RSS Feed

NEMURITORUL TUTEA SI FENOMENALELE LUI VORBE GRELE

 „Omul autonom nu e capabil sa creeze o ordine morala. O primeste de sus, sau nu o primeste deloc. Cum e posibila morala publica? Prin înstapînirea absoluta a moralei religioase crestine. Dogmele crestine trebuie sa porunceasca normele morale, care, fara ele, nu se deosebesc de Mersul trenurilor decît prin obiect. Morala publica într-un stat crestin trebuie sa stea sub imperiul certitudinii dogmelor crestine reflectate imperfect de omul marginit. Daca nu situam Biserica deasupra statului, ne aflam în treba si face fiecare ce vrea.
Cateheza poate sa furiseze morala – cum spune Dante – ca sarpele în razoare.
Elitele morale sînt mai presus decît cele intelectuale. Mie îmi plac oamenii care fac judecati. Cei care fac silogisme sînt fata de adevar, cum sînt curcile alea care se încurca printre popice.
Napoleon face adevarata istorie a Revolutiei franceze. Un om care a refacut ordinea naturala, punînd parul pe haimanalele de pe ulita. Cînd a fost întrebat cum îsi explica intrarea armatelor sale în Tarile de Jos ca pe bulevard, în timp ce regii Frantei se pinteau la ele zadarnic, Napoleon a raspuns: N-au intrat armatele Frantei, ci ideile revolutionare de pe drapel! Începuse o noua filozofie a istoriei, cu Napoleon. Fara Dumnezeu omul ramîne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri. Si el ramîne asa chiar daca este laureat al premiului Nobel sau maturator. Cînd, unde si în ce scop a aparut el în calitatea asta de om? Daca se întreaba singur si nu e un zeu în dreptul casei care sa-i reveleze data începutului, înseamna ca omul ramîne un biet animal rational care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.

Omul nu se poate autodefini. El se defineste prin semeni. Constatam actul individuatiei, dar nu ne dam seama cotidian de incapacitatea autodefinirii. Eu, Petre Tutea, spun ce cred eu despre mine si cînd ramîn singur cu mine uit si unde m-am nascut; si în singuratate as muri de melancolie ca maimuta lui Andreev. Prezenta mea e definita de contemporanii mei.
Drama omului este dualismul existentei lui; e alcatuit din corp si suflet si joaca între corp si suflet la infinit. Corpul nu e etern, iar sufletul, chiar daca este, nu e convingator. Dar nici corpul nu este, în nici un fel convingator. Capul nu are biruinta definitiva; faptul ca e muritor îi anuleaza esentialitatea. Tot ce exista în noi si nu ne obliga sa ne sinucidem din disperare, se cheama spirit.
Deoarece setea de absolut nu i-a fost satisfacuta la grad biopsihic, omul e etern trist.
Autonomia spirituala a omului este iluzorie si ea se misca perpetuu între Dumnezeu si dracul. Fara credinta si Biserica, omul ramîne un simplu animal rational si muritor, rationalitatea avînd doar caracterul unei mai mari puteri de adaptare la conditiile cosmice decît restul dobitoacelor.

Scara valorilor umane contine: sfîntul, eroul, geniul si omul obisnuit – dincolo de acestia situîndu-se infractorul. Sfîntul, eroul si geniul sînt fara voia societatii, care e obligata sa-i recunoasca. Nimeni nu-ti contesta dreptul la existenta daca esti om obisnuit, dar nimeni nu trebuie sa faca confuzie între tine, sfînt, erou si geniu. Oamenii sînt egali în fata legii, adica trebuie respectati ca atare, dar nu confundati, nu facuti identici, ca e o gogoasa… Nimeni nu-ti contesta dreptul la o viata normala daca porti masca de om. Numai ca daca esti mediocru, nu trebuie sa te instalezî în vîrf, pentru ca nu e nici în interesul tau. Acolo trebuie sa stea cei dotati. Sfîntul sta în fruntea tablei valorilor pentru ca el face posibila trairea absolutului la scara umana. Eroul se consuma facînd istorie si nedepasind sfera laicului. Eroul este admirat – asa cum este si geniul – dar nimeni nu i se închina, chiar daca fapta lui aduce foloase reale omului. Eu disting între omul modern si omul istoric. Omul etern este omul primordial, integral creat de Dumnezeu dupa chipul si asemanarea Lui. Iar omul istoric e omul care devine, si raportat la acest primordial, e un fel de neom. Istoria e neomenie lui. Ca nu se poate, din cel ce am fost întreg, sa fiu dumicat în epoci, în zile si în clipe. Omul istoric e captivul clipelor, nu numai al anilor, lunilor, zilelor si orelor din timpul lui Stefan cel Mare sau de cînd vorbesc eu acum, ci si al clipelor în care îl definesc ca neom. Ca trebuie sa acceptam: omul etern are un sinonim, homo religiosus. Omul religios e omul etern. Omul stiintific e neomul istoric. Tot ce face el poarta pecetea preaomenescului lui.
Umanitatea o iubesti lesne. Pe om mai greu.
Ordinea nu trebuie sa fie confiscatoare, ci protectoare, deoarece ordinea în afara adevarului, e dezordine. La germani e o ordine pe care nu o simti. Chiar cînd vezi un politist, ca o statuie, pe strada, el nu-ti apare coercitiv, ci regulator.
Originali, vorba lui Heidegger, nu sînt decît idiotii. Altminteri doar Dumnezeu e original, iar Aristotel nu e original, ca nu face decît sa descrie opera lui Dumnezeu. Personalitatea e acel individ înzestrat cu capacitatea de a se darui. Eroul este o personalitate, deoarece nu-si mai apartine.

În majoritatea Dialogurilor, Platon nu rezolva nimic. Dialogurile lui sînt aporii, adica înfundaturi. Platon e în impas permanent. În asta se vede geniul lui, fata de Kant, care e mai plavan: el are impresia ca rezolva. Platon îsi da seama ca nu rezolva nimic.
Eu am afirmat odata într-un salon, ca Platon este miscarea spiritului înlauntru eternitatii. Cînd gîndim, toti sîntem platonicieni. Daca eu încerc sa gîndesc universul, trebuie sa mut Biblia în universul înghetat al ideilor platonice. Asta înseamna meditatia. Platon a intuit cel mai bine jalea omului neputincios în fata esentelor.
Fata de maretia lui Cristos, Platon e un personaj maruntel si cuviincios. Pe Platon poti sa-l scuturi si constati ca arhetipurile lui sînt filozofice, dar daca muti arhetipurile acstea în în religia lui Cristos, devin modurile în care el vede divinitatea. Platon n-are divinitate, pentru ca la el divinitatea e un simplu „demiurg”, ceea ce în greceste înseamna „meserias”.
Cînd Charles Maurras a spus la politique d’abord (politica mai întîi), a spus un mare adevar. Fara politica sîntem pierduti. Adica ne împungem ca berbecii unii pe altii. Un mare om politic e un om care are har. El face posibila existenta comuna a oamenilor prin spiritul lui de organizator si legiuitor.
Partidele politice sînt cai la carul de aur al istoriei românilor; cînd devin gloabe, poporul român le trimite la abator.
Poporul român, din punct de vedere politic, e greu de glorie.
Pai daca îi adunam pe toti ministrii români de la 1900 la 1918, noi am fi putut furniza Angliei si Imperiului Britanic cel putin cinci ministri… Iar cînd vorbesc de Ionel Bratianu, ar trebui sa ma ridic în picioare, asa a fost de mare ca om de stat! Si a fost inginer… Ceea ce înseamna ca politica e o arta, o vocatie.
Politicul este legat de setea de putere, iar economicul este lupta de interese. Stii cum vad eu diferenta dintre omul politic si cel economic? Omul politic este vulturul de sus, iar negustorul, rata de jos care se uita la el.
Am dorit dintotdeauna sa fac o teza de doctorat cu tema Aflarea în treaba ca metoda de lucru la români.
La întrebarile fundamentale „de ce?” si „în ce scop?” aporetica rurala româneasca raspunde: „d-aia”.
A venit odata un frantuz la noi, cu niste masini, iar una nu functiona tocmai cum trebuie. Dar românul zice: merge si asa! Trebuie sa scapam de acest „mege si asa”; ca „merge si asa” înseamna ca merge oricum. Nu oricum, nu oriunde, nu oricînd si nu orice.
La puscarie am demonstrat vreme de doua ore ca istoria românilor dezgolita de crucile de pe scuturile voievozilor e egala cu zero. Ca doar voievozii nu s-au batut pentru ridicarea nivelului de trai! Istoria se face cu Biserica.
Prima conditie a unui român este sa creada este sa creada ca poporul român este asa cum sînt pomii, cum sînt animalele, cum e regnul vegetal sau animal… Ce face poporul român e mai putin important decît faptul ca el este pe lume.
Poporul român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Ca n-avem un Goethe, dar avem un Eminescu. Din punct de vedere politic, vifornita din spatiul în care s-a desfasurat istoric poporul român ne arata ca sîntem unul din marile popoare ale Europei. Care cronicar spune, Costin parca – n-am fost noi „în calea rautatilor”? A reusit vreo invazie sa-ai impuna stilul si credintele aici?
Cum vad participarea românilor de acum la mîntuirea lor? – Simplu. Ducîndu-se la biserica. Si folosind stiinta ca peria de dinti. Tot ce spune stiinta sa nu-i lase cu gura cascata si tot ce spune un popa de la Cucuietii din Deal sa considere adevar ritualic.
La români prostia e o infractiune, caci vorba-ceea:”Poti umbla doua ore în galop prin Bucuresti si sa nu dai de un prost”.
Întotdeauna cînd gîndesc în spiritul poporului român, ma mut cu arme si bagaje cu speranta în viitor. Un grec, mi se pare, a spus nu stiu daca la Atena sau aici, În Bucuresti: Noi nu mai sîntem, dar voi, românii, veti fi.
Grecii, cînd îsi citesc istoria gîndiriidin spatiul lor, ar trebui, vorba lui Cioran, sa se sinucida. Capata sentimentul inutilitatii si al decadentei. Adica nu mai poarta numele de greci decît în mod geografic. Atît! Ceea ce nu e cazul cu noi.
Am facut o marturisire într-o curte cu sase sute de insi, în închisoarea de la Aiud. Fratilor, am zis, daca murim toti aici, în haine vargate si în lanturi, nu noi facem cinste poporului român ca murim pentru el, ci el ne face onoarea sa murim pentru el!
Un tîmpit mai mare ca mine nu exista. Sa faci 13 ani de temnita pentru un popor de idioti! De asta numai eu am fost în stare…
În principiu, am certitudinea invincibilitatii poporului român; si ca asa cum a iesit din impas cu Ceausescu, va iesi din orice impas. Asa cum facut Unirea Principatelor, împotriva a trei mari puteri, otomana, austriaca si rusa si a facut unitatea înaintea unitatii Italiei… E atît de viguros neamul asta al nostru, ca nu ma îndoiesc ca virtutile îl scot din impas. Asta e certitudinea mea. Istoria lui îmi da argumente în sprijinul credintei mele ca poporul român nu poate fi înfrînt.

Progresul tehnic nu e un adevar, ci o comoditate. Progresul e un util variabil. Ar fi fost util si pentru greci avionul, sa nu se duca dintr-o cetate într-alta calare pe magar. 🙂
Nu e de conceput libertatea fara proprietate. Orice om trebuie sa fie considerat proprietar individual ipotetic, chiar daca nu poseda nimic.
Pot sa fie ciuperci partidele, dar sa binevoiasca sa respecte doi termeni: taranul stapîn la sat si întreprinzatorul stapîn în comuna urbana. Dupa aia putem urla ca la terasa.
De cele mai multe ori prostii sînt atei, intelectualisti pîna peste poate, comunitaristi si foarte toleranti, în sensul unui dezmat al libertatii. Au o mare rezerva fata de cei care vorbesc în termenii credintei si ai natiunii.
Prostii reprezinta ideea de repetitie goala: o iau în totdeauna de la început. Sînt invariabili ca orice lucru neînzestrat.
Cine n-a putut fi înlocuita? Religia! Iar filozofia care speculeaza autonom, face onanie mintala. Si daca vrea sa scoata, sa extraga esentedin stiintele naturii, e parazit. Atît! Nu îndraznesti sa spui despre religie, teologal vorbind, – daca esti cinstit – ca a fost înlocuita de filozofie sau de stiinta. Un crestin îti spune ca adevarul se definesteprin jocul celor doua lumi: cea de aici o oglindeste imperfect pe cea de dincolo. Spune contra daca poti!
Religia este principiul uniformizator al speciei umane si este singura salvare în care se poate vorbi despre egalitate.
Nu poti sa spui ca un pigmeu este egal cu mine, pentru ca el nu-l are pe Dumnezeu, nu e un om întreg.
Religia transforma poporul într-o masa de oameni culti.
Între un laureat al premiului Nobel care nu s-a idiotizat complet si a ramas religios si un taran analfabet nu exista nici o diferenta.
Nivelul meu intelectual, chiar daca sînt savant, nu depaseste nivelul unui popa obscur din Baragan. Pentru ca preotul ala, în ritualul lui din biserica aia din lemn sau piatra, sta de vorba cu absolutul.
Stiinta se misca asimptotic la absolut. Arta se misca asimptotic la absolut. Stiinta este sediul folosului si arta este sediul placerii.
Religia este sediul adevarului transcendent în esenta si unic ca principiu unic al tuturor lucrurilor. Religia se situeaza peste ultimele speculatii teoretice ale stiintei, prin adevarul absolut unic, care e Dumnezeu. Sa vina un laureat al premiului Nobel ateu. Ce-o sa-mi spuna el? O baba care cade în fata icoanei Domnului strabatuta de absolut e om, si ala e dihor laureat.
În Ispita de pe munte – retro satana – Isus spune: „Împaratia mea nu e din lumea aceasta” Asta-i nemaiauzit!Du-te în împaratia Lui cu trenul sau cu racheta daca poti. Nu poti! Înotam în Univers ca mormolocii, si lumea lui Cristos se situeaza transcendent ca-n Ispita de pe munte, în mod etern.
Tot ce se face în afara teologiei este ononie de prestigiu.
Revolutia este o înaintare pe loc. Nimic nu mai poate fi inventat dupa facerea lumii; doar daca te situezi în afara ei si creezi o lume noua. Revolutia nu adauga nimic Ideilor lui Platon.
Asa am spus eu în temnita: Domnule colonel – eram sase sute de insi într-o curte închisa – nu véti fi voi, comunistii, niciodata revolutionari pîna nu veti imita pe cel mai generos zeu pe care l-a dat istoria lumii, pe Cristos. În parabola cu paia ratacita, un pastor paraseste o turma întreaga în cautarea unei oi. Sa stiti, asta se cheama „unanimism moral crestin”. Fiindca în universul lui Cristos o celula care mai palpita într-un muribund e mai valoroasa decît toate galaxiile posibile.
Poarta spre Dumnezeu este credinta, iar forma prin care se intra la Dumnezeu e rugaciunea. Rugaciunea e singura manifestare a omului prin care acesta poate lua contact cu Dumnezeu. Gîndita crestin, rugaciunea ne arata ca umilinta înalta, iar nu coboara pe om.
A încercat sa-mi explice mie un diplomat rus precum ca Moscova îsi trage radacinile de la Roma. I-am spus ca nu se poate, pentru ca toti romanii ar fi înghetat de frig la Moscova. Am fost întotdeauna foarte ostil rusilor, pentru ca si ei ne-au fost noua. Îmi aduc aminte ca, într-o societate de diplomati, mi s-a spus ca rusii sînt un popor mesianic. Le-am raspuns ca nu: rusii sînt un popor numeros cu o obraznicie mesianica si care au preluat Bizantul, considerîndu-se continuatorii stralucirii bizantine.

Ce-si închipuie rusii? C-a fost pus jos Hitler si ei sînt vaccinati? Au intrat într-un teren minat: în spatiul planetar al intereselor anglo-saxone, al negustorilor astora. Daca esti în calea unui automobil anglo-saxon, apare razboiul. Pai ce-si închipuie muscalii? Ca aia tolereaza sa stai în calea lor? Aia s-au învatat, anglo-saxonii, sa fie stapînii lumii – si muscalii zic niet! Ei asta-i… Pai hai sa ne batem!
I-am asemanat odata pe rusi cu vacile care dau douazeci si cinci de chile de lapte pe zi si apoi se baliga în sistar. 🙂
Ma întreba un rus cu ani în urma: Domnule Tutea, cum va explicati dumneavoastra ca noi, rusii, întindem mîna Europei si ea o refuza sistematic? – Foarte simplu, aveti un cancer mintal, se chiama cancer ideologic marxist-leninist. Aruncati cancerul asta la gunoi si Europa nu numai ca va saluta, dar va si recunoaste, cum traditonal ati fost recunoscuti, ca parteneri egali. Si atunci Europa se va întinde de la Atlantic la Vladivostok, iar America va fi a doua Albanie…

Cultura sateasca este aparent anonima; anonimatul în aceasta sfera este o simpla ipoteza de lucru. Nu poti spune ca la sat oamenii gîndesc în cor; oamenii nu gîndesc în grup…La baza culturii taranesti este tot personalitatea lor, dar o personalitate anonima, nu ca orasenii, care se semneaza unde vrei si unde nu vrei, pe garduri si hîrtie. Adevarurile din lumea rurala rasar asa, ca brazii, ca fagii…
Taranii formeaza o comunitate si orasenii o societate. Comunitatea e de natura organica si societatea orasului e de natura construita. Orasenii sînt juxtapusi, cum sînt cartofii în sac, în timp ce satenii stau în sat prin reguli de comportare, convietuire, prin asigurarea sanatatii si echilibrului mediului ambiant. Obstea taraneasca creeaza doar moravuri rurale, dar nu creeaza norme pentru o cetate ca cea moderna. Un sfînt poate fi si analfabet, dar e superior unui geniu, fiindca ideea de sfintenie e legata de ideea de minune. Un sfînt poate face o minune. Geniul face ispravi, nu minuni. Lumea, acum e ancorata în cultul genialitatii ca slavire a progresului în afara. Atît. Or, cu cît sîntem mai avansati, mecanic si material, cu atît sîntem mai departe de esenta reala a lumii, de sfintenie.
Singurii oameni care nu pot fi suspectati ca se înfioara în fata mortii sînt sfintii.
A fi sfînt înseamna a fi suveranul tau perfect.
M-a întrebat odata Nae Ionescu ce cred despre evreul acesta, despre Pavel. Stii ce i-am spus? – Asta nu-i om, domnule, este toata Mediterana.
Social-democratia este laptele batut al comunismului.
Stiti ce vor social-democratii? Sa faca si bine, daca se poate, dar sa nu faca ce trebuie. Social-democratia e anticamera comunismului. Numai ca, daca prin social-democratie s-a intrat în comunism, nu se poate iesi din comunism tot pe-acolo. E ca o usa care se poate deschide numai dintr-o parte. Social-democratii n-au forta activa de lupta. Pai n-au guvernat Germania social-democratii? Drept care au facut pe ei!
Trei ore am vorbit atunci în curtea închisorii, de Platon si despre Cristos. Zice colonelul: Va rog sa scrieti ce-ati vorbit, ca nu cumva ministrul de interne Draghici sa spuna ca sînt solidar cu dumneavoastra. – Domnule colonel, cum sa fim noi solidari? Eu tocmai d-aia am venit aici, ca nu sîntem solidari unii cu altii…
Am fost în tinerete de stînga din generozitate. Pentru ca, vorba-ceea: daca pîna la 30 de ani nu esti de stînga, n-ai inima, daca dupa 30 de ani mai esti de stînga si nu esti conservator, esti crestin. Confudam în tinerete comunismul cu comunitarismul.
Stînga nu poate guverna. Cînd vine la putere e pustiu.
Toate formele de stînga violeaza cotidian ordinea naturala a lui Dumnezeu.
Este incorect sa ai dispret fata de tehnica. Eu nu sînt tehnocrat, însa recunosc ca în batalia pentru adaptare, tehnica este universal utila. Dar asta nu înseamna ca tehnica poarta în ea dimensiunea infinitului.
Cînd va disparea ultimul taran din lume – la toate popoarele, vreau sa spun – va disparea si ultimul om din specia om. Si atunci or sa apara maimute cu haine.
Taranul este omul absolut.
Nae Ionescu îl concepea pe român ca pe un taran învatat, dens de credinta. Pai nu e realitate! Cum putem muta un om în cioareci în Academia Româna? Nu poti absolutiza taranul. Îl poti iubi ca e viguros si ca e român autentic. Ca sigur e român! Daca eu, ca tata a fost popa si maica-mea taranca, si tot ma îndoiesc ca sînt român, dar de un taran în cioareci nu trebuie sa te îndoiesti, da-o încolo de treaba! Ala e român prin definitie. Ala duce cioarecii la primarie si îi da certificat de român…Eu ma gîndesc la taran bio-istoric. Pentru ca el e purtatorul bio-istoric al românilor. Fara cioarecii lui, aici traiau tatarii, pecenegii, cumanii, turcii, maghiarii, germanii… Pe cioarecii lui stam. Eu nu sînt un om pitoresc, eu sînt un om grav. Cred ca sînteti de acord ca, la rangul mintii mele, nu sînt pitoresc. Dar în presa apar pitoresc. Si moare de placere mass-media cînd citeste gogosile astea. Zice: aoleu, ce dragut e asta! Eu nu sînt un om dragut, eu sînt un om solemn.
I-am spus eu parintelui Staniloaie ca nu ma consider un Socrate. Dar cum va socotiti? Popa, zic. Si unde aveti parohia? – N-am parohie, dar spovedesc pe unde pot.
Si eu sînt un om greoi de munte, ca Eminescu, fara sa am îndrazneala sa ma compar cu el – un pisc. Pana la urma ma rezum la ce se întîmpla în templu, în biserica, în materie de adevar. E vorba de adevar, nu e vorba de comoditate. Ca sînt incomod, ca sînt batrîn, ca biologia vîrstei mi-a luat unele virtuti pe care le-am avut în tinerete, asta nu ma deranjeaza. Ceea ce ma deranjeaza enorm, e ca nu ajung la adevar cautîndu-l. Fiindca cel care-l cautanu-l afla, si-l cauta neaflînd si, vorbind socratico-crestin, stie nestind.
Nae Ionescu le zicea unora ca ar trebui sa faca asa ca ala, aratînd cu degetul catre mine. Da’, zice, ala ne va conduce în viitor…Si într-adevar, i-am condus pe toti…la puscarie!
Eu sînt aristocrat prin adoptiune – ca maica-mea era taranca. Cum spune Tudor Vianu despre Titu Maiorescu: a fost el boier? Daca nu se duceau la Viena si în Germania, ramîneau doar niste balcanici extraordinar de inteligenti… Si eu la fel, daca n-as avea cultura filozofica germana, as fi un siret din Cîmpulung, mi-as permite sa ma joc de-a turca. Noi sîntem germani de limba româna!
Se zice ca si animalele, unele simt nevoia de companie; cica elefantul si magarul nu iubesc singuratatea. Eu ma compar cu ei. Nici lor nu le place sa traiasca singuri. Dar ei au superioritate fata de mine. Sînt foarte invidios pe elefant si pe magar: ei mor singuri. Se izoleaza cînd mor. Moartea magarului e cea mai glorioasa. Printii si regii mor în fata asistentei: mor ca niste vaci… 🙂
Sînt nelinistit de batrînete si însingurat. Am un regret: ca nu m-am însurat, sa am si eu un copil. Am un regret: ca nu m-am însurat, sa am si eu un copil. Chiar daca sînt niste javre, copiii, dar oricum… Sînt carne din carnea… sînt javre din carnea ta. Asa o fi vrut Dumnezeu.
En n-am tins sa devin filozof. Am vrut sa devin „legiuitor” – ceea ce e cu totul altceva -, adica sa ma mut în altii. Legiuitorul este unul care îsi lichideaza autoinstatisfactiile revarsîndu-se, formal sau juridic, în altii. Asta am vrut eu. Eu m-am vazut întotdeauna legiuitor, desi n-am avut ocazia sa fiu. Am fost sfatuitor la diferiti tîmpiti ministri. Si alunecam peste ei ca apa peste rata…

Eu, în tinerete, am fost un om de extrema stînga. Si la maturitate, de extrema dreapta. Iar acum ma consolez cu calitatea mea de român întreg. Jocul acesta pe scara de valori politice nu ma mai intereseaza. S-a stins în mine acum setea de putere. N-o mai am. M-as bucura însa de un lucru – e chiar ceea ce nu mi-a placut si am fost toata viata silit sa fac, fiindca sînt sarac: sa fiu sfatuitor. Atît.
… Dumnezeu stie cît de Socrate sînt! Eu nu ma socotesc decît o oarecare fiinta gînditoare. Gîndesc si spun ceea ce gîndesc. E bine? E rau? Eu spun ceea ce cred ca trebuie sa spun. N-am facut niciodata altfel, dar, în comunism, nimeni nu lua în seama ceea ce spuneam. Spusele mele erau consemnate la Securitate, au avut ei grija sa mi le faca… arhiva. Cine va vrea sa-mi studieze gîndirea va trebui sa bata la usa acestei onorabile institutii. Sper ca odata si-odata usa asta se va deschide. Nu numai pentru consemnarea „gîndirii lui Tutea”, ci si pentru alte consemnari.
Nu-mi pot face autobiografia, fiindca nu ma intereseaza trecutul meu, pe care îl detest! N-am nimic comun cu mine în trecut. Stiti cînd începe viata mea? Acum, cînd vorbesc cu dumneavoastra… V-am spus: nu fac biografie, nici autobiografie, traiesc principiul actualitatii permanente… Eu am fost Petre Tutea.
Am avut si discipoli… Nu se putea sa nu am discipoli, fiindca sînt un om vorbaret. Toata suferinta mea se datoreste poftei mele de a vorbi fara restrictii…

A fost întrebat un taran, în închisoare: ce întelegi din tot ce spune Petre Tutea! Zice: nu înteleg nimic, dar e o grozavie!
Eu, de la vîrsta de cinci ani, – asa mi s-a spus mereu – eram cam inteligent. Am intrat în scoala cum intra leul în cireada: o manînca toata. Singurul lucru pe care nu l-am putut face în scoala a fost idiotia partiala, plastica: nu puteam desena un ou.
Cînd am vazut, în închisoare, ca tot regimul care mi se aplica e inoperant – puteam eu, ca om, sa-mi explic asta? Si atunci m-am gîndit ca exista o forta supracosmica, transcendenta, numita Dumnezeu. Numai El putea face isprava asta, ca eu sa scap de înlantuire. Pentru ca, personal, nu ma pot dez-lantui si elibera. Iar a vietui acolo, la închisoare, fara asistenta Lui nu se poate; au fost oameni care au murit… Atunci s-a nascut în mine credinta nelimitata în atotputernicia si atotbunatatea divina.
Am devenit un gînditor crestin cînd mi-am dat seama ca fara revelatie, fara asistenta divina, nu pot sti nici cine sînt, nici ce este lumea, nici daca are vreun sens sau nu, nici daca eu am vreun sens sau nu. Nu pot sti de unul singur. Cînd mi-am dat seama ca fara Dumnezeu nu poti cunoaste sensul existentei umane si universale.
Eu n-am destin. M-a protejat Dumnezeu. Destinul nu opereaza la mine. Întîmplarile au alergat peste mine, dar n-au reusit sa ma nimiceasca. Asta m-a dus cu gîndul la Dumnezeu, care e situat deasupra întîmplarilor vietii mele.

Ati întîlnit cumva, prin locurile pe care le-ati strabatut sau pe vreun bulevard, cuvîntul „tutism” sau „tutianism”? N-am facut scoala, desi si Nae Ionescu a gustat din mine. Nimeni nu a intrat în contact cu mine fara sa ia ceva în traista.
Am o rugaminte fata de Cioran: sa nu ma mai supradimensioneze, pentru ca aceasta exagerare, venind de la o personalitate ca a lui, îmi sadeste în suflet, sau intensifica în mine, sentimentul dureros al neîndeplinirii. Acest sentiment este fructul întîlnirii dintre eul concret si ideal.
Eu am scris mult la viata mea, dar nu cred ca scrierile mele sînt antologice si nici elocvente pentru evolutia spirituala a personalitatii mele. Poate eu însumi m-am împiedicat sa ma realizez.
M-a întrebat cineva odata: Ma Petrica, tu cînd te asezi la masa de scris cum scrii? – Sînt emotionat de fila goala. Prima mea grija e sa nu fiu pîndit de demonul originalitatii. Urmaresc sa nu fiu original si sa fiu cuviincios. – Esti inspirat? – Nu, nu sta niciodata un zeu în coltul camerei mele cînd scriu eu. Sînt foarte nelinistit. Eu, care sînt crestin… Am doua nelinisti; sa nu se afle în expunerea mea nici o inadvertenta terminologica si nici o impietate.
Nu ma intereseaza daca memoria mea se va pastra vesnic sau daca or sa ma uite oamenii. Eu, care sînt mistic, am doua feluri de pagînism: nu pot suporta prostii, adica nu ma pot detasa de deliciile inteligentei; si pe urma, în vreme ce la crestini suferinta e calea regala a mîntuirii, eu nu pot suporta nici o suferinta fizica. Or, asta e model homeric, model pagîn.
Nu ma intereseaza trecutul. De cîte ori ma întreaba cineva cînd m-am nascut, spun ca într-unul din anii trecuti.
De cînd am iesit din puscarie mi se fac din cînd în cînd perchezitii si sînt luat la Securitate pentru ancheta. La început ma anchetau grade mici. Acum am ajuns la nivel de colonel. Unul din astia m-a întrebat zilele trecute de ce ponegresc regimul la Restaurantul Scriitorilor. I-am raspuns: Domnule colonel, eu la Restaurantul Scriitorilor întîlnesc tot felul de lume: oameni destepti, imbecili, scriitori, curve si popi. Eu nu stiu cu care din astia stati dumneavoastra de vorba. Dar, decît sa va spuna ei, mai bine sa va spun eu cine sînt: sînt român, nationalist, crestin, ortodox si militarist. Parerea mea este urmatoarea: trebuie sa ne înmultim ca sardelele, sa ne înarmam pîna-n dinti si sa terminam cu popoarele limitrofe, caci n-au ce cauta în Europa. Visul meu e ca fiecare baba româna sa mulga vaca cu casca militara pe cap. 🙂
Eu nu sînt orgolios deloc. Dar daca cineva ma calca pe nojite, mi-aduc aminte ce-am fost.
Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hainuta de puscarias. Ne dadeau o zeama chioara si mamaliga fripta. M-au batut… M-au arestat acasa. Nici nu tin minte anul… Cînd m-au anchetat am lesinat din bataie. Iacata ca n-am murit! M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastra, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Pai împotriva voastra vorbeste tot poporul român. Ce sa mai adaug eu? Si mi-au dat 20 de ani munca silnica fara motive. Mi s-a prezentat sentinta de condamnare ca sa fac recurs. La cine sa fac recurs, la Dumnezeu?
Am fost solicitat, în închisoare, sa scriu pentru revista Glasul patriei, ca si Nichifor Crainic. Mi s-a parut ciudat sa fii arestat si sa scrii, sa meditezi. Adica sa spui: va multumesc ca m-ati arestat! Asta era o porcarie nemaipomenita, sa obligi un detinut sa scrie. El poate sa-si scrie memoriile, dar nu pentru tine, ala care-l persecuti…
Eu, cultural, sînt un european, dar fundamentul spiritual e de taran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost sa nu fac neamul românesc de rîs. Si toti din generatia mea au simtit aceasta grija. Daca ma schingiuiau ca sa marturisesc ca sînt tîmpit, nu ma interesa, dar daca era ca sa nu mai fac pe românul, ma lasam schingiuit pîna la moarte. Eu nu stiu daca vom fi apreciati pentru ceea ce am facut; important e ca n-am facut-o niciodata doar declarativ, ci ca am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate sa ajungi sa suferi pentru un ideal în mod fizic.
Am o legenda, dar legenda mea nu acopera ideea de statuie. Nu sînt candidat la rangul de mare personalitate. Oricum, mi-e groaza de o posteritate pur legendara. Înainte eram obsedat de ideea ramînerii a ceva dupa mine. Acum ma mai intereseaza ce ramîne dupa mine ca zapada de anul trecut. M-am fîtîit asa, un pic, în epoca… Eu nu îmi supravietuiesc. Ca sa ramîi în epoca trebuie sa fii genial, or eu am fost numai inteligent.
Eu n-adun nimic. Îmi spunea un popa, zice, pai dumneavoastra va risipiti asa, va poate fura oricine… Zic: uite, parinte, eu, zic, am adoptat conceptia regelui Frantei în materie de risipire a ideilor mele. Conceptia lui despre cartof. Cînd au venit cartofii din America, taranii nu-i cultivau. „Sa mîncam noi buruiana asta din pamînt…” Ce a zis regele Frantei? „Ma, seamana, ma, cartofi pe mosia mea si, cînd or vedea taranii ca îi pazesc, or sa-si dea seama ca-s lucru bun. Lasati-i sa fure, ca asa se raspîndesc cartofii în tara.”
Odata, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv ca fac specula. Cu ce? i-am întrebat. Nu mi-au raspuns. Si atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: „Cu idei, frate, cu idei!”
Am purtat ideile si credinta precum poarta vîntul microbii.
Un umanist pur, adica indiferent religios, practica formele vietii de jungla, împingînd cruzimea pîna la forma gratuita a bestialitatii tigrului. Vremea noastra este plina de astfel de exemplare.
Umanismul este una din formele grave ale ratacirii omului modern, care pleaca din antropocentrismul Renasterii. În Renastere, „titanii” s-au umflat prin autocunoasterea necunoasterii. Ei nu se cunosteau pe ei însisi si au crezut ca s-au descoperit ca oameni.
Omul – javra asta bipeda, pe care eu îl consider „animal prost”, homo stultus – atunci cînd se screme sa faca singur ordine, adica cînd practica umanismul, îl înlocuieste pe Dumnezeu cu el. Nicaieri Dumnezeu n-a avut de furca cu dracul mai mult decît în sacrul spatiu al Italiei. Acolo, adica, unde s-a nascut umanismul în Renastere.
Cu ungurii nu putem avea probleme militare: daca dam drumul la toti caii din Ardeal, fara calareti, în doua ceasuri se pisa în Budapesta.” 🙂 🙂 🙂

Afirmaţii scrise şi spuse de Petre Ţuţea, filozoful care nu va muri niciodată.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

4 responses

  1. Pingback: Cristian Lisandru – „Pledoarie pentru salvarea lacrimilor” – Poeme « Cristian Lisandru – Proză. Poezie. Muzichie. Uneori, politichie…

  2. Mesaj din suflet pt tine ..OMULE : Am primit aseara un mesaj tulburator din partea unei persoane care mi-a fost alaturi in momentele mele de cumpana , un om puternic care mi-a insuflat increderea in mine daruindu-mi in ceas tarziu din noapte sprijin si afectiune .Am realizat citind acel mesaj ca omul este iubit atunci cand este cunoscut si cand ii merge bine , cand insa viata ii arunca intreaga existenta in prapastia nesigurantei zilei de maine devine uitat si insignificant.As vrea sa-i daruiesc la randu-mi incredere, sa-l asigur ca nu este singur in totul , as vrea sa-i ofer eternitatea clipei si infinitul dorului nemarginit , acel dor care ne leaga ..Nu , dragul meu nu te urasc , eu sunt incapabila de ura ..insa ma doare cand vad ca toti cei din jurul tau ti-au intors spatele si nu pot sa fiu impasibila fata de durerea ta .Omul este ispitit de-a lungul vietii de lucrurile materiale , de mandria afirmarii , in actuala civilizatie in care timpul se succede cu o viteza ametitoare majoritatea cauta sa atinga apogeul unui nivel superior al existentei , paradoxal sau nu acest lucru inhiba esenta adevaratelor valori umane ..lasand sa iasa la iveala rautatea din noi .In noi sta puterea de a transforma dorintele in realizari , in noi sta capacitatea de a oferi si darui iubire , in noi se gasesc toate componentele unei vieti armonioase , tot ce exista in creatie salasluieste in noi , in noi exista energia necesara pentru a schimba cursul unei vieti pe care n-o meritam , noi oamenii suntem un tot unitar, creatorii viselor , dorintelor si a propriilor aspiratii. Am descoperit in autorul mesajului de la ora unu din noapte frica , deznadejdea ..preocuparea pentru ziua de maine si nesiguranta fata de eventualele aspecte ce urmeaza sa se intample.As vrea sa-i spun ca nu are de ce sa se teama , ca D-zeu ne-a daruit forta de adaptare in toate situatiile posibile , drumul urcusului existential incepe intotdeauna din intuneric , pe masura ce urcam drumul capata esenta si stralucire , acel drum intunecat este presarat cu multe raspantii , zarim abisul si ne intrebam… oare exista lumina? inaintam in haos sau dupa puterea psihica spre intalnirea cu soarele vietii, acel echilibru pe care incercam sa-l pastram este chiar cunoasterea misiunii pentru care noi oamenii ne aflam pe acest necrutator Pamant ! Tu omule de care pomenesc eu acum ai fost nascut pentru a darui si altora ceea ce noi nu putem asterne pe hartie chiar daca intelegem si recunoastem , ai fost nascut pentru a darui tuturor tainele scrisului , prin cuvintele tale daruiesti celorlati ideea cautarii si implinirea unor ganduri pe care nu oricine le poate impartasi atat de firesc , caci …da, toti simtim insa putini sunt ceea care pot reda cu atata acuratete pasajele trairilor din noi , controlul gandurilor tale se realizeaza cu ajutorul intelepciunii, a mintii tale care rezoneaza odata cu sufletul ..si o sa incerc aici o comparatie , eu sunt absolut convinsa ca ..asa cum Arhimede a avut nevoie de un punct de sprijin in incercarea lui de a rasturna pamantul ..tu ai nevoie de un pix pentru a schimba lumea ..Viata ofera tuturor sanse egale , la nastere avem toti acelasi bagaj ..evolutia urmatoare face diferenta , caci pe parcursul vietii primim destule ocazii sa putem creste ..in noi sta puterea de a evolua , cei mai puternici razbesc ceilalti se pierd in multime ..atitudinea de invingator este caracteristica omului , concentrarea lui pe scopul final al obiectivului il defineste ..toate acestea sunt esentiale pentru succes..esentiale pentru a ajunge sa atingem lumina si stralucirea divina .Tu omule nu poti ceda psihic ..gandeste-te ca nu esti singur , ca acolo undeva, exista cineva, care te asteapta la intalnirea cu soarele vietii ..acolo sus in coltul tau de cer !!!

    Apreciază

  3. Al3ssa: multumesc pentru cuvintele frumoase. Din pacate, omul care zici ca a trimis acel mesaj, nu mai poate fi sprijinit de cuvinte. Poate ca nici nu mai exista. Poate ca nu vei mai citi niciodata ceva scris de el. Vorbele asternute pe hartie nu mai au aceasta putere probabil, de a-l tine in viata. Foamea trece prin stomac, cum spune romanul. Inclusiv Petre Tutea a zis asta. Oricum, mesajul tau e pilduitor si profund.

    Apreciază

  4. Pingback: Batrinii definesc tineretea eterna

%d blogeri au apreciat asta: