Salut! Tot eu sunt, știu că mai rar, după cum am obișnuit pe cei care mai citesc din prostiile înșirate de mine. La început am fost Adrian, pentru alții am devenit Adi și mai nou, îmi place să fiu și nea Adi. Este o reală onoare să fiu nea Adi, sincer vă spun. Orice nenea, e mai trecut prin viață, așa. Ori ca gâsca ori util societății în care s-a născut. Eu le cuprind pe toate. Ca și Tony, din romanul meu de debut, Ecouri din Sodoma și Gomora. A fost o bucurie copilărească, la momentul anului 2007, să îmi apară câteva fragmente din cartea mea de debut, tocmai la New York, într-un ziar al românilor de pe acolo. N-a fost cine știe ce impact dar eu m-am bucurat, na. Să știți că și Tony a prins hotarul dintre secole, adică 20 versus 21. Și Tony, personajul principal al cărții, a prins două epoci diferite, aia a comunismului și cea de după viclenia eșalonului 2 din 1989, denumită pompos revoluție. Pe naiba, a fost o lovitură de stat, toată ziua. Însă utilă, măcar am scăpat de dictatură, chiar dacă după aia s-a umplut scena politică a țării de neisprăviți șmecheri de șmecheri. Dar nu despre asta vreau să scriu, sunt alții care le știu pe toate, nu ca mine, care debitez cu voie mare.
Astăzi o să scriu câteva cuvinte despre noul și totodată vechiul meu roman, abia republicat, în România. Oficial aș putea spune că a apărut la editura Zven din Târgoviște, romanul meu Ecouri din Sodoma și Gomora. Prima oară apăruse în 2009, la altă editură. Romanul unui debutant, nepriceput în ale scrisului. Romanul unui fost muncitor într-o fabrică militară, al unui fost agent de pază, al unui fost jurnalist local de conjunctură, romanul. Romanul unui escroc pentru proștii ediției de colecție contemporane, care au neputința citirii omului în sânge și romanul unui om extrem de sincer, care le-a făcut pe cam toate, în viața asta. Și bune și rele. Cartea asta, deși deloc literară după voia unor critici pe care oricum nu-i cumpără nimeni, este totuși literatură, așa cum a fost ea scrisă, în vreo 7 ani. La început am scris de mână. Apoi la o mașină de tipărit. Apoi am descoperit și eu calculatorul Pentium nu știu cât. Și așa am finalizat-o, prin anul 2006. Schimbările s-au întâmplat cu iuțeala luminii, aș spune. Așa a fost și viața mea și nu doar a mea. O să vă aduceți aminte, cei care o veți citi, și de tacâmurile de la magazinele cu rafturi goale. Și de aplauzele cu forța pentru cel mai iubit (deloc iubit) conducător. O să vă aduceți aminte cum ne-am trezit cu salamurile apărute din senin prin alimentările Gostat, după ce a căzut dictatura. Și o să vă aduceți aminte și de calamitățile planetei, de terorism, de sexul dus în cel mai simplu și provocator erotism de bun simț, o să citiți despre istoria vieților din violențe de familie, despre cum au început cumplit schimbările lumii dar și de viețile voastre, dintr-o anumită perioadă. Ecouri din Sodoma și Gomora, este romanul-mesaj al unui nepriceput în ale scriiturii, la vremea aia, când a decis că acele ecouri, vin din simplități uitate. Vă repet, a fost republicat zilele astea, la Târgoviște. Cumpărați-l, că trebuie să îmi recuperez investiția, ce mai mare sinceritate aș putea avea decât să vă spun asta? Vă las la finalul articolului datele și cum procedați ca să aveți prima carte publicată de nea Adi când era Melicovici, transformat trecător, într-o enciclopedie a multor amintiri, din timpuri care nu se mai întorc niciodată.
Hai să revin la titlul articolului. La ecourile din viețile-zbucium. Ele sunt niște amintiri, despre noi toți și uitările noastre nevinovate, că na, astăzi suntem prinși de evoluția și problematica cotidiană. Ecourile din viețile-zbucium, sunt și despre răspunsul la întrebarea: Care este cea mai frumoasă vârstă din viață? Nene, am jucat prost sau bine la viața mea și lapte gros. Și flori-fete-sau-băieți-artiști-sau-cântăreți, macao, șeptic, țurca, table, șah, pititea sau mai corect spus de-a v-ați ascunselea, am furat și cireșe și porumb, am pescuit la râmă ori cu pâine și la gârlă și pe lac, m-am dat cu trotineta până mi-am spart capul, m-am dus la cules de mure, flori de soc, alune, măceșe, mi-am făcut vacanțele la țară unde mâncam mai mulți lapte din același castron mare, cu ditamai mănăliga tăiată de mamaie cu ața, am cărat prunele cu sacii, le-am cules, am învățat în armată să culeg porumb, roșii, pepeni, să depănușez porumbul iute, să culeg capia, să sap cartofii, să torn betoane, să sap și să fac brazde. Acasă am învățat cum să car apă cu găleata pe vremea lui Ceaușescu ori să stau cu lumina oprită, că întrerupeau conducătorii curentul. Dar am învățat și să mă bucur de primul meu Pegas cu coarne și de îmbrățișările primei iubite, de nenea ăla care trecea cu înghețata pe stradă la cornet și punea cu lingura, m-am bucurat și de deliciosul șerbet ori de faptul că pot câștiga bani dacă duc sticlele și borcanele îndărăt la alimentara. Am strâns și vândut și fier vechi. După aia m-am modernizat, am trecut la categoria evoluție tehnică, la scris cărți, la schimbarea totală. Și am ajuns în străinătate unde mă aflu de peste 7 ani. Azi nu mai cumpăr bilet de autobuz și nu mai compostez biletul, așa des ca odinioară. Azi iau bilet de avion, mă urc în mașina personală, muncesc ca oricare și mă bucur de viață și de frumusețile lumii. De la 2 ore de program tv pe zi, un singur post alb-negru ori parțial color, pe aparate cu lămpi sau integrate, am ajuns la Hbo, Netflix, sofisticării soft aș zice, nu mai scriu și lipesc cu limba plicul cu scrisoarea, am whatsapp, am Facebook. Nu mai car apă cu găleata. Nu mai stau la coadă la tacâmuri. Nu mai mă joc lapte gros și nu îmi mai fac praștie cu plotog ori cu crăcan.
Despre asta, indică, e drept că pe alocuri, viața lui Tony din Ecouri, cartea scrisă de mine și republicată recent. Ecourile din viețile zbuciumate fac casă cu ecourile divine din timpuri străvechi, pentru umanitate. Am fost mulți dintre noi, câte un Tony. Ca și el, am evoluat incredibil. Alții, au fost ca Rosa, adolescenta lui iubită și bogată din America. Ca și ei, am trecut mai toți prin vieți-zbucium. Și ecourile bune sau urâte, vrem nu vrem, ne prind din urmă. Și mai că e mai bine așa. Pentru că ele ne spun că totuși, orice vârstă din viață, e frumoasă. Și copilăria și adolescența și când devii bunic și când mori chiar, pentru că sufletul tău, rămâne ecouri, pentru toți cei care vin din urmă, ca să îți ducă viața mai departe. Gata, am terminat articolul. Iar ca să înțelegeți cum trebuie să procedați ca să cumpărați cartea mea, Ecouri, trimiteți email la editura Zven din Târgoviște pe adresa zven.print@gmail.com sau sunați direct la telefonul 0765 464 304 între orele 09.00-17.00. O veți primi prin poștă sau Fan Curier, care au prețurile lor de transport, ele nu depind de noi. Mulțumesc. Și nu vă uitați ecourile.
Adrian Melicovici-scriitor 