Flux RSS

Iuliana, poeta iubirii și nemuririi sufletești

49267131_220158278933186_5887255828909522944_n

Iuliana Dinte, poet și prozator

Notificare: Materialul despre Iuliana este acolo unde scrisul e italic, prima parte este un fragment din cartea la care lucrez și unde ea va fi personaj în cel puțin un capitol.
„Trecea mereu pe lângă vitrina aceea unde în loc de pantaloni, fuste, rochii, costume și alte accesorii cotidiene, tronau strălucind coperți multicolore. Mai ales, seara, când își făcea veacul prin zonă, se oprea îngândurat privind dincolo de sticla întotdeauna luminată. De câteva luni erau aceleași volume expuse, cu câteva excepții. Oamenii nu mai citeau. Vremurile se schimbaseră parcă în necazul cărților și poveștilor frumoase așternute în ele. Librăriile se mutaseră pe internet, ceea ce nu era rău însă lipsea plăcerea aceea de a răsfoi cu adevărat filele, lipsea mirosul de hârtie abia ieșită din tipografie, lipseau simțurile de altădată. Nu e doar nostalgie amintirea unor timpuri de răsfăț literar în seri de cenaluri-poveste. E dorul de simplitatea acelor tineri frumoși care încă mai duceau timid buchete adevărate de flori fetelor curtate și insistau temători să primească ocazia de a merge împreună la un film bun, la cinematograful din centru ori la vreo reprezentație teatrală. Acum teatrul și filmul se mutaseră aproape grobian în progresul dezmățat al cotidianului. Actorii erau peste tot, pe trotuare, în mașini, pe internet, pretutindeni. Cu un singur clic descopereai o lume nouă, distrasă de la respectul de altădată ori poate luptând să și-l reamintească. Începuse de vreo două decenii secolul controverselor și manipulărilor, poeziei aruncate în dispreț și bibliotecilor tot mai pustii…La evenimentele pompoase, cu bunătăți, muzică și băutură, deseori, îmbulzeala era copleșitoare. La cele unde se lansau cărți ori se arătau lumii picturi și sculpturi, publicul abia se mai zărea. Societatea nu mai era interesată de creație. Mulțimile de oameni erau în altă parte…
Tocmai când se gândea la toate acestea, pentru a câta oară, simți o mână cum îi acoperă ochii cu palmele din spate și o voce care i se adresa în șoaptă, întrebând:
– Ghici, cine-i?
Dar o trădase felul ei de a fi și mai ales părul care îl gâdila pe obraz, la prima pală de vânt. Pe micuțul născut în vara lui 2018 îl lăsase acasă, unde un soț iubitor se lăuda singur, nevoie-mare, că seamănă cu el. Iuliana spuse fără să mai aștepte replica celuilalt:
– Ai văzut-o?, mai întrebă ea întinzând mâna către cărți.
Amicul ei nu văzuse. Fusese prea concentrat la vitrina librăriei ca să observe tot. Iar ea nu apucase să îi spună. Doar se bucura că are acum ocazia.
Tony observă târziu un volum așezat mai discret, cum li se întâmplă multora dintre autorii necunoscuți. Era albastru, micuț și aproape că striga să fie citit, simțit, cumpărat. Era primul volum de poezii al Iulianei, doar al ei, alcătuit din toate sentimentele romantismului său de femeie-iubire. Fata scoase din geanta imensă un volum, spunând:
– Uite, ăsta e pentru tine. Deja am scris și autograful.
Sună un telefon mobil.
– Las că răspund pe urmă, decise el, deși Rosa era cea care îl căuta. Dar se obișnuise cu toanele lui, trecutul care îi lega fusese prea temelie trainică pentru o iubire uimitoare. Povestea Rosei și a lui Tony aduna lacrimi, suferință, bucurie, moarte și istoria unei lumi întregi. Renăscuseră împreună de sub marea cea mare, pentru ca acum să își poată ierta micile greșeli. Erau prea neînsemnate pentru tot ce se întâmplase. Luă volumul Iulianei și o felicită din tot sufletul, mulțumindu-i. Apoi citi o mică parte din introducere. După ce lectură primele trei rânduri, înțelese. Iuliana nu mai era micuța din poveștile vieții, nu mai era doar tânăra soție și mămică. Toate poeziile și eseurile scrise de ea se reuneau în succesul unui talent desăvârșit. Un autor, scria despre ea așa, la început:
„Iuliana Dinte, mereu o forță a zbuciumului de supraviețuire romantică pentru unii, misiune și pasiune ușor de îndeplinit pentru ea.”

A adunat zeci de mii de aprecieri în online cu poeziile sau textele ei de o sensibilitate descurajantă. Nu s-a temut că nu va reuși să devină poeta iubirii niciodată sau poate nu a spus-o. Nu se poate utiliza termenul de epic ori de anticalofil. Totul pare o ceață care, ridicându-se, descoperă frumusețea ei interioară. Avem de a face cu o stea a poeziei românești care încă pâlpâie dar o face tot mai puternic, profund și țintind definiția dragostei în felul său original, puțin comparabil cu al altor autoare. E prea modestă să se laude și prea profundă să se descopere dintr-o dată. Ce știm despre ea? Că e născută în Cobadin, o localitate din județul Constanța. La momentul anului 2018, în toamnă, povestea despre ea însăși, dezinvolt: „M-am născut pe 7 ianuarie 1989 de fapt pe 6 însă tata de bucurie a greșit și m-a declarat cu data de 7. Prima parte a copilăriei mi-am petrecut-o în Maliuc, o comună micuță și izolată din Delta Dunării. Tot de acolo port în suflet cele mai frumoase amintiri și cred că și cele mai constructive. Cele mai frumoase amintiri ale copilăriei mele au legătură cu bunica din partea mamei, o iubitoare de povesti! Ne citea mult, devora cărțile de povești apoi, când nu avea ce să ne citească, mie și fraților mei, ne inventa altele, „povesti nemuritoare”. De multe ori o întrebam de unde știe atât de multe iar ea îmi spunea senină că a găsit un sac fermecat plin cu povești în pădure în timp ce căuta bureți, sacul nu are fund iar poveștile din el nu se vor termina niciodată. Îmi amintesc că am căutat o vară întreagă sacul fermecat. Într-adevăr, poveștile nu s-au terminat nici până acum!
De la ea cred că moștenesc aerul copilăresc, bucuria și zâmbetul din ochi. Bunica mea a fost o copilă până în clipa în care a plecat într-o lume a poveștilor!
Dintotdeauna am scris în gând, de când mă știu. Seara înainte de culcare închideam ochii și scriam . Pe hârtie mi-am pus gândurile târziu, acum 3 ani cred, dar niciodată în totalitate. Am început să scriu într-o perioadă mai grea din viața mea, a fost ca o terapie pentru sufletul meu speriat, m-a ajutat mult. Poezie scriu de un an și puțin însă poezia o scriu pe fugă, simt cum gândurile curg și nu vreau să le pierd, le pun pe hârtie, nici nu știu ce iese, cât de frumos sau urât este, însă sunt gânduri care fac parte din mine iar eu sunt cea mai stângace femeie din lume așa că nu mă aștept să scriu altfel decât sunt, însă diferențele ne fac unici.
Am publicat în câteva antologii și în mai multe reviste on-line însă nu am un volum al meu. Dacă ar fi să public mi-ar plăcea tare mult să public proză, am un manuscris de 100 și ceva de pagini abandonat iar la un altul lucrez. Poate cândva, când voi fi pregătită și sigură că ceea ce fac este ceva constructiv voi publica, până atunci trăiesc, ma bucur, copilăresc, și… iubesc ca o nebună!”
Pe profilul său de pe o rețea de socializare, Iuliana a scris așa: „Visul meu este să-mi deschid o cafenea literară în care oamenii să bea cafea, să citească și să fie fericiți!” (…) „Dacă există cărți sigur moartea nu există!” (…) Am iubit fără scăpare dar am scăpat iubirea din fru de multe ori, am făcut păcate pentru care-mi sunt vinovată mie, și nu lumii! Am înțeles că mai tânără ca astăzi nu voi mai fi niciodată, și am mai înțeles că dacă visez și râd continuu nu voi mai avea timp să mor vreodată!
Iată doar câteva din textele sau poeziile Iulianei Dinte, care, cine știe, poate că și acum caută în inima amintirilor ei poveștile din sacul fermecat:
Ai putea să mă vindeci și-ai putea să mă vinzi unor demoni nebuni ce se-ascund în livezi. Ai putea să mă vrei ca pe-un înger pierdut, și-ai putea să mă vezi arzând pe un rug bântuit de ochi verzi!
INFERNUL FĂRĂ DE DURERE
Iuliana Dinte
Mi-ai ucis nemurirea
privindu-mi ochii verzi,
iar din privirea ta
țâșneau săgeți.
Sunt lacrimi, îmi spuneam
în timp ce mă loveau în piept,
și-n piept îmi tot săpau
far să-nțeleg de-i drept,
de-i bine, sau e rău.
Nici fără inimă n-am înțeles,
de ce ai rupt din carnea-mi crudă,
când eu pe tine te-am ales
să-ți fiu iubire sfântă,
un fel de întuneric, și război.
Eu am ales,
să-ți fiu pe înserat iubire
apoi să ne mergem înapoi,
în moarte, în viață și în șoapte.
Să ne întoarcem în nisip,
în praf de stele, și poate,
în infernul fără de durere!

06.01.2019 Dr Tr Severin

POETUL
Iuliana Dinte

Eu aș privi mereu spre soare
Cu ochii-mi vii, trecuți prin vreme,
Și aș picta pe cer izvoare
Ce izvorăsc poeme.

Sub talpa-mi mică m-aș uita
Să văd pământul trist cum plânge,
Că-n el se-ntoarce drama mea și-a ta,
Și-n el, poemele se-neacă-n sânge!

Aș mai privi sub apă noaptea
Să văd cum mă privește luna,
Și cum de sus coboară moartea,
Cântând și recitând poeme-ntruna!

Aș tot privi de la ferești flăcăii
Ce au învățat fecioare să tot cheme,
La ei, în liniștea odăii…
Printre mistere şi poeme.

În trupuri aș privi să văd în os
Cum măduva șade fricoasă,
Și când în viață totu-i dureros,
Noi ne speriem de-o mantie și-o coasă!

Despre ce-aș privi și câte-aș face,
Aș scrie și-aș picta mereu,
Dar moartea nu-mi dă pace
Tot mor cu viața-n sân, și mă trezesc din nou!

05.01.2019 Dr Tr Severin

DE AR FI SĂ MĂ BLESTEMI!
Iuliana Dinte

Și de-ar fi să mă blestemi roagă-ți zeii surzi și muți să mă ducă-n alt tărâm, căci n-am vrut să îți rămân ofilită-n primăveri. N-am mai vrut să-ți fiu femeie, nici crăiasă sau regină, fiindcă m-ai uitat, poete, într-un lan de crizanteme până-am devenit ruină. N-am mai vrut să văd cum cerul se întunecă în tine și cum moare-ncet misterul pe care-l vedeai în mine.
Am plecat, și-am luat cu mine verdele uscat ce se ascundea tăcut în privirea ta de geniu, și n-am vrut să-ți fiu tristețea de pe fruntea încrețită care parcă îți scria sus în ceruri bărbăția.
Si de-ar fi să mă blestemi, fă-mă apă de izvor, să-ți rămân la fel de pură până când am să îți mor. Fă-mă poezie tristă, ofilită, aproape moartă, fă-mă literă, cerneală, dar nu mă uita vreodată!
Apoi, dacă m-ai ierta, iartă-mi mie toată absența, toate lacrimile grele îngropate-n poezie. Iartă-mă c-am îndrăznit să-mi doresc să-ți fiu femeie și pe fugă ți-am furat o urmă de sărutare, dar și gustul de bărbat ascuns parcă între buze, și c-o ultimă tandrețe mâna ta necontrolată, trist și senzual deodată, a trecut prin părul meu. Iartă-mă că ți-am fost eu, mai ispita ca ispita și mai mult înfloritoare decât îți era iubita ce credea că-ți este ție, și zeiță și femeie… toate astea, iartă-mi-le te rog mie.
Și de-ar fi să mă iubești, ia din mine tot cei greu. Ia din mine toată vina, dar și tot păcatul meu. Ia-mă toată dintre oameni, ia-mă dintre mărăcini și mă du în lumea ta unde totul e divin!
Iuliana este încă la început de drum. Nu pot să nu recunosc însă talentul ei. Un om frumos, ca întotdeauna.
Dacă v-a plăcut acest material, vă aștept pe pagina mea oficială de Facebook, Adrian Melicovici scriitor-Blog de Suflet
P.S. În prima parte a materialului ați citit un fragment din viitorul meu roman, în care Iuliana este personaj real. Cine vrea să sprijine publicarea viitorului meu roman poate intra AICI pentru detalii.

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: