RSS Feed

Povestea cărţii fără titlu din viaţa fiecărui om

Expresia din prima parte a titlului ales de mine nu îmi aparţine, parţial. A spus-o, scris-o şi chiar recitat-o cineva care cerea o anume daltă de oţel pentru ca numele-i ” să fie săpat în stâncă „. Nici aceste cuvinte nu îmi aparţin. Sunt tot ale cuiva şi le regăsim în cea mai frumoasă rimă a vremurilor. O să vă spun la urmă celor ce poate nu ştiţi despre cine e vorba. Aţi observat că fiecare privire de om ascunde câte o poveste. Măcar una. Sau mai multe poveşti. Nu o dată, am auzit eu sau voi pe câte cineva spunând că la câte a pătimit şi prin câte a trecut în viaţă, ar putea scrie o carte. Un roman. Pentru foarte mulţi, este de fapt romanul vieţii. Vedeţi, oamenii nu pot să tacă. Nu se pot închide în ei. Într-un fel sau altul, ei comunică. Au anumite mesaje de transmis, poate că unii sunt predestinaţi pentru asta sau măcar aşa consideră ei. Şi se întâmplă să existe poveşti, frumos aşternute, în filele anumitor cărţi, multe de succes. Oamenii se regăsesc în ele. Măcar într-unul din capitole, ei tresar ca şi cum ar fi ” acolo ” şi după ce termină de citit, îşi rescriu măcar cu amintirile propria viaţă. Alţii îşi aştern amintirile chiar din viitor, paradoxal. Au viziuni de bun augur sau dimpotrivă. Ha, au ele obiectele vechi şi prăfuite povestea lor, d-apoi noi…

Mă gândeam că există obiceiul, pe care eu nu îl înţeleg, al privitului ” de sus „. Chiar cei care reuşesc în scriitură, cad în această capcană pe care ei înşişi o prevesteau celorlalţi. Comunicarea cu restul oamenilor este un lucru extrem de delicat. Poate că omul simplu, necunoscut, pe care îl vedem trecând pe lângă noi, are şi el ceva de spus  ori de povestit. Poate că privirile încruntate de la ghişeu care nu ne plac ascund poveşti triste şi când se intersectează cu  privirea clientului nerăbdător care aşteaptă la rând ostenit şi stresat la rându-i şi el de povestea vieţii lui, gata ura, măcar de moment. Poate că privirile zâmbitoare ale prezentatorilor tv sau ale vedetelor de pe scenă, au şi ele dureri reale, cu o anumită natură, în spate. Poate că vocile pline de energie şi de viaţă ce le auzim dimineaţa la câte un post de radio, nu sunt chiar aşa pline de energie. Noi le auzim, nu le vedem.

Poate că oamenii sortiţi să aibă câte un handicap, ştiu să ne spună povestea lor în alt fel şi ei chiar ne înţeleg deşi noi credem deseori că nu. Surdul aude uneori mai bine ca noi, la fel cum orbul vede aşişderea iar ologul merge mai bine căci sufletul omenesc şi forţa interioară, activează mereu simţuri şi poveşti nebănuite. Uite femeia aceea cu batic de care unii râd că e de la ţară, că nu poartă straie elegante, are şi ea povestea ei ca o carte. Tu da, prietene, eşti în pas cu timpurile, te îmbraci frumos şi îţi aşezi temeinic chipul. Dar hai să recunoaştem că nici eu şi nici tu nu vom fi în stare să frământăm cozonacii aceia îmbietori ai femeii cu batic. Hai să recunoaştem că nu toţi avem aceeaşi viaţă şi acelaşi gen de merite. Vedeţi voi, dragi prieteni, modestia oricărui om, ar trebui să fie subtitlul fiecărei cărţi despre viaţa noastră.

Fie că vorbim de iubiri ale existenţei noastre, fie că vorbim despre peripeţiile noastre pe unde ne ducem ori din ce am întâlnit, tot nu reuşim să găsim un nume de carte care să se potrivescă la unison. Este atât de mult şi de important pentru fiecare om să fie înţeles că poetul nostru a nimerit uimitor de bine versul, deşi se referea doar la sine uite că e valabil şi pentru fiecare chip de om ce pare să spună ca Ion Minulescu: ” Sunt un volum ce n-are titlu încă”.

Vă aştept şi pe pagina mea oficială de Facebook, clic AICI pe Adrian Melicovici Blog Oficial 

Citeşte şi  „A apărul noul meu roman, SECRETUL URIAŞULUI 160”

clara

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

2 responses »

  1. Felicitările mele Adrian! Te îmbrăţişez cu drag, am simţit o dată pe-atunci, şti tu, când ţi-ai riscat viaţa mergând pe jos peste 2000 de km, că vei deveni un erou.
    Pe urmele paşilor tăi am mers şi eu, doar cu gândul la început, apoi cu sufletul, urmărindu-te cu atenţie. Poate că mulţi n-au simţit durerea şi teama ta pe acel parcurs, n-au simţit ce înseamnă sacrificiul tău, Ai purtat cu tine, nu numai destinul tău, ai purtat în acelaşi timp şi destinul nostru al românilor de pretutindeni. Te iubesc mult prieten drag, eşti mereu în gândurile mele, scri foarte bine, pot să afirm că în scrierile tale există seva şi esenţa necesară să satisfacă gusturile tuturor cititorilor de pe pământ. Cuvintele tale sunt atrăgătoare şi fierbinţi ca focul acela pe care l-ai descris cu pasiune în romanul tău „Secretul Uriaşului 160”.

    Apreciază

  2. Te îmbrăţişez tare Sami, eşti mare om, mare caracter. Îţi mulţumesc

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: