RSS Feed

4 noiembrie, ziua când lacrimile nu au mai știut să-mi plângă

23201774_1160245040743529_1485538639_n

Subsemnatul, Lendava, Slovenia, cu steagul României și în momentul de cumpănă, înaintarea pe jos mai departe fără ajutor, în acel moment. Și chipul cu starea de spirit și totodată îndârjirea.

Dragi prieteni, se împlinesc fix 5 ani de când am rămas fără cine știe ce bani în buzunar, doar 90 de euro, fără monitorizare și temător în fața a ce urma. Veneam pe jos de la Târgoviște și trebuia să ajung tot pe jos la Roma, în ceea ce a fost singura expediție românească interculturală din lume numită SPERANȚA UNUI VIS.

Slovenia, noiembrie, 2012. Îmi venea să mă uit mereu în urmă. Ceva însă mă împingea înainte. Era forța aceea interioară pe care ți-o degajă frica de necunoscut, teama de oameni pe care nu-i cunoști și nici măcar nu vorbesc aceeași limbă ca a ta. Cu numai o seară în urmă, m-am despărțit de prietenul și însoțitorul meu de pe monitorizare. Este pentru a treia oară când scriu despre acea zi de 4 noiembrie 2012. Care a continuat și pe 5 cumva… La Hotel Elisabeta din Lendava lumea se distra. Tocmai ce trecusem cu puține ore înainte de Pince, localitatea de frontieră slovenă după ce am ieșit din Ungaria. Cineva însă deja se gândea că decizia pe care o luasem era extrem de riscantă. Am renunțat la provizii, monitorizarea care devenise o cauză pierdută tehnic vorbind și pe un soare din miez de zi am înaintat de acum singur, cu numai 90 de euro în buzunare. Ceilalți 150 îi dădusem lui Guzi ca să se poată întoarce acasă. În România de care îmi era dor. Iar în fața mea se mai aflau peste 1500 de kilometri de parcurs. Pe JOS. Nici măcar un rucsac nu aveam încă. Îndesasem într-o geantă amărâtă. Renunțasem și la perechea de pantofi de rezervă. Iar la orizont cerul devenise negru. Am ajuns în Murska Sobota pe o ploaie torențială. Slovenia îmi părea frumoasă chiar și așa.
Era gata-gata să se suspende expediția românească în viziunea unora. N-a fost așa. Speranța Unui Vis avea să continue, chiar în condițiile vitrege mai sus amintite. Miruna Căjvăneanu din Italia, a scris un material despre toate acestea și eu am spus situația pe profilul meu de Facebook unde postam seară de seară de pe laptop fotografii și filmulețe cu locurile prin care treceam. Mărturii clare ale unei incursiuni în care protagonistul era un scriitor simplu, nicidecum globe-trotter În acel noiembrie, Mihaela Grigore din Iași a făcut un apel public și chiar disperat. Vroia să mă ajute. Scriitorul Iancu Samson tocmai se muta din Paris la Cannes dar nu a rămas sensibil. Imediat m-a contactat și mi-a trimis prin Western Union 200 de euro. El însuși făcuse un drum de mii de kilometri în urmă cu vreo 3 decenii și copilul în cârcă. Corina Dumitrescu Cerasela, târgovișteancă din Bologna, mi-a trimis un mesaj în vreme ce urcam un munte mic. Nu știam cine e, am aflat după ce am citit acel sms. Îmi trimisese un mic ajutor și pe tot parcursul meu pe jos prin Slovenia avea să îmi fie alături, moral și financiar, până la Bologna, unde m-a cazat. Consulatul din Trieste comenta pe blogul acesta pe care scriu spunând că mă așteaptă. Mai înainte, cuvinte încurajatoare și din partea Ambasadei României la Ljubliana. Ambasadorul Cosmin Boiangiu îmi era alături.
4 noiembrie spre 5, ora 22.30: Primarul de atunci al Târgoviștei, Gabriel Boriga îmi trimite un sms care suna așa: „Acum am citit articolul de pe blogul tău. Ești un mare târgoviștean și erou al României”. Scrisesem la fața locului articolul „Când lacrimile nu mai știu să plângă.” Acest articol a devenit mai târziu un capitol din romanul meu document PRIBEAG PE DRUMUL VISELOR tradus în limba italiană sub adaptarea ERRANTE SUL CAMMINO DEI SOGNI.
Dar hai să ne reamintim ce am scris în acea seară din Murska Sobota, Slovenia chiar dacă unele cuvinte nu au diacritice dar e de înțeles pentru că eram singur, fără bani, speriat, îndârjit. Steagul ăla pe care îl vedeți în poza cu mine mi-a dat o forță extraordinară. Europa trebuia să îl vadă și să ne respecte mai mult. Încercam marea cu degetul…și ce dacă…:
Da, EXPEDITIA MERGE MAI DEPARTE iar Steaua care nu se stinge îşi arată strălucirea chiar şi sub cel mai frumos apus de soare…uite…poza asta am făcut-o ULTIMA în Ungaria…

dscf1784

Despre mersul prin Ungaria nu vreau sa vorbesc acum, oricum nu sunt rai deloc ungurii dimpotriva…oricum am un album cu mii de poze făcute din unghiuri imposibile…o să vorbesc despre momentul Slovenia…intai ma uit pe unele comentarii si vad numai minciuni scrise de unii…ca am fost văzut in masina de monitorizare…păi când m-am odihnit si când am căutat cazare apoi maşina m-a readus de unde m-a luat…în schimb nu sunt comentarii despre cum am mers prin ploaie, soare, arşiţă sute de kilometri… Cum am dormit noaptea în micuţa maşină chinuit…alături de partenerul meu…etc…despre momentul de ieri…acolo nu ajunge minciuna răutăţilor…
În Slovenia maşina de monitorizare a făcut şi mai urât…nu mai pornea dimineaţa deloc…a trebuit să iau o decizie…ca să pot înainta…să îl trimit pe partenerul meu înapoi cu ea în România până nu se face praf…şi nu mai porneşte chiar deloc… am împărţit puţinii bani rămaşi şi am privit la Guzi cum nu prea îi venea să plece…ştiam cum va fi… fiecare avea lacrimile ascunse şi se ferea de celălalt să nu fie văzut…ne feream unul de altul…decizia de a rămâne singur a fost a mea…am insistat pentru asta…şi a venit momentul despărţirii…ne-am îmbrăţişat şi dus a fost…dar nu aveam stare…nu ştiam dacă va reuşi să întoarcă maşina în România… l-am încurajat că misiunea mea e simplă că tot ce fac e să merg înainte, că e simplu dar numai eu ştiam ce e în sufletul meu…i-am spus să îmi trimită mesaj imediat cum trece graniţa în ţară…nu am găsit rucsac să cumpăr…şi am înghesuit doar strictul necesar în geanta de voiaj…prea puţin… şi am privit înapoi…apoi fiecare şi-a văzut de drumul lui…el înapoi şi eu înainte… şi aveam lacrimi în ochi…singur printre străini…înaintam cu greu din cauza greutăţii… dar am ridicat capul sus de tot şi am privit înainte cu mândrie şi încredere…dar nu de teama singurătăţii aveam ochii umezi…ci de grija amicului meu care mergea înapoi spre ţară…din cauza genţii foarte mici nici mâncare nu am putut să îmi iau…decât 2-3 conserve şi la vitamine am renunţat…mă gândeam cum să mă orientez…să nu greşesc drumul…dar oamenii mi-au răspuns în engleză…mi-au zâmbit…fata de la următorul motel, mai ieftin, a înţeles…şi mi-a dat banii pe cafea înapoi…şi apoi a venit la mine cu un pachet în care pusese 2 sandwich-uri mari pentru mine şi 2 portocale… şi am prins putere..încredere…speranţă…da…SPERANŢA UNUI VIS… mergeam cu greutate…iar azi când am izbutit să cumpăr un rucsac m-am bucurat de parcă îmi cumpărasem un automobil nou…ce valoare au unele lucruri uneori…
Parcă am primit un cadou de Moş Crăciun când am primit un sms de la partenerul care a condus maşina de monitorizare până un pic în Slovenia…scria în sms aşa: „ am trecut frontiera şi deja mi-e dor de tine” era ora 23.05…ajunsese cu bine…am plâns de fericire…de acum eram liber să merg înainte…şi spun tuturor, care se află în clipe de cumpănă: nu plângeţi copii ai timpului şi pământului căci lacrimile curg mereu şiroaie înaintea următorului zâmbet. Ridicaţi ochii spre cer şi lăsaţi sufletul să se scurgă spre împlinirea voastră…orice suferinţă este urmată de o reuşită…orice mare are un ţărm şi orice ploaie prevesteşte soarele aşa cum noaptea este urmată de alte dimineţi…
Am zâmbit şi am înţeles că de acum pot orice. Nu prea mi-e foame…am slăbit foarte mult…ca niciodată…dar e minunat să zbori spre STEAUA CARE NU SE STINGE…e minunat să crezi în frumuseţea lacrimilor tale şi în fericirea propriului tău zâmbet… acum ştiu prin ce au trecut românii care au plecat departe de ţară…încep măcar să înţeleg… munca şi sacrificiul lor sunt fantastice…ei muncesc în ţări străine…nu-i ajută nimeni de cele mai multe ori…trebuiesc admiraţi, respectaţi…şi Europa trebuie să privească altfel românii…cu respect…poate că fiecare viaţă a unui român pierdut prin străinătăţi e câte un hohot de plâns de odinioară şi un zâmbet de acum…
La un hotel de aici, o fată mi-a dat o hartă cu Slovenia, edificatoare…mi-a arătat unde sunt…exact…oricum ştiam…aici nu mă jigneşte nimeni…nu mă înjură nimeni cum fac unii prin blogurile mele şi apoi se miră de ce nu apar comentariile lor…eu nu le-am făcut niciun rău…dar nu contează…ceea ce contează este speranţa unui vis…contează că inclusiv lacrimile care curg acum sunt câte un pas spre steaua care nu se stinge…mă doare mijlocul…spinarea…dar durerea fizică e doar trecătoare…psihicul meu e formidabil… mă mir şi eu de mine…mă uit ce scrie câte un prieten pe FB ori în privat şi iar am ochii umezi…şi tot aşa…şi mâine dimineaţă plec la drum…din nou…plec să zîmbesc…să arăt steagul roşu, galben şi albastru…iar mai departe pot să spun că sub noaptea ploioasă din Murska, sub răceala dorului de ţară, de cei dragi, se ascunde o mare de lacrimi care se rostogolesc mai rătăcite decât mine în SPERANŢA UNUI VIS şi da, devin pietre…devin voinţă…încredere…ambiţie… mă privesc în oglindă şi e ciudat, nu mai e nimic umed pe obrajii mei…văd doar o sclipire…văd doar dârzenie şi mai văd ceva…mai văd că de azi, nici lacrimile nu mai vor să plângă.” Și s-a mai întâmplat și altădată. Dar despre acel „altădată”, pe 2 decembrie.
Aici, momentul video cu o scurtă declarație de a mea video: https://www.youtube.com/watch?v=BfoEC7-5Rp4
Aici, declarațiile ambasadorului din Slovenia: https://www.youtube.com/watch?v=98mlpun_mZY
Vă aștept și pe pagina mea oficială de pe Facebook, ADRIAN MELICOVICI-BLOG DE SUFLET

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: