RSS Feed

Ce scriam că am învățat în iulie 2011. Fără diacritice, ca atunci

urcare

Am invatat ca asteptarea dupa altii inseamna o alta poveste a timpului pierdut. Am invatat ca numai ajutandu-ma singur Dumnezeu ma va ajuta la randu-I. Am invatat ca numai eu stiu ceea ce vreau fara sa trebuiasca sa ma mai intereseze ce vor altii. Acestia sunt liberi sa greseasca cum doresc asa cum eu sunt liber sa gresesc si sa invat din propriile greseli. Am invatat ca matematica ratiunii nu se potriveste cu ratacirile inimii. Dragostea exista doar in mintea noastra pentru ca daca acest vis sublim ne-ar fi indeplinit intru totul nu am mai avea pentru ce trai mai apoi. Am invatat sa sper oricand si oriunde in primul rand pentru ca nu am dreptul sa neg propria-mi putere si in al doilea rand nu am dreptul sa o neg nici pe-a altora. Am invatat ca intre cei buni si cei rai nu este nicio diferenta atata timp cat toti avem acelasi Dumnezeu. Doar destinele difera. Unii se amagesc ca sunt fericiti iar altii sunt fericiti pentru amagirea celor dintai. Am invatat ca numai eu pot afla raspunsurile vietii dar intrebarile nu le nascocesc eu ci etapele existentei prin care trec.

Am invatat ca intre un sarut si un „buna ziua” singura diferenta este chimia, sentimentele sunt aceleasi, doar ca iubirea este interpretata diferit: unii stiu sa-si iubeasca semenii neconditionat altii stiu sa-si satisfaca pornirile. Am invatat ca valoarea reusitelor noastre este direct proportionala cu lipsa de importanta pe care o acordam celor ce nu merita. In viata, totul se plateste: pana si aici exista economie si austeritate caci uitam de altii gandindu-ne prea mult la noi. Am invatat ca trebuie sa risti oricat ca sa izbandesti in ceea ce ti-ai propus iar a calca pe cadavre nu este o crima ci un gest de prudenta care-i inlatura pe cei ce vor sa iti stea in cale. (Ei bine, acum în 2019, nu știu dacă mai gândesc chiar așa). Acestia sunt bolnavi de „diabet”: vor prea multa atentie fara sa-ti acorde atentie. Am invatat ca sunt singurul care stiu cel mai bine cine sunt, cum sunt si unde trebuie sa ajung. Am mai invatat ca altii nu au habar inca nici cine sunt, nici cum sunt si nici vorba sa-i intereseze unde vreau sa ajung. Am invatat sa fiu iertator fata de ignoranta pentru ca si ignorantii in nestiinta lor m-au iertat deseori: legea compensatiei. Am invatat sa fiu eu cu mine ca sa nu ma mai simt singur decat sa fiu cu cineva si sa cunosc cea mai urata singuratate. Am invatat sa stiu ce nu stiam si sa nu uit ce nu trebuie uitat. Am invatat sa imi cunosc limitele pentru ca doar eu pot forta depasirea acestora. Am invatat ca pot orice cata vreme am doua maini si doua picioare. E simplu sa fii geniu: daca ai creier macar o secunda pe zi se cheama ca stii sa faci diferenta intre cotidian si diversitate: si asa descoperi ca avand mai multa incredere in tot ce faci e imposibil sa te plictisesti de tine insuti/ insati. Am invatat ca acele ceasornicului se pot invarti si invers: totul e sa stii cand sa te opresti ca sa nu te pierzi printre amintiri. Am invatat ca nu conteaza cum ma cheama, de unde vin, cum arat, cat pot si ce cred altii despre mine: totul e sa nu-mi pierd increderea ca Dumnezeu nu m-a facut nici pe mine si nici pe altii urat iar daca am gresit, am invatat sa stiu ce anume, daca am fost acuzat pe nedrept, am invatat sa zambesc si nu sa ma supar. (Între timp m-am mai supărat, atunci mai mult îmi impuneam decât credeam). Am invatat sa fiu mai bun, mai amabil, mai tolerant, mai ambitios si mai OM. Cand am crezut asta cineva mi-a amintit ca sunt prea sigur si ca ma pot insela iar in acea clipa mi-am dat seama ca da, lumea nu e asa cum ar trebui iar eu fac parte din aceasta lume.

Am invatat sa merg tot mai sigur pe propriile picioare dar nu am uitat niciodata cine m-a sustinut sa nu cad. Am invatat sa ma ridic de cate ori cineva mi-a facut branci dar nu ma mai infurie acest lucru: pot sa strig si de jos cat de sus voi ajunge!!! Am invatat multe dar cel mai greu a fost atunci cand am inteles ce carte groasa as putea scrie cu tot ce am asimilat dar ce carte si mai groasa ar iesi cu cat mai am inca de invatat!

Acesta este un fragment dintr-un roman publicat de mine ulterior, Noaptea Speranțelor, Editura Bibliotheca 2011.

Vă aștept și pe pagina mea de Facebook, Adrian Melicovici scriitor-Blog de suflet, dacă vreți să îmi deveniți fani.

Cine vrea să sprijine viitorul meu roman sau să vadă despre ce e vorba pe scurt, clic AICI

Video al romanului meu în lucru,  aici, pe Youtube.

Reclame

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: