RSS Feed

Povestea mea și-a voastră înmulțită cu 3 pentru viitorul meu roman

Cam de vreun an mă ocup, profitând de toate situațiile care îmi vor aduce nu doar liniște sufletească dar și descărcări din mine și din mulți alții, pentru mine și pentru mulți alții, scuzați repetițiile

Niște vorbe explicative în loc de introducere

Scriu așadar din 2018 la viitorul meu roman pe care mi-l doresc de impact, să fie cel mai bun din câte am scris până acum  nu doar pentru contemporaneitate dar și pentru posteritate. Vorbe mari, vorbe-n vânt, ar gândi ori chiar spune unii și na, poate au dreptate, măcar parțial. Totul depinde de mine, nu de altcineva, referitor la succesul literar, social, de ce nu și financiar. Nu sunt Dan Brown, nu sunt Jack London și nu sunt nici măcar un scriitor de succes național, având în vedere marginalizarea mea și alte obstacole ale vieții, unele așezate de mine, altele independente de voința mea. Efortul este deja uriaș, la nivel de gândire, concepere, inspirație chiar, pentru că nu e mereu soare pe cer în existența mea ca să am inspirație.  Acest efort va fi uriaș și din punct de vedere al documentării, nu doar online, telefonic dar și la fața locului pentru că vor exista multe personaje reale în carte. Și apoi, uff, sponsorii, sponsori deștepți, pasionați de a sprijini un roman-proiect, prin care ce fac ei în afaceri să fie cunoscut în multe locuri și în două limbi minim: Româna și italiană. Trebuie să mă duc la fața locului în această Europă tumultuoasă, inclusiv în România, să privesc oamenii în ochi, să văd anumite obiective acolo unde se află ele, să culeg informații și apoi să alcătuiesc un fel de…puzzle, unind imaginația cu realitatea, citatele- replici deja redate puțintel pe ici-colo publicului, prin intermediul rețelelor de socializare ori al blogului, etc etc. Deplasările, documentarea, promovarea, traducerea și adaptarea literară, mediatizarea, au un cost. Nu mai pun inspirația la socoteală, care ba o am, ba nu o mai am la intervale mai mult sau mai puțin lungi, de timp, normal. Toate acestea costă enorm, pentru puterea mea financiară, egală cu zero dacă mă raportez la minim un jurnalist de partid care doar zice vorbe primite în plic și primește, atenție, vreo 50 000 euro lunar, fără să fie vreun Mesia al societății ori al mediului cultural. Paradoxal, editarea și tiparul vor costa cel mai puțin, că astea vin în funcție de cerere după ce scoți un tiraj pilot și vezi cum stă treaba. Profitul poate sosi peste vreun secol sau în această viață, habar nu am, e ca la loto, să-mi fie cu iertarea comparația, probabil aiurea. Deci am nevoie de sprijin, nici vorbă de bani de la vreun stat, pot veni alături de mine de la persoane fizice, până la firme, companii, patroni inteligenți care știu și înțeleg. Fiecare euro e util și vă mărturisesc ceva: O doamnă în vârstă din Italia, care a văzut una din rubricile acestui blog, afișate sus, a mers să depună 10 euro în contul meu Postepay din Italia fără ca eu să știu, la început. Alt patron, a promis vreo mie de euro, vom vedea. Ei bine, românca badantă în Italia, care mi-a donat 10 euro, s-a scuzat că nu poate mai mult. A vrut să rămână anonimă. Nu vrea publicitate. Are un salariu de nici 900 de euro și lucrează undeva în sudul Italiei. Doamnă, să vă spun ceva și vă mulțumesc tare mult: Cei 10 euro despre care spuneți Dvs că sunt puțini, pentru mine înseamnă o avere pentru că gestul pe care l-ați făcut e unul de suflet, așa ceva mi s-a întâmplat rar. Nu la bănuții Dvs. mă bucur ci la faptul că ați înțeles ce încerc să fac.  Iar cărțile pe care mi le-ați cerut separat tot contracost, cu tot respectul, le veți primi gratuit cu autograful meu, știu că sunt doar 3 titluri dar asta e.

Despre ce va fi vorba în cartea la care încă scriu și cum vă veți regăsi aproape toți în ea

 

Mai întâi vă spun că nu are titlu încă. Pur și simplu nu reușesc să găsesc ceva care să fie scurt, provocator și reprezentativ. Uneori e mai greu să pui un titlu unei cărți decât să scrii câteva capitole. Vă mai mărturisesc că mult timp, abia am făcut un plan al scrierii romanului, să nu iasă haotic, să fie curgător, să aibă sens fiecare cuvânt citit. Nici la edituri nu m-am orientat, nici românească nici italiană, având în vedere că sunt foarte strict în negocieri cu editorii și nu accept orice condiții. Nici la translatorul literar în italiană nu m-am gândit dar uite că am un nume în mine.

Conținutul cărții va fi cam așa:

Planul psihologic, unde nevinovăția este totală pentru fiecare ființă când e copil, care se întâlnește cu nevinovăția pe care o avem mai toți, într-un grad mai mare sau mai mic, după zeci de ani. Pentru că nu-i așa, nimeni nu e perfect și nu există om fără de un păcat săvârșit, fie acela cât de mic. Așadar, ne despărțim de noi și ne întâlnim tot cu noi, prin amintiri, după zeci de ani. Oricine își amintește cum era la minim 3 ani și ceva, poate 4, nu știu, depinde de memoria fiecăruia.

Povestea formidabilă dintre un El și o Ea, care se desfășoară în paralel cu planul psihologic. De fapt, reînvie din primul roman scris de mine. Va fi la fel de curgătoare și ușor de lecturat de fiecare cititor, fie că se va afla în tren, în metrou, în autobuz, acasă, la masă ori în avion. Mulți, foarte mulți dintre cititori se vor confunda cu măcar unul dintre momentele trăite de cei doi, ori în România ori în altă țară a lumii.

Povestea personajelor reale care trăiesc indiferent unde, persoane care prin mărturisirile lor de bună voie ori solicitate, se vor regăsi prin rânduri ori pagini despre ele, legate de povestea principală. De aceea am scris în titlul articolului „înmulțit cu 3”, pentru că romanul va avea TREI PLANURI PRINCIPALE,  legate între ele, enumerate mai sus. Mulți români din străinătate ori din țară se vor citi din nou, pe ei, dar în carte, cu acordul lor. Vor fi vreo 15-20, deocamdată am selectat 7 cu care am și comunicat.

Nu va fi o harababură, stați liniștiți. Dimpotrivă. Va fi o carte deloc subțire, cu o medie de peste 300 de pagini A5 sau fix atât, depinde de niște factori tehnici. Există cel puțin doi patroni din diaspora care trecut prin toate sacrificiile posibile ale vieții ca să fie acum mulțumiți de traiul lor și care s-au oferit să sponsorizeze cu ce pot cartea, oricum sume nu mari fiindcă nu discutăm despre Țiriac sau despre alți milionari. Îmi va fi greu să adun vreo 15 000 de euro dar nu imposibil, indiferent cât va dura. Acești bani nu înseamnă neapărat niște bancnote în mâna mea, toți. Unele sponsorizări pot fi și logistice, chestii simple, cazare, deplasare, mâncare, obiecte necesare efortului care se impune, posibila implicare măcar parțială a vreunei edituri, din astea.

Observație: Sunt mulți care spun, majoritatea persoane pe care nu le duce mintea, așa: „S-a trezit și ăsta să ceară sponsorizări, pentru o amărâtă de carte, să pună de la el.” Legat de asta, să vă spun ceva: Majoritatea produselor din lumea asta, orice muncă, orice efort, fie că e fizic ori intelectual, trebuie sprijinite. Bani degeaba primesc doar cei care s-au implicat politic și fac propagandă. Ăia nu creează NIMIC  pentru cultură, nu au nicio valoare articolele lor. Și majoritatea trăiesc în România, de unde am plecat eu în Italia. Dar oamenii independenți, cu inițiativă, scriitorii, poeții, pictorii, sportivii, cercetătorii, trebuie sprijiniți. Ei fac ceva pentru oameni, spun adevărul sau creează.

În loc de epilog

Nu are cum să fie copiat planul cărții mele viitoare de altcineva pentru că există destule detalii care îi vor încurca. Romanul meu, la care lucrez, are legătură, cu alte două romane ale mele dar cumva distinct, din care cititorul să înțeleagă fix cum stă treaba, nu să se încurce în supoziții sau ce-or fi acelea. Bineînțeles că povestea de iubire, erotismul, psihologia cărții, vor avea „mici deplasări” în istorie ori alte domenii. Romantismul se va opune situației sociale din viața personajelor cărții brutal uneori. Iubirea, ura, trăirile din existența noastră, vor face casă bună cu o carte pe care v-o promit cât mai atractivă.

Nu vreau să par un patriot stupid, la locul nepotrivit dar să știți că iubesc foarte mult România și românii. Dacă nu era așa, nu realizam acea expediție pe jos până la Roma, în 2012, expediția Speranța Unui Vis, Târgoviște-Roma, din care nu m-am îmbogățit nici măcar cu un euro în plus dar după care a urmat un roman, care acum mai există pentru cerere doar în  limba italiană, la mine, nu în librării. Iubesc adevărul, îmi plac personajele reale dar și poveștile imaginate din fapte reale. Iubesc iubirea, na că fac și joc de cuvinte, iubesc viața și viețile voastre, iubesc ca cineva să plângă și să râdă fericit, indiferent prin ce a trecut, iubesc scrisul, iubesc pe cei care au răbdare cu ei înșiși, cu cei din jur, care iubesc și iartă, care fac gesturi umanitare, filantropice în cazul celor cu potență financiară, iubesc simplitatea și termin că deja devin patetic, plictisitor și enervant. Pentru unii. Pentru alții, să decidă ei.

Nu știu când voi termina de scris această carte. Șanse minime pentru anul acesta, mai mari pentru 2020 sau nu știu. Am de muncă. Și am de cunoscut suflete frumoase, ca să reușesc să scriu cea mai frumoasă și interesantă carte din tot ce am scris și publicat până acum. Vă mulțumesc tuturor celor care ați avut răbdare să citiți acest articol până la final. Pe curând.

Dacă v-a plăcut acest material, vă aștept să deveniți fani ai paginii mele oficiale de Facebook, click AICI.

Informații pentru cei care vor să sprijine viitoarei mele cărți, informații AICI.

 

 

Reclame

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

3 responses »

  1. Pingback: Nu te mai speria că ți se întâmplă asta, omule drag | Adrian Melicovici-scriitor

  2. Pingback: O zi din viața mea pentru o carte despre viața din noi. Cum procedez, e…nonconformist? | Adrian Melicovici-scriitor

  3. Pingback: „Șapte”, între două lumi: Primul și singurul capitol publicat din următorul meu roman | Adrian Melicovici-scriitor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: