Clujul văzut de pe Dealul Feleacu și Fata din spatele cortinei. Surse foto: Pinterest
Salut. Eu nu am obiceiul să mă prezint întotdeauna ca fiind scriitorul Adrian Melicovici care trăiește de cam 10 ani în Italia. Pentru cititorii fideli, fani, prieteni dar și oamenii frumoși, sunt Adrian sau mai fain îmi place, Adi. Iar pentru cei din zona Clujului cu tot ce îl înconjoară, de la Feleacu până în Florești, tot Adi m-aș dori.
Cum am scris și în postările recente, am scris cu o viteză neașteptată dar și inspirație maximă, un alt roman, în doar 40 de zile. Spre comparație, romanul șapte, scris tot de mine și lansat recent în Irlanda la Dublin, a avut nevoie de peste 5 ani. Numai că dacă vorbim despre Fata din spatele cortinei, roman care apare în această toamnă sub semnătura mea, atunci trebuie să recunosc sincer și fără rezerve că implicarea emoțională incredibilă a fost ajutor maxim pentru a finaliza un manuscris început la finele lui iulie și terminat în primele zile ale lui septembrie. Ba mai mult, a ieșit mai mare decât șapte.
Recapitulez: Romanul Fata din spatele cortinei este o poveste de iubire, imaginară, inventată dar să fim serioși, și simțită de mine. Pentru că de personajele unui film sau ale unei cărți scrise, se atașează orice autor sau actor, depinde la care caz ne referim. Mi-am intrat în rol, mai ales că Alesia ca pseudonim firav totuși, este un personaj din viața reală. Iar în spatele poveștii de iubire imaginare, stă un fapt cât se poate de real.
Ajuns la corectura cărții, înaintea editorului, m-am trezit cu o întreagă echipă de suflet care verifică și corectează împreună cu mine. Multe dintre capitole au fost citite verbal, cu personajul real, alias Alesia, față în față, pe videocall. Soția mea, Cati Florea, asemenea. Înaintea lor a fost scriitorul Constantin P. Popescu, prozator proeminent și pictor, care a realizat corectura literar-stilistică. În același timp cu el, Laura Cătălina Dragomir, a lecturat cu atenție iar apoi a realizat o prefață. Practic, pe linia Miane (Italia)- București-Feleacu de lângă Cluj și Uldecona din Spania, manuscrisul a fost corectat „la lupă” cum se spune. Și i-a „prins” pe toți viitoarea carte, evident că și pe tânăra din Feleacu, deoarece este implicată direct și ca personaj. Pe spatele cărții vom avea câteva cuvinte ale scriitorului Constantin P. Popescu iar pe coperta față, o schiță desenată cu pasiune și profesionalism de Alexandra Cioplea. Apropo, dacă vedeți ce minunății lucrează de mână Alexandra, rămâneți plăcut surprinși și sigur veți dori să aveți și voi așa ceva de purtat.
Hai să vedem ce a scris C. Popescu pentru coperta spate despre mine și roman:
Adrian Melicovici: un romantic, un etern visător, scriitorul care nu renunță la stilul splendid al unor vremuri care par să tindă spre un apus definitiv. Este ceea ce l-a consacrat de mult timp, el aflându-se deja cu acest volum la a zecea ispravă editorială. Volumul de față oferă cititorului un roman de analiză psihologică a unui examen greu, cu care se poate întâlni oricând fiecare dintre noi. Ceea ce devine cu adevărat convingător în romanul de față este o anumită formă de dârzenie a speranțelor, un fel de încăpățânare în a crede în puterile vindecătoare și regenerative ale dragostei. Meritul principal al cărții pare să fie tocmai acesta, al transmiterii unui mesaj esențial pozitiv cititorului, în ciuda relatărilor explicite ale unor suferințe umane întâlnite pe cărările vieții, dincolo de toate frontierele sociale. Adrian Melicovici, își provoacă cititorul la un examen al propriei conștiințe, prin întrebările pe care le adresează, evident, retoric. El este „entuziastul de serviciu” atât de necesar în acest prezent, devenit deja tulbure pentru întreaga omenire. Pentru că, ne spune Adrian Melicovici prin această nouă carte, valori precum dragostea, credința și speranța sunt și vor rămâne etern victorioase.
Hai să spicuim foarte parțial și din prefața realizată de Laura Cătălina Dragomir, poeta și nu numai, din Uldecona, Spania:
Melicovici nu e un scriitor ușor de explicat, ironic, în ciuda unei aparente accesibilități lipsită de încurcături. Ziarist, ca expresie profesional-vocațională, e statornic fierului identificând momentul în care o temă devine prielnică inspirației sale. Adrian Melicovici e mai mult de tâlc decât de erudiție, chiar dacă buna pregătire intelectuală nu îl lasă niciodată singur, așa cum se sesizează în romanul „Fata din spatele cortinei”.
Doar că scriitorul vrea să descifreze singur, mântuit de influențe, marile sensuri ale existenței. Cu „Fata din spatele cortinei” s-a trezit la îndemâna minții, câștigând un personaj venit din viața reală, cu o poveste pe care doar el o știa pe de rost. Adrian Melicovici a admis ceea ce se întrevedea în observațiile realiste ale persoanei devenită personaj și s-a alăturat ca să scrie. O sincronizare dezvoltată cu precizie și transformată dintr-o intenție narativă într-un text întocmit limpede, fără îngroșările, uneori șiret-stilistice, ale operelor îndelung lucrate. „Fata din spatele cortinei” s-a născut din împrejurări care l-au cerut și pe autor ca actor.
Două opinii așadar, din două stiluri diferite. Însă cum rămâne cu acele culise strecurate în titlul acestui articol? Deloc de ascuns câteva lucruri. Ca autor dar și ca om, m-am atașat peste așteptările mele de Fata din spatele cortinei din realitate. Nu neapărat afecțiunea de care suferă fără de fapt să sufere autorul a provocat asta, ci felul ei de a fi și de a vedea lucrurile. Dacă o veți întreba vreodată cum pică ploaia din cer, veți avea parte de o adevărată demonstrație de chimie și circuit al apei în natură. Dacă o veți întreba despre cum trebuie să se îmbrace un bărbat deștept, veți asculta descrieri cinematografice amestecate cu opinii de bun gust care ar putea întruni strădaniile uneori zadarnice ale vestitelor case de modă. Dacă o veți întreba cum se muncește la țară, fix în Moromeții ajungeți. Dacă o veți chestiona cum se muncește la oraș și cam ce e pe acolo, The Sun al Angliei sau Știrile Pro Tv ar păli în fața coerenței, ultraexplicațiilor, fără ă-uri repetate din discursuri lămuritor așezate din partea celei care nu de logoree este caracterizată ci de bunul gust în tot și în toate. O oră întreagă îți poate explica ce reprezintă eticheta unui produs și ce ar putea fi greșit și cum ajunge marfa aia în mâna ta și de ce la un moment dat nu ar trebui să ajungă. Și de ce nu îi plac hotelurile ci preferă pensiunile sau de ce trotuarul x este aiurea față de trotuarul y. Rămâneți cu puține soluții să o învingeți în argumente.
În ceea ce privește iubirea, e o empatică incurabilă și oricât de stil literar cu schimbări rapide la 180 de grade ar prefera, tot o romantică rămâne și tot asimilează ceea ce simte celălalt. Asimilează stări, suferințe, bucurii, griji și apoi se detașează de ele pentru ea însăși pentru ca dimineața următoare, să o ia de la capăt. Îi place tot ce face oriunde s-ar afla și falsa ei introvertire e o poveste de adormit copiii pentru cine reușește să o cunoască mai bine.
La scrierea romanului Fata din Spatele Cortinei, care e Alesia în carte, în calitate de personaj real, a stat cu mine pe videocall aproape 400 de ore. S-a arătat preocupată și curioasă dar mereu sugestivă pentru fiecare capitol scris. A citit aproape odată cu scrierea mea manuscrisul. S-a dovedit a fi o ființă imposibilă deseori, extrem de dificilă și totodată încântătoare. M-a emoționat fiecare conversație cu ea oricât de mult m-ar fi scos din sărite, în ocazii inevitabile. Sub o presiune afectiv-riscantă, cu chipul ei fix în fața mea sute de ore, am scos-o la capăt, onorabil după ce în dezordinea justă am fost ba nediplomat, ba îngrijorat, ba emoționat, ba stângaci, ba dezechilibrat de farmecul ei mai ales cerebral, ba furios, ba încântat, ba dezamăgit, ba terminat psihic, ba reinventat afectiv, ba inspirat de ea după fiecare schimb de cuvinte, mai calm sau mai tensionat pe videocall, pe whatsapp sau la telefon, ba din nou reechilibrat, și asta tot datorită ei. Adică am izbutit să finalizez manuscrisul, iar la final, am respirat deloc ușurat ci și mai preocupat. După vreo câteva zeci de oftaturi și îngândurat foarte, m-am trezit în viața reală legat de această ființă, legat pentru totdeauna. O răsfățată care are nevoie să fie răsfățată. Pentru că oricât de tare se ține ea, viața nu a răsfățat-o atât cât merita. Sper ca după ce va ieși romanul din tipare, multă lume să o iubească pentru iubirea de alt fel pe care ea o are față de toți ceilalți, aflați pe patul de spital sau nu.
Fata din spatele cortinei va fi un roman șiret siropos pentru cei care caută doar scene fierbinți. Pentru că dincolo, se află adevărul din multe vieți unde se suferă, se așteaptă resemnare sau există deja și unde mesajele datorate Alesiei pot avea un ecou dacă așteptările mele vor găsi corespondent în preferințele cititorilor.
Feleacu devine mai frumos, Clujul la fel, oamenii din orice colț al țării sau din altă parte își recapătă speranța ori învață să trăiască în secunde ceea ce nu au făcut în ani, bolnavii suferinzi vor iubi fiecare clipă pe care o mai au de trăit iar iubirea față de oricine și nu doar față de o persoană, își recapătă sensul, unul din care Fata din spatele cortinei va rămâne nemuritoare nu doar în literatură ca personaj dar și în viața reală, ca femeie și ca om.
Un material de Adrian Melicovici, autor Fata din spatele cortinei, în curs de apariție
Din păcate, se scumpesc costurile continuu, hârtia la tipar se scumpește odată la câteva săptămâni chiar, serviciile editoriale se majorează drept consecință, așa că am nevoie de un minim sprijin ca să pot face un prim pas spre ieșirea din tipare a cărții. Însă țin morțiș să public această carte toamna asta, deși mă aflu contracronometru, așa că nu voi fi ipocrit să refuz orice ajutor, că e vorba de un singur euro sau mai mult. Las aici în speranța că nu voi deranja, contul meu bancar: IBAN, Banca della Marca ( Italia) : IT81Z0708461620000000311648, Adrian Melicovici.
Adrian Melicovici-scriitor 