RSS Feed

Un sărut in Turnul Chindiei ( fragment din romanul NOAPTEA SPERANTELOR)


„O vedea și o auzea permanent, ca pe o conștiință de suflet. Își amintea cât de greu fusese începutul, of, acel început atât de nesigur, ba chiar controversat. Fiecare avea câte o ființă dragă în inimă după care tânjea de foarte mult timp. Un timp al așteptărilor, un timp al incertitudinilor, un timp al nesiguranței perpetue…
Iar acum, o avea acolo, aproape, lângă el. Dar tot o enigmă rămăsese și culmea, îi plăcea acest lucru la nebunie. Vroia să o cunoască în fiecare amănunt și totuși nu vroia. Nu și/ar fi dorit să știe totul despre fata de la malul mării și așa înțelegea el să nu se mai sature de ea vreodată. Umbre ale trecutului soseau degrabă în inima lui și încetul cu încetul, începea să uite ultimele povești din viața lui, acele pagini ale existenței când fiecare muză îi străbătuse sufletul și așternuse așa cum se pricepuse sentimentele lui, mereu de neuitat. Își privea prietena și la un moment dat se împiedică de ceva, fiind gata să cadă. Se simți un caraghios dar fata îl ținu brusc de mână așezându-și pe chip cel mai frumos zâmbet. Astfel că scăpă de o umilință nevinovată și-i mulțumi.
– Ai spus că mă duci în Turnul lui Țepeș.
– Sigur, acolo mergem.
– Superb, o să urcăm în turnul lui Dracula.
– Nu, Dia, nu se numește turnul lui Dracula ci Turnul Chindiei.
– Dar toată lumea știe de Dracula.
– Toată lumea e mințită frumos. Bram Stoker ăla a inventat o poveste frumoasă dar printr-o minciună. Eu nu sunt de acord cu asta.
– Și de ce, mă rog? Milioane de oameni sunt fascinați de Dracula.
– Milioane de oameni ar trebui să fie fascinați de Târgoviște, în primul rând. Dracula, adică Vlad Țepeș, aici a scris istoria. Aici i-a speriat pe turci și în atacul de noapte din 15 iunie i-a umilit ca nicăieri în altă parte.
Fata îl privea tăcută, ascultând ce-i spune, privind înainte, ca să vadă minunea seculară, acel turn care dăinuia ca o stavilă în fața marilor imperii de sute de ani. Își imagina deja scările în spirală și ea urcând aproape trasă cu forța de o mână puternică. Întunericul pusese stăpânire deplină pe străzile Cetății. Se vedeau îndreptându-se către Curtea Domnească foarte mulți tineri. Ora era neobișnuită pentru vizite dar mai mulți târgovișteni și turiști doreau să profite de Noaptea Muzeelor, eveniment când intrarea era liberă și oricine dorea putea să pătrundă în Complexul Muzeal și să zăbovească până la miezul nopții.
– Ai spus că îmi arăți și gura de tunel….
– Gura de tunel?
– Da, si spus că e un tunel aici.
– Am spus multe dar acestea sunt simple legende. Se spune că ar exista unul și că în el s-ar afla o comoară. Comoara lui Constantin Brâncoveanu. Dar alți bătrâni, vorbesc despre altceva, mult mai vechi…iar ăsta e un mister…nu vor să spună…adăugă Andy ușor dezamăgit…
– Zâne aveți pe aici? Îi făcu Dia cu ochiul, ștrengărește.
– Avem, avem…dar nu neapărat zâne…tot bătrânii spun că la fiecare miez de noapte, în toiul verii, mai ales de Sânziene, se ridică deasupra râului Ialomița un foc mare, așa…pe deasupra apei…iar în jurul său dansează fără să o atingă ielele…
– Ielele?
– Da, Ielele…
– Ahaha, da multe mai spun bătrânii voștri…spune-mi, îl mai întrebă ea privindu-l fix, mi-a scăpat ceva?
– Da, ți-a scăpat ăsta pe jos…răspunse Andy.
Fata își fixă privirile în pământ și văzu o foaie mototolită.
– Aaa…de fapt, îți aparține…
Andy privi și el ușor surprins. Se aplecă și ridică foaia de pe trotuar. Apoi i-o întinse:
– Nu, draga mea, e a ta, din buzunarul tău a căzut…
– Hm…nu ești curios să vezi ce ai scris cândva?
Până la urmă el se hotărî și citi la început curios, apoi încruntându-și sprâncenele și la final vizibil emoționat. Bineînțeles că își amintea acea cugetare dar nu se așteptase ca EA să o rețină, ba mai mult, să o poarte cu ea. Erau acolo un titlu și câteva rânduri. Nici măcar nu fuseseră trase pe imprimantă, fata le scrisese de mână: PICĂTURI DE PLOAIE ÎN APA RÂULUI VIEȚII. Se scurge o dată cu timpul şi niciodată nu oboseşte. De-o parte şi de cealaltă, foşnetul brazilor se aude şi el ca un ecou al paradisului pământean, peste care istoria a scris poveştile unui alt colţ de lume, ca un evantai de viaţă şi de frumos. Nimeni nu a putut opri vreodată aceste şuvoaie, nici măcar schimbarea lumii de ieri, de azi şi poate că nici cea de mai apoi. Respiră pământul o dată cu noi, oamenii şi noi poate că deseori, nici nu auzim răsuflările angelice ale unui Dumnezeu etern, care ne-.a zămislit pentru iubire şi mai ales pentru încrederea că undeva, cândva, fiecare suflet de muritor s-ar putea uni cu propriile năzuinţe, de-a pururi şi în drum către Muntele Fericirii. La ceas de amurg întârziat, milioane de gânduri şi-au dat mâna fără să se ştie şi fără să se vadă într-o dorinţa unică, aceea de a se regăsi unele pe celelalte sau contopirea inimilor care bat continuu, în basmul speranţelor şi al neuitării de viaţă şi de puritate umana. Căci acest râu a văzut totul şi totuşi, ca un prieten credincios al frumuseţilor de pe tărâmul nostru, al tuturor, nu a renunţat niciodată să meargă pe calea lui. Iar când dinspre nicăieri s-a aşternut liniştea nedorită, ca o vrajă aievea, norii s-au scuturat şi au creat refrenul binelui. Ploile nu sunt întâmplătoare. Aşa au ajuns picăturile lor să cadă una după cealaltă în apa acestui râu şi cineva, care a învăţat şi mai ales a ştiut să asculte, a înţeles că zgomotul căderii lor între şuvoaiele grăbite este doar un popas pilduitor, ca să înţeleagă lumea că nici măcar el, râul, nu se cunoaşte pe sine, d-apoi noi, oamenii…Puterea divină este ascunsă şi invincibilă. Dar ea şi-a făcut propria poveste: povestea celor care ştiu să asculte, sub furia ploii, picăturile care cad deloc degeaba şi ca un cântec infinit în apa râului vieţii.
Bărbatul rămăsese cuprins într-o adâncă visare. Își imagina acel râu și istoria pe care o purta și el, la rându-i.
– Bau…strigă deodată la el o voce binecunoscută.
Se sperie și tresări. Nu mai putea să scoată nici măcar o vorbă.
– Zici că mă mai duci în turnul ăla sau nu?
– Uite-l…în față. Acum intrăm.
Poarta Complexului Muzeal era larg deschisă și mai multe perechi de tineri treceau pe lângă ei grăbiți și ținându-se de mână.
– Înainte…
Într-adevăr, dinaintea lor se înălța vestitul turn, parcă și mai semeț, luminat cumva de razele lunii din acea noapte senină. O noapte senină de vară. Dar Andy se gândea la prostii. Nici nu era de mirare. Nu era singurul…abia aștepta să urce cu ea sus, să-i bată vântul ca să-i răcorească după acea zi toridă. Să-i arate Cetatea Chindiei în toată splendoarea ei, cu miile de lumini de jur împrejur. Exact cum își imaginase fata, o trase cu putere de mână și urcă împreună cu ea fiecare treaptă, fără să se oprească. Nu privea înapoi, doar pășea apăsat și grăbit iar ea se lăsă dusă până sus, unde văzu ceea ce nu văzuse niciodată. Vântul bătea totuși cu putere tot mai mare și părul prieteni sale se desprinse de pe chipul mereu gânditor, fluturând și făcând-o și mai frumoasă. Ce ciudat…sus nu era nimeni, cel puțin în acel moment. Dia se rezemă de un crenel, trase adând aerul curat în piept și închide ochii. În acel moment simți că cineva o atinge pe gâtul gol, o sărută lin, șoptindu-i:
– Știi…începu Andy, dându-i părul când într-o parte, când în alta, bătrânii mai spun ceva.
Dia fusese surprinsă de gesturile lui, niciodată până în acea clipă atât de intime. Nu spuse niciun cuvânt, lăsându-l parcă purtată de o vrajă, să continue. Doar își rezemă capul de pieptul lui, instinctiv, ușor cuprinsă de frig. Rochia i se lipi de trup și aproape pretutindeni simțea ba o mână, ba două buze care o alintă, ba ascultă cuvintele celui pe care nu-l bănuise niciodată că se va afla vreodată în acest chip lângă ea.
– Bătrânii noștri, spun despre iele, despre comori, despre viața frumoasă pe care o duc toți cei care trec pe aceste meleaguri…dar…
– Dar? șopti Dia într-un târziu.
– Dar mai există un așa zis pericol, sau poate cine știe, o magie a locurilor…
Se opri să mai povestească. Îi luă mâinile reci și le cuprinse cu ale lui, încălzindu-i-le. Dar mai apoi, ușor, își scoase geaca de pe el și acoperi umerii goi ai fetei dar asta nunai după ce îi sărută ușor, unul câte unul. Pe urmă își apropie șoaptele și buzele de obrajii ei, ținând-o strâns în brațe, sărutând-o până sub lobul urechii. În acel moment spuse:
– Bătrânii povestesc că oricine urcă măcar o singură dată în turn, au destinul pecetluit.
– Andy…ce vrei să spui? Murmură fata ușor neliniștită.
– Adică cine urcă în acest turn, nu mai pleacă din Târgoviște niciodată.
– Aaa?
– Și chiar dacă pleacă…mai devreme sau mai târziu tot se vor întoarce și pentru totdeauna.
Se întoarseră acasă puțin după ora unu din noapte și Andy o privi în semiîntuneric pe prietena lui. Dar în mod absolut surprinzător, fata se apropie de el și-i dădu în grabă hainele jos, aruncându-le una câte una, în toate colțurile odăii. Andy se văzu dominat pentru prima oară în viața lui și simțea fiecare sărut, răspunzându-i cu aceeași pasiune…
– Te iubesc, Dia…spuse el…
– Taci, nu mai vorbi…atinge-mă doar și iubește-mă…
Andy asculta poruncile ei și părea mut de admirație și de fericire.
Dintr-o dată deschise ochii. Se auzi un cocoș din apropiere cântând de zor și Andy ținu să-și iubească prietena inclusiv odată cu răsăritul de soare. Era mirat de acest timp trecut așa repede…
Dar se trezi cu adevărat și simți iar sărutări pe piept, pe obraji, de parcă el era fata și ea bărbatul îndrăgostit. Când însă privi mai cu atenție, descoperi îngrozit că nu Dia era cea care îl tot alinta și îl drăgălășea. Dând ușor de coadă, victorioasă și drăgăstoasă precum Dia din noapte, se gudura mândră pe pieptul lui gol cățelușa iubitei sale, Maia.
– Asta-i bună….
Bietul Andy visase. Habar nu avea dacă într-adevăr fusese ceva între el și Dya dar cu siguranță că simpaticul animal, cățelușa Maya, îl iubea în zorii zilei.
– Pfuuu…..fugi d-aici că te omor către nevinovatul animal și jucăuș…strigă el ridicându-se brusc din pat și căutându-și prietena cu ochii.”

Aí citit un capitol din romanul meu NOAPTEA SPERANTELOR, aflat deja sub drepturile mele de autor si ale Editurii Bibliotheca.

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: