Flux RSS

Povestea mea din ultimele luni și povestea care ar urma. „ȘAPTELE” tuturor

84095811_211610419880713_8151066063371501568_n

Subsemnatul, în octombrie 2019.

Este ceva timp de când nu am mai trecut pe aici să scriu ceva. Astăzi, despre iureșul ultimelor luni și iureșul care ar trebui să urmeze. Primul nedorit și al doilea despre ambiție și muncă.

În octombrie anul trecut am făcut câteva deplasări, dintre care una tristă. Mama a luptat cu boala din răsputeri pe patul spitalului. Au fost reveniri, speranțe, bucurie moderată și la final…nu a mai avut putere. S-a dus la îngeri, într-o lume mai bună și pentru totdeauna. De atunci, s-a schimbat ceva în mine. Am devenit mult mai responsabil. Dispariția celei care mi-a dat viață m-a impulsionat să merg mai departe, să lupt pentru idealurile mele și pentru cei dragi. Paradoxal, am devenit mai important în tot și toate, copilul din mine nu a murit dar s-a maturizat și mai mult. M-am trezit singur și totodată înverșunat să port tinerețea de demult după mine, forța mea interioară și chiar fizică, indiferent de trecerea anilor. Prețuiesc și mai bine fiecare moment al timpului, fiecare minut, secundă. Aș vrea să nu mai existe nevoia de a dormi, doar muncă și luptă. Pentru că se știe, viața trebuie trăită la maxim, o avem doar o singură dată, nimeni nu ne mai înapoiază zilele care se scurg dintr-o clepsidră aievea și nerăbdătoare.

Aici, în străinătate, am învățat cel mai mult, nu doar dorul de cei dragi dar și cultul muncii. Poți face orice în viața asta dacă strângi tare din pumni și din dinți. Nu poți ajunge la zâmbetul împlinirii fără ambiție, sacrificii. Munca te antrenează teribil și bine. 

Am un roman de scris și de publicat, cel mai muncit și cu cea mai mare răbdare din câte am scris vreodată. O carte pe care o vreau dorită de toți, indiferent de vârstă. Chiar și de cei care abia au citit ceva în viața lor. Am cerut sponsorizări, persoane simple și deloc bogate s-au mobilizat cu cât au putut, de la 20 de euro până la 150, 400 într-un caz. Le mulțumesc. Însă până la un necesar de aproape 20 mii de euro e cale lungă. Așa că am ales să mă ajut și singur. M-am angajat iar și muncesc ca oricare, pentru un salariu fix, pentru cele necesare familiei și da, parțial și pentru carte. Am învățat să mă optimizez și adaptez în orice situație, oricât stres aș întâlni la job, oricâtă responsabilitate. La schimbul 1, că lucrez la schimburi, mă trezesc cam de pe la 4,30 dimineața sau în cel mai bun caz la 4,50 dacă sunt bărbierit, ha. Intru la 6. Fac vreo 40 km dus-întors cu mașina personală. Cam așa fac milioane de români plecați. Și cam așa fac și cei din țara aceasta, patronii sosesc printre primii și pleacă ultimii, după 8 seara. De luni până sâmbătă. Și elevii învață sâmbăta dar ăsta e un alt subiect. Mă mobilizează și impulsionează, îmi dă o energie pozitivă să văd cum intră pe poarta fabricii, evident majoritatea cu mașinile personale, zeci și chiar sute de oameni care vin la muncă. Toți salută și par neobosiți.  Iar eu salut și vreau să fiu neobosit. Șoferii de tiruri nici nu prea au viață, vin noaptea de pe la orele 1, 2, 3, 4, pe rând, își iau mapele cu documentele unde furnizează marfa și pleacă. Se întorc după prânz sau spre seară, pleacă acasă câteva ore și o iau de la capăt. E un ritm nu al supraviețuirii, ci al trăirii. Ceilalți, care lucrează în interior, la fel, muncesc tot timpul pentru a trăi mai bine tot timpul. Unii au pentru că muncesc. Pentru că se mulțumesc doar cu o sâmbătă seară liberă. Așa că nu îmi e greu. Fondatorul acestei fabrici, se spăla în lighean și mânca coji de pâine la începutul anilor ’50. După aproape 70 de ani, peste 200 de persoane au un job acolo, au ziua de mâine asigurată. Cazuri ca acestea sunt multe, în diferite țări. Românii muncesc enorm, sunt buni. Nu există diferențe de naționalitate. Fiecare trage să aibă. Și are. Cu niște costuri inimaginabile. 

După ce v-am spus toate astea, pot să adaug că sunt un scriitor încă modest, chiar dacă am vreo 9 cărți publicate. Sunt modest nu pentru că nu mă cunoaște tot mapamondul ci pentru că abia după cele mărturisite mai sus am înțeles că un roman al adevărului, iubirii, credinței, sacrificiului, bucuriilor și tragediilor, nu se poate scrie decât atunci când ești în mijlocul evenimentelor. Direct implicat. 

Ca să nu îți lipsească nimic trebuie să îți lipsească multe lucruri. Trebuie să renunți la puturoșenie, la frică, la teama de orice. Nu poți umple căruțul de la market cu tot ce vrei dacă stai doar cu mâna întinsă la alții sau la autoritățile statului. Nu poți avea mașina ta, plimbarea ta unde ai chef, copiii mulțumiți, dacă doar privești la ceilalți. Și da, nu poți scrie un roman veritabil dacă nu înțelegi psihologia lumii în care trăiești, dacă nu rămâi un om simplu și politicos cu toată lumea. Timpul nu te va ierta dacă stai pe tânjală. Muncind și luptând pentru ce îți dorești, nu îmbătrânești niciodată. 

Eu am decis să țin capul sus, am înțeles asta și mai bine după moartea mamei. Ea a fost o femeie simplă dar a fost demnă până în ultima clipă. A murit știind că are copiii și nepoții realizați. Și că și ei, la rândul lor, vor fi demni și neobosiți, așa cum a fost ea, până la 80 de ani.

Revenind la cartea mea viitoare, romanul care va începe cu ȘAPTE, pot să spun că subiectul e simplu: Povestea fiecăruia dintre noi, ( Zeci de personaje reale în carte), în jurul poveștii principale, a celor doi și a legilor nescrise date de cifra sacră. Cititorilor mei trebuie să li se pară după această carte că îi cunosc de undeva, deși nu cunosc decât personajele reale, cititorii trebuie să își pună întrebarea „De unde a știut autorul cum gândesc și prin  ce am trecut eu.?”  Da, trebuie bani mulți pentru documentarea la fața locurilor, în alte țări, la noi, nu refuz niciun ajutor, nu sunt ipocrit, îmi trimiteți mesaje pe FB și vă sun, discutăm, vă dau contul etc. Chestii clasice care se fac în toată lumea. Dar peste toate acestea, dau viața mea pentru un mesaj pe care acest roman îl va transmite. Cartea va apărea cel mai devreme spre sfârșitul acestui an, varianta în limba română și apoi anul următor probabil, în limba italiană, pe teritoriul și în librăriile Italiei.

V-am spus așadar povestea de toamna trecută și povestea care se derulează chiar acum. Până la următoarea întâlnire aici pe blogul meu, vă îmbrățișez!

Adrian Melicovici, Miane, Italia, ianuarie 2020

Despre autorul Adrian Melicovici, cărți publicate și proiecte vechi ori noi, clic pe Biblioteca diaspora, aici.

About melicovici

Scriitor rebel din Targoviste stabilit în Italia, non conformist, popular și foarte pasionat de scris și socializare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: