RSS Feed

ROMANII, PRIMII URMASI AI ATLANTILOR.ADEVARURI SOCANTE.

Istoria este relativa, ca si adevarul. Bazata pe marturii si documente rezultate in urma unor cercetari minutioase, filmul aflat in curs de productie la Targoviste, cu denumirea TARGOVISTE, CETATEA MISTERELOR, va rasturna practic nenumarate teorii si precizari oficiale ale istoricilor, in marea lor majoritate. Mulţi aiuriţi, porniţi pe jigniri nefondate, au spus ca suntem un popor de ţigani veniţi din Roma. Fals. Alţii, habar nu au ca civilizaţia europeana a început de aici, din spaţiul CARPATO-DANUBIANO-PONTIC. Chiar si germanii sunt sub originile noastre stravechi, datand din Neolitic si poate chiar mai mult. Pentru ca primii ” blonzi inalti” aici au existat si nu in alta parte.

Herodot, în vestita sa lucrare Istorii, spune că pelasgii au fost primii locuitori ai Greciei şi Italiei, aparţinând rasei europene. Erau veniţi din nordul Dunării. Felix Colson afirmă că: „toţi dacii erau pelasgi”. În plus, numele Ion, care era părintele eponim al pelasgilor se regăseşte numai la daco-români şi la basci.
Crearea Imperiului Pelasg a avut loc după glaciaţiunea Wurm, N. Densuşeanu afirmând că pe la anul 6.000 î. H. Acest mare imperiu avea centrul administrativ, politic, religios în regiunea Munţilor Carpaţi, probabil cu precădere în Ardeal şi avea o vastă întindere: Europa, Nordul Africii şi o parte din Asia.
Pelasgii sunt descrişi în lucrările a numeroşi autori antici, dintre care amintim pe Homer, Herodot, Hesiod, Pausanias, Diodor din Sicilia, Eschil, Apollodor. Pentru toţi aceşti autori pelasgii erau un popor ales, descendenţi din vechii atlanţi, care aveau preocupări şi purtări înalte, regii lor fiind consideraţi zei.
Pelasgii au migrat din aceste zone foarte bogate şi propice dezvoltării şi sporului demografic, populând Europa, ajungând în Nordul Africii, în Asia Mică şi chiar în India, prin Rama.
Vasile Lovinescu redă o mărturie de o valoare excepţională în această direcţie: un domn educat din perioada interbelică, dorind să convingă un ţăran bătrân că svastica este un semn străin, importat din afară (se ştie că nemţii l-au preluat în propoganda lor de la hinduşi), a primit replica următoare: Ba nu, e de aici, îl avem de pe vremea uriaşilor. În textele grecilor antici se vorbeşte despre titani sau uriaşi care trăiau în Ţara Zeilor (identificată cu ţinutul carpato-dunăran) şi, mai mult, cercetătorii au descoperit în zilele noastre schelete de oameni care măsurau între 2 şi 4 metri. Acest mister nu a fost elucidat pâna acum şi bineînţeles că nu a fost dat publicităţii.” ( SURSA: ZAMOLXIS.RO )

In filmul documentar de senzatie pregatit cu mare grija in  Cetatea Chindiei ( Targoviste) la initiativa subsemnatului, se repeta afirmatia deja rostita si scrisa si de alti inaintasi, referitoare la legatura poporului dac, urmas al pelasgilor, cu cerul, prin Varful Omu, din Muntii Bucegi.  Imperiul extrem de intins al pelasgilor cuprinde inclusiv suprafata Daciei din – atentie- Neolitic. Cateva marturii ale oamenilor specializati in cultura civilizatiilor: O categorie din acest vast imperiu este cea a celor denumiti ” Arini”, iar reputatul George Coanda, continua sa uimeasca prin afirmatiile sale o lume intreaga, urmand ca senzationalul dezvaluit de el sa explodeze odata cu premiera celui mai longeviv documentar romanesc, aparut in ultimele zeci de ani, film care „beneficiaza” de cel mai mic buget din cate au putut exista vreodata, desi proiectia minimala bugetara a fost stabilita la un necesar de 15 000 euro, realizatorii trebuind sa se multumeasca cu mult sub aceasta suma. Scriitorul si istoricul Coanda se pregateste sa ne spuna pentru inceput, ca Targoviste, a fost nu numai o capitala a sud-estului european, dar si a unui Imperiu al Arinilor. Mai mult, vechimea asezarii de pe malurile Ialomitei, ar data cu o aproximatie prudenta, inca de acum 4500 de ani, existand deja dovezi in acest sens.

Dar ce si cum erau pelasgii ( hiperboreeni) ?  Erau o rasa umana caracterizata prin indivizi inalti si blonzi, care, dupa legenda, erau coboratori din cer, fauritori ai unui imperiu in geospatialitatea preromaneasca. Cercetatoarea Marija Gimbutas, spune ca ” Romania este vatra a ceea ce am numit Vechea Europa, o entitate culturala, care a precedat societatile- indoeuropenizate…a devenit evident ca aceasta straveche civilizatie europeana precede cu cateva milenii pe cea sumeriana”…La randul sau, Paul Mac Kendrik considera ca adevarata istorie a Romaniei incepe cu epoca Neolitica.

Un alt adevar deja afirmat este acela ca romanii din marele Imperiu al lui Traian sau Augustus nu au reusit sa romanizeze Dacia in 165 de ani, cum nu au reusit sa romanizeze Grecia in 600. De aici, in pelicula se vehiculeaza ideea ca limba româna nu provine din cea a imperiului roman, ci din cea pelasga.

Oricum ar fi, unii istorici afirma cu mare curaj ca inainte de Targoviste, a existat tot Targoviste.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

5 responses

  1. Sunt convinsa ca este un film foarte interesant care a necesitat documentare si efort indelungat si imi permit sa citez la sursele folosite de voi si aceasta lucrare a lui Nicolae Densusianu, Dacia Preistorica, aparuta in 1913, 1986 (cenzurata), 2002, 2003-2004, ce a stranit ample controverse in randul unor istorici ca A D. Xenopol sau Vasile Parvan.(la momentul primei aparitii)

    Apreciază

  2. Maria Postu: ne bazam inclusiv pe curajul unor afirmatii ale lui Densuseanu, deopotriva cu referentii de actualitate ai filmului, ei insisi niste indrazneti in ale afirmatiilor.

    Apreciază

  3. cand e lansarea filmului?

    Apreciază

  4. Salut, iti dai seama ca nu pot spune pe blog detalii suplimentare. Te contactez telefonic, dak ai pe acolo vreun nr mobil. Dak nu, trimite pe adimelicovici10@yahoo.co.uk un mail cu un nr.

    Apreciază

  5. ridica ti capul tara mandra, ochii indreaptati i spre cer, caci ziua ta ce va sa vina, va dezlega acest mister de veacuri ce te inconjoara si multi temutu s au de el . FII darzadeci , iti vin stramosii si stranepotii chiar din cer.

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: