RSS Feed

FOTO, Expeditia „Speranta unui vis”, JURNAL- Diaspora si sufletul, stele care nu se sting

 
Greutatea din rucsac cred că depăşeşte bine 16-17 kg şi nu pot renunţa la nimic deocamdată. Încerc să văd de ce anume m-aş putea dispensa dar nu văd încă…totul îmi e util…iar rucsacul simt că cedează… ” bretelele” s-au întins…iar umerii mei suferă de durerea apăsării…dar şi de fericirea regăsirii…deşi merg continuu…fac fotografii peste tot aproape din instinct…am prins şi inundaţiile de ieri dimineaţă, slovene. Ce ţară frumoasă! Ce oameni respectuoşi şi câte minţi open mind…Din 10 sloveni cel puţin 6-7 vorbesc o englezească corectă…ieri nu ştiam ce să mănânc mai ieftin să prind putere…şi am ajuns după ce am ieşit din Murska la un market, Spar se zice aici, cum e la noi Carrefour…au şi ei Lidl…am cumpărat o ” cruh” ( pâine) simplă şi a costat 50 cenţi…apoi m-am aşezat într-o staţie de autobuz şi am băut apă din sticluţa mea şi da, am prins putere..m-am îndreptat către Ljutomer ( se pronunţă Liutimer) şi am ajuns şi acolo…m-am riscat şi am continut drumul către oraşul Ptuj ( Ptui se pronunţă)…unde pe înnoptat am ajuns…am mers prin munţi pe întuneric… m-am întâlnit cu nişte copii sloveni…vorbeau perfect engleză…am făcut o poză cu ei…( foto 1 )Doamne…toţi au câini lupi sau ciobăneşti germani lăsaţi liberi…dar ciudat…nu depăşesc cadrul proprietăţii…doar latră…însă eram în munţi…întuneric…mi s-a făcut frică…şi am spus prin sms unei prietene de pe Facebook…lui Marie Rose…dar m-am îndârjit…mi-am adus aminte de povestea lui Sami , adică dl. Samson, care a plecat peste 2500 de kilometri cu copilul în braţe în urmă cu ani…şi mi-am spus că trebuie să iau exemplu…să merg înainte…şi am mers…ore…s-a făcut seară…noapte, beznă totală şi nu mai ajungeam în nenorocitul ăla de Ptuj…dar am ajuns…luminam cu lanterna cum mergeam pe partea stângă ca să mă vadă maşinile din sens invers…şi la hotelul unde m-am dus nu erau camere…şi tipa de la recepţie a chemat un taxi sa mă ducă la altul…unde zicea că e cel mai ieftin…3 euro mi-a cerut taximetristul…pentru el nu era mult dar pentru mine însemna o avere…şi Doamne…la hotel era 57 euro cea mai simplă cameră…hotel Mitra din Ptuj…şi abia am negociat 50…micul dejun obligatoriu…am rămas pentru azi dimineaţă dator 10 euro căci am avut doar 40 şi Marie Rose îmi trimisese din ziua precedentă…şi am achitat…şi dimineaţă la micul dejun m-am trezit în rai…pfuai…pentru 50 euro am profitat cât am putut…erau de toate…salam, muşchi, sucuri originale de vreo 3 feluri, diferite prăjituri, cafea, lapte fiert, fructe, ceaiuri, compot, brânză…pate…ouă…pfuai…dar nu am exagerat pentru că încă mai am bun simţ însă tot am mâncat…aveam nevoie de putere…

Am plecat spre Slovenja Bistrica…nu ştiam dacă-i pot face…am mers pe autorstradă…direct…era distanţa mai mică cu 10 km faţă de alt traseu…în slovenă se spune ” autoband”…şi am mers…şi am trimis mesaje din ce credit mai aveam către fiinţe dragi..şi primarul Târgoviştei, Gabi Boriga nu a încetat să mă încurajeze..Doamne cât m-a ajutat omul ăsta…a susţinut proiectul meu de promovare a României la maxim…mi-a fost ruşine să-i cer bani… a susţinut proiectul…şi multe…nu pot să îmi permit să exagerez…şi sunt mândru de românii mei cu suflet…din ţară dar mai ales din Diaspora…am vărsat câte o lacrimă pentru fiecare euro primit…acum ştiu prin ce trec unii oameni prin străinătăţi…ei rămân mereu stele care nu se sting…da…şi eu zbor…zbor cu încredere spre STEAUA CARE NU SE STINGE…se aude cineva vorbind româneşte lângă mine…of Doamne…nu..a fost o iluzie…am găsit în Bistrica Slovenja o pensiune cu numai 30 euro …şi wirelles..acum îmi aduc aminte de primele poveşti ale Cristinei din Monterotondo…da…una am aşezat-o în precedentul meu roman, ” Noaptea Speranţelor”…spunea că acum 12 ani stătea înghesuită în tir, sub saci cu cartofi făcuţi punte ca să poată sta acolo pitiţi emigranţii…bărbaţi cu femei amestecaţi…da Cris…indiferent ce a fost între noi, frumos sau urât, poveştile tale adevărate nu le-am uitat…sunt mulţi oameni Cris care plâng prin străinătăţi…şi unele ziare îi vorbesc de rău…deşi muncesc cinstit…Diaspora e o lumină arzândă… în creştere pentru o viaţă mai bună…eu doar încerc să trec puţin prin ce au trecut ei…e voinţa mea să înţeleg sufletul românesc mergând pas cu pas prin ţări străine…Înţelegi, Cris? Da, în nopţile de acum nici măcar stelele nu mai au lacrimi… număr bănuţii ăştia şi mă uit la ei ca la o izbândă a sufletului românesc adevărat…şi da, am putere…m-a prins şi în seara asta întunericul…dar am ajuns…am ajuns…şi vă spun vouă, celor ce citiţi: credeţi în SPERANŢA VOASTRĂ MEREU, aşa cum eu cred în muntele fericirii..Doamne..ce uşor şi ce simplu e să fii fericit…o cană de apă…un răsărit…un apus…o pâine şi o vorbă bună spusă de cineva…doar atât…

 Nu pot fi învins de răutăţile nimănui şi nici de oboseală…sunt hotărât să pun măcar o fărâmă din Europa la respect…să se audă în tot universul de Târgoviştea mea şi de ţara mea … merg îndârjit pe drum şi oboseala dispare…durerea umerilor de la greutatea rucsacului dispare şi ea..NIMIC NU MĂ POATE OPRI! Sunt puternic şi încrezător…ştiu bine ce fac…şi mai ştiu că cu puţin înainte de Crăciun voi dărui tuturor românilor SPERANŢA UNUI VIS!









About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

5 responses »

  1. nu am cuvinte,te imbratisez cu drag si am inceput sa pling,pentru ca si eu am parcurs un drum asemanator cu al tau;am parcurs acel drum atunci, cu gindul si speranta sa ma mai nasc o data,pentru ca atunci cind parasesti un loc pe care l-ai iubit acel loc ramine un loc mort ;si atunci cind gasesti un alt loc intr-o alta lume diferita ,este ca si cum te-ai naste din nou,te nasti din nou si incepi sa inveti o alta limba,foarte diferita de limba pe care am vorbit-o in casa mea din Romània.A murit locul ala de-acolo din Romània ,dar a mai murit si o parte din mine;aici unde sunt m-am nascut din nou exact ca o pasare despre care se spune ca se numeste „Fenix”,de-atunci am avut multe realizari,dar tot singur am ramas,scriu si pling drag prieten,am sa-ti trimit cartile mele si-atunci ai sa vezi prin ce-au trecut emigrantii romàni si prin ce-am trecut si eu.Nu mai pling ,sunt bine,copiii mei sunt bine,dar sunt singur,un batrin ,un exilat prin vointa mea,agatat de firul Ariadnei pentru a exista.Gata nu mai pling,sunt prea batrin ca sa mai pling,ar ride lumea de mine ,uneori ma feresc sa pling,dar acum nu ma mai pot abtine.
    Curaj Adriane!

    Apreciază

  2. corina cerasela

    sunt fara cuvinte…..intradevar pt noi cei ce am parasit tara noastra ROMANIA….copilaria noastra ne mai leaga…..ce a ce adrian scrie ne unge la suflet….lacrimiile ne curg…..noua ce avem o inima si am trecut prin ce a ce trece si el acum…..eu nu o sa uit de ORASELU NOSTRU TARGOVISTE…..dar sa ma intorc acasa unde pt mine nu mai exista nimeni…..ii greu…..sper ca adrian sa reuseasca sa si duca la capat „speranta unui vis” sa arate la toata europa TARGOVISTEA noatra…..mult succes adrian si multa multa sanatate

    Apreciază

  3. MULTUMESC D-LE SAMSON…SUNTETI UN NEMURITOR SI TOTODATA UN OM SENSIBIL…

    Apreciază

  4. TE PUP CORINA CERASELA, AI DEVENIT SI TU SPERANTA UNUI VIS…CA TOTI CEI CE CRED IN FRUMUSETEA SUFLETULUI SI IN SACRIFICIILE PENTRU O VIATA MAI BUNA…

    Apreciază

  5. dupa 15 ani de cand nu ne-am vazut,ma bucur sa vad ca ai ramas neschimbat ADI -MARE OM,MARE CARACTER.MULT SUCCES IN CONTINUARE SI SUNT MANDRU CA TE CUNOSC.Multe salutari din partea mea(OVIDIU-SERBAN-S.IV.)-Spania

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: