RSS Feed

Despre cativa romani inimosi din Arezzo.

Posted on

252358_373222729437607_1235002791_n
Cândva, scriam despre ” Picăturile de ploaie” din apa râului vieţii. Ziceam aşa: Nimeni nu a putut opri vreodată aceste şuvoaie, nici măcar schimbarea lumii de ieri, de azi şi poate că nici cea de mai apoi. Respiră pământul o dată cu noi, oamenii şi noi poate că deseori, nici nu auzim răsuflările angelice ale unui Dumnezeu etern, care ne-.a zămislit pentru iubire şi mai ales pentru încrederea că undeva, cândva, fiecare suflet de muritor s-ar putea uni cu propriile năzuinţe, de-a pururi şi în drum către Muntele Fericirii. La ceas de amurg întârziat, milioane de gânduri şi-au dat mâna fără să se ştie şi fără să se vadă într-o dorinţa unică, aceea de a se regăsi unele pe celelalte sau contopirea inimilor care bat continuu, în basmul speranţelor şi al neuitării de viaţă şi de puritate umană. ”
Astăzi, la ceasul altui timp oprit, câteva suflete se adună în cea mai frumoasă speranţă a unui vis. Ele îşi scriu propria istorie de viaţă. Vorbesc despre câţiva români din Arezzo. Am trecut pe acolo vreme de câteva zile şi numai cine nu a vrut nu m-a cunoscut. Am mai scris undeva în cartea mea că ” de azi, nici lacrimile nu mai ştiu să plângă”. Ele s-au descătuşat atunci şi acum, în voie şi din fericire pentru împlinirea reală a sentimentului uman. Sunt pur şi simplu impresionat de eforturile românilor mei din Arezzo. Îndemnaţi de o stea mereu nestinsă, Nicoleta Simion, se adună încetul cu încetul pentru a sprijini publicarea cărţii mele PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR, unde există un capitol despre ei şi trecerea mea vremelnică printre sufletele lor, astă iarnă, la început de decembrie. Diaspora redevine mereu o flacără arzândă, ca un altar sufletesc, nemuritor dar niciodată rece. Majoritatea trudesc din greu, nu au afaceri şi din puţinul lor, poate deja aruncă donaţii pentru a mă sprijini. Va fi un roman document fără sprijin din bani publici. Va mai fi o demonstraţie că aievea, îngerii pământului se regăsesc ca nişte minuni dintre noi, îmbrăţişând prin ei înşişi frumuseţea lor interioară de netăgăduit. Uite şi un alt reminder al meu: „Călător în timpul vieţii prin speranţele sufletului ori ale pribegiei prin meleaguri neştiute şi nevăzute, aş fi vrut să mă aşez stavilă în calea aşteptării şi să mă ştiu de mâine al celor care mă iubesc. Acolo, în căldura celor dragi, m-am trezit că aparţin celui mai drag viitor şi celor mai dragi fiinţe. Că de astăzi, nu mai găsesc lumina stinsă când mă întorc şi sunt întâmpinat de un zâmbet frumos, în prag de ” bine ai venit”. Ce de căutări mai avem, noi, oamenii, în anii existenţei noastre. ”
Lupta cu mine însumi a fost cândva dramatică. Dramatică este într-un fel şi lupta unor oameni simpli, modeşti, pentru a mă ajuta, ca să arăt cum am pribegit ” pe drumul viselor”. Aceşti români adevăraţi au înţeles. Cei câţiva despre care vorbesc, nu fac promisiuni gratuite şi onorează mereu ce au spus. Sunt oameni de acţiune. Au o altă concepţie, cinste lor, a propriei conştiinţe despre valoare şi multele poveşti triste ale altora care sunt doar văzuţi dar niciodată ascultaţi. Aurelia Ceoromila a spus un adevăr trist: „ce păcat că trebuie ca valorile noastre să apeleze la chetă publică”. Cine ştie, poate că nu e un păcat. Poate că valoarea conştiinţei se obţine şi prin asemenea trudă. Poate că Dumnezeu aşa a lăsat să fie. Nu putem contrazice destinul. Oricum, eu, tu, ceilalţi, toti cei care creaază sau ne ajută suntem de fapt singurii ÎNVINGĂTORI. Oamenii cu potenţă se ştie că au în general o superficialitate probabil de înţeles. Ei se scad singuri de la masa împlinirii sufleteşti, aşa cum sita timpului cerne întotdeauna adevăratele caractere.
Despre câţiva români din Arezzo voi scrie sau vorbi întotdeauna cu drag şi da, lacrimi în ochi. Acolo am înţeles că raiul pământean se vede inclusiv prin ei şi gesturile ori mărinimia lor. Dramatismul apariţiei cărţii mele „Pribeag pe drumul viselor” este de fapt şi o pildă a succesului. În acest roman document, am strâns propriile poveşti şi niciodată nu am uitat să înţeleg mai bine pe cei care trec prin mari probleme şi muncesc din greu, departe de ţară.
Ce pot să fac decât să le mulţumesc, simplu? Aş spune că temelia unui vis se construieşte întotdeauna greu. Niciunul dintre aceşti oameni minunaţi nu este din Târgovişte. Dar toţi sunt români şi până în ultima clipă a vieţii mele voi zâmbi cu drag şi recunoştinţă pentru câţiva români extraordinari din Arezzo.

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: