RSS Feed

„Nu imi mai place viata”

Aş vrea să scriu acum pentru cineva anume, nu spun cine, nu ar fi deloc frumos, oricum, persoană importantă, cel puţin pentru mine. 🙂

Acum peste un secol un mare romancier american, pe numele său, Jack London, scria o nuvelă, rămasă celebră în arc peste timp până astăzi. Se numea DRAGOSTE DE VIAŢĂ. Nu are nicio legătură subiectul acelei capodopere sau poate are prin simplul fapt că un om se lupta pentru propria existenţă în paralel cu un lup bolnav. O să sustrag deci numai titlul, care sună destul de bine, nu-i aşa?
Pentru început o să vă spun o poveste, poate reală, poate imaginară…
A fost odată o prinţesă tare frumoasă şi mândră. Avea abia 18 ani abia împliniţi. Şi a dorit să fie la casa ei. Şi a fost nuntă cum rareori poate că s-a mai întâmplat. Fata era o mireasă superbă şi gândea la viaţa ce va fi de acum, când aparţinea cuiva, cu sufletul şi inima. Dar…el era departe de aspiraţiile ei, simple şi cu atât mai frumoase. Sensibilitatea tinereţii s-a izbit de absenţa tandreţii şi a unor clipe pe care orice femeie frumoasă fizic şi sufleteşte cum era ea ar fi trebuit să le aibă în seri romantice, fără de număr şi ca urmare, fără de sfârşit. Timpul nu iartă şi peste câţiva ani, destinele lor s-au separat. A rămas doar un copil splendid din fosta căsnicie alături de mămica ei şi astăzi, din fericire şi spre lauda tinerei femei, zâmbeşte şi este fericit. Aceasta este povestea. E simplă, nu-i aşa? Şi poate că nu aduce nimic nou, celor care citesc aceste rânduri.

Să vă mai spun o poveste.
Este a unei femei superbe, o luptătoare încăpânată cu timpul şi cu viaţa. S-a devotat idealului de a-şi câştiga existenţa singurică, departe de răutatea unei lumi tot mai reci. Între zilele care trec în viaţa ei, nu există decât nopţile când trebuie să se odihnească ca să aibă forţa de a păşi pe drumul ales, mai departe. Ştiţi ce zâmbet frumos are? Eu ştiu, sâc!!! 🙂 Ştiţi câtă energie emană din această fiinţă formidabilă? Acum, pot intui şi asta. Trăieşte pentru cei din jur, pentru copilul ei, pentru familie şi pentru a izbuti acolo unde multe alte femei, dau greş. Nu e o comodă. Practic, munceşte şi când se odihneşte. Nu are timp de prietenii apropiate. Nu mai are timp. Sau poate nu mai vrea să aibă. Privind acei ochi frumoşi, cu atenţie, orice cititor de suflete poate descoperi ceva minunat, dar ascuns cu mare străşnicie. Dar…nu-i mai place viaţa…şi aici se termină şi a doua mea poveste.

Poate că nimeni nu a fost în stare să aibă răbdare cu această fată minunată, încă foarte tânără. Poate că în serile când ar fi trebuit să cunoască mângâierile şi atingerile sincere, pline de romantism şi dorinţă a celui care ar fi pretins că o place, ea a primit doar coşmarul unor vicisitudini poate existente în vieţile oricui, la un moment dat. Poate că această fată nu a primit câte buchete de flori ar fi meritat. Poate că această fiinţă s-a ascuns în ea însăşi, văzându-şi „bătrâneţea” prematur într-o TINEREŢE FĂRĂ BĂTRÂNEŢE ŞI VIAŢĂ FĂRĂ DE MOARTE. Poate că nimeni nu a ştiut să-i înţeleagă momentele mai delicate, frământările, toanele chiar. Poate că fata se priveşte în oglindă doar ca să arate bine, dar nu să vadă şi cât e de frumoasă şi mai ales cât de mult o iubeşte viaţa pe ea. Poate că s-a închis în ea însăşi pentru că aşa a obligat-o timpul de până acum, aşa cum poate toţi ne-am închis la un moment dat. Mi-o imaginez plângând mai mult în sufletul ei ca să poată arăta un chip împietrit la o altă poveste de dragoste, a ei, în care să fie din nou parte. Mi-o imaginez râzând şi atunci ştiu că atunci când spune că nu-i place viaţa, se minte singură, aşa cum toţi ne putem minţi într-o anume privinţă la un moment dat. Mi-o imaginez seara, când rămâne cu ea însăşi şi încearcă fără să arate că doreşte să se regăsească. Sunt sigur că-i lipseşte o îmbrăţişare sinceră. Sunt sigur că i-a lipsit pasiunea altui suflet pentru tot ce e ea ca femeie şi ca om. Sunt sigur că dincolo de nedorinţele ei, se află fraza ” încă mai sper”. Atâta doar că nu mai are curaj. O cred. Cine şi când a răsfăţat-o cu dragoste ultima oară, cine şi când cineva a dorit să facă totul pentru ea, ca să-i arate dragostea pe care i-o poartă? Cine şi când a înţeles-o când a dorit linişte şi cine a ştiut să o întrebe măcar cu gândul: ” tu, ce doreşti, ca să fii fericită ca să fim fericiţi în doi?”.

Căci regulile nescrise ale existenţei ne spun clar că în singurătate nu poţi fi niciodată fericit. Doar te retragi din faţa prefăcătoriei, a instinctelor animale, a celor care doar te dezbracă din priviri fără să-ţi atingă inima măcar trecător cu şoaptele pe care nu le-ai auzit niciodată în frumuseţea nopţilor tale şi poate doar în visele de fată.

Aici vorbesc despre o fiinţă tânără, ba chiar mai tânără o dată cu trecerea timpului. Toţi putem cădea pradă cuvintelor de genul ” nu îmi mai place viaţa”…dar… trebuie să ridicăm fruntea sus şi să învăţăm să fim copii uneori, să acceptăm că undeva, pe cerul neprevăzutului, cineva, ne place şi chiar încearcă să ne înţeleagă. Trebuie să fim mereu tineri, în sufletele noastre şi să ne aducem aminte de noi,nu numai de cei din jur.

Iar poate că unul dintre lucrurile cele mai importante este acela când cel care pretinde că ne doreşte, ca om şi ca suflet, este fericit şi pentru ceea ce ne dorim şi mai ales când ni se împlineşte. Viaţa e frumoasă, vă spun. Dragostea e frumoasă. Când se strâng două mâini şi se adună două suflete ca să poată respira natura primăverii care se apropie, ca să poate petrece momente de simplă plimbare pe aleile parcului, când cineva doreşte să te aştepte seara cu inima deschisă acasă, să-i povesteşti despre problemele tale sau să-i spui ce s-a mai întâmplat peste zi, apoi să primeşti, cum ar merita şi această fiinţă, un sărut sincer de noapte bună sau de bună dimineaţa, atunci, NIMENI nu are dreptul să spună că nu-i mai place viaţa. Chiar dacă toate acestea întârzie, acolo sus, există cineva care veghează să existe măcar o fărâmă de fericire în viaţa cuiva. Şi de aceea sunt sigur, că pentru cea de care am vorbit mai sus, speranţele se înmulţesc şi clipa când va iubi din nou viaţa este mai aproape ca oricând. Aştept comentariile voastre şi nu neapărat pentru mine. Vă mulţumesc.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

25 responses

  1. Probabil ca viata nu a fost usoara pentru aceasta femeie pe care tu o descrii atat de minunat. Tind sa cred ca tu vezi in ea mult mai multe lucruri bune si frumoase decat vede ea insasi in ea. Totusi atunci cand viata nu prea ti-a suras e greu sa te bucur de anumite lucruri care iti lumineaza totusi viata. E foarte usor sa spui trebuie, trebuie sau poate, poate atunci cand nu ai trecut prin experientele ei sau nu ai simtit as cum inima ei simte.

    E un articol bun si ai surprins cu o mare finete cele mai importante trasaturi ale ei.

    Apreciază

  2. Sexprofe: amplu comentariul tau si relevant. Multumesc mult.

    Apreciază

  3. „..în singurătate nu poţi fi niciodată fericit. Doar te retragi din faţa prefăcătoriei, a instinctelor animale, a celor care doar te dezbracă din priviri fără să-ţi atingă inima măcar trecător cu şoaptele pe care nu le-ai auzit niciodată..”

    Felicitari, Ady!
    Pentru intelegerea trairilor si nevoilor sufletului, pentru sensibilitate si caldura!
    Iar pentru toti cei care iubesc si sunt iubiti si pentru toti cei care au nevoie de dragoste, citez din 1 Corinteni 13:

    ” Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
    nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
    nu se bucură de neleguire, ci se bucură de adevăr, acopere totul, crede totul, nădăjduieşte totul, sufere totul.
    Dragostea nu va pieri niciodată.”

    Apreciază

  4. Multumesc Nety, foarte pilduitor comentariul tau, sincer m-a impresionat. Sper sa il citeasca si altii. Ca si pe celelalte comenturi care sunt deja sau care vor mai sosi. 😉

    Apreciază

  5. eu inteleg foarte bine povestea acestei femei frumoase,desteapta si foarte singura.isi creste copilul singura,insa cu ajutorul tau–care de fapt–este copilul vostru.prima iubire dragul meu adrian–nu se uita niciodata–chiar de am vrea –nu se poate uita.face parte din –VIATA NOASTRA

    Apreciază

  6. Lenty: bun venit pe pagina mea. Insa te inseli, nu, nu este vorba de fosta mea sotie, desi chiar are grija super de fata noastra. Este vb de alta fata, mult mai tanara.

    Apreciază

  7. Eu iubesc viata . Zilnic gasesc cate un barbat misto . Daca as muri nu cred ca in lumea ailalta mi-as gasi muze asa repede

    Apreciază

  8. Si ca sa tratez problema in mod empatic viata e o trecere . Si ne-o facem cu mana noastra si cu ce mostenim transgenerational

    Apreciază

  9. Hmmm! Mi se pare aiurea sa spui ca nu iti place viata, de fapt nici nu inteleg. Indiferent ce se intampla, viata este un miracol pe care il traim si trebuie sa stim sa ne bucuram de asta. Iar daca mai avem si norocul sa iubim si sa fim iubiti, totul este minunat. 🙂

    Apreciază

  10. Shayna: da, VIATA ESTE UN MIRACOL!!!

    Apreciază

  11. Cuvintetacute: ma bucur ptr tine ca gasesti zilnic cate un barbat misto dar nu asta e scopul esential ci sa il gasesti pe cel care te va incanta cat toti ceilalti la un loc. Pe de alta parte, da, viata e o trecere, dar ce facem in aceasta ” trecere” e cu mana noastra cum spui tu, aici iti dau dreptate. 😉

    Apreciază

  12. Bine scris. Concis, fără patetisme. Sunt convins că nu-l placi pe Dostoievski.
    Pot vorbi despre semantică, despre stilul şi rezonanţa însemnării tale, dar cine îmi dă mie dreptul să judec în locul altora, alegerile lor existeţialiste? Tu poate eşti în măsură s-o faci cunoscând persoana. Eu nu.
    Dragostea şi ura faţă de viaţă pot fi combătute ori argumentate deopotrivă. Nimic nu este universal valabil – doar ne place uneori sa credem asta pentru că avem nevoie de putere.
    Femeia despre care vorbeşti, în opinia mea, este mai puternică decât noi toţi la un loc, noi cei care facem pe înţelepţii, întrucât indiferent de alegere, ea nu se agaţă de nimic din exterior ci îşi poartă sufletul în propriile palme.
    Însă ca o completare (poate chiar am mai discutat despre cei 3E?) SĂ NU UITĂM CĂ NOI SUNTEM JOACĂ, IUBIRE ŞI FRICĂ.

    Te salut prietene cu suflet mare!

    Apreciază

  13. Asa e Cristi, si eu cred ca femeia aceasta e mai puternica decat multi dintre noi insa oricat ai fi de puternic nu stiu daca ai dreptul sa refuzi viata ( dragostea) care e un dar. Pe de alta parte, ai dreptate, nu-l plac pe Dostoievski, de cand am facut „transferul” de la CRIMA SI PEDEAPSA la FRATII KARAMAZOV m-am lecuit de el. 🙂

    Apreciază

  14. Citeam zilele trecute “Ispita de a exista” Cioran , aveam nevoie de aceasta carte , o revelatie pentru intreaga mea fiinta , eram pierduta in imensa dimensiune a existentei , simteam acel tremur in corp si nicaieri nu-mi gaseam locul , in viata asta toate intamplarile timpului le datoram freneziei , dezechilibrului nostru impins la paroxism , uneori in loc sa lasam timpul sa asearna peste durere „uitarea „, noi gasim calea intotdeauna sa sporim efectul adaugand si mai multa durere ..sa suferi este unica modalitate de a dobandi senzatia ca existi , singurul mod de a creste si evolua ..a fi om este cu certitudine o drama ..drama de a exista .Pentru prietena ta am un singur gand asa cum afirma si marele filozof Nietzsche ” tot ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici” ..

    Apreciază

  15. Al3ssa: suferinta nu trebuie sa existe. Si da, dragostea si mai ales dragostea de viata nu omoara. Ms mult, Alessa. Kiss 😉

    Apreciază

  16. Ady se zice ca cei care te fac sa plangi nu-ti merita lacrimile , caci cei ce te iubesc cu adevarat nu te-ar face niciodata sa suferi ..din nefericire tocmai cei care ne iubesc ne fac sa suferim cel mai mult ..un paradox as spune ..dar ce-i viata? o intreaga alergatura spre fericire ..in drumul cautarii ei se merita sa alergam pentru totdeauna , te sarut si eu :*

    Apreciază

  17. Ady: lacrimile isi au rostul lor, la un moment dat. Important este ca ele sa fie lacrimi de bucurie sau chiar de fericire.

    Apreciază

  18. De acord, nimeni nu ar trebui sa spuna ca nu-i place viata, desi uneori e foarte greu sa te abtii! felicitari tinerei din povestea ta, e o dovada de mare tarie de caracter si spirit de sacrificiu, lucruri care o fac, probabil si mai frumoasa si mai plina de viata!

    Apreciază

  19. Alex Grivei: da, este si mai frumoasa, ai dreptate, mare dreptate…

    Apreciază

  20. Cauţi idei pentru roman, şmecherule!

    Apreciază

  21. Bobo: de regula da, caut idei ptr romanele mele insa de data asta te inseli. Chiar e o poveste de viata simpla si actiunea romanului la care scriu se desfasoara prin anii 1930, deci nu are nicio legatura. Oricum, bun venit pe blog si multumesc ptr comentariu. 😉

    Apreciază

  22. melicovici exista unul care sa ma incante cat toti ceilalti la un loc ? hmm … straniu .. nu prea cred

    ideea e simpla apreciati si fiti recunoscatori pt viata pe care o aveti

    Apreciază

  23. Cuvintetacute: daca te rog eu imi spui simplu, doar Ady, imi zici? Multumesc. Sper sa existe intr-o buna zi, ai dreptate, pare un ideal. Si da, trebuie sa fim recunoscatori ca ne traim viata, pana la urma. Foarte subtile si totodata profunde remarcile tale. 🙂

    Apreciază

  24. ..In singurătate nu poţi fi niciodată fericit”.asa cum spunea si Nety,insa cum viata este o lupta atunci trebuie sa mergem mai departe.Felicitari Ady!

    Apreciază

  25. Da, ingerasule, tu si unii dintre noi stim asta mai bine ca oricine. te poop de 1 martie, muahh

    Apreciază

%d blogeri au apreciat asta: