RSS Feed

Monthly Archives: Noiembrie 2010

Ultima mea lectie de viata

În patru luni, am învăţat ce înseamnă să fii prost şi să faci băşcălie de ideeile cuiva, ce înseamnă ipocrizia şi mai ales sechelele de tip neocomunist, am învăţat că un conflict între generaţii poate avea ca efect multe tristeţi.

Eu am iniţiat proiectul unui film documentar. Mulţi au râs, la început, alţii nu au crezut o iotă dar exact cei care sunt titraţii lui peşte au descoperit că aoleu, ce de idei ar fi avut şi ei la viaţa lor. Sincer, nu prea le-am văzut creaţiile şi mai mult, mă amuză că ideile lui Melicovici, adicătelea ale mele, deodată au devenit interesante. De ce? Banul fraţilor, banul şi perspectiva atribuirii unui merit pe care nu îl au decât parţial, sau deloc, dintr-o dată i-a făcut să se scarmene după ureche şi mă apucă râsul, dar nu e râsul meu, când văd că la sfaturi şi sugestii ne pricepem toţi mai nou. Deja unii au uitat de unde a plecat ideea proiectului meu şi nu o să las loc nimănui să îşi bată joc de el.

Mă simt ca un părinte care îşi creşte un copil şi mai apoi apar tot felul de idioţi care să îl cumpere. Ambiţia şi încăpăţânarea mea şi a echipei mele se află în faţa unui risc: acela de a deveni o marfă fără valoare creativă ci numai pecuniară pentru tot soiul de persoane care au descoperit ce oportunitate le poate oferi filmul nostru. Proastă atitudine, zău aşa.

Sunt uimit de solidaritatea echipei din jurul meu, oameni simpli şi inimoşi dar sunt extrem de trist. Pe 30 noiembrie, nu va avea loc numai premiera unui film ci şi o demonstraţie de prostie, tacită, care se va citi în chip just pe feţele unor dobitoci care ori se cred buricul pământului ori au descoperit că prea înălţimile lor ar putea roade un os. Voi spune mai multe după eveniment.

Cert este următorul lucru: acest film este un proiect iniţiat de MINE şi drepturile aparţin ONG Asociaţia Katharsis, ADICĂ PRODUCĂTORUL EXECUTIV. Preţul de vânzare al filmului EXCLUSIV PENTRU DIFUZARE, doar pentru acel post sau sursă şi nu pentru a-l da mai departe, este de 60 000 euro. Cred că am fost destul de clar.

NIMENI nu va mişca în front în afara cuvântului meu, oricine ar fi.

Sunt aşa vehement pentru că mi-e silă. Acest film, nu mai este pentru mine neapărat o bucurie a împlinirii unui vis, ci o ULTIMĂ LECŢIE DE VIAŢĂ.

Anunțuri

Chemarea ingerilor

ESEU

Te-am purtat în visurile mele tot mai mult. Tu ai venit, până în străfundurile sufletului meu şi ai încercat să mă întrebi: eşti fericit? Mi-ai mângâiat cu blândeţea ta fiecare colţ de inimă şi mai apoi, rănile au început să se închidă una câte una.

Acum destinul îmi zâmbeşte, deşi nimic nu s-a întâmplat. Dar tu m-ai învăţat să descopăr că nu privesc îndeajuns clipele pe care le-am alungat fără să le mai aştept iar acum, când ar putea reveni, mă întreb şi eu, la rându-mi: de ce sunt fericit?

Undeva, un chip zâmbeşte aievea şi se rătăceşte cu ochii lui până în străfundurile fiinţei mele. Nu ştiu cine este acest chip. Nu l-am văzut niciodată. Dar ceea ce ştiu, este că atunci când crezi în steaua dinlăuntrul tău, fără să atingi, fără să vorbeşti, sentimentul dorinţei şi al împlinirii poate reveni cu o forţă pe care ţi-a fost teamă cândva să ţi-o imaginezi.

Am întins inima şi sufletul către NIMENI şi acum, e tot mai cald şi mai bine, deşi nu-i vorbesc, deşi nu ating, deşi nu văd… Poate că fără să ştiu, am strigat cu tristeţea şi bucuriile mele deopotrivă, provocând împlinirea. Am strigat după CHEMAREA ÎNGERILOR, care în sfârşit sunt aici, acum şi mereu.

Eu cand vreau sa fluier urlu

 Trebuie să recunosc că trăiesc zile cu adevărat istorice ale vieţii mele, atât eu cât şi superbii oameni de care m-am înconjurat, ca să facem un documentar bun. Dramatismul eforturilor ia proporţii nebănuite. Şi nu neapărat din cauza noastră ci a pretenţiilor total tâmpite ale unora care au luat în glumă pelicula şi acum s-au trezit că se află în faţa şansei vieţii lor. Nu o să dau nume, nu-i frumos. Tot ce pot să spun  este că simt  vânt rece din spate, atât eu cât şi colegii mei, care bate exact din direcţii pline de invidie, ranchiună, după ce eu însumi i-am scos cumva din anonimat pe cei care din umbră bârfesc mizerabil.

Lupta noastră a devenit şi una împotriva răutăţilor, a oamenilor de nimic care nu au realizat nimic în viaţă, viabil, iar acum, s-au trezit să îmi dea mie, practic iniţiatorul unor proiecte diferite, lecţii de prost gust, după ce le-am întins mâna împăcării sau a prieteniei.

Astă seară am refăcut sunetul filmului. Filmul este al NOSTRU, al lui Guzi, al lui Nick, al lui Madi şi nu în ultimul rând al meu. NIMENI nu are dreptul să îşi depăşească limitele, dincolo de noi. Ambiţia noastră a fost provocată de aspecte despre care voi vorbi atunci când va fi cazul, undeva în viitorul mai mult sau mai puţin apropiat.

Astăzi, de dimineaţa până seara ne-am unit forţele, cu o ultimă răbufnire, pentru a remonta şi repara anumite erori ale proiectului. În studioul nostru s-a făcut o linişte deplină şi Nick a luat-o de la capăt cu muzica, Guzi deja este erou în răbdare şi toleranţa la care nu îl obligă nimeni şi nimic ca regizor, eu normal că a trebuit să îmi revin dintr-un mic şoc, temporar, spre nefericirea dobitocilor care abia aşteaptă să îmi rup gâtul, nu pentru că le-am făcut vreun rău ci pentru că nu sunt capabili ei înşişi de nimic. A mai fost şi Madi, pfuai, efectiv nu am cuvinte să vă spun cât suflet şi efort a depus fără pretenţii şi din toată inima această fiinţă excepţională şi eu îmi scot pălăria cu tot dragul şi respectul în faţa ei: Ionuţ, fii mândru, ai o soţie de 24 de karate. ( oricum este omul, dar mă mai bag şi eu în seamă).

Am stat toţi până la lăsarea întunericului strânşi cu o ambiţie formidabilă ca să finalizăm proiectul filmului cu bine şi să luăm măcar o notă de trecere la premieră.

V-am spus, dramatismul este formidabil. Poate fără să îmi dau seama, i-am ambiţionat pe aceşti oameni frumoşi, să îmi fie alături şi sunt pur şi simplu uluit de munca pe care o depun, decişi ca totul să iasă bine.

Nu ştiu ce va fi, dar ştiu că oamenii fără caracter îi întâlnim la tot pasul, ba unii, după ce le întinzi o mână, se mai dau şi rotunzi şi îşi dau singuri merite pe care nu le-au avut niciodată. Alţii se consideră buricul pământului şi apleacă urechea la bârfa comună pentru ca mai apoi, probabil din incompetenţă, să îţi spună că nu te mai pot ajuta, căutând motive de prost gust.

Dar Dumnezeu mă iubeşte pentru că şi eu îl iubesc. Întotdeauna am crezut în EL, chiar dacă nu m-am priceput să-i arăt asta mai bine. Şi uite-aşa m-am trezit cu o solidaritate inimaginabilă, din care se ridică de acum o echipă imbatabilă. Am vrut să fluier a pagubă în ultimele ore şi m-am trezit urlând pentru că mi-am adus aminte că eu mereu am speranţa în mine. Speranţa şi ambiţia s-a dus şi către ceilalţi iar astăzi sunt cel mai fericit om din lume pentru că de acum, pot spune cu mâna pe inimă că eu când vreau să fluier URLU!.

Indiferent care va fi deznodamantul pana la urma, noi deja AM INVINS SI AM REUSIT!

Munca, viata si rasplata

 Se spune ca munca il formeaza pe om. Adevarat. Nu este mai putin adevarat faptul ca tot munca unuia, altuia, daca e facuta cu pasiune si fara pretentii, il lasa rece pe care nu stie sa aprecieze ceea ce face cineva in viata. Se bucura ca merge treaba, el trage foloasele si fraierul tace si munceste continuu, din teama de a nu ramane ori fara loc de munca ori sa nu il supere pe cel care plateste.

Viata e o mare cacialma, deseori. M-am trezit astazi putin mai tarziu ca de obicei si apoi am pornit din nou in toate colturile ca sa imi rezolv problemele. In mare masura am reusit. Echipa cu care lucrez la unul dintre proiectele mele este si ea cu nervii in pioneze si efectiv la pamant. Psihicul intins la maxim. Incordarea imposibil de imaginat. A venit seara si in loc sa ne bucuram ca am terminat un lucru de facut, ne-am trezit obositi, deloc incantati, chiar plictisiti si cu lehamite. Bani putini. Munca foarte multa. Nici macar nu mai visam la vreo rasplata ca urmare a vreunui benefic efect de dupa evenimentul pentru care ne pregatim.

Efectiv nu ne-a venit sa credem ca aproape s-a terminat iuresul din ultimele saptamani. Au fost zile cand am impartit durerea si deznadejea, bucuria si speranta, tristetea si surasul. Oameni plini de pasiune, oameni care au inteles ca a face un film documentar la posibilitatile pe care le-am avut noi, este o lupta ce ar putea parea dramatica in ochii multora. O lupta cu imposibilul. Da, ne-am speriat dragi prieteni ca am INVINS IMPOSIBILUL.

In jurul nostru zambete din pacate deseori dispretuitoare, neincredere si alte lucruri de genul asta care ma scarbesc. Am reusit sa realizam o chestie televizata pe care la inceput o planuisem pentru numai vreo jumatate de ora, poate nici atat.

Ma uit la canalele de profil, la documentarele de pe posturi cu posibilitati insutite fata de cele pe care le-am avut noi. Vedem cum multi rautaciosi si-au schimbat rasul si nu mai este rasul lor iar acum vor sa ne pravalim direct in cap. Indiferent ce efecte si reactii va provoca acest film, ideea si munca si spiritul de sacrificiu pe care l-am adunat din ambitia de a crea ceva inedit, sunt calitatea reala a acestui documentar. Cine stie, poate ca tehnic nu-i o capodopera, poate ca publicul neavizat va casca dupa primul sfert de ora.

Dar cu siguranta cei care stiu ce inseamna o lucrare stiintifica, in stilul celebrului Astaros, care folosea in tehnica de regizare o viziune floral spatiala, vor aprecia si poate avem noroc chiar sa ne spuna macar un cuvant de incurajare pentru as putea spune eroica noastra munca.

Ma uit in ochii colegilor mei si-i vad aproape terminati, tematori, de reactii, de cum vor decurge lucrurile dupa proiectarea de la premiera, dupa multe altele. Avem o responsabilitate imensa, pentru ca doar publicul cunoscator poate da adevaratul verdict.

Si ne e frica. Ne e frica pentru ca am invins imposibilul si nu stim ce va urma. Munca este intotdeauna istovitoare. Viata e ca o loterie, deseori. Iar rasplata…ei bine, dragii mei…rasplata este un lucru pe care cei care lucreaza in cultura, istorie, proza, poate ca l-au uitat de foarte multa vreme. Poate ca de aceea nu mai avem nici noi curajul sa intelegem si mai ales sa ne asteptam la aceasta rasplata. Am incurcat pasiunea cu bucuria si rasplata sufleteasca ne-a adus in ipostaza de a fi saraci, acesta este cuvantul, pentru ca poate prea des am trecut la capitolul ” diverse” propriul nostru stomac. Cred ca ar fi nevoie de o schimbare…

La buna vedere…

Cum o fi sa tina cineva pe bune la tine 2

M-a impresionat cel putin unul din comentariile de la postarea recenta, unde ma intrebam, poate pe buna dreptate, cum o fi sa tina cineva pe bune la tine. Poate ca este ceva obisnuit pentru unii, face parte din viata, sa adresezi asemenea intrebari si sa ti se para normal. Si totusi, a tine pe bune la cineva implica foarte mult. Redau mai jos acel comentariu care mi-a placut foarte mult, pentru ca Alessa, asta asa ca spirit de gluma, mai mult ” posteaza” in comentarii.

” Pentru noi ca oameni afectiunea este esentiala ..oricat ar fi un om de ocupat ..oricat de trepidanta ar fi viata lui atunci cand se retrage seara in intimitatea caminului are nevoie de o vorba buna , de un sfat , de o imbratisare calda izvorata din adancul inimii ..de un zambet schitat in gluma sau de o privire patrunzatoare ..ai nevoie sa impartasesti gandul tau si altei persoane , sa te asculte cu drag , sa-ti indeparteze o suvita de par rebela , sa stii ca ai un umar pe care sa plangi cand esti trist si un suflet pe care sa-l mangai cand esti fericit ..ai nevoie de cineva care sa te tina de mana , care sa te stranga-n brate in noptile friguroase , ai nevoie de cineva care sa te aprobe cand faci ceva bun si care sa te cicaleasca cand gresesti ..ai nevoie de cineva care sa te iubeasca sincer si curat total dezinteresat , fara inhibitii fara false pudori ..ai nevoie sa stii ca undeva exista cineva care te asteapta cu drag acasa fie ca este vorba si de o casa cu chirie .Dragul meu Ady tu esti o persoana complexa , capabila sa ofere aceste lucruri ..cauta in tine acel ceva ce-ti prisoseste cel mai mult ..cauta chemarea ..strigatul unui suflet la fel de minunat ca al tau ..viata ne arunca sufletele pe carari neintelese ..iti ofera satisfactii profesionale ..iti ofera implinirea mentala ..iti ofera totul ..daca ai ochii mintii deschisi , incearca sa deschizi si sufletul insa ai mare grija in alegerea facuta ..asteapta “acel ceva” pe care nu l-ai gasit in nimeni ..cand vei fi capabil sa-l recunosti atunci sa nu-l lasi sa plece fara sa-i spui ca il astepti de-o viata ..poate sa fie ultima ta sansa la intalnirea cu soarele vietii .Te imbratisez cu drag suflet de om !!!”

%d blogeri au apreciat asta: