RSS Feed

DIASPORA, suflet romanesc intre tristete si implinire

29566_373000852793128_415787824_n
Priviţi aceste chipuri… pronunţi în sufletul tău cititorule, cuvântul OAMENI şi dacă-i cunoşti îndeaproape, atunci ştii şi înţelegi mai bine ce este în sufletul lor… îi despart lacrimile depărtării de ţara lor, au plecat zăbovind într-o speranţă perpetuă prin ei înşişi… poate că dacă i-ai întreba ce părere au acum despre lume şi viaţă ţi s-ar răspunde
la unison: ” nimic nu mai e ca înainte”. Mergând pe meleaguri străine, departe de casa mea parcă tot mai înstrăinată, am ştiut că nu am ochii umezi degeaba. Fiecare chip pe care îl vedeţi aici, a plâns cândva odată cu chemările inimii, odată cu aşteptarea îndelungă a unui trai mai bun…Multe femei tinere au luat drumul pribegiei prin curajul fricii pentru ziua de mâine… au făcut compromisuri cu ele însăşi pentru a putea să supravieţuiască într-o lume a suferinţei, ani de-a rândul, făcând umilitoarele munci pentru răsplata unui salariu deloc mare, acolo, departe, lângă bătrâni sau pentru familii de conţi ori presupuşi nobili sau chiar pentru familii obişnuite, fără altă teamă ori ruşine.
17813_379229555503591_1524007327_n
Au înfruntat frunţi încruntate descreţindu-şi un chip al tristeţii, mereu ascuns, cu pumnii strânşi, şi cu ochii aievea spre Dumnezeu care da, le-a ajutat să îndure sacrificiile existenţei.
424918_373218022771411_556851863_n
Mulţi bărbaţi decişi să aibă privilegiul unei familii fără de lipsuri ori a unui viitor mai liniştit, au transpirat în căldurile sufocante ale meleagurilor unde au plecat, pe schelele firmelor pentru care deloc exagerat, am putea spune că şi-au riscat viaţa. Au cules ca nişte iobagi măsline sau căpşuni, au suferit în alte aşteptări îndelungi… Ştiţi că există românce măritate doar ca să poată supravieţui pentru ele şi copiii lor?
484152_373218326104714_1026387254_n
Ştiţi că din cauza neputinţei guvernanţilor din România s-au destrămat familii şi românii au fugit spre alte zări, doar ca să poată aşterne pe masa tăcerii sufleteşti şi spre bucuria unei adevărate împliniri bucatele care costă ani şi ani de îndurare? Ştiţi câţi s-au însingurat de tot mai neospitaliera lor ţară? Da, există femei care suferă şi muncesc cuminţi şi fără să crâcnească pentru străini care nu mereu ştiu să plătească după umilinţele îndurate… da, există totuşi viaţă şi nepreţuit curaj în ochii acestor fiinţe care totuşi, în mare parte, s-au realizat cu puţinul primit de la străini şi niciodată cu firimiturile oferite de factorii responsabili, mai bine zis IRESPONSABILI ai ţării lor? Parcă-i vezi împachetând şi trimiţând ACASĂ câte un pachet, lipind bine etichetele cu adresa bine scrisă, furişând câteva zeci de euro în colete, pentru cei dragi, rămaşi acasă, şomeri şi parcă şi mai trişti decât cei plecaţi… vă închipuiţi cu ce sentiment de bucurie deschid destinatarii acestor pacheţele trimise cu sudoare şi sacrificiu puţinul primit de la cei dragi, care muncesc pe rupte de dimineaţă şi până în noapte?
387666_330238676997314_273349671_n
Scriu aici si simt o bucurie pentru unii neînţeleasă dar pentru mine imensă: pentru prima oară nu mă mai doare capul cum s-a întâmplat în ultimele zile. Poate că este ecoul lacrimilor unui dor de voi toţi, care vă regăsiţi în aceste fotografii şi al multora pe care i-am omis probabil din greşeală… Poate că sufletul românesc al DIASPOREI răzbate ca un leac al inimilor pe care aş vrea să le adun în evantaiul dorului meu… am imagini- amintiri în minte şi ” flash-uri” greu de alungat… şi poate că nici nu vreau… poate că în istoria zilelor când înaintam spre Cetatea Eternă, au rămas pentru totdeauna cuvintele de îmbărbătare şi îmbrăţişările pe care până în acele clipe nu le cunoscusem NICIODATĂ. Dar au rămas în sufletul meu ca nişte petale mereu înflorind în roua inimii mele dăruită pentru toţi. Mi-e aşa dor de tine Valentin, Manuela Pana,
Eliana Dogaru, Doina Bălan, Jojo, Silviu Voineagu, Ciprian Curcan, Viorica Oros, Titus, Lidia Fichiosi, Mihaela Asavei, Aurelia Ceoromila, Cristian Dan, Crina Giglio, Fausto, Chiarra, Salvatore Tolentino, Julia, Corina Dumitrescu, Petronela, Doina Balan, Denisa Curtasu, Vlad Ionescu, Miruna Casvaneanu, Elena Postelnicu, Ovidiu Burdusa, Nicoleta Simion, Gabriela Năstase, Cati Florea, Claudia Dancă, Anda Sav, Cristian Sav şi toţi ceilalţi… multumesc mult Iancu Samson, Marie Rose, Diandra Dia…iţi mai aduci aminte Corina când m-ai scos din Bologna şi m-ai lăsat în furtună… ştiu că nu ţi-a fost uşor să mă vezi înaintând prin ploaie… ştiu că ai oprit maşina ca să scrii cu ochii umezi despre mine… dar trebuia să duc steagul României mai departe… îţi aminteşti Eliana cât de ud eram şi cum se storceau mânecile de la bluza inscripţionată de la ploaia prin care trecusem? Era în 2 decembrie… da… ard candelele speranţei în casele acestor chipuri… continuu… ard dorinţe şi vise care se mai aşteaptă şi astăzi a fi împlinite…
29562_373226439437236_2119097191_n
Poate că nu am reuşit să mulţumesc la timpul potrivit tuturor, nu am reuşit să mulţumesc îndeajuns lui Vali care a venit noaptea în Foiano să îmi aducă mănuşile şi cojocul… nu am reuşit să mulţumesc îndeajuns Manuelei Pană pentru că a venit din Firenze la Arezzo să îmi aducă o legitimaţie dar trebuie să înţelegeţi că purtat prin furtuni şi mereu afară, laptopul s-a stricat… iar când m-am întors în ţară, v-am aşezat în filmul expediţiei la loc de cinste ca să vă ştie o lume întreagă ce suflete minunate sunteţi…

Aceşti români minunaţi despre care scriu, au şi astăzi temerile lor… legile străinătăţilor se schimbă… e criză… iar ei, oricât ar fi de curajoşi, simt pe alocuri teama că la un moment dat, nu vor mai avea de lucru… şi totuşi… ei ştiu să trăiască frumos, să îmbrăţişeze cu lumina propriilor suflete, călători vremelnici ca mine, să spună un simplu ” bine ai venit” şi să înţeleagă cumva că noi toţi, ca un tot al lacrimilor de bucurie poate neînţeleasă, devenim ori deja suntem STELE CARE NU SE STING. Există un timp al raţiunii şi al zâmbetului deseori pierdut acolo, departe de cei dragi… există un vânt care adie lin, ca să încălzească milioane de aşteptări… există părinţi, fraţi, surori, copii, prieteni pe care i-aţi lăsat în ţară şi care privesc cumva pe fereastra speranţei spre uşă sau spre telefon, poate că cine e acolo, departe, va intra iar pe ea, poate că va suna mobilul să se audă o voce de undeva, dintre străinătăţi,
558876_372066909553189_2009039338_n
poate că fericirea nu e aşa complicată când orice veste bună, orice chip drag revăzut, se rezeamă acolo, departe, de aceeaşi speranţă continuă care nu moare niciodată. Se adună acolo, simplu, în legile nescrise ale sufletului românesc, în festele lor lunare, îşi amintesc cum e să auzi dulcea vorbă românească şi apoi se întorc la munca de zi cu zi, ca să poată avea ceea ce propria lor ţară pare să nu le mai ofere niciodată: o viaţă mai frumoasă.

Iai te uită… se scurge ultima lacrimă pe obrazul meu… ciudat… pare să fie un dar dumnezeiesc. Este un dar divin. Pentru că ea izvorăşte din ochii unora dintre voi, care m-aţi citit şi m-aţi înţeles. Este lacrima de pe obrazul DIASPOREI, mereu departe şi totuşi aproape de inima mea.
252358_373222729437607_1235002791_n

 

Pentru alte imagini cu cei dragi, revizualizaţi acest film… la bună vedere, prieteni…

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

8 responses »

  1. Multumim Adi si noua ne este dor de tine .Denisa Curtasu

    Apreciază

  2. Va multumesc, aveti grija de voi❤

    Apreciază

  3. Foarte frumos….atunci cand vorbeste sufletul cu toata frumusetea lui asterne pe hartie cuvinte care raman intiparite in inimile noastre,a celora care inteleg semnificatia reala a lor,si fac ochii sa planga…Respect,Adi !

    Apreciat de 1 persoană

  4. Foarte adevaratat profund si trist…multi dintre noi se regasesc in randurile de mai sus ,dorul de tara,ne-a calauzit ca o umbra mereu,am invatat sa luam ce e mai bun de la altii sa daruim,sa fim romani intr-o tara care nu e Romania..sa ne intoarcem din cand in cand la porti care nu ne le mai deschid nimeni,pentru ca strainatatea ne-a privat si de ultimii ani din viata cuiva drag..

    Apreciază

  5. Ai intalnit oameni minunati,romani adevarati ! Ti-au intins o mana ,ti-au sters lacrimile,ti-au alinat suferintele si te-au primit in sufletele lor . Stima si respect pentru toti ! Pentru cei plecati ,toata compasiunea si consideratia ! Stiu ca nu le-a fost usor , stiu ce inseamna sacrificiul si dorul de cei lasati , stiu ca ar dori oricand sa se intoarca daca ar avea siguranta unui trai decent si un viitor pentru copiii lor .
    Adi, am citit cartea si am incercat ,imaginar,sa pasesc pe urma pasilor tai . Nu stiu cine ar mai fi rezistat ,trecand prin atatea trairi ,sa ajunga pana la capat. Ti-am simtit lacrimile ,care navaleau uneori de bucurie ….alteori de tristete ; dorinta si optimismul cu care te incurajai la drumul uneori dificil ; bucuria si entuziasmul cu care ai pasit pe teritoriul italian . Nu-mi gasesc cuvintele potrivite ,iarta-ma , dar cine citeste cartea si se alatura calatorului,va intelege semnificatia acestei sperante : SPERANTA UNUI VIS !

    Apreciază

  6. Adita..cum sa uit…iar m-ai facut sa lacrimez ..:* noi…fiecare din noi a facut poate de multe ori bine cuiva..dar nimeni nu a repetat si a multumit asa cum o faci tu Adi…….nimeni nu are dreptul sa spuna ca nu i-ai multumit indeajuns…..<3 te iubim

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: