RSS Feed

9 octombrie, 2012- Aș plânge dar nu mai am lacrimi de bucurie să-mi amintesc

9 octombrie 2012 a fost, este și va rămâne punctul culminant al inițiativei mele personale de la acel moment. Într-un text explicativ de pe Muzeul virtual al Speranței Unui Vis, postat pe Youtube în 24 mai 2016, scrie așa: „Pe data de 9 octombrie 2012, scriitorul român Adrian Melicovici a plecat pe jos la Roma  (Din Târgoviște, punctul Vama, n.a), ca să își promoveze țara, orașul și românii de pretutindeni. El am mers cu steagul României parcurgând distanța de 2200 kilometri. A ajuns la destinație în ziua de 12 decembrie 2012. Adrian Melicovici nu este globetrotter ci un scriitor care a publicat până acum 6 romane și un volum de poeme (În 2018, 10 cărți printre care și al doilea volum de poeme, n.a.). Scriitorul a mers la fața locului ca să cunoască viața românilor din străinătate dar nu a uitat să se laude cu istoria țării sale, tradițiile și cultura poporului român. Acțiunea sa s-a numit expediția interculturală Speranța Unui Vis, prezentată ulterior ca proiect în mai multe orașe italiene ca și alte capitale ale Europei (Bruxelles, Paris etc).”
Recitind acest text, la 6 ani distanță de acel moment, mă încearcă bucuria amintirilor care au rămas întipărite sufletește sau prin cartea publicată ulterior despre toate acestea. An de an, pe paginile mele de pe Facebook, pe blog sau aiurea, am reamintit locurile și întâmplările importante prin care am trecut, cu poze sau imagini video cu tot. Însă astăzi, mi-e și frică să mă mai bucur de ceea ce trebuia să fie pentru totdeauna o acțiune nobilă, fără interese ascunse. Nu vreau să mi se reproșeze că vezi Doamne vreau statuie sau alte beneficii, oamenii sunt din  păcate răi, încă mulți. Dar și mai mulți au rămas alături de mine. Și mă voi bucura pe parcursul a două luni de acum înainte așa cum știu, de unul singur, pentru că e o filă din cartea vieții mele. Nu vreau să mai plictisesc lumea cu expediția Speranța Unui Vis și voi mai reaminti momentele călătoriei mele pe jos mult mai puțin amplu ca anii trecuți. E prea politizat totul, eu militam pentru o Europă frumoasă și unită în suflet dar de atunci, s-au schimbat multe. Militam pentru țara mea ca imagine și români. Am și făcut-o și îmi amintesc cu plăcere cum m-am dat mare cu poporul român și țara noastră în fața străinilor. E o bucurie stranie și totodată plăcută, permanentizată pentru tot restul vieții mele. Cu teama de a nu părea patetic, pot spune că de câte ori vedeam miile de fotografii sau imaginile cu mine în timpul acestei acțiuni, mă încercau emoțiile. Și astăzi mă încearcă. Însă nu mai am lacrimi de bucurie să îmi amintesc.
Am cunoscut multe persoane frumoase în timpul acțiunii, mi-au fost alături. Astăzi, unele dintre ele s-au îndepărtat puțin de aceste lucruri nu pentru că așa au vrut ci pentru că timpul și anii au creat o punte peste care s-au ivit probleme ale fiecăruia, cotidiene. Oricum ei sunt personaje în cărțile mele, reale, frumoase, sufletiste și pentru totdeauna. Și să nu uităm de Caietul Speranței, un caiet acolo, simplu, unde vreo 200 de români au scris cu mânuța lor ce își doresc când m-au întâlnit. Am acele semnături și texte și chestia asta e unică în lume chiar dacă nu e ceva extraordinar. Dar sunt dorințele lor, cuvintele lor și merită apreciate. Caietul e la mine în bibliotecă.

Despre mine și altele post expediție:

În anul 2013 am venit definitiv în Italia. În 2014 am fondat o revistă numită România Ta Diaspora, digitală, unde zeci de români din colțurile străinătății au scris. Apariția revistei e întreruptă pentru un timp îndelungat, va apărea din nou la un moment dat.
Tot în anul 2013 am început să scriu sau să se scrie în presa regională din zona unde locuiesc despre Târgoviște și români, în sens pozitiv. Au apărut câteva articole și în limba italiană, online sau tipărit, despre orașe frumoase din România, zone, începând cu Târgoviște și terminând cu Valea Trotușului. În 2016 am câștigat un premiu la Dublin, cu romanul beletristic Secretul Uriașului 160, povestea aceea interbelică despre Moreni. Actualele administrații locale din cele două orașe au tratat cu sictir sau indiferență aceste treburi, deși au fost invitate la evenimente culturale diverse din Europa de către asociații culturale ale diasporei. A fost o singură excepție, în 2014 la Sacile dar vorbim despre fosta administrație de la Târgoviște.
Nu vreau să spun mai mult acum și nici nu are sens. Le mulțumesc încă o dată tuturor celor care mi-au fost alături în acea zi și ulterior, primari, români simpli, consuli, ambasadori, asociații, necunoscuți. Aveți descrierea în amănunt a celor petrecute în materialul video adăugat dedesubt, cu și despre expediția românească Speranța Unui Vis, cu și despre mine. Iar dacă scotociți în arhiva blogului din perioada octombrie-noiembrie 2012, veți înțelege perfect de ce mă bucur pentru o amintire fabuloasă, pentru sacrificiul și izbânda de după și multe altele.
Astăzi locuiesc în aceeași țară, Italia, într-un sat de munte, cu familia, muncesc ca oricare, inclusiv fizic și scriu la următorul meu roman, probabil cel mai amplu și bun din câte am scris în ultimul deceniu. Sau vreodată. Am redevenit o persoană normală (Mă rog, oricum eram dar unii m-au ridicat puțin mai sus și nu mă laud cu asta) și cu evenimentele culturale am lăsat-o mai ușurel. Familia și sănătatea pe primul plan. Și țara noastră, România de care îmi e dor și când mă întorc pe meleagurile ei. Un gând bun tuturor celor din zona mea, târgoviștenilor, celor din Moreni, Dâmbovița și ca să nu uit, tuturor românilor, oriunde s-ar afla. Pe curând.
Și vizionare plăcută…

Reclame

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

One response »

  1. Draga Adrian Melicovici,
    te admir pentru curajul tau de a pleca pe jos la o anume destinatie a vietii tale, cum a procedat pe vremuri marele sculptor al lumii, romanul Constantin Brancusi.
    Spui ca multi cunoscuti si-au schimbat atitudinea, iar eu iti raspund ca e un lucru firesc; si tu te-ai schimbat intre timp. Trebuie sa intelegi ca dintre toate faptele tale, cele conjunctural-subiective si-au pierdut valoarea si actualitatea, dar au ramas cele ce servesc Romania Eterna si Europa Eterna, care nu sunt sortite fluctuatiei politicilor si intereselor de moment.
    Un raspuns l-ai dat deja: romanul la care scrii cuprinde acel surplus de intelepciune si har, care s-a adaugat din viata traita intre timp printre oameni, asa cum sunt ei in mod natural.
    Eu sunt convins ca va fi mai bun si poate fi si mai bun, daca il scrii fara sa te grabesti.
    Succes, ai in mine un sustinator al Eternului din omul roman si omul european.
    Corin Bianu

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: