RSS Feed

Daily Archives: 30 aprilie 2011

Razboiul umbrelor


„Eu nu sunt o umbră neagră. Poate că umbrele negre doar te urmăresc dar ele tocmai de aceea nu te iubesc cu adevărat. Eu sunt glasul sufletului care îţi şopteşte să te priveşti adânc în inima ta şi să asculţi chemarea unui alt timp, al fericirii, ea însăşi o umbră căci nu o putem atinge niciodată cu adevărat. Eu sunt acea umbră care doar te fredonează în acordurile celor mai profunde trăiri, acolo unde tu, aievea ca un balsam al frumuseţii tale de om şi de femeie unică pe acest pământ ai înţeles că poate ne cunoaştem din alte vieţi şi acum, la răscrucea temerilor tale, ne-am împreunat palmele ca să citim în ele la clipa cea mai frumoasă şi cea din urmă. Şi poate că cine ştie, în altă reîncarnare îmi vei dărui sărutul tău ca să îţi sorb speranţele şi să ţi le împlinesc. Eu nu sunt o umbră neagră. Eu sunt doar o adiere de vânt- anotimp care te plimbă prin răcoarea dragostei ce ţi-o trimit de nicăieri, dintotdeauna şi totuşi pretutindeni. Eu nu sunt umbra dezamăgirii. Nici măcar a tristeţii. Nici măcar a visurilor tale de fiinţă minune cu chip de soare şi ochi de Rai.

Eu nici nu exist, pentru că există dragostea infinitului destin către care alergăm împreună şi tu, la ceasul nopţii adormi aievea ca o zână a unui alt univers, zămislit de acelaşi Dumnezeu care te cheamă spre surâsul tău atât de drag mie, muritorului etern dar mereu o ALTFEL DE UMBRĂ. Şi am sosit fără să prinzi de veste ca să alung umbrele negre şi să-ţi dăruiesc dorul şi toată viaţa mea dintre AICI şi ACOLO. Păşeşte şi tu pe acest drum şi nu te opri…păşeşte continuu, către frumuseţea existenţei tale căci eu te voi aştepta la fiecare colţ de cer ca să-ţi spun simplu:
BINE AI VENIT ÎN VIAŢA MEA!”

Dar şi această umbră dispăru şi atunci, se auzi un glas întrebând-o:
„- Iar plângi? Atunci lasă lacrimile să curgă una câte una de pe obrajii tăi lumină şi priveşte. Lângă tine nu mai e nicio umbră. Sunt eu, aici, acum şi PENTRU TOTDEAUNA. Nu mă privi şi nu mă căuta. Eu oricum, nu te voi mai părăsi niciodată.”

Şi m-am întors. Într-adevăr, SPERANŢA nu m-a mai părăsit niciodată…

Autor eseu, Adrian Melicovici

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: