RSS Feed

Monthly Archives: Martie 2011

Frumusetea la…patrat

Posted on

 Uneori, minunile sunt ascunse de-a dreptul şi astăzi o să scriu despre o autoare care îşi zice Shayna şi postează cu regularitate de la începutul acestui an. Mai întâi, micuţa de 1,62 a pătruns cu forţă în preferinţele multor cititori, vorbindu-ne aparte despre ” casa de hârtie”.  Din acea zi, s-a trezit matinală şi a început să încânte cu repeziciune atrăgând comentarii ale curioşilor, ba chiar fiind evidenţiată pe platforma wordpress într-o creştere de vizualizări cum probabil că nici nu visa.

Eu i-am văzut blogul prima dată atunci cînd am propagat pe un aşa zis agregator  ( cica.ro- e modest nu va repeziti pe el) poemul scris de mine, „O singură inimă.” A fost totodată şi prima ei vizualizare pe aici, printr-un simplu ” like” acordat. Mai departe, aş putea spune că misterioasa bloggeriţă nu s-a străduit prea mult să ne arate talentul care constă în acela de a se pricepe să ne povestească ori să ne scrie despre lucruri frumoase. Ştiţi că nu am obiceiul să scriu prea des, sau chiar deloc despre un anumit blog. Dar pagina fetei, intitulată nonconformist şi totodată plăcut Luna pătrată aş spune că merită din plin câteva cuvinte de apreciere.

Iar cine ajunge pe blogul ei, deja ştie ce are de făcut:  adică „o citeşti, îi vorbeşti şi-i scrii, o compui şi recompui din gânduri cu colţuri de stea.” Mai departe, îţi faci cafeaua sau ce serveşti tu, cititorule, oricine ai fi şi intri să vezi încă de la prima oră ce a mai scris distinsa noastră amică. O femeie tânără şi ambiţioasă, se dă ea de gol fără să o spună vreodată, care postează mereu cu câte o fotografie sugestivă ori un clip simpatic. Shayna nu se fereşte să ne ducă în Ispită apoi să ne încânte cu citate şi cuvinte pline de tâlc tranzitându-ne cu îndemânare prin „Arta Dragostei.”

Se duce la somn devreme pentru ca odată cu răsăritul să se aşeze în faţa computerului, cu noi postări şi idei de a ne spune nouă tuturor că de fapt, nu e deloc o ” misterioasă” ci mai degrabă un suflet curat ascuns în spatele unei vieţi, care caută ” aşteptând” ceea ce „nimeni nu poate oferi deocamdată. ” Boom-ul de trafic l-a avut odată cu postarea pe Fain şi de atunci, este încântătoare, vorbăreaţă, populară, uneori discret ironică dar de cele mai multe ori într-un stil aparte reuşeşte să câştige încet şi sigur un pariu parcă pus cu ea însăşi.

Are un rafinament uşor de citit mai ales când luna devine ” pătrată” şi o artă a dialogului, cel puţin online, descoperind o lume în care universul din sufletul ei este darnic faţă de cei care ştiu să păşească dincolo de cuvintele ei. Are mereu ceva de comentat şi de spus iar sutele de vizitatori care au păşit pragul ” căsuţei” sale virtuale, au creat poate fără să îşi dea seama un fel de ” club” al unui astru de sex feminin care emană odată cu cel de pe bolta cerească un cuvânt la fel de simplu deci magic: viaţă.

Nu e o scriitoare celebră şi nici măcar o vedetă de can-can. Este o femeie tânără şi căutând între propriile gânduri, astăzi mult mai aşezate după ce prin propriile ei articole şi-a găsit câteva răspunsuri. Nici măcar nu e nevoie să-i ştim adevăraratul nume. Nici măcar nu e nevoie să-i vedem fotografia cu un chip încă nevăzut de mulţi dintre cititori. Tot ce avem de făcut este să-i citim, cei care avem curiozitatea, cuvintele aşternute şi la final, să ne bucurăm de superba simplitate a fetei, pe care acum o denumesc, la fel de simplu FRUMUSEŢEA LA PĂTRAT.

Şi pentru că am înţeles eu că-i place trupa de mai jos, o să-i ofer în dar atât ei cât şi cititorilor un videoclip pe măsură. Shayna poate că nu este doamna în negru, dar chiar dacă ar fi, sub veşmintele aparenţelor se află lumina unei femei deosebite, cu siguranţă.
Vizualizare plăcută, preluare Youtube:

Anunțuri

Pasiune si dorinta

Posted on

Un soare superb apunea şi Miron se hotărî: trebuia să meargă la han şi să profite de faptul că are la dispoziţie mai mult timp liber ca oricând. Iar imaginea lui Sarah îl atrăgea tot mai mult. Trebuia neapărat să o vadă, măcar cum îşi ţine mâinile pricepute puţin deasupra tejghelei şi turnându-i dintr-o sticlă mereu la îndemână, un pahar de wisky. Aşa că porni pe jos, agale spre locul cu pricina. Ai fi zis că şi acum visează căci deodată fu nevoit să se ferească de un autovehicul, al cărui huruit îngozitor îl avertiză neaşteptat că omenirea totuşi evoluase iar el rămăsese aproape singurul care aproape cu nostalgie mai călărea câte un armăsar mândru pe cărările Oklahomei. De această dată însă, fiind aproape de han, preferase să-şi lase credinciosul animal acasă. Vehiculul motorizat îl depăşi acoperindu-l într-un nor de praf după ce se feri din calea sa.
-Hei, Miron, vrei să mori într-un fel aşa stupid? îi strigă un bărbat cu capul ieşit pe geamul maşinii. Tu eşti un erou, ai uitat? mai adăugă.
Nu, nu vroia să moară stupid, cum fusese întrebat. Şi nici măcar nu se considera un erou. Era doar un tip cu chef de un păhărel şi o aprigă dorinţă de a privi măcar în această seară în ochii tinerei şi fermecătoarei Sarah. La urma urmei, avea dreptate şi Jim: prea era timid ca un puşti deşi abia intrase într-a treizecea primăvară. Ce-ar fi să îşi facă mai mult curaj, gândea el. Adică se arunca nebuneşte între flăcările nimicitoare, îşi risca viaţa în locuri şi momente cumplite iar în faţa unei femei ce făcea? Era un nimeni, timid şi înroşindu-se precum amurgul. Hotărât lucru, trebuia să distrugă acest „ mit” al lipsei sale de curaj în faţa frumoasei Sarah. Să dea pe gât un pahar de wisky, să aştepte un moment prielnic şi să-i spună direct şi bărbăteşte cât de mult o place.Va bea şi al doilea pahar de wisky, dacă acesta era preţul curajului său inexistent până în seara aceea. În plus, tot mergând şi apropiindu-se de han, îşi mai zise că în fond şi la urma urmei, nu va fi prea greu, mai ales că ea va fi cea care-i va turna în pahar şi deci va avea timp să-i observe reacţia feminină. Aşa că iuţi pasul şi ajungând în faţa hanului, îşi suflecă mânecile, apoi intră brusc şi hotărât printre portiţele de lemn care parcă şi ele „ uimite” de acest aşa zis curaj, încă mai continuau să se bălăngăne de o parte şi de cealaltă a pragului. Aproape toate mesele erau ocupate iar vacarmul dinăuntru încetă deodată, toate privirile aţintindu-se asupra lui, inclusiv a lui Sarah, care rămase cu un pahar în aer, privindu-l cu ochii întredeschişi, de parcă ar fi ghicit ce bătălii se dăduseră mai înainte în sufletul său de bărbat îndrăgostit.
– Buna seara tuturor, spuse Miron scoţânduşi totodată pălăria în faţa tinerei. Dar o scoase atât de larg încât în secunda când depărtă mâna dreaptă mai mult, se auzi o împuşcătură care îl provocă să reacţioneze, trăgând şi el la rându-i într-o direcţie neştiută. Cineva îi găurise pălăria iar el, nefiind un cowboy şi pistolar de meserie nici atât, nimerise tavanul cârciumii de unde o pisică miaună îndelung, speriată de acest nou venit. Hohote de râs izbucniră în jurul său iar Sarah râdea la rându-i. Miron se încruntă şi bătu ca un copil în podea cu piciorul. Cineva îl potoli însă:
– Hai, omule, nu fi supărat, amicul tău Jim a făcut un pariu cu Sarah că îţi nimereşte pălăria drept în mijloc. Ia vezi, unde e găurită? Alte hohote de râs se auziră dar el tot nu pricepea. Îşi culese pălăria de pe podea şi privi: adevărat, Jim nimerise bine.
– E împuşcată în mijloc, spuse el, mirat.
Din nou toţi cei prezenţi izbucniră în râs şi hohotele nu mai conteneau. Apoi se făcu brusc linişte când o voce spuse:
– Sarah a pierdut pariul, acum trebuie să se ţină de cuvânt.
– Pariul? îtrebă Miron. Dar nu îl mai auzea nimeni. Toţi cei prezenţi strigau de acum la unison:
– Sarah, Sarah, Sarah!
– Hai Sarah, de mult nu am mai văzut o aşa minunăţie, să te vedem, zise unul.
– Da, da, să se ţină de pariu Sarah şi să o vedem la treabă, spuse altul.
– Ai promis că va dura cel puţin două minute, Sarah! Se mai auzi.
– Aşa este, să nu trişezi, Sarah!
Sarah se apropie de Miron încet şi privindu-l cu un zâmbet năucitor, în aplauzele celor prezenţi.
– Nu uita că numărăm Sarah, imediat cum începi.
– Şi să fie cum ai promis, Sarah: cu pasiune şi dorinţă, spuse şi năzdrăvanul Jim.
Miron era singurul care nu înţelegea nimic. Nu mai ştia dacă să fie furios sau nu, aproape că uitase şi pentru ce anume venise el acolo. Iar în clipele următoare, uită de tot: Sarah îl cuprinsese cu mâinile pe după gât şi privindu-l fix îl întrebă:
– Hei, eroule, dai un sărut de două minute pentru un pariu?
Miron nu mai apucă să rostească nicio vorbuliţă. Tânăra îl cuprinse cu buzele şi în aplauzele tuturor, îl sărută prelung, făcându-l să viseze de-a binelea.
– Au trecut deja patruzeci de secunde…
– O sută douăzeci, pariul a fost respectat de Sarah.
– Trei minute…. spuse unul îngândurat…
– Sarah, nu e nevoie să te sacrifici atât, zise cineva, pariul a fost pentru două minute.
– Patru minute…. măiculiţă, ce mai „ pupătură”…
– Sarah, noi credem tu îl placi de-a binelea pe tipul ăsta. E un tip de treabă.
– Cinci minute…cinci minute oameni buni, nu credeam că Sarah ne poate arăta aşa „ performanţă”, mai spuse unul făcând cu ochiul…
– Dau un rând la toată lumea pentru încă 5 minute, se trezi unul strigând. Dar nu apucă să mai spună nimic: primi o lovitură direct între picioare.
– Dăi şi acum, poftim, spuse Sarah, care râse apoi, împingându-l pe scaun.
– Ben, îi strigă unul, mai bine stai cuminte că te lasă blonda în pagubă şi apoi o să te pârască şi lui Mary, care te va părăsi fiindcă nu vei mai reuşi să-i mai faci un băiat.
În vreme ce Miron se dezmeticea începând să înţeleagă ce se întâmplă, toţi râseră de păţania lui Ben, lovit crunt de Sarah. În acea seară, veselia era la ea acasă iar fiecare îşi văzu de ale lui în vreme ce Sarah, profitând de un scurt răgaz, îl trase pe Miron de mână, aproape poruncindu-i să se aşeze cuminte acolo, în faţa ei, ca să se privească reciproc. Apoi îl întrebă galeş, dând impresia că mai nimic nu s-a întâmplat cu puţin înainte:
– Un wisky, d-le Kinley?
– Un…
– E în ordine, d-le Kinley. Poftiţi, îi întinse tânăra paharul.
– Dar adineauri…
– Adineauri nu s-a întâmplat nimic, d-le Kinley, am mai destins şi noi puţin atmosfera. Am pierdut un pariu şi a trebuit să îl respect. Trebuia să te sărut două minute fără oprire, domnule Kinley.
– Şi câte au fost? A fost unul doar, aşa-i?
„ Prostule, atât de mult ţi-a plăcut?”, gândi fata, după care îi mai trânti un pahar în faţă:
– Mai ia un pahar, domnule Kinley, poate te prinzi până la urmă ce şi cum şi cât a durat…
Amicul său Jim se apropie şi întrebă direct:
– Sarah, spune-mi, pentru ce a durat cinci minute sărutul şi nu două?
– Ei bine Jim, răspunse fata zâmbind într-un fel aparte, a strigat unul că trebuie să fie ceva cu…pasiune şi dorinţă. Dar tu ştii deja asta.
– Ei şi? Nu înţeleg, se scărpină Jim nedumerit în creştetul capului.
– Păi… Jim, două minute a fost pasiunea şi celelalte trei, dorinţa. Nu-i aşa, domnule Kinley? „

Aţi citit un fragment din viitorul meu roman, SECRETUL FOCULUI ( aşa se va numi în final şi nu Secretul lui Miron, după o atentă meditare). Este vorba despre un erou care a venit in Romania incercand sa stinga uriasul 160, sonda cu un foc de câteva sute de metri înălţime. Roman inspirat dintr-un fapt real.

Tacerea noptii e lina

Posted on

Privesc către cer şi-aleg,
Un altul de ganduri şi stele,
Aşa mă cunosc, reculeg,
Călătorind în astral printre ele.

Văd patimi şi văd dorinţi,
Chem aprig spre mine iubirea,
În vise şi simţuri fierbinţi,
Doar eu şi apoi regăsirea.

E întuneric şi noapte,
Dar bolta e înstelată,
Ascult sărutări, ascult şoapte,
Şi viaţa mi-e luminată.

Nu se aude nimic,
Doar cerul vorbeşte cu mine,
Cad şi din nou mă ridic,
Căci liniştea îmi face bine.

E cântecul inimii iar,
Ascult un refren drag, de suflet,
Să simţi, să doreşti e un dar,
Vibraţii şi vorbe în cuget.

Tăcerea nopţii e lină,
Şi cântă odată cu mine,
În foc de chemări şi lumină,
Sclipiri de chemări către tine.

Suntem aici, amândoi,
Privind îndelung către noapte,
Iar ochii îi ţinem închişi,
Prin sărutări şi prin şoapte.

Acum ne-aşezăm împreună,
La masa cuvintelor mute,
Şi hrana din suflet e bună,
Căci ne iubim pe tăcute.

Nimeni nu e ca noi,
Doar cerul se află mai sus,
Văd chipuri în stele şi voi,
Vedeţi ce-i tăcut şi nespus.

Aşa cugetau inimi calde
Strângând alt buchet de sclipiri
Petale schimbate-n smaralde
Şi clipe de vis în trăiri.

Tăcerea nopţii e lină,
Şi dacă vrei, poţi s-asculţi,
Privind către forţa divină
Noi doi şi poate mai multi!

Autor versuri ADRIAN MELICOVICI
Atentie, poezia este sub incidenta drepturilor de autor şi parte din viitorul meu volum de versuri, COLŢ DE CER.

In alta speranta si-n alt rasarit

Posted on

Iubire, iubire, în vis te-am avut,
Ca pe un dor aievea, etern,
E noaptea luminii când, renăscut,
În aprigi dorinţi, un suflet aştern.

A fost de ajuns o clipă din zi,
Ca să aştept nerăbdarea trăirii,
În visuri fierbinţi să pot rătăci,
La ceasul atingerii şi nemuririi.

Pribeag pe tărâmul vieţii de-acum,
Îţi spun te iubesc şi las şoapta uşor,
Să te cuprindă în al meu drum,
Din setea nemărginitului dor.

Chipul tău,lacrimi de azi, nu mai are,
Eşti toată surâs şi chip ce-mi dă veste
Că eşti infinit singura floare,
Ce o doresc în noua poveste.

” Te-aştept şi nu eşti cum nici nu voi fi,
Şi-acum îmi spui că mă vei iubi, ce să spun,
Deschide ochii, şi atât vreau să ştii:
Durerile trec, amintirile însă…rămân.

Ai cucerit doar o lume a ta,
Şi m-ai uitat ca pe-o veştedă floare,
Încerci să întrebi cât voi aştepta?
Îţi spun doar atât: încă mă doare…

Vorbeşte-mi din propria ta fiinţă,
Alungă durerea şi nu mă uita,
Să ies dintre lacrimi şi suferinţă,
De spui sunt al tău şi eu sunt a ta”.

Şi astfel, băteau iar două inimi în noapte,
Povestea din vis continuă azi, negreşit,
Săruturi, atingeri, cuvinte şi şoapte,
În altă speranţă şi-n alt răsărit.

Autor versuri ADRIAN MELICOVICI

Cugetarile unui scriitor anonim

Posted on

Aş vrea să scriu puţin despre lumea scriitorimii şi nu numai. Despre invidiile şi ranchiuna aiurea care din nefericire mai dă iama prin mintea unuia sau altuia. Când un papagal care se trezeşte dimineaţa în dorinţă care vine de la ” cuca măcăii” şi se vede doar pe el întrebând ipocrit ” da cutare cine este, că nu am auzit de el?” este ori prost ori se consideră prea bun  ori nici nu s-a străduit să ia seama şi la cei din breaslă şi ca urmare, alţii care scriu nu trebuiesc luaţi în seamă. Urăsc invidia şi ranchiuna între scriitori. Competiţia trebuie să fie între valorile literare şi nu între diverşi autori. Cultura nu este nicicum o economie de piaţă.

O altă opinie a mea este aceea că un autor, poet sau scriitor sau dramaturg sau ce o mai fi el nu trebuie să alerge după reclamă ieftină pentru că aceasta vine singură în funcţie de aprecierea celorlalţi, mai ales a cititorului. Spun asta pentru că am învăţat eu însumi din greşeli. Fiind şi jurnalist, am avut aplecare către acest ” păcat” dar nu îmi caut scuză ci dimpotrivă, mă condamn pentru că nu am ştiut să fac diferenţa între o relatare şi autopromovare.

Din nefericire, unii autori, e adevărat, cu o carieră foarte mare în lumea scrisului şi apreciaţi, se consideră valori unicat şi uneori, îţi dau impresia că nu au loc de tine. Nu cred că vârsta şi numărul romanelor sau poeziilor publicate dau valoare unui autor ci calitatea. Modestia. Lungul nasului. Indiferent că ai deja peste 60 de ani, nimic nu îţi dă dreptul să te crezi mai tare ca altul mai tânăr. Indiferent că fondezi o publicaţie literară în alt loc decât cel de unde provii ca origine, nu trebuie să te crezi buricul pământului şi să ignori nu concurenţa ci spiritul colegialităţii, prietenia chiar.

Orice autor care ţine să iasă în prim plan trebuie să ştie că adevăraţii oameni de cultură nu ies ei singuri în faţă ci doar aprecierea celorlalţi, a cititorilor, criticilor literari, pot face asta.

Eu am fost mediatizat suficient în zona dâmboviţeană cel puţin, inclusiv de canalele radio-tv, sau presa scrisă. Acum zâmbesc şi mă feresc să mai caut notorietatea. M-am maturizat, asta simt. Doar scriu la al treilea roman al meu, îmi postez poeziile şi încerc să rămân un om simplu şi modest. Dacă timpul, anii şi posteritatea mă vor aprecia e ok, dacă nu, voi fi mulţumit că am izbutit să aşez între coperţile unor cărţi romanele mele şi nimic mai mult.

Nu vreau să trăiesc cu dorinţa ca lumea să se uite după mine pe stradă ca după o vedetă. Nu vreau să fiu asaltat de media şi nici să mă folosesc de asta. Vreau să rămân simplu, Adi, vreau să duc o viaţă normală, să îmi pot plăti facturile şi să am grijă de copilul meu.

Când voi avea ( dacă voi avea) vreodată bani mai mulţi în conturi, atunci ştiu că se va stinge lumina relativului succes. Banii te pot face vedetă, cu ei poţi publica orice prin orice editură rapid, pe bandă rulantă, dar aşa se duce de râpă pasiunea. Nu spun că un autor trebuie să rămână sărac, Doamne fereşte, însă valoarea lui este recunoscută indirect sau mă rog, direct, atunci când începe să fie căutat de edituri sau ajutat de sponsori. Eu am obţinut căutarea unor edituri şi sponsori de la prima mea carte publicată. Nu am plătit tipografia. Am fost căutat, publicat, mediatizat şi la final, după ce am făcut „colecţie” cu articole de presă scrise despre mine, mi-am adus aminte că Jack London avea dreptate în cartea sa Martin Eden, când o femeie simplă, i-a spus scriitorului din roman că de când ” a ajuns mai sus i s-au stricat rotiţele din creier”.

Eu nu am ajuns ” sus” încă, în opinia mea. Poate că peste câţiva ani sau după moartea mea, voi fi citit şi apreciat. Foarte bine, însă nu mă încălzeşte. Nu mă mai impresionează o cameră de luat vederi, un interviu solicitat, o poză nu ştiu unde, un chip necunoscut care m-ar putea recunoaşte de nu se ştie unde. Nici gând.

Ceea ce m-ar impresiona ar fi o lume mai bună, mai puţină invidie între scriitori, mai mulţi copii orfani cu zâmbetul readus pe buze, mai mulţi oameni care ştiu să iubească frumosul.
Şi ar mai fi multe de spus. De ” azi” vreau să ies şi să trec neobservat pe străzile din cutare oraş, să scriu la cărţile mele în linişte, să nu fiu recunoscut de nimeni. Vreau să învăţ să fiu modest pentru că numai aşa pot fi mai bun în ceea ce fac. Zic asta pentru că aproape sigur există şi alţi autori care visează gloria şi aplauzele de pretutindeni. Nu dragi prieteni, eu nu vreau glorie şi nici aplauze vreodată. Tot ce vreau este să trăiesc normal şi să nu mă cred niciodată mai bun decât ceilalţi. Aviz amatorilor care strâng autori la kilogram în colecţii cu pretenţii şi nu ştiu să vorbească niciodată despre ei! Mai bine să-i lase anonimi decât să-i propulseze şi să-i încurce de teamă să nu li se ia ” faţa”.  Chiar îmi place denumirea asta, scriitorul anonim, ha!!!  Dap, de fapt chiar asta aţi citit în acest articol: cugetările unui aşa zis scriitor anonim…

%d blogeri au apreciat asta: