RSS Feed

Iubirea fara soare a copiilor

„Un chip de copil inspiră nevinovăţie totală. El crede în frumuseţea vieţii, când începe să facă primii paşi şi să spună primele cuvinte. Iar cuvântul ” mama” este rostit cu drăgălăşenie. În jurul său, familia este fericită. Părinţii se bucură de fiecare nouă reuşită a odraslei lor. Îl ţin de mânuţă şi trăiesc odată cu el momentele sublime ale izbânzilor de copil. Undeva, într-un colţ uitat de lume, un băieţel reuşeşte să stea în picioare pentru întâia oară şi lacrimi de fericire se preling pe obrazul celor din jur.

Viaţa renaşte în sufletul tuturor, aducând prilej de încântare şi satisfacţie în inima noastră. Aceasta este adevărata minune dumnezeiască: un nou destin, într-o lume care ar trebui să fie în mod normal mai dreaptă şi mai bună. Nu departe de băieţelul care a reuşit să meargă, un alt chip este trist. El nu ştie ce este îmbrăţişarea unei mame şi nici nu a putut să audă vreodată vorbele rostite cu dragoste de vreun părinte. Nu înţelege iubirea de care alţi copii, ca şi el, au parte. Doar ştie că cineva are grijă de el. Acolo, în orfelinat, a fost învăţat să îşi împreune mânuţele şi să se roage la Divinitate. Să trăiască alături de alţi orfani, ca şi el, care de asemenea nu au ştiut vreodată ce înseamnă mângâierea vreunui părinte iubitor. Tot acolo, în acel loc al tristeţii, o fetiţă tocmai fusese abandonată de mămica ei.

Nu mai avea femeia cu ce să o crească. Viaţa devenise atât de grea şi de dură că te copleşeau toate aceste imagini ale unui adevăr crunt despre ceea ce mulţi dintre noi nu vedem, dincolo de propriile noastre interese. Da, poate că soarele a răsărit cu putere într-o nouă zi, însă iubirea din sufletul acestor fiinţe nevinovate nu îi simt strălucirea. Doar plâng ca nişte oameni mari în inima lor, neştiind să spună şi să ceară mai mult. Uneori, Ancuţa fusese obligată chiar de mama ei să ceară de la trecători câte un bănuţ. Nu cerşea că aşa îi plăcea ci fiindcă fusese educată să se roage de toţi cei pe care îi vedea în locurile publice.

Ancuţa tocmai împlinise 5 anişori cînd fusese adusă în lăcaşul tristeţii. Dar şi aşa, cu puţine săptămâni în urmă, tânăra ei mămică se îmbolnăvise subit şi căzuse la pat. În încăperea modestă, sărăcăcioasă, unde locuiau, amândouă, nu mai era nimeni să le ajute. Nu exista nicio rudă. Doar mila lui Dumnezeu pentru aceste destine oropsite. În ziua aceea, Ancuţa ieşise singurică în stradă şi cerşitul devenise o cauză nobilă. Dumnezeule, cât de matur poate fi un copil chinuit. Nu mai cerea de astă dată un bănuţ obligată de tânăra mamă. Fetiţa ştia că trebuiesc bani pentru medicamente. Şi cunoştea zona centrală a oraşului mai bine decât mulţi alţii. Aşa că îşi luă inima în dinţi şi ieşi afară, în timp ce Irina, zăcea fără vlagă pe un pat din fier, acoperit doar de o saltea veche şi mâncată de molii.
– Unde te duci, puiule?o întrebă Irina pe fetiţa ei.
– Să îţi aduc bani, mami.
– Nu ai voie să ieşi singurică, rămâi aşa, fata mea, o să îmi revin.
Dar Ancuţa nu o mai auzi. Ieşi iute pe uşă şi cum întâlni primul trecător rosti cuvintele pe care le repeta obsesiv, de mii de ori, în ultimele luni:
– Daţi-mi şi mie o mie de lei…
Trecătorul o privi şi se răsti uşor la ea:
– Da de ce cerşeşti fetiţo? Spune-i lui taica-tau să pună mâna la muncă.
– Mami meu e bolnavă.
– Să- fie de bine, alt motiv nu a găsit să te chinuie aşa?
Irina nu inventase acest motiv. Iar copilul privi cu ochi şi mai trişti către trecătorul care se îndepărta bombănind, în timp ce fetiţa îşi puse palmele peste faţă şi începu să plângă în linişte.
Dragostea ei de copil era nemărginită. În jurul ei, mulţi vedeau şi puţini înţelegeau anumite adevăruri. Iubirea multor copii era din păcate una fără soare. ”

P.S.Acesta este un fragment din cartea mea, Noaptea Destinelor, publicata si lansata pe 10 iunie 2010, chiar de ziua mea de nastere.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: