Expeditia SPERANTA UNUI VIS- jurnal- În zbor spre steaua care nu se stinge

Undeva, sus, pe acelaşi cer al speranţelor, dăinuie o lumină care străluceşte etern…în fiecare zi mai mult…tot mai mult… mă aşez puţin pe o margine de şosea, ferit de maşinile care trec ca să îmi mai trag sufletul.  Merg în cea mai frumoasă tăcere şi vreau să ascult puţină muzică…dar nu am unde…însă o dată cu suişul altor munţi, pe şoseaua şerpuind ca o călăuză, un prieten neaşteptat mi se alătură…este râul muntelui…apa clipoceşte frumos şi curge tot mai repede între spumele ce par furioase…dar nu e aşa…nu ştiam că muzica apelor limpezi e atât de frumoasă…am privit curios şi da…peştii mişunau mulţi şi liberi…m-am simţit ca ei…neîngrădit de nimeni şi de nimic…privesc în faţă şi soarele apare de după crestele munţilor orbindu-mă… nu mai simt oboseala…deşi rucsacul apasă din greu pe umerii mei… uit de tot şi de toate…privesc în dreapta şi în stânga…mă feresc uşor de maşini dar nu e ca la noi…aici şoferii te respectă…ştiu că sunt probabil vreun drumeţ al cărărilor slovene şi chiar mă salută… Doamne în ce lume am ajuns? Unde sunt ignoranţa, intriga şi răutăţile lăsate în urmă? Da…mă simt liber şi fericit…un european simplu care merge într-o ţară liberă…intri în ea doar observând semnul…ca şi cum ai pătrunde în altă localitate..nu sunt vameşi…
Ştiam că Cejle e un oraş mare, al 3-lea ca mărime al Sloveniei însă nu aflasem că până să ajung la el mai am multe minuni de văzut… am rămas uimit să văd că fiecare loc, fiecare parc, fiecare localitate, fie din Ungaria sau Slovenia, îşi promovează orice cetăţean onorabil prin nenumărate statui…fiecare pensiune ori firmă au mii de pliante frumos colorate şi care descriu atractiv până şi cele mai modeste locuri…cu fotografii…cu imagini…oamenii de afaceri români nu se pricep toţi la aşa ceva…ei cred că reclama online e cea mai bună…dar nu e…la Târgovişte aproape nici un hotel sau muzeu nu are mii de pliante de zeci de feluri cu oraşul şi istoria locului…deci încă nu există turism real…aici în Slovenia însă şi în Ungaria…nu te mai saturi uitându-te pe ele…Doamne şi câte locuri ar fi de promovat în mii de pliante la Târgovişte şi în România…tuturor…câte poze halucinant de interesante s-ar putea împrăştia în colţurile lumii cu istoria Cetăţii Chindiei…cu munţii noştri..cu Dunărea şi Delta noastră…avem nevoie de investitori open mind mai ales din străinătate nu de afacerişti cu sindromul „ ce-mi iese că vreau repede profit”….

Mulţi se dau măreţi că merg în străinătăţi dar de fapt doar trec în viteză pe autostrăzi cu maşina şi nu văd şi simt nimic din ce văd şi simt eu…nu contează..important e că sunt mii de târgovişteni în Diaspora…şi milioane de români din toată România care au vărsat lacrimile suferinţei şi dorului de ţară ca să le fie lor bine…şi acum trimit bani acasă ajutând chiar şi aşa, de departe, economia românească…şi economiile ţărilor pentru care muncesc pe rupte…românii de „ afară” au altă mentalitate…şi prima este mentalitatea ÎMPLINIRII…dar vai…cu câtă trudă…şi-au părăsit copii şi familii şi au dormit în cele mai neaşteptate locuri…au tras cât au putut ani…mulţi ani…să îşi facă o casă…un rost…şi-au petrecut sărbătorile departe de ţara lor…şi-au făcut biserici unde să se poată închina lui Dumnezeu că nu i-a lăsat la greu…unii şi-au făcut prieteni străini constrânşi de diferite situaţii…au fost obligaţi să facă pact cu soarta de moment…deşi merg prin munţii ăştia, nu mă pot compara cu ei…doar le simt puţin truda…şi apoi suferinţa…apoi da…prima clipă de împlinire departe de casă…când am rămas singur duminică m-am simţit groaznic…dar azi, ieri, când am deschis ochii mai bine, am înţeles cum e să fii singur şi mai apoi să ai revelaţia propriului sacrificiu…

Nu am văzut nici un turn al Chindiei pe aici…şi câte turnuri în pliante de promovare ar putea împânzi lumea…câte transfăgărăşane…câţi munţi de la noi…dar Slovenia e superbă…oamenii vorbăreţi…deschişi…

Merg mai departe….apa da..pârâul de munte e tot acolo…lîngă mine…în stânga…şi aud un sunet…e mobilul…e un mesaj…

un mesaj de la o fiinţă dragă… de la cineva din Bologna…de la o altă stea care nu se stinge…de la un suflet teribil…m-a luat cu tremur să înţeleg până la urmă cine mi-a dat un semn în vârf de munte…ştiţi, inima bate puternic atunci când ştii că cineva se gândeşte la tine…şi oboseala dispare…temerile la fel…te energizează doar simpla imagine a unuii chip de acum drag mie alături de altele dar acesta e unic…pentru că zânele din poveşti sunt unice şi ele…apar şi când visezi treaz…cu ochii deschişi către zborul spre propria ta viaţă…citeşti în cartea dorinţelor despre cine ai fost şi ce vrei să faci şi să fii…toţi cei ce au plecat în străinătăţi au mâncat pâinea umilinţei, a aşteptării şi apoi a dorului de cei dragi…şi muncesc oameni buni…şi sunt huliţi în ziarele din ţările unde îşi duc anii, unde îşi riscă sănătatea…unde plîng mulţi din ei de câte ori aud o voce la telefon de la copii, de la părinţi…s-au învăţat să fie cei ce astăzi salvează onoarea frumoasei Românii şi a devenit totuşi o ţară a veşnicelor sacrificii. DIASPORA…în veme ce politicienii noştri fac spectacole de doi lei ca să îşi arunce vorbele goale pe Naţional Arena…cu lumini şi umbre…cu fast şi ipocrizie…ei au lumea lor, dar nu e cea reală. Lumea reală suntem NOI, oamenii simpli, cei care ştim să rostim o vorbă bună cuiva şi să zâmbim cu încredere doar în oglinda sufletelor noastre…

 Aştept cu nerăbdare orele următoare….astăzi încerc să mă refac…mi-e dor de cineva deja…câteva cuvinte sunt de ajuns ca să mi se lumineze chipul a speranţă şi izbândă sufletească…abia aştept să mă apropii de Bologna…abia aştept să pornesc mâine la drum, mai puternic ca niciodată….să văd…să înţeleg…să simt…să duc mai departe SPERANŢA UNUI VIS… Capitala Ljubliana e la numai vreo 75 de km…şi voi merge iar şi iar, culegând poveştile vieţeii mele pentru o carte unică ce o voi scrie, pentru ceea ce voi numi romanul existenţei….numele acestui roman este ca şi al vostru, prieteni dragi…fiţi mereu în ZBOR SPRE STEAUA CARE NU SE STINGE…

Cât m-am schimbat şi ce linişte e…  ce soare sus, pe cer…şi câte suflete au nevoie de lumina eternei speranţe…fiţi viaţă, prieteni…totul posibil atunci când vrei ceva…aţi văzut, mulţi din voi, că după fiecare suferinţă îndurată, amar trăit şi retrăit, dorul vostru de împlinire v-a adus în faţa unei alte vieţi…aşa renaştem toţi…nerenunţând niciodată la ceea ce chiar voi sunteţi, la SPERANŢA UNUI VIS.