RSS Feed

Surâsul renăscut dintre lacrimile Verei

Posted on

Vera Minescu și băieții săi frumoși

Priviți fotografia de mai sus întâi cu puțină atenție. După opinia mea, spune totul. Se citește mândria, tristețea, bucuria, dragostea, familia, fericirea. Dacă doriți să citiți și ce scrie mai jos despre cele trei ființe superbe, nu e nicio problemă. Ia să vedem…

Drama nu e atunci când nu ai bani sau pierzi avionul. Nici măcar dacă te lovește vreun neatent cu mașina și ți-o face praf pe a ta. Câtă vreme scapi cu viață și rămâi sănătos, fără sechele, te poți declara fericit. Ai încredere c-așa a lăsat Dumnezeu oamenii frumoși, să nu dușmănească pe nimeni până la extrem. Și totuși, se întâmplă. Vine peste tine cine te aștepți mai puțin și îți dă în cap. Inventează motive banale. Și nu o face oricum, ci cu bestialitatea care nu ar trebui să existe în mintea niciunui muritor. Că Cel-de Sus nu a creat lumea asta pentru omoruri și dușmănii. Pentru bârfe și răutăți. Nu. Sau măcar așa am fost educați să știm, noi, ăștia, mai credincioși în existența unei lumi mai bune. În fiecare secundă a zilei sau nopții, se întâmplă câte o tragedie din asta în câte un punct al pământului. S-a întâmplat și prin 2013, într-o lună de vară, undeva, prin Muntenia. Un coleg de școală a ucis un alt coleg. Nu i-a dat brânci de la etaj. Nu l-a ucis cu un cuțit dintr-o lovitură. Au fost 25 de lovituri de topor împotriva victimei. Sufletul s-a desprins de corpul neînsuflețit și apoi a rămas lupta ei cu neuitarea și cu viața. Era fratele Verei.

De atunci, nu a încetat să îl cheme mereu înapoi. Însă nu s-a uitat nici pe ea. Nu a avut o viață cu mamă și tată alături amândoi, ca-n-tr-o familie unde ambii părinți își cresc copiii frumos. În arc peste timp, Vera s-a ridicat din ea însăși, copleșită de durerea unei amintiri niciodată șterse și a rămas dreaptă și demnă în fața oricărei evidențe potrivnice. Dintre ceruri, Florin a zâmbit fericit, da, sunt sigur, când a văzut forța surorii lui. Forța disperării. Ambiției. Încrederii. Speranței. O face și acum. Și ea știe.
Versurile pe care Vera le mai compune uneori aduc după ele o tristețe profundă. Și totuși, nu uită vreodată că dragostea face parte din tot ce suntem noi și ea. O romantică de nedescris în cuvinte. O mamă eroină aș spune, care și-a crescut singură doi copii minunați, i-a educat să fie puternici și deși nici astăzi nu sunt adolescenți măcar, au devenit bărbați de timpuriu. Cei doi băieți, au 14, respectiv 13 ani. Nu-i educă nimeni să caute răzbunare criminală. Cum să devii inuman când mama ta scrie așa ceva: „Cândva vei înțelege viață , că ți-am învins barierele …Să zâmbim mereu, chiar dacă sufletul e copleșit de tristeți ,…timpul șterge urme, vindecă răni, dar mintea nu uită durerea … În ciuda tuturor aspectelor nocive vieții, să nu uităm să rămânem frumoși” (Vera Minescu)

Am cunoscut-o personal. La peste 30 de grade Celsius, am simțit din cuvintele ei o răcoare dură, nu binefăcătoare. Era ca dușul ăla rece, plin cu bucăți de gheață care te izbește necruțător când vezi realitatea din povestea altei vieți de om. Evident, a sosit și răsplata, era inevitabil: Bucuria să mai cunoști un suflet frumos și un caracter puternic.
Și a muncit. Și a rămas tânără. Pe zi ce trece, prin forța ei, Vera întinerește. E ca floarea aceea căreia nu reușești niciodată să-i numeri petalele pentru că mereu și mereu, ies altele printre ele. Vrei să o culegi și nu o poți smulge. Vrei să o încurajezi dar nu mai are nevoie. Vrei să arăți că o compătimești pentru toate câte le-a suportat dar e prea târziu. Și-a făcut singură zilele  de acum frumoase, cu tristețea ei cu tot. Că nu ai cum să mai fii necăjită când ești mamă și realizezi că te poți baza oricând pe copiii cărora le-ai dat viață. Nu ai cum să renunți la speranță și împlinire când reușești prin propria ta voință să te realizezi, să îți crești copii, să trăiești. Să exiști frumos.

Uite că a făcut și facultatea de Management-Psihopedagogie, sau cum i-o spune, dacă îmi amintesc bine. Uite că are și job-ul ei, e independentă și nu se dezminte de pasiunea pentru fotografie, filmări video ori amenajări interioare, design, cum îi zice. Uite că acuși se suie în mașina ei personală, să vedeți de nu o lua carnetul din prima și șoferița noastră o să își plimbe copiii pe munca și banii ei peste tot. Viitorul apropiat va confirma. Și dacă o mai pune de vreo poezioară, o va face ca să își aerisească frumosul ce se află înăuntrul ei, unde lacrimile, zbuciumul și îndârjirea și-au dat mâna pentru ce a izbutit să facă singurică. Cum a scris aici:
,,În tăcerea nopții ascult liniștea
Și-mi plâng adânc iubirea
Ce mult mi-aș dori să simt fericirea
Nu știu cum e, n-am mai simțit-o încă
E doar un vis ,e o poveste
Sau chiar e dragoste ?”

Tânăra mamă despre care scriu aici, poate stângaci, poate prea puțin ori simplu, are tot viitorul din lume în față. Nu a avut nimic și acum are totul, mă înțelegeți? Se are pe sine, copiii, munca, perspectiva și cu toate sacrificiile din lume a reușit. Nu a dat înapoi. Nu s-a văitat. Nu și-a plâns de milă. Nici măcar nu a plecat în străinătate. Una dintre cele mai frumoase încăpățânate de la Târgoviște a învins! Acolo, în România. Poate și pentru că gândește așa:

„Cine ești tu cuprinde tot ceea ce există și nu există. Toată istoria și toate posibilitățile se nasc din inima ta. Este fabulos când privești în urmă și vezi că ai pornit de la un aparent om simplu…Vei ințelege nu doar că a meritat încercarea , ci pur și simplu nu aveai cum să ratezi acest joc, pentru că scopul ai fost mereu tu și traiectoriile tale!”

În fiecare iulie mai ales, mai cade în tristețe, că e de înțeles și doar o mână de om, nu-i de fier. Și scrie asemenea gânduri: „Și ziua asta 27/07 nu vreau să fi existat … Poate erai salvat, iubite frate … Ce fac fără tine, ce fac?? Urlu în tăcere de dor și durere… Te caut în vise, te caut în locurile unde mergeai, dar nu mai vii … (…) Oceane de lacrimi curg și tu nu vii… Și e atât de greu în viața asta grea fără tine… Noi am fost o inimă unită în 3… Știm noi frații… „

Peste toate acestea, Vera are umor. Viața nu a învins-o vreodată. Dimpotrivă, a luat o cafteală de la fata noastră, soră cu datul înapoi. Da-da, râde, dansează, speră, trăiește, se amuză și luptă. Am parcurs pe căldura de foc câțiva pași, împreună. Nu râde Vera, că la mine pasul are 1 kilometru 😀 Și nici de-a naibii nu te-ai arătat speriată. Știi ce mi-a rămas în minte? Două lucruri: Primul că nu trebuia să îți dau romanul ăla al meu, Lanțuri. Și al doilea că am devenit mai matur și puternic după ce ți-am aflat câteva frânturi din existența ta.

Vera Minescu, așa cum își spune ea, este exemplul clar că nu când îți plângi de milă la nesfârșit poți trece peste obstacolele drumului tău prin aceeași viață, cuvânt obsesiv repetat de mine în text. Și nici invidia pe altul care a îndrăznit să creadă în el însuși. Asta e o atitudine pentru oamenii slabi… Prietena noastră este prea puternică pentru așa atitudine. Prea capabilă. Prea adevărată într-o lume unde răul este învins de iubire, speranță, omenie și sufletele frumoase. Ca al ei. Dacă Vera zâmbește, a meritat asta. S-a îmbrățișat în nopți de frământări părintești cu normalul unei tinereți într-adevăr Fără Bătrânețe și al altei vieți, Fără de Moarte. Lacrimile suferinței s-au adunat într-o mare de amintiri care au provocat-o și i-au dat forță să meargă înainte. Așa a apărut pentru totdeauna SURÂSUL RENĂSCUT DINTRE LACRIMILE VEREI.

În afara articolului: Cine dorește să îmi cunoască lumea frumoasă și sensibilă, îl aștept cu drag AICI. Mai sunt suflete despre care voi scrie. Cum am făcut-o de atâtea ori. Și mai sunt lucruri frumoase pe care trebuie să ni le reamintim. Prea multe ca să mai avem timp de certuri inutile între noi, oamenii.

 

 

 

 

 

 

 

 

a

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

3 responses »

  1. Este o lectie de viata ,pe care Vera a trait-o cu intensitate ….durere si lacrimi ,munca si neodihna,studii si cresterea frumoasa a celor doi copii,sperante si doruri . A avut puterea de a merge mai departe cu demnitate si incredera .Putine femei pot face asta . Felicitari ,Vera !Multumesc ,Adrian !

    Apreciază

  2. Buna ziua! Incercand sa gasesc datele de contact ale domnului Neagu Djuvara, am citit istorisirea dumneavoastra privind incercarea de a lua contact cu dumnealui. Este posibil sa nu dati curs rugamintii mele, dar totusi va adresez intrebarea: imi puteti furniza adresa dumnealui pentru a-i trimite o scrisoare, asa cum am inteles ca ati procedat si dumneavoastra la vremea respectiva? Sunt cadru didactic si as dori sa iau legatura cu dansul.
    Multumesc pentru ajutor.
    Toate cele bune!
    Diana Dobre

    Apreciază

  3. mii de persoane au cerut datele dumnealui cu acelaşi scop, asta a fost demult, eu sunt in alta tara de mulţi ani si nu mai stiu nimic. numai bine

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: