Acum vreo jumătate de secol, locuitorii s-au adunat unul câte unul pe tărâmul pietrelor care cresc, de la Începuturi și până dincolo de niciodată sosita apocalipsă. La început, a fost prima răsuflare. Apoi, glasul timpului s-a auzit deloc molcom, în istorii care au urmat, pe cărările celor care nici astăzi, nu se încumetă dacă nu să părăsească, măcar să uite aceste locuri. Dacă privești de undeva de sus, de foarte sus, mai toate hotarele și forma locului care a tresărit liniștit, din inimi de oameni-viață, vei avea ciudata senzație că e un elefant micuț, care deși nu trăiește aici, totuși până și el ar călca printre pietrele care cresc și de-a curmezișul ierbii care nu moare niciodată. Și pentru că împlinirea epocii și a naturii-suflare trebuia să aibă un nume, i s-a spus până în ziua de astăzi, Dealul Feleacu.
Cărarea coboară ușor, într-o senzație de lin, deși știți cum e, autobuzul care poartă spre Marele Vacarm oameni-deloc-pietre, nu se mai hurducă, măcar în închipuirea celor care izbutesc să privească pe geam și mai ales, să admire. Să admire în primul rând sosirea și nesosirea anilor din trecut până în viitorul mereu cald, răbdător, până când Dealul va mai avea și alte povești de spus, în cea mai deplină tăcere. Că de aici s-a lăsat întâi Cortina și apoi, s-a ridicat spledoare până în învolburarea Someșului care traversează cel mai frumos oraș transilvan: Clujul. Cartea-roman pe care îl scriu-pasiune și nerăbdare de buchisire întru înțelegerea Ei și a celor care o poartă zilnic în suflet, se răsfoiește așa, acolo, aici, până încoace, lângă preAlpii belunezi, unde o altă liniște, scrie odată cu mine. Sunt contemporan cu Fata din spatele cortinei, de mine numită așa și de alții acum și apoi, și când tiparul va forța de neoprit carte după carte legată și așteptată, atunci explozia bucuriei sufletești se va simți fără rănească, fără să lovească, fără să uimească. Va fi explozia-lăuntrică firească a celui care scrie acum și pentru cei care au cumva prilejul să rămână veșnic în biblioteca inimii: Clipa timpului care nu moare niciodată, ca și frumusețea acestor locuri și mai ales, a inimii celei cu numele vieții..
Pe bulevardele orașului, se poartă și astăzi bătălii nu tocmai contemporane ci mereu suflete-legate de noi, de mine, de voi și de toți ceilalți. Într-o zi, deloc prea târziu, apele Someșului mă vor avea musafir, laolaltă cu Dealul care pentru multe milenii, încă va mai aștepta chemarea altora, cu pietrele lui vii cu tot și cu oamenii frumoși care nu mor niciodată. Eu sunt zilnic acolo și voi, sunteți zilnic aici. Nu există depărtare-piedică și nici stavilă în fața chemărilor. Dintr-o curte simplă, cineva face aievea cu mâna scriitorului care a scris, trăit și astăzi, rescrie. Ca și Dealul Feleacu, mereu semeț, plin de „bine ai venit”, mie, vouă, tuturor. Este un loc blând, etern și mereu primitor, unde oamenii se nasc și mor, pentru reîncarnarea-suflet, întotdeauna fericiți!
Material de Adrian Melicovici, scriitor, Italia.
Adrian Melicovici-scriitor 