RSS Feed

Monthly Archives: August 2013

Eden in doi

Posted on

sex11

 

Mmm…. ai închis televizorul, da? Ok… oricum e plin de lătrăi şi de vedete de carton care se laudă ele între ele şi se şi „cadorisesc” aşişderea…tabloul media românesc e jalnic, dar tu iubitule, tu iubito, noi, dragostea mea, avem ceva frumos de făcut. Dragoste. Încă nu există nicio ” ordonanţă de urgenţă” pentru ca oamenii de toate vârstele să se iubească infinit, să afle mereu tainele carpe diem. Nu mai e timp de aşa ceva. Dar noi, iubirea mea, oricine ai fi, avem tot timpul din lume. Hai…stinge lumina…aprinde lumânările artizanale, bine, e suficientă şi una…aşa…poţi porni şi muzica, nu mă supăr. Ce motive aş avea? Îţi place cum arată aşternutul îmbrăţişărilor noastre acoperit de petale? Încă mai au miros…ademenitor…o da, ca trupurile noastre însetate de linişte şi viaţă dar mai ales de nespusă dorinţă…nu, nu ne dezbrăcăm…tu eşti bărbatul care ştie să îşi alunece mâinile peste luciul acoperământului meu sumar…da, iubire, mirosim frumos…acum taci…sau mai bine, şopteşte-mi prin gesturile tale despre lumea noastră. Îmi auzi respiraţia? Ne auzim răsuflarea…şi e bine… nimeni nu ne mai deranjează…nimeni nu ştie că aici, în noaptea aceasta, urmează ca doi oameni care se doresc, care se iubesc, să fie fericiţi. Vezi cât de puţin ne trebuie ca să fim împliniţi prin tumultul cuvintelor, atingerilor, refrenelor? Arde frumos lumânarea…parcă e flacăra din sufletul nostru, fierbinte şi ea ca şi noi…nu, nu mă acoperi…vreau să îmi miroşi farmecul…vreau să îţi ating trupul…da…e minunat şi asta înseamnă puterea clipelor renăscute prin speranţele noastre şi nu numai, sosite din cel mai apropiat viitor…hai să dansăm, vrei? Nu, nu ne grăbim…uite cum alunecă totul încet de pe mine…încetul cu încetul…ne simţim goliciunea şi se înfiripă cea mai frumoasă îmbrăţişare… hai, ridică-mi piciorul uşor…aşa…cât de bine e…las-mă pe spate şi acoperă-mă cu sărutări, cu tandreţea ta, cu tot ce arde în tine, fă-mă să mă simt împlinire…voi face la fel…îmi plac puterea ta, romantismul tău, hotărârea ta să aduci raiul în aşternutul nostru…ce bine…mă gâdilă frumos petalele…nu le da o parte, vreau să fim un Eden în doi…

E o noapte magică. E un vis real. Tot cotidianul a dispărut. Suntem departe de toţi şi de toate…vezi, iubirea mea, că putem trăi în cel mai frumos infinit şi fără lucrurile astea de peste zi…nu, aici nu ne sunt de folos…haide, aruncă mobilul ăla…închide-l, opreşte totul…trage draperiile deoparte să privim luna şi să facem dragoste….aşa…vezi că mă lipesc de tine…cuprinde-mă…dă-mi părul deoparte şi trimite-ţi sărutul pretutindeni…ştiai că aia e luna noastră? E acolo, pentru noi doi…ne priveşte ca o comoară  a chemărilor…acum da…vreau să mă guşti…încet…nu te grăbi…vreau să mă sorbi…hai, răsfaţă-mi trupul.. Of, am uitat de tot…trebuia să îmi pregătesc mapa pentru mâine…nu-i bai…şefii oricum nu-s mulţumiţi niciodată…dă-i dracu….vorbeşte-mi…cuprinde-mă din sclipirile dorinţelor tale şi hai…oh….intră în viaţa şi trupul meu…aşa iubire…ahh…nu te opri…
” Stop! Revenim după o scurtă pauză de publicitate”.:P
” Băi, te-ai tâmpit? Doamne, ne-am tâmpit toţi?  Închide naibii tot lasă-mă cu din astea….adu-mi gelul…ştii tu care…vreau să facem duş împreună…să ne atingem printre stropi şi spumele înmiresmate…să alunece mâinile şi mângâierile noastre….asta e reclamă iubire…asta e ce vreau în toate serile şi nopţile de la tine.
Dumnezeu nu a condamnat niciodată IUBIREA. Între noi doi, totul e permis. Înţelegi? Ştii de ce? Pentru că nu am uitat să dorim, să simţim, să gemem laolaltă, să transpirăm însetaţi, obosiţi şi totuşi mereu pregătiţi pentru NOI  doi…hm, ce spui? Lumea?
Puiule drag, lumea e în derivă. Dar ceea ce facem noi acum, în noaptea de amor, albastră şi fierbinte, este eternul început ce ni-l dorim. Totul e trecător…aşa….acum….continuă…nu te opri…ahhhh…..da….Doamne ţip….acoperă-mi buzele cu sărutarea ta ca să pot tăcea….haide….da….da…
” NU”
” Ce spui? Cum nu? Te-ai ţicnit?”
” Nu m-am ţicnit. Dar nu suntem încă pregătiţi să merităm ceea ce trăim. Poate când vom înceta să alergăm după evoluţia asta idioată. ”
” Prostule….eu sunt aici…sunt IUBIREA.  Crede-mă, nu s-au născut talk-show-uri pentru asta. Doar prin iubire ne putem naşte mereu, împreună. Atât ne-a mai rămas. haide, termină ce ai început…nu referatul cretinule…ci aici, la mine…of….suntem în 2012, nu? Păcat…Pot să te întreb ceva?
CE AR FI SĂ NE MAI NAŞTEM ODATĂ?”

text de Adi Melicovici

Ploaia din Murska si stralucirea lui Iancu Samson

Posted on

216583_108237999260552_8346603_n Ploile teribile din preajma Murskai Sobota au fost inlaturate de seninul adus dinspre sufletul unui om pe care nu l-am uitat si nu il voi uita niciodata. Îl cheamă Iancu Samson și este scriitor care locuiește în Franța. Aflase de ceea ce fac și îndemnat de propriile-i amintiri dar și de inimaginabila omenie. Sami, cum i se mai spune, a făcut gestul solidarității față de un român care încerca să arate ceva… Eu eram acela. Rămas singur, și ” Pribeag pe drumul viselor”, cum am numit cartea mea mai târziu, am avut propria teamă și temerile mele s-au succedat în frumoasa Slovenie una după cealaltă. Printre românii care au ajutat SPERANȚA UNUI VIS  a fost și Iancu Samson. Generozitatea sa a adus o nouă victorie a puterii mele în acele momente delicate. Mi-a dat aer, încredere. A comentat mereu la articolele mele de pe blog sau de pe o rețea de socializare apoi nu s-a lăsat până când nu a trimis un ajutor substanțial către mine.  Sami a fost un temerar la rândui-i. Am înțeles că a mers enorm de mult cu copilul în brațe, în urmă cu ani și m-a întristat când a scris că se simte bătrân. Eu scriam tocmai povestea despărțirii de camaradul meu, la Lendava, ” De azi nici lacrimile nu mai pot să plângă”. OMUL  Samson Iancu a devenit unul dintre frumoasele personaje ale cărții mele și dacă acum e mai greu să-i trimit un exemplar, voi face tot posibilul să ajungă la el cu mulțumiri și cu autograf. Nu mi-e ușor aici, în Italia, departe de România dar măcar pot gândi și scrie liber despre asemenea oameni minunați care cum spun eu, au devenit stele care nu se sting.   După Murska Sobota, în vremea expediției mele pe jos până la Roma, am tranzitat orașul Ljutomer  și târziu, pe înnoptat, am ajuns în Ptuj, unde am vorbit dimineața cu Sami la telefon. Se muta în Cannes și îmi spunea codul de la western union. Nu a știut niciodată cât de înlăcrimați mi-au fost ochii atunci nu pentru cei 200 de euro ci pentru că el, un alt român, era aproape de mine deși nu mă văzuse niciodată. La Arezzo, în 2 decembrie, la fel am izbucnit în lacrimi când am povestit celor din sală, despre numele celor care mi-au fost alături, inclusiv al lui Iancu Samson. Mă întreb, va putea oare Sami să scrie vreodată totul și toate prin câte a trecut acum foarte mulți ani? Acest om m-a încurajat mai mult decât și-a imaginat vreodată și poate fără să își dea seama m-a făcut și mai puternic în fața sutelor de kilometri care mă așteptau. Și datorită lui am scris că sufletul românesc adevărat nu moare niciodată. Sami a muncit, a suferit, a plâns și a râs odată cu viața în care mereu a rămas același luptător cu propriul destin. Este un scriitor de succes. Este un tată iubit și adevărat. Este un OM  care știe multe și ne spune întotdeauna multe… vede realitatea, vede prin propriul trecut ori aievea sosit din viitor ceea ce noi, ceilalți, nu vedem, substratul existenței și Eu-l din noi toți. Iancu Samson nu va înceta niciodată să fie la loc de cinste în sufletul meu. Acum, după o perioadă mai grea prin care am trecut, mă așez ușor într-un nou destin personal dar citind ceea ce scrie Sami, învăț discret și în tăcere cum e să fii om adevărat. Uneori se preling lacrimi pe obrajii noștri și de bucurie nu doar de tristețe. Amintirile dureroase devin așa, prin ceea ce reușim, dovezi ale faptului că toți suntem învingători, dacă vrem. Toți putem.  Iar acum am ochii umezi nu ca să par așa, sensibil cu forța ci pentru că mi se derulează permanent în minte filmul zilelor din Slovenia, al suferinței mele de atunci și parcă aud și acum vocea lui Sami ori citesc ceea ce scrie… Îți mulțumesc din suflet, Iancu Samson, pentru ceea ce ești! Deseori, când îmi aduc aminte de clipele din Slovenia, văd strălucirea din ochii lui Sami ca un senin așternut după ploaia din Murska, după care se ascunde de fapt o viață de om, unică, așa cum numai a lui ar fi putut fi.

%d blogeri au apreciat asta: