RSS Feed

Ultimii pași ai iubirilor de lut

Chestiunile pe care le scriu acum, aici ar trebui citite ori mai pe seară așa ori în nopți de insomnii sau când ai vrea să strângi pe cineva la figurat de gât, să dai cu acea persoană de toți pereții scrâșnind din dinți, să îl împrăștii din toată frustrarea adunată de așteptări prelungi și deja banale la momentul ăla când în sfârșit, ai întâlnit ce nu ai căutat niciodată. Cam lungă fraza, ha? Știu. Însă și așteptările noastre sunt lungi de-a lungul existenței și nici măcar nu așteaptă al naibii timp să se așeze virgulele cum trebuie în istoria vieții multora dintre noi.
Nostalgii, melancolii, bucurii, tristeți, nepăsări, speranțe, dezamăgiri și muuuulte himere care de fapt chiar nu meritau să fie așa. Ajungi cumva să mergi cu ochii spre nicăieri pe stradă, gata să dea vreun pieton din sens opus peste tine, el firesc neștiind că tu încă visezi. Și poate că în clipa aia îți scrii memoriile deși aoleu măi maică, mai ai destui ani de trăit!

Parcul! Se vede parcul! Un copil se dă huța în leagăn. Altul la bârnă că are partener domnule. Ce să vezi, e parcul plin de mămici. Dar tu poate ești vreun tată mai visător care ai uitat că trebuie să cumperi pâine de la magazin și evadezi cronic din cotidian. Poate ești vreo mamă cu nepoței ori sânge din sângele tău s-a făcut mare și teribil de frumos! Păi nu? Uite și doi moșuleți cu ochelarii pe nas, concentrați teribil și nevoie mare la o masă mai retrasă sub foșnet de frunze aurii care le cad taman în cutia cu table și peste zarul posibil 6-6 poartă-n casă sau fuga două câte două.. O minge din văzduhul închipuit cade peste îmbrățișarea încă abitir de pătimașă a doi octogenari, mândri și încrezuți că au bastonul de sprijin cel mai practic și alinător din lume. Mai înainte au privit amândoi așa, spre un băiețel care se încumeta să joace șotron cu fetele mai acuși vreo 30 de ani și cum am scris și în viitorul meu roman, au gândit în modul următor exclusivist pentru suflețelul amintirilor: „Aș fi vrut să fiu eu în locul lui, câteva clipe măcar. Și atunci, oglinda amintirilor m-a întrebat: „Chiar așa rătăcești cu uitările? Nu te mai recunoști?”. Într-un târziu, am aflat ce știam fără să conștientizez, dintotdeauna: Noi nu murim niciodată. Ne naștem copii și tot așa renaștem, în următoarea viață. Suntem doar un plâns perpetuu pe acest pământ, bucuroși să deschidem ochii spre ce va urma chiar dacă fiecare dintre noi, încetăm să mai știm”. Eee… asta e de când eram mici. Dar ajungem la adolescență. Nu mai jucăm flori-fete sau băieți-artiști sau cântăreți cu fetițele care ce chestie, nu prea mai sunt fetițe. Ciclul hormonal nu întârzie niciodată dar nu e ceva rău. E ireversibil ca povestea neîncheiată. Apoi tinerețe, apoi maturitate și fix relații când suntem prea patetici pentru unii și excesiv de visători doar pentru că vrem să iubim și să fim iubiți, respectați și așa mai departe. Dar astea sunt chestii fumate în procent statistic îngrijorător în secolul 21 și de la scrisoarea parfumată cu strângere de inimă băgată în plic întru altă enervantă așteptare și în cutia poștală, ajunserăm la emoticoane, întrebare direct la țintă și cum să facem mai iute prostiile dintotdeauna care se petrec între un el și o ea. Dă-o dreacu’ de florărie, găsești pe goagăl miliarde de rezultate cu preferatele preferatei. Și ea îți va zâmbi pe un messenger tot mai prost actualizat cu ditamai emoticonul cu inimi la sprâncene ori cu o pupătură cât n-ai visat tu în viața reală. Astăzi considerată paralelă.

Ați văzut cât am deviat de la simplul parc la ce poate frământa pe oricare dintre cei ce sunt destinatarii? Mda. Auch! Am rămas în spațiu, noi ăștia care nu ne adaptăm la condițiile prezente, mult mai rapide și facile de arătat pe online cum suntem pe acolo dar fără posibilitatea de a se descoperi cum și ce chestii al naibii de mișto se puteau face totuși…dincolo. În ce a rămas prin anii care nu se mai întorc.
Măi, oricât ai fi de boșorog nedeclarat sau adult cerebral, tot ai nevoie de o pupătură, de o îmbrățișare și…ooops…de un prieten. Care poate fi de același sex ori nu. Și vine întrebarea fraților, că sincer să vă spun v-am luat prin învăluire cu cele de mai sus: Poate exista prietenie între un bărbat și o femeie? Deja văd un gen de răspuns de la direcții vremurilor tip „Da,când sunt amândoi ramoliți.” Pentru alții ramoliți, pentru ei nu. Și ete și o femeie mai așa, matură, trecătoare prin încrederi trădate, speranțe distruse și realizări duse la fund. Mai hacana e și un tip, cu aceleași metehne. Și mai peste tot, milioane de ei și de ele cu tristeți greu de alungat. Care nu a suferit din dragoste să ridice mâna sus! Perfecții, adunarea! Didacții, treceți și ne înșirați povețe! Deci eu revin cu întrebarea stres: Poate fi prietenie între un bărbat și o femeie? Păi după ce vreo 30 de ani am zis că nu, astăzi am curaj să zic că e și da. Tocmai pentru că au trăit decepții și au plâns la ceasuri de seară cât Potopul lui Adam. Ete’ tocmai de aia pot fi prieteni, fiindcă experiența vieții lor ar trebui să le zică așa: Au trecut iubirile de lut. Alea care ți-au marcat existența în inima ta, rană acum cicatrizată dar crescută odată cu tine. Tanti doamna, domnu cutare, mișcă-ți fundul spre ceea ce poți face frumos într-o prietenie nu în alte halea. Pfuai ce fain e să fii părinte! Ce mai fată cu note bune la școală. Ce mai student s-a făcut băiatul tatii și cum facem noi dorul pâlnie după ei! Că ei suntem noi și noi suntem ei, CLAR?
Așa că hai să ne mulțumim cu ce ne-a dat Dumnezeu frumos, oricât de puțin material și de neprețuit carne din carnea noastră. Hai să ștergem naibii pentru totdeauna pașii iubirilor de lut! Capu’ sus, gura-nchisă și mișcă-te! A sunat clopoțelul în vreo școală. A pus unu’ un afiș cu licențiații care vor purta la poza de grup chestia aia mișto pe cap neagră cu șnur! Și lasă mereu ușa deschisă: În pragul vieții tale de zi cu zi, te poate aștepta o prietenie de care te-ai temut degeaba! Nu o transforma și pe aia în lut! Nu uita să ștergi pașii, muritorule. Două cruci date foc de o viață în uitări ce trebuiesc uitate sunt deja destul! Am zis. Cu o himeră întârziată poți ajunge să faci sex și la un moment dragoste pe bune. Dar într-o prietenie adevărată, orice îmbrățișare e sinceră și uneori, măcar spiritual vorbind, munții o pot confirma.
Ditamai persoana care ești, plângi sau râzi când citești tâmpeniile mele! Dacă plângi când te bucuri de ce ai tu și n-au alții, te iert. Băi ăla mic, tu, da tu, ăla cu grădinița abia începută! Vezi că te așteaptă cineva cu masa pusă. Și să îți spună că iar te-ai muzgurit la gură! Hm, ce chestie. Nu știam că un copil muzgurit e mai tu însăți decât lutul și pașii pe care i-ai șters, sper. Asta e, omul cât trăiește, învață. Cu mine cu tot. Și lecțiile astea nu se termină nici după noi. Vin alții la rând. De la Adam și Eva.

De v-a convenit ceva mai sus, sunteți așteptați în „Feisbuc”, unde e pagina mea cu slăbiciuni și descoperiri de mici minuni, uite asta, mulțam: ADRIAN MELICOVICI SCRIITOR-BLOG DE SUFLET

Anunțuri

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: