Despre Dublin: Impresii de călătorie și evenimentul de la Cassidys. Foto

Introducere în ce va urma
Bine v-am regăsit. Hai că am făcut bine cu biletele, cumpărându-le pe majoritatea mai din timp pentru că o incursiune la Dublin în mijlocul verii te poate costa dacă nu ești măcar un pic prevăzător. Dar indiferent cât plătești biletul de avion sau hotelul sau ce o fi, nu îți va părea rău. Irlanda este minunată, asta e impresia mea din puținul văzut. Am să o iau invers cu povestitul. Mă aflu în avionul care ne duce înapoi în Italia. Și pentru că timpul trebuie să treacă cumva, arunc o privire pe revista Itaca, ediția tipărită și mai apoi pe revista Singur. Prima e a Centrului de Promovare Culturală Itaca din Dublin a doua e a „Dăncușilor” de la Editura Singur, cum le mai zicem noi pe la spate dar bine intenționați. Știți care e treaba? Unii citesc revistele din mers alții chiar lecturează conținutul. În Itaca mi-a atras atenția materialul Doriei Șișu de la început, adică ăla numit Cronica unui jurat…înjurat. Credeam că sunt singurul care mă confrunt cu așa probleme.

Adică îi arăți omului soarele și el te mai întreabă dacă plouă afară. Așa și cu Dorina: Doritori de participare la un concurs de poezie nu au fost prea mulți în stare să citească un amărât de Regulament, trimițând direct pe e-mail sub nume deloc nume creațiile lor. Oricum, cu scopul și interesul fiecărui om sunt de acord. Și până la urmă, am citit mai toată revista Itaca apoi Singur că nici nu am știut când a început aterizarea. Magnific conținut, hrană spirituală de pus pe rană și de zâmbet cald pentru o bucurie drept concluzie: Cultura românească din diaspora trăiește și respiră autentic și fabulos! M-am dus la Dublin din 2 interese: Unu: Să cunosc oameni frumoși și 2 ca să îmi ridic premiul, adică Distincțiile Revistei Itaca, unde am câștigat cu romanul Secretul Uriașului 160 la secțiunea proza. Dă bine la CV, așa că de ce să fiu ipocrit să nu recunosc? 😀 M-am bucurat să mă simt important într-un cadru select. Pentru cei care mai mă mușcă pe la spate le spun direct: Da măh, nu mai îmi încăpeam în piele de mândru ce eram. Însă mândria venea și de la consistența asistenței, calitatea acesteia nu doar din presupusul meu narcisism. Poate nici nu e presupus. Ideea e că la Cassidys Hotel m-am simțit EXCELENT.

Distincțiile revistei Itaca, impresii, decernări premii, lansări cărți

Evenimentul s-a numit Distincțiile Revistei Itaca și a constat în decernarea Distincțiilor acestei reviste pentru Cartea anului 2015, secțiunile proză și poezie. Au mai participat vreo 20 de poeți irlandezi și în cadrul evenimentului, câștigătorilor români, pe cele 2 secțiuni, li s-a publicat prin editura partener Singur, a lui Doru Dăncuș, câte un alt volum, gratuit plus niște cadouri faine, alături de un trofeu deosebit din sticlă. Printre cărțile republicate, eu am primit o monedă de argint, un dolar din anul 1922 și altele. Faină piesă de colecție, amintire minunată!
Evenimentul cultural a fost de fapt intercultural. Participarea româno-irlandeză a fost pe măsură. Asta și pentru că soții Doria Șișu și Viorel Ploeșteanu s-au dat peste cap ca să organizeze ceva care a ieșit excelent.
A fost un respect maxim pentru câștigători, adică pentru mine și Raul Sebastian Baz, profesorul de matematică declarat câștigător la secțiunea poezie, a fost respect și grandoare de eveniment cum nu am mai văzut în altă parte prin Europa: Respect pentru vorbitori, invitați, destindere, puțin nonconformism, nimeni nu a fost întrerupt, nu s-au plimbat lăzi cu mâncare sau băuturi printre invitați, nu li s-a luat microfonul din mână și lucru important, nu a fost nimeni întrebat dacă mai are mult de vorbit. Nu! A fost ceva ce voi ține minte cu tot dragul. Nonconformismul meu a mascat emoția probabil însă eu am rămas foarte impresionat. Sosiți din țară sau Anglia, Doru Dăncuș și Mădălina Dăncuș ori Gabriela Țiplea, târgoviștenii maramureșeni prin adopție, mi s-au părut la fel de ok. A fost amuzant când Gabriela a spus acolo că Dăncuș și-a făcut editură ca să se publice el singur 😀 dar de fapt dorise să zică altceva oricum m-am amuzat și atenție, la finele evenimentului, inclusiv irlandezii, erau cu micul păhărel de horincă de la mama ei în mână.

La evenimentul de la Cassidys Hotel au fost prezente vreo 62 de persoane, cu doi copii minori cu tot. Pe lângă lansarea a două alte volume ale câștigătorilor, adică Ecouri din Sodoma și Gomora de subsemnatul și Geometria tainică a infernului de Raul Sebastian Baz, a fost lansat și volumul bilingv Blackjack al celor 20 de poeți irlandezi. Aceștia au luat cuvântul și s-au limitat să spună vorbe de duh ori să mulțumească. E important să vă spun că nu a fost un eveniment din ăla plictisitor unde se trezește câte un critic cu nodul cravatei cât ceașca de cafea regular irlandeză că vorbește până adoarme omul sau iese la țigară. Nici vorbă! Fiecare a vorbit inclusiv organizatorii la obiect, au prezentat pe proiecție informații despre cărți ori invitați, au propus pauze pe parcursul a aproape 4 ore și au organizat excepțional totul, dinainte. Au fost prezentați și traducătorii în română ai poemelor irlandeze printre care și Mădălina Dăncuș.
Stați așa că a fost și ambasadoarea la eveniment. Când am văzut-o i-am dat o carte și nu doar ei apoi am rugat-o să facă poză cu mine ca să mă dau mare pe Facebook, chiar așa i-am spus. Și a fost de acord. O cheamă Manuela Breazu, o femeie blondă, frumoasă, cu soț irlandez am crezut (care de fapt e  australian născut în Marea Britanie  a corectat cineva în comentariu și îi mulțumesc așa că am făcut acest update paranteză), care zici că s-a născut ambasador la Dublin, așa i se potrivește funcția.

E populară și promovează România perfect, comunitatea, ce mai, e tare doamna, nu cu fițe ca unii scorțoși din alte părți. Irlandezii respectă românii și datorită ei. M-am mai pozat cu Florina Sava, care e ministru plenipotențiar la ambasadă. M-am pozat și cu alții. L-am pozat și pe Doru Dăncuș, un om greu și veșnic tânăr, relaxat și neliniștit: Nu mai are ce pierde adicătelea însă mereu are ce spune: Volumele sale primite de la el sau cumpărate ( unul parcă), spun totul: Eliberarea, Avans și Lichidare ori Manualul de gesturi inutile.
Revista Itaca și fondatorii publicației, realizează ceva ce cu greu descoperi în alte părți: Cultură reală, evenimente de 5 stele, promovează poezia, imaginea și proza românilor la un nivel care, parol, a depășit deja cutuma unui simplu și banal centru cultural ori cercul USR, tot mai minuscul față de ce fac oamenii adevărați de cultură din străinătate. Centru de Promovare Culturală Itaca este deja un reflex al scriitorimii din diaspora și oglinda unei minunate inițiative.

Nu există decât muncă din FONDURI PROPRII, atât. Așa că munca celor de acolo e mult mai de apreciat. Ce oameni frumoși! Tac și le fac! Și totul le iese bine pentru că Dumnezeu se mai uită și la sufletul omului! Revista Itaca este o publicație de citit nu de răsfoit. Măi fraților, deci nu te plictisești, texte excepționale, originale, te relaxezi cu lungimea clarității versurilor lui Emanuel Pope, te limpezești bine cu descrierile cu și despre om ale Brândușei din Suedia și dacă mă apuc să exemplific, articolul ăsta va avea vreo 2 metri lungime. Vorba lui Dăncuș din Eliberarea: Adică pot spune după ce citesc revista Itaca așa: Lectură obligatorie: Numai la una ca asta nu se aștepta Dumnezeu, să-l scăpăm de sub control.
Despre toate acestea mi-am amintit în prima parte a călătoriei de întoarcere cu avionul de la Dublin, ieri, adică duminică 17 iuie 2016, secolul 21, mileniul 3 D.H. A, și mi-am mai amintit că nu mi-am mai pus cravata la gât. Nici ceilalți nu au avut. Bine am făcut pentru că iubita mea mi-a zis că arăt mișto și în concluzie am trăit cu falsa impresie că după complimentul ei, toate femeile se uită cu coada ochiului la mine :))). Ba una chiar s-a uitat insistent. Nu vă speriați 😀 . Îmi căzuse ceva jos, atâta tot.

Plimbări prin Dublin și impresii

În a doua parte, am rememorat plimbările prin Dublin. Magnific oraș. Noi, adică eu și iubita mea am stat la un hotel de 2 stele dar cu servicii de mai multe, chiar în centru, la Celtic Lodge Guesthouse – Restaurant & Bar 81 – 82 în Talbot Street D 1. E la câteva sute de metri de Cassidys și vreo sută de chestia aia din fier, înaltă cât turnul Eiffel, de nu ai cum să te rătăcești.

La parter, e un bar vechi, Celtic, care a împlinit 100 de ani anul ăsta. Ultima noapte acolo am fost: Totul, cu mici diferențe, e ca la început: Aceeași dușumea, o trupă de cântăreți, aproape 3 sferturi din clienți erau femei de toate vârstele care beau la greu bere Guiness sau din ailaltă, și nu au nici pe naiba. Veselia e la ea acasă. Cântau 4 băieți extraordinar, foarte tineri, unul la flaut, altul chitară voce, altul la acordeon și altul la o tobă. Ocupau 2 metri pătrați numai cu șemineul lângă ei și berea alături, lumea aplauda, cântau superb. Adio manele, muzică nu aiureli! Ăla de la acordeon avea o bască pe cap, transpira la greu dar nu o dădea deloc jos, se ștergea de sudoare cu prosopul pe brațe și basca tot pe cap o ținea 😀 .Incursiunea în vremuri de secol 19 și început de 20 m-a dus cu gândul la cârciuma din romanul meu clasic, Secretul Uriașului 160. O bere costă 3,5 euro, o cafea undeva la 2 euro și 30 de cenți, dar e ditamai stacana nu ca în Italia, o linguriță. Irlandezii sunt liniștiți, veseli, mari consumatori de bere și cafea.

Magazine în Dublin peste tot, cu lucruri vechi, îmbrăcăminte mai ales de iarnă, suveniruri superbe pe nuanța verde, culoarea din steagul Irlandei. Nu există metrou, nici nu e nevoie, nu ai nevoie nici de taxi, totul e la dispoziție: tramvaie, autobuze unde ori îți dă șoferul la bani ficși bilet ori în cursele locale bagi în bancomat banii, sumă fixă, monede, undeva între 1 și 6 euro, depinde de distanță că rest nu ai să vezi. Dus-întors la aeroport e 10 euro. Cursa la aeroport e cu 2 tipuri de autobuze, ăla supraetajat care face vreo 40 minute că oprește peste tot și numai 20 când nu e trafic și ăla expres care merge mai iute puțin. Oricum stațiile se anunță dinainte și repet, totul e bine organizat. Nici măcar un orb nu s-ar rătăci prin Dublin.
Uneori zboară și pachetele de țigări prin aer alteori din biciclete mai rămâne ghidonul doar până dimineața, ca în orice capitală de țară ce se respectă :D. Iar în Dublin am avut de a face cu cei mai scandalagii pescăruși din Europa, nici la Torremolinos lângă Malaga nu am văzut așa. Ca niște țațe în ușa bisericii se ceartă păsările alea. Dar aduc farmec prin asta.

Sunt fast food-uri câte doriți, deci mâncarea nu e scumpă, te descurci, ideea e să nu te aventurezi fără să întrebi în alte părți. Cu câțiva euro mănânci super ok, inclusiv din tradiționalele lor. Nouă la hotel ne-a dat la micul dejun ca la armată dar ok, la masă, cu porția, unt, cafea, ceai, suc și ca la mamaie acasă, cârnați, fasole dulce și un ou prăjit. În sala de mese erau cărți pe margine, se auzea în surdină muzica și lumea liniștită. Și totuși, e superb, e o lume a neuitării a ceea ce a fost în istorie. Nimic nu se pierde din tradiție. Irlandezii trăiesc aceeași istorie adaptată la chestiile moderne care le sunt necesare. Și nu vorbesc urât de români.
Prețurile prin magazine sunt ok la toate produsele mai ales când e reducere, adică sale dar sunt și chestii scumpe, că na. Irlandezii se îmbracă simplu și la 23 de grade Celsius la ei e deja mare agitație: Caniculă 😀 Așa am nimerit noi în iulie acum. Să știți că nu prea am preferințe la blonde dar după ce fusei în Irlanda încep să mă schimb: Foarte frumoase, lejere, educate și simple femeile din Irlanda și…blonde. Se îmbracă cu mult bun simț și fără unele aiureli noi de pe amazon sau alte site-uri de actualitate.

Poporul irlandez nu a uitat să trăiască.
Pe curând!

P.S. Acest material va fi publicat și în revista socio-culturală pentru românii de pretutindeni, România Ta Diaspora unde evenimentul are alocate 6 pagini.

Alte foto din Dublin:

Și… ca peste tot 😀 cu o seară înainte erau întregi 😛