RSS Feed

Monthly Archives: Ianuarie 2015

Numele meu este viață, fragment de Adrian Melicovici

 

20150121_105559

Citeşte, prietene, oricine ai fi, această postare ca şi cum ai fi scris-o tu. Dacă îţi place şi simţi nevoia vreodată, întoarce-te din nou aici şi mai citeşte o dată. Tot ce am scris mai jos e pentru mine şi pentru tine. Fii VIAŢĂ!

Numele meu este VIAŢĂ. Aceste rânduri nu sunt scrise de mine ci de conştiinţa mea. Am primit-o de la Dumnezeu şi în mine există o nemărginită fericire pentru că există. Am o putere interioară care emană spre tot ce mă reprezintă şi îmi face bine. Sunt EU. În fiecare secundă, mă încred în răsăritul a tot ce poate fi mai bun pentru viaţa mea, pentru mine. Cu fiecare apus, visez în nopţi de taină că sunt chiar eu un nou început. Cred în acest început. Cred în reuşita a tot ce doresc să mi se întâmple. Toate sunt trecătoare, fiecare clipă este adunată în timpul fericirii mele. Oricât mi-ar fi de greu, nu mă mai tem de nimic şi ştiu că mereu voi învinge îndoiala, teama pentru că da, am strâns în altarul sufletului meu tot ce e bun şi vine spre mine şi am respins tot ce mă poate dezechilibra, ca om, pe tărâmul visului real pe care îl trăiesc. Sunt o sclipire a universului şi ştiu că propria mea strălucire va duce lumina existenţei mele spre desăvârşirea vieţii, când voi învăţa să plâng de fericire şi voi râde cu înţelepciune de inutila mea tristeţe. Vreau să mă bucur mereu de fiecare lucru, oricât ar fi de simplu. Vreau să cânt şi să alerg în cea mai frumoasă libertate, vreau să mă învârt cu ochii spre cer, vreau să număr norii şi să-i văd cum aleargă sus, deasupra, de unde vine spre mine încrederea, curajul, siguranţa că voi reuşi să fac tot ce îmi propun. Vreau să mă iubesc pe mine înainte să iubesc ce nu am învăţat cum şi când să mă caute, vreau să zbor aievea spre infinitul universului şi să îmi spun în gând ” de astăzi îmi va fi numai bine. De astăzi am cel mai bun prieten: pe mine. De mâine, voi ierta şi înţelege, dar mă voi gândi la mine, pentru că numai aşa voi putea să atrag încrederea şi iubirea tuturor”.

Din această clipă, fiecare minut care soseşte este un alt început, de mai frumos şi mai bine. Fiecare dimineaţă este farmecul regăsit al unei noi zile, fiecare noapte este prilejul de a continua să visez iar fiecare timp al meu, al vieţii mele, mi-l acord mie înainte de toate, mă ocup de mine, pentru că totul e trecător şi nu vreau să gândesc vreodată că mi-am îndreptat atenţia prea mult în afara propriei mele împliniri.

Eu sunt totul pentru mine. Tu eşti totul pentru tine. Voi sunteţi totul pentru voi. Din acest tot, renasc speranţele noastre. Ele nu au niciodată sfârşit. Nu uit ce nu trebuie să uit. Uit ce trebuie să uit şi îmi poate face rău. Mă bucur de amintirile mele frumoase şi de prezentul permanent al noului început, mă bucur de zilele şi anii care vor veni pentru că voi sorbi din roua timpului tot ce poate fi mai frumos şi mai bun pentru mine.

E uşor să fii fericit ( ă) când ai în tine conştiinţa propriei tale valori. Eu am cea mai mare valoare. Eu sunt OMUL sau FEMEIA acestui pământ, din ţărână născut, pentru a-mi împrăştia în toate zările lumii orice umbră de tristeţe şi pentru a da de ştire că în mine, de azi, de acum, de mâine şi mereu, doar bucuria este darul sufletului meu. Mă voi bucura de mirosul copacilor plouaţi în anotimpurile universului, mă voi bucura de fiecare chip zâmbitor, mă voi bucura de tot ce îmi place să văd şi să ascult, mă voi bucura de mine, pentru că eu sunt cel mai frumos dar al vieţii mele.

Bucură-te şi tu, prietene pentru ceea ce sunt. Nu alunga nimic din ce m-a creat şi vezi azi la mine. Nu alunga nimic din ce te-a creat şi eşti. Haide, dă-mi îmbrăţişarea gândurilor tale, zâmbeşte în cel mai frumos curaj împreună cu mine. Strigă-ţi dorinţele, ştii că şi eu, şi tu, şi noi toţi ni le putem îndeplini. Trăieşte doar imaginile care te reprezintă, aminteşte-ţi doar ce te-a împins mai departe, către reuşită, către succes, aminteşte-ţi că eşti unul dintre luptătorii vieţii şi ai spiritului. Ai probleme? Vor trece. Au trecut. Ai speranţe? Nu s-au terminat, Dumnezeu ni le-a dăruit ca să putem renaşte din noi înşine, pentru noi.

De azi, va fi în fiecare zi un nou timp, un nou început. De mâine, va exista ieri şi ce va fi doar la timpul prezent. În acest prezent, mă iubesc pe mine. El este infinit. Voi mai reuşi să fac multe. Pentru că uite, simplul fapt că am scris şi mi-am spus toate astea, tot ce am citit, tot ce a-ţi citit,
mă duce spre fericire, spre extazul împlinirii mele, care este, care va fi, tot ce s-a aşternut aici, prin mine, este dovada că totul e posibil.
( Fragment din PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR,  autor eu. Cine dorește cartea în România comanda online AICI: WWW.BIBLIOTHECA.RO  și cine locuiește în Italia mă poate contacta în privat pe Facebook sau amelicovici@gmail.com și i-o trimit cu autograf în română sau după preferință, tradusă în italiană. )

Anunțuri

Si-am fost si in Romania. Munti, foto, impresii.

1533972_792245907521210_6416579082619069300_n Și-am fost și ACASĂ, în țara mea de care mi-era dor, România. Lucrurile merg spre bine, în ce privește impresia mea per total dar mai e de muncă la multe capitole. Mi-am revăzut fata, pe Andreea, familia, m-am plimbat împreună cu consoarta mea pe Valea Prahovei în Sinaia, Bușteni, Gura Diham, Cota 1400, Castelul Peleș, prin Târgoviște, Pucioasa, Fieni și am revăzut multe chipuri dragi. Inclusiv colegi din presa dâmbovițeană, pe care i-am invitat la o mică cinste joia trecută, într-o locație simpatică preferată de mulți târgovișteni. 10945938_778448332232849_1891673994_n Plimbarea pe Valea Prahovei mi-a adus nostalgii și totodată bucurii, imaginile de aici sau de mai jos, din finalul articolului meu de față, cred că spun totul. Bucegii sunt superbi, cu al lor Caraiman, Crucea Eroilor, Cota 1400 și popasul de asemenea, m-au fascinat și am respirat aer curat de munte românesc dar am și mâncat cu o poftă nemaiîntâlnită.

2015-01-21 14.14.262015-01-21 11.33.31 20150121_105559 20150121_12320320150121_10571820150121_14535320150121_11530320150121_103720 Bineînțeles că nu puteau lipsi vizitele la giganticele mall-uri din Ploiești, imense și costelive dar în general, am redescoperit România frumoasă. Trebuie să fiu corect și să spun și că avem însă multe lacune legate de infrastructură dar despre asta cu altă ocazie. Eu vă invit să vizualizați câteva fotografii de pe unde am fost și ne recitim curând.  Desigur, am făcut vreo 400 de fotografii dar cred că pentru o postare de blog e suficient 🙂 O să revin. Vă îmbrățișez. 20150121_14540620150121_14515320150121_12345320150121_10540720150121_12332320150121_11410620150121_14520120150121_1113272015-01-21 17.08.10

Povestea românului plecat în lume/ autor subsemnatul

Ultima poezie compusă de mine mai adineauri…veniți în pagina România TA…

POVESTEA ROMÂNULUI PLECAT ÎN LUME
www.facebook.com/adrianmelicoviciblog

Spre cerul nostru, un cer al tuturor,
Zboară dorinți sau cântă toate-n cor…
Și-n inimă mereu ne-aleargă, nu ne lasă
Din depărtări, un dor etern de-acasă.

Când am plecat, noi ne-am întors privirea,
Spre ușa unde se-ntâmplase despărțirea,
Și-apoi, sperând că va fi mult mai bine,
Ne-am rătăcit voit, muncind, prin țări străine.

Ne-am pierdut vieți, trăind așa, tot vii,
În griji de mamă și de tată, pentru familii și copii…
Câți bătrânei a îngrijit badanta, ea, româncă,
Cât a-ndurat și-ndură, ruptă de somn și muncă.

Parcă aud o simplă întrebare: ” mai ai minute, bunăoară,
să pot suna pe-ai mei, puțin, în țară?”
Răspuns: ” Sunt eu,te sun așa, cum pot, nițel,
să-mi zici ce să-ți mai pun în pachețel,

Că nu știu când ajung, din nou, acasă,
Dar sunt aici, muncesc și viața nu mă lasă,
C-adorm zâmbind, sperând, lună de lună,
Cum într-o zi vom fi iar împreună. ”

Nu noi ne-am părăsit vreodată țara, așadar
Ci mai degrabă cei ce-acolo ne bârfesc murdar.
Nu mori sărac din dragoste de locul ce ți-e dor,
Suferi, înduri și-apoi te și realizezi, ușor-ușor.

Suntem români plecați prin lumea toată,
Dar țara, limba, nu se uită NICIODATĂ.
Pribeagul emigrant, visează, speră și muncește
Simțind întotdeauna, românește.

( autor Adrian Melicovici@ 2015
DREPTURILE REZERVATE )

felicitare-001

 

 

Suflet necuvântător

10406525_10203960382544069_1231737399205046254_n

Ele nu vorbesc. Nu pot rosti cuvinte ca noi, mai exact. Multora ne plac. Iar afecțiunea pe care ne-o arată după nu mult timp, e unică și pentru totdeauna. Ați ghicit, vorbesc despre animalele de casă. Sau din curte. E adevărat, ele devin neastâmpărate la un moment dat căci fiecare vietate de pe lumea aceasta are orgoliul ei nu? Fiecare din ele își formează o personalitate.

Dar hai să fim cinstiți cu noi înșine și să recunoaștem că animalele noastre, drăgălașe, simpatice, nedespărțite de noi, nu fac niciodată rău precum oamenii. Nevinovăția lor este una aparte și chiar reală. Nu pisicile sau câinii au inventat războaiele, ura, invidia, bârfa, minciuna. Ele nu mint, nu urăsc, nu distrug.

O să mă întrebați poate de ce mi-a venit să scriu această postare. Ei bine, de câteva luni avem și noi, un motan. Iubita mea l-a adoptat de la un centru cu acte și vaccinuri în regulă de aici din Conegliano. Mai nou, el a fost sterilizat. Îl cheamă Kiss. Iar Kiss, crește frumos și face mereu câte o năzbâtie dar niciodată nu uită să ne trezească dimineața frumos. Niciodată nu uită să ne arate cât de mult ne iubește. Niciodată nu uită să ne aducă aminte că el, un suflet nevinovat, a fost primit în casă la noi frumos și tratat mereu cu atenție.

Nu știu dacă în Italia există prea multe familii cărora să nu le placă animalele. Aici există centre speciale de adopție, fie că sunt câini, pisici sau alt gen de animale. Și foarte mulți doritori. În această țară unde trăiesc, am înțeles de ce nu există câini pe străzi sau pisici abandonate asemenea. E simplu: centrele de adopție există pretutindeni și mulți oameni vin și le donează mâncare până să fie adoptați. Își așteaptă posibilii stăpâni acolo, în cuști dar ei tot vin la un moment dat. Când există probleme medicale, costul consultației sau tratamentului e foarte redus datorită convențiilor între centre și medicii veterinari.

Italienii sunt foarte mari iubitori de animale. Sunt și foarte săritori să ajute inclusiv copii ori oameni aflați la ananghie. Să nu uităm miile de emigranți care sosesc în Sicilia dinspre Africa și ajutorul statului italian, poate că unic în Europa, acordat unor oameni care fug de războaie, de sărăcie și de o viață nedemnă.

Întorcându-ne la animale, pot spune că în România situația e inversă. Prea puține centre, prea puține asociații de protecție care își fac treaba și poate că prea puțină conștiință. Personal, nu cred că e doar treaba primăriilor să rezolve problema haitelor de câini comunitari, descărcați de oameni fără creier care-i aduc de miri de pe unde. Nu cred că pisicile și câinii au vreo vină că s-au născut sau că responsabilitatea civică la noi în țară lasă deseori de dorit în această privință. Nu cred în scuza cu nivelul de trai scăzut. Mai degrabă cred în posibilitatea ca autoritățile publice locale și chiar centrale să facă un mic lobby pentru oameni, să educe puțin acea parte a populației care nu înțelege că nu animalele au vină că există ci noi, în general, că nu ne uităm atunci când trebuie în ograda altuia. Noi avem prea multe animale pe străzi hăituite, zgornite din loc în loc și hămesite de foame, pentru inexistenta vină că s-au născut și pentru că nu există atât de mulți oameni care să-i adopte ca aici sau ca în alte țări.

Eu nu sunt un om bogat. Nici sărac. Nu trebuie să ai o situație materială de excepție ca să iubești un animal. Ca să-i fii stăpân grijuliu și ca să înțelegi că nimeni nu devine sărac atunci când știe să citească cuvintele mute ale unui suflet necuvântător.

Animalele abandonate aduc multor familii o bucurie neașteptată în case, inclusiv copiilor. Devin și ele membri ai familiei și acolo, viața devine parcă mai frumoasă. Ochii sufletului necuvântător nu ne vor cere niciodată prea mult. Doar puțină atenție și puțină mâncare.

 

%d blogeri au apreciat asta: