani de-a rândul, indiferent unde se vor afla peste ani.
Este ora 3.00 noaptea, v-am pupat.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

3 responses

  1. Nu e pe meritul statului. Minunile astea sunt cele care au șansa să schimbe totul dacă:
    1. se adună suficient de multe
    2. nu se blazează până la 30

    Apreciază

  2. Serafim: din pacate, trebuie sa o spun, in opinia mea, minunile de aceea sunt minuni, pentru ca sunt putine. Nu stiu cum am putea avea sansa sa se adune mai multe, insa in principiu ai dreptate.

    Apreciază

  3. Da Adriane, dar există ceea ce se numește „masă critică”. Adică nu trebuie să fie plină lumea de plutoniu ca să facă bum. Ajung vreo 6 kile 🙂

    Așa e și cu minunile astea. Suficient de multe cât să trezească frumoasele din pădurea adormită. Și musai să nu devină ei/ele adormiții din pădure. Că e molipsitor în ambele sensuri.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: