RSS Feed

Surâsul mării dintre lacrimi

Posted on
Surâsul mării dintre lacrimi

marea

Să plângă marea deodată cu strigarea mea,
și să adune stelele din străfunduri,
căzute acolo ca niște dorinți,
din lacrimi pictate de dor și fierbinți…
Era una care se plimba prin nisipul umed,
cu sufletu-i purtat de-a valma prin timpul vieții.
Se căuta pe sine, își pierduse lumina,
în căutări de sclipiri și-n vremurile tinereții.
Acum, a rămas o sculptură la margine de ocean,
unde mările au ținut sfadă adunate lângă el.
Piatră din piatră s-a făcut fiecare așteptare,
ca să aducă aminte timpului că ea,
neuitarea din dansuri de dor,
e ca un tablou al timpului, pictură de-albastră mare.
Încolțită mai e nedumerirea din dureri eterne,
Uite-așa oricare vis, pleacă departe și cel mai frumos,
rămâne acolo, credincios apelor-lacrimi și… cerne.
S-au dat la o parte de-acum toate străfundurile,
desenând conturul inimii moarte pe dinafară
și mai vie ca niciodată dincolo de bătăile ei.
Cine să le mai afle, dacă nici măcar tu, mare,
nu ți-ai oprit vreodată valurile să șușotească,
și să glumească,
pe seama zbuciumului de adâncuri?
Tărâmul vrutelor și nevrutelor, prefăcându-se vis,
au strigat a tristețe ca să ucidă și ultimul abis!
Nici măcar acolo nu am putut să mai fug,
S-au legat amintirile din viitor de mine,
Ca un cântec de valuri să m-acopere,
Către steaua-răsărit din același apus.
– Cine ești tu?
– Eu sunt surâsul.
– Încă mai trăiești?
– Renasc după ce mai număr o mare de lacrimi.
Am întins brațele ca să ajung deasupra albastrului.
Și nu am mai putut. Doar așa,
prin plecarea mea, am renăscut.
Și cât m-a durut…și cât m-a durut,
că nici unde am plecat nu am mai știut.
Doar un strop sărat de apă s-a izbit de mine,
Strigând și alergându-mă jucăuș:
-Rămâi așa, în plecare.
Pe nimeni nu doare,
Cât nimeni nu moare.
Drepturile rezervate copyrigt@ 2016
Autor Adrian Melicovici

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

3 responses »

  1. 🙂 …am simtit malul oceanului inundandu-mi sufletul, si da, acolo la malul Atlanticului am „renascut” din lacrimi adunate din trecut….
    Un reflux in amurg…
    Minunat, si e minunat sa citesc….
    Noapte lina…

    Apreciază

  2. Bun venit pe blogul meu și mulțumesc frumos pentru apreciere

    Apreciază

  3. Am scris și eu cââââândva poezii. În adolescență!

    ”Am întins brațele ca să ajung deasupra albastrului.
    Și nu am mai putut.”

    Aceste cuvinte mie îmi aduc aminte de ce a spus David:
    ”De la capătul pământului strig către Tine cu inima mâhnită, și zic: „Du-mă pe stânca pe care n-o pot ajunge, căci este prea înaltă pentru mine!” Psalmi 61:2

    Sănătate multă!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: