Despre Lică Barbu, bunicul copilăriilor noastre veșnice, personaj în viitoarea mea carte

Scriitorul și povestitorul Lică Barbu, preluare foto de pe Facebook 

Nu putea să lipsească din viitorul meu roman, inițial intitulat ȘAPTE, un alt personaj, la fel de real ca și altele dintre cele care își spun poveștile de viață, cu numele lor adevărate sau sub pseudonim. Bunicul principal din romanul meu, nu se poate detașa de vorba-lungă ce îl caracterizează. Iar personajul despre care vom vorbi acum, e numai bun să îți dezlege limba ori să te adoarmă cu vocea lui. Acel personaj care va însoți anumite pasaje ale romanului ȘAPTE, se numește Lică Barbu. La un moment dat, în cartea mea veți citi de la anul, cel mai probabil: „- Tu ai auzit de Lumea lui Licuță?” „- Abia am scăpat de marea Urgie și de Armatele Secunde de astăzi iar tu mă întrebi dacă am auzit de nu știu ce lume?” „- Păi, Armatele Secunde au escaladat și tăiat pădurile. Codrii nu s-au mai putut legăna, cum spunea și întreba Eminescu.” Are Licuță niște imagini unde Adevărul Suprem este ascuns între povești. „- Hm, mă gândeam că poveștile sunt frumoase, nu triste.” „- Da, sunt frumoase, însă puterea pildelor e molipsitoare, ne face să devenim mai înțelegători. Bucuriile apar și după ce ne aflăm propriile greșeli. În fiecare familie ar trebui să existe câte un Licuță. Ori câte un bunic ca el.” Bunicul meu nu mai povestea despre el și mărețele sale fapte de vitejie din tinerețe. Povestea despre altă față a lumii, absentă ignoranților și prezentă celor mai mulți: Lumea lui Licuță.
Dar iată ce pot spune despre Lică Barbu, personaj real între alte personaje ale cărții mele ȘAPTE:
Sufletul, este atunci când soarele și pământul ne dăruiesc picătura clipei. Când pădurea, adună vibrația frunzelor. Așa se aude rostind vocea caldă și inconfundabilă a celui care încântă suflete și adună aplauzele inimilor. În contemporaneitate trăim deseori drama cotidiană: graba, lăcomia, răceala umană, preocupările de zi cu zi, superficialitatea mai-marilor și lăsarea mai-micilor în voia istoriei dure. O istorie care se scrie cu noi toți în viață și unde cerem mult mai mult decât oferim. Deasupra tuturor acestor lucruri, se ridică spre lumina interiorului nostru, excepțiile care duc muritorii către poveștile frumoase și nemuritoare ale timpurilor. Adevărul e mai scump decât aurul, pentru că nu toată lumea îndrăznește să îl recunoască și să-l spună. Iar una dintre excepțiile frumoase, descoperite ca florile rare ale pământului, se numește Lică Barbu, povestitorul brăilean de magnifică bună dimineața și încântătoare clipe ale serilor de neuitat. De neuitat pentru copii, pentru oamenii mari și pentru cuvintele deseori mute, rămase tăcute în rostirea lor profundă, până dincolo de marginile plăcerii de a le sorbi cu nesaț.

Din apropierea Dunării albastre și trecut bine de prima tinerețe, Lică Barbu reușește să sfideze fără răutate tot ceea ce nu-i place și nu ne spune niciodată. Reușește să însănătoșească el copiii doctorilor, prin povești și povestiri de pus la rană. Strecoară cu abilitate săgeți către toate câte nu ar trebui să se întâmple și către toți cei care se prefac că nu știu. Dar noi, cei mai mulți, știm. Știm cine e Licuță, căci așa își spune. Așa se numește și lumea lui: Lumea lui Licuță. O lume de unde nu vrei să mai pleci niciodată. O lume a pildelor și sfaturilor înțelepte, a Zburlitei și a poeților de ieri și de azi, recitați superb de marele povestitor român. Sincer, Licuță nici nu ar trebui să lipsească din grilele programelor radio și tv pentru copii, mai ales cele centrale. Ar mai trebui ca vocea lui să adoarmă frumos nepoței și strănepoței, povestind mereu și mereu cu tâlc, de te face să asculți și să taci mâlc. O editură mai mare, să zicem Humanitas, ar trebui să își ia inima în dinți ca să îl publice pe povestitorul și autorul Lică Barbu. Eu nu am nicio putere, că i-aș da premiul Nobel pentru sensibilitate, bunătate și adevăr. Pot doar să scriu. Să povestesc și altora despre minunățile lumii lui Licuță.

Am citit Lumea lui Licuță. O carte mică dar mare prin scopul și conținutul ei. A apărut acum puțini ani, prin Editura Man și la Brăila s-a vorbit despre ea. S-a vorbit și dincolo de Brăila. Era anul 2016. Cărțile au fost donate în scop umanitar. Autorul nu a vrut să insiste nici pentru profit, nici pentru vreo preamărire. El insistă doar pentru ca oamenii să rămână frumoși, conectați la postările și poveștile sale. Seară de seară, pe rețelele de socializare, Licuță ne încântă cu măiestria lui care constă în a ne arăta frumusețea simplității. Animalele vorbesc între ele, precum oamenii, gesticulează haios și textele adăugate de protagonistul nostru te duc într-o lume nu neapărat de basm, dar mai ales de neuitare a toate câte ne înconjoară.

Proiectele lui Lică Barbu sunt în plină desfășurare. La unul colaborează deja, revista de cultură Leviathan. Frumos titlu, nu? Un altul este cartea pe care o pregătește cu minuțiozitate, încă. Se numește ,,Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii” „ceva fantastic cu puterile gândurilor”, după cum se exprimă el. În peste o sută de pagini, Licuță ne va propune o incursiune de neuitat într-un univers care ne aparține tuturor, dar mai ales lui. Și aproape sigur Brăila iar va avea cu cine să se mândrească. Pentru că inclusiv Lumea lui Licuță, a fost prezentată atât în școli gimnaziale cât și la Biblioteca Județeană, unde nume dragi și respectate din literatura românească i-au fost alături, printre ei Costin Tuchilă și Pusha Roth ori Rodica Neofit – director al Asociaţiei Art Terapie CES. AU din Brăila.
Noi doi suntem și amici. Bine, eu sunt amic cu toate personajele cărților mele însă ei nu apar în acestea și nici în cea care va urma datorită prieteniei, neapărat. Ele apar în primul rând pentru că fiecare dintre ele, sunt o carte a vieții. Romanul ȘAPTE e și despre noi toți, nu doar despre semnificațiile istoriilor pământului și iubirii. Povestea principală de dragoste a cărții mele, e paravan al multor adevăruri spirituale. Și un „băgăcios” nevinovat cum e povestitorul Lică Barbu, e numai bun de așezat între tragedii și bucurii. El e vocea renașterii interioare, a bucuriei copiilor din noi și optimismului unei reîncarnări aievea într-o lume mai bună și mai dreaptă.

În serile ultimei săptămâni, mai ales ieri și azi, m-am delectat cu vocea povestitorului și autorului Lică Barbu. Intri pe Youtube ori pe paginile lui virtuale și rămâi încurcat și descurcat de optimist după ce asculți. Voce caldă, sensibilă, voce de bunic, voce de înger al serilor și voce a viselor de copii mici și mari. Acesta este Lică Barbu, spus în doar câteva cuvinte cu pretenție de descriere. În viitorul meu roman, personajele reale vor gravita în jurul poveștii principale despre cei doi și noi toți, despre cifra 7 și tot acolo, Lică Barbu va interveni în viețile noastre, cu poveștile și pildele lui. Pentru că el este bunicul acela care nu va îmbătrâni niciodată.
Dacă v-a plăcut acest material, vă aștept și pe pagina mea de Facebook, Adrian Melicovici scriitor-Blog de Suflet, unde e suficient să aruncați o privire și puteți deveni fanii mei, cu un simplu click pe butonul ÎMI PLACE.

Date biografice despre scriitorul și povestitorul Lică Barbu:
Barbu Lică despre Lică Barbu

M-am născut ,,fără cuvinte”. Doar urlete. Şi după ce am primit o palmă undeva mi-am dat seama că trebuie să mă exprim şi eu într-un fel. Salvarea mea a venit în momentul în care am găsit un creion în banca de la şcoala primară. Atunci am descoperit revelaţia desenului.
Primii ,,pictaţi” au fost profesorii mei. Ei au fost şi primii mei critici notând părerile lor artistico-pedagogice cu note de mijloc. Evident, m-am întrebat: am desenat eu prost sau caricatura mea îi deranjează?
Am înţeles asta abia prin 1981 când am sărbătorit primul meu debut la revista ,,Urzica”.
,,Uraaa!!”, au exclamat şi colegii mei birocraţi. Dar ura îi măcina. Debutul meu îl considerau un rebut şi mă ocoleau pentru că acolo ,,băteam”, în ei şi a lor birocraţie.
,,Da!”, mi-am zis. Caricatura deranjează. Şi ca să pun sare pe rana lor m-am apucat şi de scris umor. Rimă întâmplătoare.
Nu întâmplătoare au fost apoi colaborările mele cu caricaturi şi texte umoristice la ziarul ,,Înainte”, participări la festivaluri de umor din ţară (Vaslui – ,,Constantin Tănase”, Bistriţa -,,Mărul de aur”, Râmnicu Vâlcea – ,,Tudor Muşatescu”, Brăila – ,,Serbările Dunării”, etc.) cât şi numeroase expoziţii de caricatură, personale sau de grup, pe diverse teme.
Înainte, frate! Că merge. Şi ca să nu mă duc chiar cu mâna goală la festivaluri am luat cu mine un grup de pantomimă şi umor pe care l-am botezat ,,Logic”, venind acasă cu traista plină de premii, atât pentru caricatură şi texte umoristice cât şi pentru grupul ,,Logic”.
Ei chiar aşa? Nu-ţi ajunge?… ,,Nu!”, am răspuns. Pentru că eram îndemnat de colegii mei de ,,suferinţă” din cadrul cenaclului ,,Ciulinii Bărăganului” să nu stau cu mâna-n sân, s-o ţin pe creion şi să dau cu el pe hârtie.
Asta am şi făcut. Loveam din ce în ce mai vârtos ca să mă fac văzut şi auzit. ,,Gălăgia” mea s-a extins şi peste hotare, în Franţa, Belgia, Brazilia, fosta Iugoslavia, Turcia, Italia, Japonia la festivaluri internaţionale de umor desenat. Cel mai bine m-au ,,auzit” cei din Japonia în 1987 oferindu-mi premiul ,,Honorable Mention” din cele peste zece mii de caricaturi participante. După adevăratele minciuni ale evenimentelor din decembrie ’89, Lică Barbu s-a mai liniştit bâjbâind prin traziţia demolatoare, scuzaţi, democratică.
Cu sprijinul regretatului jurnalist Cezar Hârjescu, am ţinut o vreme pagina de umor a ziarului brăilean ,,Vocea Brăilei” la rubrica ,,Să râdem cu Lică Barbu”, ziar înfiinţat de bunul meu prieten Cezar Hârjescu.
Rătăcind vreo zece ani şi prin Bucureşti am mai zvâcnit un pic în pasiunea mea la ,,Primul Salon Naţional – mileniul III” cu ajutorul cunoscutului caricaturist Albert Poch, cât şi colaborarea cu texte umoristice la ziarul ,,7 plus”, cu sprijinul scriitorului Miron Manega.
Şi tot prin Bucureşti mi-am câştigat ,,pâinea” talentului meu cu scenarii de umor pe la douǎ posturi de televiziune.
În prezent m-am liniştit la ,,masa de scris” şi aşa a apărut, într-o mare veselie copilărească, cartea ,,Lumea lui Licuţă” lansată pe 15 oct. 2016.
Prin 2016, am obţinut un premiu III pentru proză scurtă, în Spania, la un concurs organizat de Occidentul Românesc, iar în prezent sunt cuprins de foarte multe proiecte în colaborare cu revista ,,Leviathan”, revistă la care cu onoare semnez în colegiul de redacţie.
Cam atât. Nu este un CV prea bogat în evenimente culturale, dar merituos pentru intenţia de a face şi eu ceva pentru omenire. Chiar şi cu o simplă caricatură.

Ultimile noutăţi:
− În manuscris: Literatură pentru copii ,,Cu drag, Licuţă!” şi ,,Aventurile lui Licuţă
dincolo de Capătul lumii”, cât şi literatură umoristică ,,Aşa, şi?”

− Iniţierea unui proiect ,,Zâmbetul uneşte” lansat de mine împreună cu Asociaţia Culturală
,,Leviathan” în colaborare cu Biblioteca Judeţeană ,,Panait Istrati” Brăila. Proiectul cuprinde
iniţierea unui grup de copii între 7-14 ani privind formarea unui grup umoristic de acapella,
pantomimă şi teatru scurt. Săptămâna care urmează, sunt invitat la bibliotecă pentru a analiza proiectul, o fac voluntar.

https://www.facebook.com/Lumea-lui-Licuţă-1676665235931521/ – pagina de pe Facebook,

https://licabarbu55.blogspot.com – un blog al meu recent, aflat în lucru.

https://leviathan.ro/?s=proză+Lică+Barbu – textele mele din revista ,,Leviathan”, alături de altele publicate în revista tipărită trimestrial.

Mulţumesc!

Publicitate