RSS Feed

Pasiune pentru viata

Posted on

DSCF5275 Nu puteam să-i spun Dragoste de Viață căci ar fi însemnat să îl plagiez pe minunatul Jack london. Spre deosebire de el, eu nu am cutreierat mările și nici nu am întâlnit o Ruth Morse care să mă fascineze și să mă educe. Eu am fost mai norocos. Am dat direct peste un destin fericit. Dar nu asta e problema. De fapt nu e vorba despre nicio problemă. Oricum din astea avem cu toții, unele neplăcute, altele de rezolvat și tot așa.

Încerc să spun că de când mă ocup nestingherit și chiar foarte liniștit de site-ul meu, al nostru, pardon, de aici, din străinătăți, am întâlnit oameni formidabili. E adevărat, că au fost și excepții, unii care m-au enervat la culme dar puțini, atât de puțini că m-am gândit la alte cele, încercând să fac în viața mea lucruri pozitive eliminând astfel energiile negative.

Am tot ce îmi trebuie și nu mă refer la bani, ăștia nu sunt niciodată suficienți. E aer curat aici, la poalele preAlpilor, e primăvară deja și mă trezesc dimineața în cel mai frumos concert al mierlelor și tuturor zburătoarelor. Miroase pretutindeni a viață.

Morala este că am ajuns să scriu aceste gânduri gândindu-mă și la alții, care poate că au nevoie de mai mult curaj în viață, de mai multă încredere și bineînțeles, curaj. Scriu despre românii care chiar au sclipirea aceea de suflet românesc, români copii sau adulți, oricum mulți tineri, ce sunt înzestrați cu talent de la mama natură, cu siguranță și de la divinitate ori moștenire de familie.

Nu e totuși ușor să trăiești departe de țară. În urmă rămân și chipuri dragi, pe care ai vrea să le revezi din când în când dar nu e posibil…ai chiar familia rămasă acasă, rudele, toți în rostul lor și tu pe drumul tău. Calea străinătății nu e ușoară dar te împlinește deseori.

Pe mine de exemplu m-au împlinit oamenii despre care am scris aici prin unele parti, orfanii sau artiștii tinereșilor ori ai momentului…mă împlinește să văd că în Diaspora românii știu să se adune, să fie alături. Nu toți. Dar oricum, dacă privești cititorule, prietene, din unghiul profunzimii, vei vedea că fiecare dintre noi, a primit un dar de care trebuie să profite la maxim: VIAȚA.  Viața e un dar vechi și nou, unii pleacă, alții sosesc, însă ea, viața, e tot ce avem până la urmă.  Iar în această viață, aș vrea să ne întrebăm, când mai avem timp de răutăți, fie și nevinovate, câtă vreme anii trec și ea e așa de scurtă?

De aceea am scris aceste rânduri, ca să împărtășesc și cu voi singura pasiune pe care ar trebui să o avem toți: pasiunea pentru viață.

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: