RSS Feed

Monthly Archives: Iulie 2012

Priveste-ma in ochi si spune-mi ca esti PERFECT ( A)

Posted on

Aici, am să vă spun că NIMENI nu e perfect. Să ridice mâna sus cine se crede fără de greşeală, cine se poate duce la un preot, ori în faţa icoanelor şi poate jura cu mâna pe Biblie că nu a greşit niciodată, că este trup şi suflet după chipul şi asemănarea Lui. Are cineva acest curaj?

Nu am să dau nume, din respect pentru bunul simţ însă şi eu, ca orice om în viaţă, am fost lovit destul de bine şi chiar fără motive la un moment dat. Cu toţii trecem prin aşa ceva. Viaţa nu e simplă. În plus, eu mi-am recunoscut propriile greşeli, dar făcând aşa ceva, am realizat că de fapt am apelat la compromisuri, lăsând o putere nemeritată celui sau celei care a crezut că poate beneficia de sinceritatea sau bunătatea mea. Între minciună şi adevăr, eu cred că întotdeauna trebuie să aşezăm sufletul, acela pe care ni-l aruncăm, uneori, în raftul simţămintelor pe care unii demult şi le-au uitat.
Am şi eu poveştile mele, ca orice om de pe lumea asta, unele mai frumoase, altele mai triste, iar altele făcute să ţină la nesfârşit ca un serial al vieţii. Toţi avem poveşti. Dar toţi avem momente când am greşit. Fugim de noi mulţi, ne axăm pe puteri pe care nu ni le-a dat Dumnezeu, acelea de a judeca oamenii fără să încercăm să-i cunoaştem, fără să avem noi înşine dreptul să fim Dumnezei. Am să vă rog să vizualizaţi pentru început chiar aici. Sau dacă doriţi aici. Sau cine ştie, poate aici. De fapt, mai încercaţi şi aici. Oriunde veţi citi sau vizualiza, mă veţi găsi pe mine. Eu nu am să îmi fac singur aici procese de conştiinţă, că nu am de ce, nu am dreptul nici pe departe să judec pe cineva dar totuşi, îmi pot exprima o părere despre ce cred atunci când cineva, se crede perfect. Puterea de a-ţi da singur dreptate mereu, călcând în picioare din oră în oră sau de la zi la zi sau la un moment dat ceea ce ai spus, înşelând prin cuvinte în seri de ore bune de discuţii, minţind frumos că da, aşa va fi şi apoi trântind alt adevăr, ca să zic aşa, nu mi se pare ok. Unde mai există caracterul şi sufletul atunci când te răsuceşti de la o zi la alta, aruncând cu pietre la nesfârşit, în încrederea cuiva, afişându-ţi ura pe care nici azi nu ţi-o mai recunoşti?
Nu mai suntem în stare să ne iertăm nici măcar pe noi. Alergăm după iluzii şi poveşti de nenumărate ori şi în toate, finalul e acelaşi: niciuna nu are happy end. Iar când intervine o siguranţă neaşteptată, mai întâi promitem, repetăm infinit că da, aşa ceva ne trebuia şi nu mereu ” cioburi” după care iar ne răsucim. Şi ce facem? Lovim… propunem ceva de bun simţ şi apoi aruncăm lovitură după lovitură, nu ştim să ne protejăm amintirile frumoase, ne pierdem sufletul, şi printre ăia da, am curaj să vă spun că mă număr şi eu. Ideea e că nu sunt singur…există o lume rea, avidă de averi, de materialism, de lipsă de scrupule în care alungăm prietenii adevăraţi şi ne vindem inima doar ca să fim şi să ne credem atotputernici. Nu ne mai pasă cât am minţit, cât am încercat şi cât am înţeles sau dacă am înţeles ceva din experienţele vieţii. Important e să existe ideea că suntem perfecţi, aşa se cred unii. Ei nu au greşit în veci. Rostim falsa minciună din noi ca să doară şi apoi uităm că TOŢI facem parte din această lume… ne vindem ce avem mai frumos în noi în ură totală, doar ca să ne fie nouă bine. Niciodată nu realizăm, mulţi, că celălalt se poate pune în situaţia ta, ceea ce tu nu eşti în stare, sau invers.
Cei care se cred perfecţi au orbul găinii, scuzaţi expresia. Cei care provoacă încredere şi speranţă şi apoi o calcă în picioare, lovind fiecare amintire frumoasă, uitând ce au spus la un moment dat, pe aceia cum să-i mai denumesc?
Trăim un timp al orgoliilor prosteşti, de prost gust, trăim o istorie a unei lumi care în mare măsură, s-a îndepărtat de Dumnezeu. Ni se deschide larg uşa unei case şi apoi o trântim în urma noastră, doar pentru că nu are imaginea din poveşti, trântim vorbe urâte, strivim prin ură totul şi aşa, ne pierdem pe noi înşine. Niciodată nu ne punem întrebarea cu maturitate ” da de ce se întâmplă aşa?” Cei care se cred perfecţi nu îşi mai văd defectele, nu îşi mai recunosc ce-i dezavantajează ca oameni, dacă mai pot fi numiţi oameni câtă vreme de dragul narcisismului se cred zeii pământului şi nu mai calculează ce spun, nu mai sunt atenţi la ce cuvinte folosesc şi de fapt, nu mai sunt atenţi nici cu viaţa lor, câtă vreme aceasta a devenit, din păcate, pentru societatea noastră, un fel de goană după ” aur”. Primim astăzi acel ceva, care ne aduce absenţa lipsurilor, şi peste un timp, ne trezim că iar avem sufletul trist… mereu şi mereu aceeaşi poveste, merge mai departe…
Să presupunem că eu nu sunt eu, ci un oarecare, chiar aşa, sunt un om simplu, neştiut de nimeni, care te întreabă pe tine, cititorule, ORICINE AI FI, uite aşa: PRIVEŞTE-MĂ ÎN OCHI ŞI SPUNE-MI CĂ EŞTI PERFECT! Dacă cineva are acest curaj, să se creadă aşa, atunci să ridice mâna sus.

Psihologia alegerii în viaţă – puterea din umbră

Posted on

Bun găsit dragi prieteni aici, pe blogul meu PRINCIPAL, unde cam de mult nu mai postasem . Am chef să vorbesc despre cum alegem noi prin viaţa asta indiferent la ce vârstă şi în ce an şi bla bla… Dacă în Colţ de Cer, blogul meu de suflet, mai pun puţin sirop sau chestii de suflet, aici mă exprim puţin diferit. Pe scurt, mă gândeam că niciodată nu trebuie să spunem niciodată. Până acum câteva săptămâni eram foarte sigur pe mine în tot ce fac şi spun, mereu mă agăţ de orice ca să fac ce îmi pun în cap. Nu vorbesc despre proiectul meu, despre care se ştie deja, ăla cu mersul pe jos până în Italia, nu vorbesc despre intenţia de a scrie altă carte, nu vorbesc despre politică. Eu de fapt vorbesc cu mine acum despre altceva, despre situaţii neobişnuite când siguranţa că putem orice e mai…dificil de avut sau obţinut. Se ştie deja că nu poţi cumpăra cu nimic o inimă, un suflet, oricât de bine ai fi plasat social sau cine ştie cum. Se mai ştie că orice bărbat dacă are o putere, a lui, ea vine şi de prin alte părţi…vorbesc despre motivaţia de suflet, motivaţia aceea care îţi este trimisă încet şi sigur de undeva şi ai altfel de mobilizare în viaţă, izbuteşti să faci mai multe în primul rând pentru tine, ai succes în propriul destin…ai forţă, ai ceva din interior care te ambiţionează şi capacitează să reuşeşti. Dacă ţi-ai propus să faci ceva măreţ vezi Doamne atunci insişti să reuşeşti cu orice sacrificiu, cu orice metode, cu orice preţ ce-l vei plăti, pentru că dragii mei, apare… ” reperul”…motivaţia adică, aia de care am scris mai sus.

Problema mea este să fiu înţeles şi să se citească nu doar cuvintele acestea ci mai ales ce se află dincolo de ele…exprimarea aici nu e suficientă ca să conving, ca să provoc interesul ce mi-l doresc, cuiva, să zicem ca să atrag atenţia şi în final ca să câştigăm când există măcar milimetric şansa unui NOI. Am putere să fac tot ce îmi pun în cap, am putere să mă lupt pentru orice şi oricine, dar nu am putere să demonstrez în timp real şi nu numai ce îmi doresc. Eu sunt eu şi tu eşti tu. Eu şi voi toţi alegem întotdeauna, de-a lungul existenţei. La unele alegeri renunţăm, la altele mai greu dar deşi mă mândresc cumva cu puterea mea de a mă capacita în ceva ce intenţionez să fac, mă trezesc acum că vreau mai mult decât ce pot eu. Mă trezesc că am nevoie şi de altă putere. Sigur, sună banal şi prea lacrimogen să pronunţăm cuvântul iubire, dragoste, etc…aşa că prin ce am trecut eu sau alţii, am ajuns la concluzia că este nevoie de acea putere din umbră, de acea emancipare, de acea forţă a oricărui bărbat care vrea să ajungă ” buricul pământului”…eu pot face asta, îmi inchipui…însă câteodată te mai saturi să se vorbească despre tine public, indiferent că e de bine sau de rău…şi tot câteodată, cum sunt eu acum, mă trezesc că de fapt, exact ce am tratat cu superficialitate, mea culpa,cândva, îmi lipseşte. Orgoliul unui bărbat nu e de bun augur atunci când fuge de puterea unei femei. Lucrurile par simple în aparenţă şi subiecte plictisitoare pentru mulţi însă astăzi, hic et nunc, aici şi acum, eu am înţeles şi înţeleg altfel conceptul unei alegeri în viaţă. Deşi deseori par un tip copilăros, dintr-o dată m-am trezit că acum, mai mult ca oricând, am nevoie să fiu bine înfipt în realitate dar acea realitate unde ceea ce fac eu să se întoarcă frumos şi în favoarea nu doar a mea dar mai ales a puterii din umbră. Căci fără ea, oricât ne-am suci şi învârti, nu suntem nimic. E vremea să mai las statutul de boem. E vremea să fac un nou tip de demonstraţie, un alt examen al vieţii, acel examen unde cerebral vorbind, mai mult contează ca o eventuală ” ea” să îţi ţină pumnii şi să se mândrească cu tine decât să te alerge prin pat 😛 Nu râdeţi, măi… 🙂 Munţii nu se dărâmă cu pupături ci cu fapte şi aportul necondiţionat al ” puterii” din spatele tău…Căci aşa zic eu devine frumoasă lupta cu existenţa, lupta pentru ceea ce vrei să oferi, iar dacă nu te îmbeţi cu vreun nedorit narcisim sau misoginism, poţi avea şansa, poate de la Dumnezeu sosită, să fii purtat pe braţe de un alt tip de aripi, energiile interioare se descătuşează sublim când ştii că ai la cine să te întorci şi îi poţi mulţumi în chip normal  oferindu-i exact ceea ce te-a ajutat prin ea însăşi să realizezi.

Dacă vreodată te vrea cu adevărat o femeie puternică, atunci îşi va uni ambiţiile tacit cu ale tale, totul e să ştii să-i explici ce doreşti, să ştii ce vrei, că poate nu te va vrea din prima dar timpul îţi este aliat şi în funcţie de ce mai demonstrezi poţi suci roata, nu, să fii devotament, acţiune, hotărâre, pentru că nu-i aşa, de aia e frumoasă viaţa. Dar ce înseamnă o femeie puternică? Greu de răspuns şi oricum discuţia se poate purta la infinit. Însă eu cred că a fi puternică, o femeie nu îşi măsoară valoarea în bani sau în numărul de pupături, de îmbrăţişări ci în rezonanţa pe care pfuai, e atât de greu să i-o insufli…şi uite aşa ajungem la…feeling…nu vorbim despre legea atracţiei…nu…vorbim despre faptul că cel puţin pentru mine, psihologia alegerii în viaţă nu poate fi concepută fără să caşti ochii mai atent la cuvintele, sugestiile dar şi niciodată spuse direct aşteptările celuilalt suflet. Şi dacă tot nu îţi iese, perseverează frate… ideea e că vorbind strict despre mine, niciodată nu mă voi feri să spun prin ce sunt şi încerc să realizez că am nevoie ACUM de acea putere din umbră, am nevoie să mă bucur pentru chiar şi chinuitoarele mele încercări, totul ştiu că va fi ok dacă voi aves succes în năzuinţele mele, ştiu că este momentul să recunosc certitudinea unui alt model de împlinire, şi ca în orice vorbă românească, pot spune ca la nuntă, ahahaha, că de fapt, numai când reuşesc să conving prin mine însumi abia atunci poate vor sosi şi de acum deja ” tradiţionalele” îmbrăţişări cu „umbra” care mi-a purtat noroc. De fapt, remintesc şi aici despre finalul de tip happy end când lumina iese din întuneric…

Ca să concluzionez, nu vă mai reţin, şi aşa poate v-am chinuit cu această postare personală, bineînţeles, ca toate de pe acest blog, însă la final aveţi ceva dedesubt care spune totul, adică fotografia cu mine şi ce am scris şi ce unii au văzut deja. Important este să vadă şi ” adevărul” din umbră…Putem alege dacă suntem femei fel de fel de tipi, să ne fie alături, dar ca bărbat vă pot spune că dacă m-aş feri de o femeie puternică, aş fi cel mai mare idiot. Sigur, impulsul de moment este să ţi se spună ” sunt simplă şi normală”. Frecţii la piciorul de lemn, am trecut de faza când mă grăbeam să şi cred şi nu ştiam să privesc mai atent…

%d blogeri au apreciat asta: