RSS Feed

Moartea tristeţii

943762_450199628406583_305083083_n
Frumuseţea noastră pleacă dinăuntrul nostru. Aşa cugetam când eram printre străini care mă vedeau pentru prima oară în viaţa lor şi mă ajutau necondiţionat şi fără să le-o cer. Să nu ceri, să oferi, aceasta este cheia împlinirii. Am devenit astăzi mai modest…trufia a murit. Scriam cândva într-o poezie că o singură moarte m-ar bucura: moartea Tristeţii. Să omorâm tristeţea dăruind sufletul nostru. Ce contează din ce naţie facem parte? Omul a fost creat o singură dată iar graiul fiinţei noastre este acelaşi, indiferent unde ne-am născut.

Important e să fim oameni. Pacea şi iubirea sunt armele fericirii acestei lumi. (… ) În ceasul regăsirii, explodăm din toată fiinţa noastră călăuziţi de Dumnezeu. Plecăm singuri capul în oglinda sufletului când ne amintim de propriile greşeli. Ne dorim nevinovăţia copilăriei să nu mai ştim de lucruri care ne dor astăzi. Fiecare fiinţă are câte o menire, ceva din alte vieţi care o caută să ducă la capăt ceea ce nu a reuşit până să se nască. Vedeţi, prieteni, aşa mă pricep eu să îmi descriu starea din acea seară. Şi mi-a plăcut. Cine ştie, poate că în închipuirile mele începusem să călătoresc şi mai încrezător spre mine însumi din viitor.

( fragment din ultimul roman publicat de mine, Pribeag pe drumul viselor, ED. BIBLIOTHECA 2013, tradus şi în limba italiană- Errante sul cammino dei sogni)

Cine doreşte cartea mai ales dacă locuieşte în Italia unde stau eu, mă poate contacta aici la rubrica ” contact”  sau AICI

Promo PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR, autor subsemnatul:

8741_373223306104216_1595111227_n

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: