RSS Feed

Poemul frunzelor înlăcrimate, de Adrian Melicovici

Posted on

frunze-de-artar

Dacă tu crezi în Dumnezeu,

atunci şi frunzele copacilor tot mai trişti

te vor răcori cu umbrele lor.

Fără verdele pădurilor, nu exişti!

S-au prins rădăcinile în pământul vieţii,

ca să-ţi arate sub soarele noii zile,

superba rouă, a dimineţii…

Se prind în cuiburi cu trudă făcute,

păsări din cer, cu dureri,

de acum, parcă prea nebăgate în seamă

şi da, tot mai mult neştiute.

Noi, oamenii tărâmului acesta,

care tronează în singurătatea planetară,

aidoma unui bătrân sihastru,

nu vedem geamătul chemării,

din al său profund şi unic albastru.

Adu-ţi credinţa din suflet şi bunătatea,

iubeşte tot ce-ai primit ca dar al existenţei,

căci numai tu, omule drag,

poţi repara chiar de azi, nedreptatea.

Ascultă…

Ascultă corul copacilor care cad seceraţi,

şi bocetul frunzelor fără vlaga de ieri,

un fierăstrău teribil ni-i face uitaţi,

cu codrii cu tot, care nu se vor mai legăna,

căci sunt bolnavi şi-n faţa mâinilor ce-i omoară,

au spaimă şi lacrimi, în nedorite dureri.

Curge apa izvoarelor din munţii ţării tale,

în scurgeri timide, triste şi tot mai domoale…

Zboară privighetorile pe sub cer

şi deasupra foştilor copaci tot mai în zadar..

Undeva, pe un vârf astăzi gol,

Nu mai e în picioare niciun copac, măcar!

Vreascuri uscate pe sub frunzele covorului

din toamna care vine mereu,

zac frumos aşteptând, ca un dar nemeritat,

să ne încălzească, în frigul pătrunzător…

Ce dacă e primăvară-vară…

Ce dacă evoluăm material.

Suntem condamnaţi la un ZERO spiritual

Dacă nu vom şti că vântul,

şi păsările, izvoarele şi ramurile,

fără frunze şi rădăcini,

ne vor pedepsi cu tristeţea lor.

Vrei să ieşi la iarbă verde artificială

în vacanţele viitorului?

Vrei să-ţi aduci cu tine vreascuri cumpărate,

din market-urile dispreţului faţă de ce mulţi nu pot?

Acesta nu e un poem populist!

Ia aminte tăietorule de păduri,

şi de frunze şi de rădăcini,

De azi vreau să fiu şi eu copac,

ca să te pot iubi în pace,

dacă mă vei înţelege că trebuie să exist!

Ah! Ai văzut tăietorule?

Au fugit păsările călătoare…

Nu mai au cuiburi,

nu ne mai cântă în zori de zi,

natura e muribundă…

au dispărut necuvântătoarele,

Dureri peste lacrimi abundă,

Tu vezi călăule de păduri, ce faci anume, vezi?

Îţi spun eu, frunza care plânge:

Este tabloul pe care-l pictezi!

Autor Adrian Melicovici

copyright@2015

Drepturile de autor sunt rezervate conform Legii 8/ 1996 si tot ce tine de protectia DDA 

Dacă doriţi să citiţi şi câteva articole de opinie, clic pe titlurile de mai jos:

Şi rădăcinile stejarilor seculari au lacrimi, nu-i aşa?

Cobzarul român, de la colţul uliţei pe drumul străinătăţii

La Comăneşti se lansează „Înstrăinate privighetori” de Carmen Balmuş

Mesaj pentru Cameron! Deportările, Paganel, piratii, discriminarea şi ardelenii

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

2 responses »

  1. Pingback: Poemul frunzelor înlăcrimate, de autor Adrian Melicovici Fondator Revista Romania TA din MIANE /ITALY - RadioMetafora.ro

  2. Pingback: Poemul frunzelor înlăcrimate, de autor Adrian Melicovici in blog personal din Miane /ITALY- RadioMetafora.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: