RSS Feed

Video. O zi din viața mea pentru o carte despre viața din noi. Cum procedez? E…nonconformist?

birou studiu

Cam așa arată studiul pentru numai câteva rânduri, maxim două-trei pagini. Din biroul meu de acasă, ăla unde stau, pe via S. Antonio.

Bun găsit, oricine ai fi. Nu mai am 20 de ani așa că pentru a putea scrie cele de mai jos, am mărit fontul la 16, în Time News Roman, stilul cu care sunt mai obișnuit. Poate unii se vor întreba: De ce acest detaliu? Explic imediat: Pentru că o să vă spun aici, câteva din metodele mele de a scrie un roman. Sau hai să fiu mai direct: Pentru a putea scrie romanul următor. Vreau să fie ceva mai bun decât am mai scris vreodată. Eu vreau dar să vedem dacă și pot. Oricum, încerc. Unii au impresia că e simplu să scrii o carte, adică stai în fața computerului, scrii verzi și uscate, ce îți trece prin cap, fără pic de gramatică, literatură, sens, etc, dai banu’ și gata, ești scriitor.
Eu nu scriu o simplă carte. Ca să îmi pot depăși limitele trebuie să mă autodepășesc pe mine însumi. Nu vreau să fiu un scriitor mai bun decât alții. Nu am această ambiție trufașă. Propria mea persoană este cea cu care mă lupt, pentru idei, pentru o cât mai bună inspirație, pentru a mă cunoaște chiar mai bine, scriind romanul.
Primul roman scris de mine a fost Ecouri din Sodoma și Gomora. Când mi-am văzut prima oară publicate într-un ziar la New York vreo 5 capitole, onor domnului Culian, am fost extrem de bucuros. Era anul 2007. Apoi, a apărut cartea de sub tipare în toamna lui 2009. De atunci am mai evoluat. Între timp am mai publicat 8 cărți, unele proaste, altele bune. Majoritatea romane, doar două fiind volume de poezii.
De data aceasta situația este diferită. Abia am reușit să adun vreo 80 de pagini în mai bine de un an. Iată cum scriu eu la această carte: Mă inspir din absolut orice, oricât ar părea de banal. Dacă îmi cade o frunză pe nas când mă plimb pe aleile din zonă, râd de mine și pe urmă, imediat îmi pot veni în minte măcar două rânduri pe care le voi așterne. Ori pe hârtie, ori pe calculator. Sau dacă văd o fotografie frumoasă, indiferent cu ce, se poate întâmpla la fel. M-am dus și la muncă pe câmp ca să câștig niște bănuți dar și ca să trec personal prin momente dificile, acelea când trebuie să îți îndrepți bine cârca, trezindu-te dis-de-dimineață la 4 și întorcându-te seara târziu, tot pe întuneric. Oamenii aceia simpli și mai puțin școliți te pot impresiona. Doar așa pot scrie din viața reală, trăind ce trăiesc alții. Cel mai des studiez diferite discipline în online, locul unde găsești de toate, de la beletristică până la psihologie, filosofie. Urmăresc sute de reportaje video cu oameni care au spus lucruri interesante pentru posteritate. Văd filme de câte ori am răgazul și uneori, mă inspiră. Mă inspiră și bucuria și suferința. Citesc din nou sau descopăr cărți ale unor autori, clasici ori contemporani, unii dintre cei din urmă îmi sunt amici. Nu îi citesc ca să-i copiez, ci ca să le înțeleg gândirea. Toți sunt diferiți. Și toți au ceva frumos și interesant de spus. Din tot ce vedeți în fotografia din articol, abia scriu un pic, chiar și numai câteva rânduri.
Dacă vărs o cană cu ceai sau sparg o farfurie ori sticlă, nu mă agit. Imediat creez în mintea mea gravitatea ori umorul situației și pac, vorba unui filistin finanțator, îmi vine inspirația pentru alte rânduri. Trec prin momente dificile sau plăcute mereu cu gândul că poate îmi „bubuie” ceva în minte, de conceput pentru roman. Pentru capitolele erotice mă uit la filme romantice și da, chiar erotice, revăd anumite scene plus replici ca să înțeleg nici eu nu știu bine ce, în acel moment. Cum ar fi Basic Instinct ori Orhideea Sălbatică. Îi citesc ori ascult cu nesaț pe Petre Țuțea și Emil Cioran, primul cu dogmele și al doilea cu pesimismul. Îmi amintesc de Martin Eden al lui Jack London sau mă amuz cu stilul curgător, direct și totuși foarte profund al lui Heinrich Heine. Ăsta m-a dat pe spate cu multe fraze. Exemplific doar cu două chestiuni, scrise la anul 1924, în „Călătoria în Harz”: „În general, locuitorii din Göttingen se împart în studenți, profesori, filistini și dobitoace, cele patru stări sociale nefiind strict despărțite între ele. Clasa dobitoacelor este cea mai însemnată. (…) Am văzut doi tineri călăreți care promiteau. O muiere care se îndelednicește pe acolo cu meseria ei orizontală i-a însoțit până la șosea.” Pentru cine nu înțelege cuvântul „filistini”: se referă la cei fără studii superioare dar de mici burghezi fățarnici, îngâmfați.
Dacă dorm noaptea și am vreun vis, urât sau plăcut, ori mă trezesc fără să vreau ori când e normal, dimineața. Însă nu uit și iar scriu două rânduri. Indiferent unde mă deplasez, pe jos, cu mașina, în tren, avion, vaporaș (La Veneția adică, unde ține loc de autobuz), observ tot ce se poate și aduna într-un puzzle nebunesc din care iar iese măcar un rând. 

Când nu am inspirație, citesc peste tot, pe internet sau direct în cărțile la îndemână. Niciodată nu îmi lipsește muzica. Dacă trebuie să scriu vreun capitol mai dramatic, caut pe Youtube vreun Epic și muzica aia de pericol iminent, mă ajută. Dacă trebuie să scriu ceva trist, îmi ia vreo oră până găsesc un clip cu vioară sau pian. Dacă trebuie să scriu ceva romantic, sensibil ori cu tendințe erotice, iar caut, ori muzică de ambianță ori ceva specific. Mă uit la ăia cum se pupă până mă excit intelectual, nu fizic. 😀 Puteți să râdeți dar chiar mă ajută. Sunt un nonconformist autentic.
Pentru romanul ce îl scriu acum, eforturile mele țin inclusiv de ceea ce am scris mai sus. Până acum am citit câteva mii de articole, alte mii de pagini direct din cărți, am vizionat vreo 300 de filmulețe psihologice, romantice, istorice, documentare, filosofice, religioase, politice, erotice, doar ca să fac planul epic al romanului. În biroul meu de acasă e un talmeș-balmeș. Nu lipsesc cafeaua, ceaiurile, muzica, televizorul mereu pornit, că sunt pasionat de știri și reportaje, nu lipsește apa minerală, nu lipsește liniștea, pentru că nu mă deranjează nimeni și oricum am căștile pe urechi, nu îmi lipsesc nopțile de zbucium din toate și despre toate. Și nu lipsește nici motanul Kiss.
Mi-am făcut un filmuleț promo, îl vedeți mai jos, cu scop de marketing. Că na, eu centrez, eu dau cu capul. Trebuie să caut sponsori. Pentru că eu am nenumărate personaje și obiective reale de văzut în câteva țări. Să stau de vorbă cu oamenii din diaspora, să văd cu ochii mei vreun muzeu ori alt obiectiv, să merg la fața locului.
Cartea are o poveste psihologică care ne include pe toți în ea și nu refuză nici istoria, nici iubirea, nici eroismul, nici calamitățile pământene, nici pe cei din țară, din diaspora ori de oriunde. Totul are legătură cu cifra ȘAPTE. Dar ca să înțelegeți mai bine despre ce e vorba în viitorul meu roman, dați un clic AICI și veți afla.
În primele pagini ale cărții mele, veți citi, probabil cu modificările ulterioare de rigoare, aceste câteva rânduri pe care le-am scris de mână:
Bătăliile sufletești sunt mai mari și mai puternice decât războaiele lumii. Și tot în sufletul omenesc sunt și victoriile sau înfrângerile noastre existențiale. Și reușitele. Da, în noi înșine se află comorile lumii. Și când ne destăinuim ei, poate că lăsăm prin zbuciumul inimii noastre nu doar un mesaj ci și o speranță. Acea speranță va renaște odată cu scâncetul altui nou născut. Așa că iarăși o spun: Noi nu murim niciodată.” Pe curând.

Dacă v-a plăcut acest material, vă aștept și pe pagina mea Adrian Melicovici scriitor-Blog de Suflet, să îmi fiți fani. Cine vrea să sprijine apariția viitoarei mele cărți, detalii AICI.
Despre ce e vorba în viitorul meu roman, mai exact AICI.
Mai jos aveți un videoclip promo despre ȘAPTE, viitorul meu roman, rog redistribuire din Youtube, direct, mulțumesc. Alte informații: Șapte, o carte ambițioasă, un proiect care necesită fonduri uriașe pentru capacitatea mea datorită muncii de documentare necesare în diferite părți ale lumii. Romanul este psihologic, romantic, întrebător. Totul din viața noastră se raportează la cifra sacră, ȘAPTE. Datele mele de contact se regăsesc în videoclip la final. Susținerea înseamnă ori bani, ori de tip logistic (deplasări, aparatură, redistribuirea acestui filmuleț, mediatizare. Mulțumesc, Doamne-ajută!
Până acum am mai publicat romanul Ecouri din Sodoma și Gomora (2007, într-un ziar la New York câteva fragmente, 2009, 2016), Noaptea Destinelor, (roman, 2010), Colț de Cer (Volum de versuri, 2011), Noaptea Speranțelor (roman, 2012), Pribeag pe drumul viselor (roman, 2013), Errante sul cammino dei sogni (2013, în italiană), Secretul Uriașului 160 (roman, 2015), Lanțuri (roman, 2016), Povestea ultimilor pași ( volum de poeme, 2017). Toate romanele mele sunt inspirate din fapte reale, cu personaje reale, unele în viață. Altele sunt fictive. Unele dintre aceste cărți au fost deja prezentate în afara României, Italia (unde locuiesc), Paris, Bruxelles, Dublin etc).

Reclame

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: