RSS Feed

Și scriitorii se „împușcă”, nu-i așa? Mesaj personal din Italia

Ok, AI CÂȘTIGAT! Nu, nu ai câștigat un război deși seamănă puțin. Nu ai câștigat o bătălie și nici măcar vreun pont pentru liniștea cotidiană. Ai câștigat tot respectul meu și prețuirea maximă pentru o viață de om așa cum ți-ai trăit-o. Ai fost demnă deși nu perfectă în multe etape dificile ale vieții tale. Știu, nu mai râseseși de multe luni și nu am știut să apreciez asta. Știu, nu mai bombăniseși de multe luni și nu am știut nici pe asta să o înțeleg. Până la urmă nu ai avut încotro și ai recurs la duritatea propriei tale vulnerabilități. În prea scurt timp ai trecut de la o stare la alta într-o artă a conversației de tachinare continuă reciproc plăcută și enervantă în același timp. În mine a fost scriitorul speculant doar pentru o scurtă perioadă. În tine a fost femeia sătulă de idioți care ți-au dat liniștea peste cap de-a lungul anilor.

Dintr-un joc simplu s-a născut antipatia, simpatia, prietenia, dușmănia, ura, indiferența, diplomația și ce să mai, fusei nevoit să o dau pe „Dvs.” c-așa e în tenis. Te-am acuzat pe nedrept că m-ai eliminat din două grupuri și am aflat că nu ai fost tu. Iartă-mă! Te-am enervat că mă enervaseși și te-am tachinat că mă tachinaseși. Ai lăsat de la tine și am luat fără să realizez toată mâna. Ești o lecție de viață superbă tocmai pentru că nu am știut să mă pun în pielea ta, grăbit să creez scenarii și un progres care oricum nu ducea, interpersonal vorbind, nicăieri. Nu am ținut minte că degeaba ceri scuze unei farfurii sparte câtă vreme ea poate deveni cioburi dacă nu ești atent. Și nu sunt încrezut. Nici măcar narcisist. Doar pozez din orgoliu în așa ceva.

Ca scriitor, e ușor să te pui în situația unei femei rănite de vorbe-n vânt sau de probleme grave cu care se confruntă, e ușor să ai cuvintele la tine și să le așterni într-o viitoare capodoperă pe care nu o meriți. Ca bărbat, e și mai greu, aproape imposibil. Dar am făcut schimb în mintea mea și m-am pus în locul tău. Am încercat măcar. Și am văzut o mână de om ridicând fiare printre străini, fără să țină cont că e o tânără femeie, am văzut deznădejde pe vremuri și demnitatea cu propria viață și corpul său. Am văzut mândrie și prejudecată, ambiție și lacrimi, surâs și o mână care le făcea singură pe toate, fiind mamă și tată totodată.  Am văzut mame…obligate să muncească până la epuizare… Nu e ușor printre străini. Nu e ușor să suporți toate atitudinile hărțuitoare ale privirilor bărbătești și să o iei din loc cu fruntea sus, spre lumea aia unde poți fi tu, demnă și mulțumită că și mâine e o zi. Nu e ușor nici măcar să fii o femeie frumoasă. Animalele sunt uneori mai mult printre betoane decât prin junglă. Așa că am înțeles episoadele pe care mi le-ai povestit.

Dar în câteva zile și schimburi de cuvinte nu ai cum să cunoști pe cineva cum e cu adevărat. Eu mă cunosc foarte bine și știu că am greșit față de tine. Și mai știu că după o mie de luări de la capăt a vieții tale, ai nimerit peste mine online, ai fost deschisă și o mărturie clară că mai sunt și oameni frumoși pe lumea asta. Nu știu cum de poți rezista cu atâtea probleme însă dârzenia face parte din frumusețea ta.
În romanul Lanțuri scris de mine, ăla condamnat la moarte ucisese trei persoane. Caz real. Și scriindu-l, am citit mesajele deținutului mâzgălite pe o foaie de hârtie din care eu am dezvoltat concluzia că și noi, cei liberi, suntem deseori în lanțuri și în viața de toate zilele. După 38 de ani de atunci, omul acela, executat prin împușcare și care a existat în realitate, a fost iertat prin romanul meu. Pentru că el a lăsat un mesaj celorlalți, încă vii: „Trăiți voi viața pe care eu nu am mai apucat să o trăiesc așa cum mi-aș fi dorit și s-ar fi putut!” Deși nu am ucis pe nimeni, știu totuși că am comis o crimă de ordin moral. Însă nu a trebuit să ucid la propriu ca personajul cărții, Virgiliu, pe nimeni, ca să realizez. Doar am încercat să fiu tu ca să înțeleg de ce s-a ajuns la ce nu trebuia. „După tot ce s-a întâmplat”, vorba ta.

Vroiam să fim buni prieteni, nimic mai mult. Și din prea multă voință din asta, am greșit față de tine. Îmi asum eu responsabilitatea erorilor. Și îmi asum și felul de a fi însă fără a mai pune piciorul pe un teren minat de un trecut care te-a făcut să vezi în mine, fără să vrei, unul dintre cei care te-au dezamăgit.
Viitorul și viața îți va confirma că nu sunt așa cum crezi și nu voi insista prea mult cu asta. Asta e, de regrete și alte din astea, unii mai că se și împușcă. Eu o fac la figurat. Dar la propriu îmi cer scuze încă o dată că te-am acuzat degeaba de ceea ce nu ai făcut, îmi cer scuze că am devenit fie și fără intenție personajul negativ și indiferent că ne vom mai tutui sau vorbi vreodată sau nu, indiferent că vei urî să auzi că mai putem fi prietenii cei buni și fără alte cele, eu voi respecta deciziile tale, trecutul tău, realizările tale, prezentul tău și persoana ta ca om și ca femeie!

Jos pălăria în fața ta, mă înclin și acum nu mai e ironie, este admirația mea că m-ai pus la punct și mi-ai adus aminte că zeii sunt prin ceruri, nicidecum pe pământ! O viață frumoasă să ai, „GENERALE”! Așa cum ți-o dorești! Și…capul sus…prietenă sa nu cu mine, online sau neonline, nu ești singură!!! Ești între oameni care te cunosc și te vor susține! Puii mei de viață… adevărul e că, apropo de postarea mea recentă, eu am transformat amiciția noastră în lut…îmi pare rău…

Reclame

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: