RSS Feed

Monthly Archives: Februarie 2012

Zori spre steaua care nu se stinge

Privesc spre lumina din suflet, ca să o las iar victorioasă, în cea mai frumoasă surpriză a destinului. Mă alint cu strălucirea nemuritorului dor spre care mă poartă paşii ultimei poveşti de viaţă şi de frumos din povestea clipelor pe care mi le-ai dăruit, ca un balsam al neaşteptării. Dar din dar al neprevăzutului s-a înfiripat în zorii primăverii din sufletul meu şi acum, astăzi şi aici, şoptesc cu gândul şi inima cuvintele chemării spre raiul pământean, până azi adormit în existenţa noastră. O floare care îşi deschide în cel mai frumos chip cu putinţă petalele, plânge sub greutăţile vieţii şi vreau să-i dăruiesc puterea de a surâde din nou şi pentru totdeauna.

Nu am pierdut nimic din ce n-am avut şi nu vom mai pierde niciodată nimic din ce putem avea. Spirala zilelor care vin se răsuceşte spre cerul dorinţelor  tale şi sus, un chip tot mai luminat, ne priveşte tristeţile, lăcrimând pentru ele dar zâmbeşte fericit să ştie că fata lui s-a făcut mare şi tot mai puternică. Clădesc prin soarele timpului cartea vieţii tale, ca să fie o lume întreagă mândră de tine şi de neîncetata luptă pe care o duci cu aşteptarea şi de fiecare izbândă, oricât de mică, a ta.

Se aude râul lacrimilor tale din seri de neadormire pentru că ştii, ele vor nu vor mai fi decât ale bucuriei, cât eu sunt aici şi cât mă vei dori lângă sufletul tău. Se mai aude un strigăt din chemarea noastră, poate că este şi sigur este binecuvântarea unui Dumnezeu care te-a adus între noi oamenii, în viaţa mea, ca să ne încânţi şi să ne faci fericiţi cu împlinirea visurilor din nopţi albe şi zile pe care ţi le doresc tot mai senine. Azi noapte am întrebat Destinul cine eşti şi mi-a răspuns că ochii tăi vor surâde etern începând din cea mai frumoasă Noapte a Speranţelor.

” Zori spre steaua care nu se stinge”
poezie proprie scrisă în memoria şi cinstirea eternă a tatălui lui Cristina Florentina Zidaru.

Părinte care ai plecat,
Spre un tărâm nemuritor,
Am să-ţi vorbesc, ca niciodat’
Deşi mi-e greu, şi nu uşor.

Dormi lin în lumea unde eşti,
Fii liniştit, veghez la ea,
Să-i dăruiesc în noi poveşti,
Cât voi putea şi exista,

Speranţe şi nu vorbe-n vânt,
Iubire, gând, chiar nemurire,
Din tot ce pot şi tot ce sunt,
Cinstindu-te în amintire.

O, ştiu că înţelegi,
Temeri şi aşteptări deşarte,
Dar vreau de azi să ne dezlegi,
Să fim doar NOI, până departe.

Să-i spui aievea într-un vis,
Ce mândru eşti acum de ea,
Iar eu, din nopţi de nedescris,
Spre alt curaj o voi purta.

Deschide cerul să ne vezi,
Distanţa, ştii, ne cam desparte,
Dar în curând ai să mă crezi,
Dreptatea cerului, mereu se-mparte.

Pentru frumosul tău copil,
Eşti steaua care nu se stinge,
În zori, când mă înclin umil,
Ştiind că nu o pot atinge.

Priveşte, spune, nu-i aşa,
Că minunată îţi e fata?
Şi poate chiar te-aş mai ruga,
Priveşte-ţi astăzi şi nepoata.

Acum te las, căci ţi-am vorbit,
Cum mă pricep şi fii convins,
Că astăzi, din alt răsărit,
Fetita ta iar A ÎNVINS!

Şi astfel, gândul meu de astăzi, însă nu cel de pe urmă, a fost purtat la sărbătoarea dragostei, către toate zările sufletului meu. Şi parcă văd lacrimi de dor pe un chip şi mai văd, uşor, dar sigur, şi surâsul încrederii că în viaţă, iubirea adevărată şi dovezile pe care scurgerea timpului le aduce, pot dărâma orice tristeţi. Căci acestea sunt trecătoare, iar bucuriile pe care ziua de mâine ni le poate aduce, sunt nebănuite şi nesperate, Cris! AI GRIJA DE TINE!!!

Şi un cântec extraordinar, grecesc, pe gustul lui AIA MICA

Anunțuri

Mai treci odata mai vantule…


Te-as intreba cu inima si tu mi-ai suiera cuvintele cele mai ascunse. Treci repede pe langa mine si nu ma privesti, doar ma faci sa ma aplec in fata Destinului, ca un muritor neinsemnat ce sunt.
Raspunde-mi tu Vantule, cat sa mai astept privirea care sa ma fericeasca? Cat sa mai sper in neantul asteptarilor? Stii tu, Vantule, cata gheata a fost in sufletul meu?

As strange din pumni cu putere si m-as risipi in praful pe care il lasi in urma ta, Vantule…ca sa fiu cules din mii de sperante risipite tocmai de tine, mai Vantule, mai…Indupleca-te si opreste daca ai puterea macar o farama de timp in loc, ca sa ma pot juca Vantule, cum o faceam intaia data, cand nu eram decat un chip si un suras, mai apoi tot mai pierdut pana astazi…dar nu…mi-ai adus-o pe ea si inima mi-e plina…o pastrezi acolo, ratacita intre gandurile ei si ai grija de ea pentru mine, Vantule? Faci asta pentru mine? Iubesc tot ce nu stiu despre ea si te rog, Vantule, adu-mi-o aproape, cat mai aproape…si sufla cu putere dragostea mea spre inima ei, off, mai Vantule…

Mai treci o data, Vantule, prin viata mea si adu-mi inapoi sperantele…
Iti multumesc ca deja ai inceput sa bati, si tu, la randul tau si mi-ai readus surasul…mai Vantule…

Deci, ce mai astepti?

Nu demult,scriam câteva din rândurile de mai jos. Acum, cu suficiente modificări cât să mă înţeleg şi eu mai bine în ceea ce mi-aş dori, o să vă spun că povestea ultimilor paşi se poate încheia înainte să înceapă. Şi am să redau prin urmare gândurile mele de mai jos, ca să înţeleg o dată cu voi câţi ne recunoaştem copilul care suntem din sufletul nostru? ..

Numele meu este COPILUL DIN MINE. Şi ce dacă… nu vezi că mereu mă bucur când reuşesc să fac iar şi iar primii mei paşi? Şi sunt tare îngândurat. Nu trist, nu, îngândurat. Şi copiii sunt aşa, deseori. Iar tu ştii asta. Ştii că nu te-am văzut în vitrina vreunui magazin ci în vitrina „cealaltă”. Şi în plus degeaba întind mâinile să te iau într-ale mele. Eşti acolo, dincolo de geamul ăla gros şi eu ştiu că uneori ai vrea să te ne jucăm dar nu e nimeni care să mi te dea. Eu sunt prea mic să pot îndrăzni…fac un pas…cad…mai fac unul…iar cad…da tu ce ce mă laşi să cad? Tu nici măcar nu eşti o jucărie. Tu eşti o păpuşică şi vreau să fii păpuşa mea….ce…nu vezi că ţi-am făcut deja loc aici, lângă mine? Nu vezi că doar tu mă poţi ajuta să mă fac mare? Nu vezi că doar tu îmi spui poveşti pe nerostitelea şi tot tu mă ajuţi să visez frumos? Nu vezi că sunt fericit când mă cerţi fiindcă ştiu că mă ajuţi să nu mai fac? Nu vezi că aştept mereu să îmi spui „bună dimineaţa” sau „ noapte bună” şi cad în fund ca prima oară când nu te aud, când nu te citesc, când nu te ascult? Ce, nu ştii că tu m-ai învăţat abecedarul iubirii?
A începe de la „ armonie”.
B începe de la „băiat mare.”
C începe de la „ ce mai faci?”
D începe de la „ destin”.
E începe de la „ eşti un vis”.
F începe de la „ frumos”
G începe de la „ gânduri”.
H începe de la „ himeră închipuită”.
I începe de la „ iubire”.
J începe de la „ joacă-te cu mine”.
K începe de la „ katharsis”. Ce, nu ştii că asta înseamnă „ frumosul aboslut?”
L începe de la „ leagănă-mă în inima ta”.
M începe de la „ mi-aş dori să vii în viaţa mea”
N începe de la „ nemărginire”.

Ce, vrei să îţi spun tot alfabetul?
Păi nu îl ştiu pe tot. Că sunt doar un copil. Învaţă-mă tu să-l spun până la sfârşit. Învaţă-mă tu să nu mai cad iar. Învaţă-mă tu să mă uit în ochii tăi şi să îţi spun cum să te iubesc. Învaţă-mă tu tot ce ştii dar nu mă învăţa tot căci eu sunt doar un copil şi mereu trebuie să învăţ câte ceva…
Nu vezi că acum deja mă ridic iar? Nu vezi că doar cu tine suntem împreună învingători? Nu vezi că ştii cum gândesc, cât te respir, cât te sorb, cât mă trezesc din tine şi ce mă bucur când ştiu că mă pot trezi din visul meu să te îmbrăţişez?
Ce mai aştepţi când ştii că te-am aşteptat de atâta timp? Ce mai aştepţi când ştii că eşti puterea inimii mele? Ce mai aştepţi când ştii că reuşesc doar cu tine? Ce mai aştepţi când ştii că eu nu pot să sparg vitrina? Ce mai aştepţi când ştii că eu vin din viitor şi sunt lumea pe care nu o ai acum? Ce mai aştepţi când ştii că mereu te întorci aici şi nu îţi mai place nici ţie în vitrină? Ce mai aştepţi când ştii că eu sunt doar un copil şi nu ştiu să te mint, cum te-au minţit alţii, când ştii că eu nu te necăjesc, cum te-au necăjit alţii, când ştii că eu doar îmi ascund chipul în poalele tale şi atunci niciunul dintre noi nu se mai teme de nimeni şi de nimic? Ce mai aştepţi când ştii că eu nu pot să ţin în braţe decât păpuşi? Te iau, te păstrez lângă mine, te aranjez, te mângâi, te alint şi dacă mă laşi…te răsfăţ şi eu pe tine cum m-ai răsfăţat tu cu bunătatea şi iertarea ta…Ce mai aştepţi când ştii că eu nu îţi fac nimica, decât te aşez lângă pernuţa mea şi să ştii că te şi învelesc peste mijloc dacă se face frig şi te încălzesc cu grija mea…ce dacă sunt doar un copil. Eu ştiu să am grijă de tine.
Ce mai aştepţi când ştii că de fapt vreau să te văd aici, lângă mine, lângă aşteptarea mea, ca să o alungăm amândoi? Ce mai aştepţi când ştii că singurătatea ta doar eu ţi-o înţeleg? Ce mai aştepţi când ştii că te aştept? Ce mai aştepţi când ştii că vreau să ai tot ce n-ai avut şi să îţi doresc tot ce alţii nu ţi-au dorit? Aaaaa…mă cerţi…îmi spui că sunt băiat mare…
Atunci, ce mai aştepţi?
Vino să mă vezi că ştiu cu tine şi pentru tine să şi cresc. Vino să mă vezi că ştiu să îţi împlinesc şi eu visurile şi să te ajut la rândul meu să mai mergi şi tu o dată…pentru altă primă oară…Şi dacă vrei toate astea, CE MAI AŞTEPŢI?
VINO!!!

Şi…a venit!

Cine mă iartă din tot ce nu sunt,
Să vină aproape, de inima mea,
Suflând ca răcoarea de viaţă şi vânt,
De mă-nţelege şi va putea.
Cine ştie povestea primilor paşi,
De pe tărâmul numit fericire,
Să-mi afle urma celor rămaşi,
Ca să rămân cu ei amintire… 

The Night of Hopes ( NOAPTEA SPERANTELOR)- noul meu roman publicat

Undeva in romania(somewhere in Romania)
exista un loc binecuvantat targoviste(there is a blessed place targoviste)
in urma cu milioane de ani, dzeu a trimis aici pasii celor dintai(million years ago, God sent here the steps of first people)
Iar undeva in viitor, s-a auzit un glas de copil, in adancurile pamantului de sub Cetatea Chindiei( and sometime in future was heard a child voice in the deepness of earth under Chindia stronghold)
Astfel, a inceput cea mai frumoasa noapte:
NOAPTEA SPERANTELOR( therefore has begun the most beautiful night: the night of hopes)

Katharsis Film Studio prezinta:( K.F.S. presents)
un roman scris de Adrian Melicovici( a novel written by A.M)
regia artistica si montaj: Marian Guzi Irimia( art director and editing: …)
lectura filmului de prezentare: Adrian Melicovici( movie presentation reading:…)
subtitrare engleza: Simona Bacila(english subtitle:…)

Un roman neobisnuit, aparut la Editura Bibliotheca din Targoviste( an uncommon novel, published to Targoviste „Bibliotheca” Editing House)

O poveste incredibila a povestilor de neuitat( An incredible story about unforgettable stories)
Noaptea Sperantelor…( The night of hopes)
O carte a cartilor…( A book of the books)
Povesti impresionante de viata…(impressive stories of life)
Personaje reale…(real characters)
Fiecare dintre ele isi traieste propriile drame( each of them is living their personal drama)
Propriile suferinte…( the personal sufferings)
Propriile bucurii…(the personal joys)

Povestea povestilor se regaseste undeva in viitor( the story of the stories is to be found sometime in the future)

In adancurile pamantului care le-a dat viata( in the deepness of the Earth who brought them to life)
Cutremure…(quakes)
Mister…(mistery)
Legende…(legends)
Adevar…(truth)
Iubire…(love)
Istorie…(history)Toti se regasesc intr-un tunel al timpului…(all of them are in a tunnel of time)
Undeva sub Targovistea binecuvantata…( underneath the blessed Targoviste)
Descopera o lume demult uitata…(discover a long time forgotton world)
Trecutul se uneste cu prezentul si viitorul…( the past is united with the present and the future)
Cetatea Chindiei…( the Chindia Stronghold)
Locul unde o lume intreaga se aduna si isi descopera noi sperante…( the place where a whole world is gathering and discovering new hopes)
In aceeasi noapte binecuvantata( in the same blessed night)

NOAPTEA SPERANTELOR(the night of hopes)

un roman care nu trebuie sa lipseasca din bibliotecile nimanui( a novel which must be in anyone’s personal bookstore)

Învaţă cine te merită ca să ştii cine ţi-e prieten

Am cunoscut nenumărate persoane care m-au încantat la viaţa mea. Dar ştiţi expresia, pe afara e vopsit gardul şi înăuntru leopardul. Unele dintre ele se joacă virtual cu minţile a mii de cititori, prea puţini dintre aceştia cunoscându-le ipocrizia din spatele zâmbetului. Căci şi eu zâmbesc atunci când îmi aduc aminte că prea buni prieteni dovediţi mai târziu mai mult decât falşi, încearcă să determine gândirea tuturor celorlalţi după chipul şi asemănarea lor. O greşeală fatală, mai ales dacă lucrezi să spunem ca exemplu într-un domeniu specific. Dictatura ranchiunii şi a scosului ochilor, scuzaţi exspresia, le este de fapt nuca-n perete după ce luni de zile au dat iluzia că sunt very strong şi the best ca inimă şi caracter.Acest tip de oameni nu au înţeles că între ei şi ceilalţi nimeni nu e perfect iar dacă au cutezanţa să spună că sunt neprihăniţii pământului şi sunt fără de greşeală, atunci comunicarea cu ei este inutilă. Căci acest tip de oameni care postează, uneori, acelaşi autor, obsesiv, nu comunică ci mai degrabă încearcă să oblige cititorul să gândească ca el. Oamenii care îţi vorbesc frumos şi apoi din motive mai mult decât superficiale ar vrea să îţi dea brânci din calea lor, sunt foarte periculoşi. Ei nu acceptă niciodată părerile celorlalţi, ei vorbesc despre iubire şi suflet însă dincolo se află ura lor bine mascată faţă de tot ce nu le convine.

De ce am scris acest articol? E simplu: pentru că aş dori să trag un semnal de alarmă multor gură cască ce se îmbată cu apă rece atunci când au iluzia că au cunoscut un bun prieten şi sunt daţi pe spate de meşteşugul parşiv al termenilor psihologici sau cu falsă profunzime. Practic, e greu să depistezi asemenea gen de oameni şi să le contrazici spusele pilduitoare preluate de la cugetători spirituali mondiali dar eu am reuşit asta prin propriile greşeli şi în acest moment mă felicit că ştiu să citesc şi să aştept cu răbdare ca timpul să-mi dovedească încet şi sigur că cineva chiar merită amiciţia mea sau viceversa. Cum se spune, e mai greu să înveţi cum să-ţi alegi prietenii decât duşmanii. Ideea e că atunci când cineva vede în tine ceea ce el nu e în stare să facă, automat îl deranjezi. Şi aşa ajungi la concluzia că nu te merită ca prieten.

%d blogeri au apreciat asta: