RSS Feed

Daily Archives: 26 octombrie 2014

De ce copacii nu sunt fericiţi

cel-mai-frumos-copac_6163441b1554e9
Şi dacă adresez această întrebare, atunci normal că cineva ar putea să se mire căci oare cum ar putea avea o plantă vreo stare emoţională? Oare cum ar putea fi un copac nefericit?

El creşte de la natură sau poate că este sădit de oameni frumoşi, care ştiu că aceasta trebuie protejată. Nimeni sau prea puţini poate că se gândesc la suferinţele unui copac. An de an, se înalţă către cerul tuturor, formând o coroană impetuoasă. Vântul îi leagănă crengile, tot mai mari şi încovoiate de timp. Unii, rezistă foarte mulţi ani. Alţii chiar secole. Dar din nefericire, viaţa îi doboară şi da, oamenii au nevoie de lemne, de căldură…totul e lăsat cu un scop pe lumea asta. Însă tot oamenii, exagerează. Se frâng ai  noştri codri şi Dumnezeu ne pedepseşte, malurile se surpă şi atunci, drama unui destin deseori provocat, se întâmplă şi ea.

Copacii nu mai sunt fericiţi. Îşi aşteaptă fiecare dintre ei sfârşitul. Au văzut mai multe decât  oamenii, de-a lungul timpului. Au văzut lacrimi şi sfâşieri între noi, au văzut războaie şi au văzut totuşi şi lucruri frumoase. Da, au văzut îndrăgostiţi sărutându-se sau ţinându-se de mână la umbra lor…au răcorit seri şi s-au scuturat de ramurile uscate, tot ei, copacii…

Uite colo un copac, a rămas singur, pe ditamai dealul, dintr-o pădure falnică ce a fost cândva…ciudat…plânge…uite şi un sărut sub ramurile lui…uite şi un asfinţit… e soarele, colorat  ” ca un ban nou dintr-o comoară „, cum spune Dimitrie Anghel în versurile lui…

Tânăra, îmbrăţişată fiind în acel timp, parcă simte ceva…copacul ar vrea să-i vorbească…îl întreabă cu privirea:

– De ce plângi copac drag?

Dar răspunsul vine din altă parte. O maşină de teren se îndreaptă cu viteză către el. Din ea, coboară câţiva oameni. Tinerii noştri sunt nevoiţi să plece de acolo. Peste puţin timp, se aude un zgomot…parcă e o jale…e plânsul ultimului copac de pe acel deal…unde se vor mai îmbrăţişa acei tineri, cine-i va mai răcori în serile verii, ce va face până şi vântul fără să mai aibă peste ce să se abată? Unde vor fi frunzele aurii de toamnă prin care vor păşi ei? Unde?

Poate că gândindu-ne numai şi numai la atât, vom înţelege într-o bună zi de ce nu sunt uneori nici copacii fericiţi.

Sunt Adi şi vă îmbrăţişez.

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: