Nadia Fărcaș și Ecoul său…

Nadia Fărcaș, director al editurii Ecou Transilvan. Sursa foto: Profil Facebook

Există multe raze de soare, încă și din fericire, pentru noi, pământenii…mă refer la raze-suflet, care acompaniază profesionalismul desăvârșit. Vorbesc despre o ființă încă necunoscută mie și totuși, cunoscută cumva…Mă refer la Nadia, pe numele complet Nadia Fărcaș de la Clujul unde Someșul încă pare să își mai adune izvoarele-gânduri printre șuvoaie și scurgeri milenare…

Lumea cărților cumva uitată în tumultul contemporan, își regăsește drumul cu o consistență pe care numai această femeie minunată și puternică știe să o întrețină. Editura Ecou transilvan pe care o conduce nu doar cu suflet și profesionalism dar și cu pasiune, aduce la lumină poeți și scriitori contemporani cunoscuți sau necunoscuți, iar apoi, calea reușitei la unison, este deja găsită. Nadia părea și încă dă senzația că este sau era ascunsă, undeva într-un colț al bucuriilor pe care le oferă iubitorilor de povești frumoase sau lectură-pildă.

Capătă sens cam tot ce își doresc scriitorii sau poeții care poposesc în drumul lor spre succes, la Editura Ecou transilvan. Aplauzele nu sunt de complezență la evenimentele culturale ci iureș continuu întru menirea scriiturii românești, mereu frumos surprinzătoare. Nadia este neobosită și totuși, frumos obosită. Noțiunea timpului se remarcă doar ca un cuvânt banal și totuși nu prea, care deseori o încurcă. Pentru că vrea să facă mult și chiar dacă uneori este epuizată, renaște și întinerește ca femeie, ca om, ca editor. Căci ea este un editor-surpriză-placută iar cei care au cerut ajutorul său publicistic, sunt convins că mi-ar da dreptate.

Din zori de ziuă și până spre seară-noapte târziu, ea se autodepășește și astfel, ne mai povestește prin felul său de a fi și acționa despre oameni, fapte și cărți. Sigur că și ea este o specială „Fată din spatele cortinei”, și nu a doua ci prima, în inimile multora. Căci unde putea să apară oficial romanul cu același titlu, scris de mine, după ediția-probă deja solicitată, dacă nu la Cluj, de unde sunt unele personaje reale și de unde este editura Ecou transilvan? Nu știu și nu mai vreau să visez fete-cortină și nici să îmi fie visate visele. Tot ce îmi doresc este să o știu și pe Nadia femeia-vis, omul aproape de noi mereu și rătăcită măcar uneori în romantismul, încrederea și profesionalismul pe care le inspiră.

Retrasă cumva în sine, protejată de propria-i discreție și secretomanie plăcut-personală, Nadia devine așa cuget-primăvară în fiecare asemenea anotimp, inclusiv acum. Devenită dor-poveste, femeie niciodată descoperită, provoacă prin asta și mai multă emoție. Căci măcar profesional vorbind, așa obține necontenit încredere. Rafturi de cărți publicate și zeci bune de evenimente culturale cu editura Ecou Transilvan și Nadia Fărcaș în prim-plan, oferă perpetuarea speranței că românii încă iubesc cărțile și autorii români. Nadia este o femeie pe care nu știi niciodată de unde să începi să o cunoști. Nici ca profesionist nici în alt mod, indiscret dar cu bună intenție voind să faci asta. Așa se face că nemărginirea care o însoțește, ajunge să cuprindă și misterul-curiozitate de care aproape sigur nu te vei sătura. Este femeia mister și editorul potrivit întotdeauna la locul potrivit.

Deunăzi, mi-a dat de veste despre un eveniment de mare ținută, chiar din fața Teatrului național din Iași. Alteori, fie la Cluj fie la Târgu Mureș fie la Alba Iulia fie și fie ori peste hotare, Nadia merge cu inima deschisă pentru a prezenta autorii publicați. Este măsura niciodată îndeajuns a eforturilor acestei ființe-suflet. Singura modalitate prin care poti face lucruri extraordinare este sa iubesti ceea ce faci” zicea Steve Jobs. „Plăcerea muncii aduce perfecțiunea acesteia.” mai spunea și Aristotel, descoperitorul fără să aibă habar, al metafizicii.

Eu personal, sunt convins că Nadia a căzut de 7 ori dar că s-a ridicat de 8, vorba unui proverb chinezesc. Forța ei din asta vine: capacitatea de a se aduna din tot ce este pentru ceilalți, care merită atenția sa ( Doar joi, 30 martie au loc două lansări de carte prin editura Ecou transilvan a Nadiei). Și sufletul o ajută ca și caracterul deosebit să rămână dreaptă și neînvinsă în prilejuri care țin de ceea ce face ea. Îți place să scrii și crezi că o editură profesionistă și dedicată merită atenția? Atunci nu greșești deloc dacă alegi editura Ecou Transilvan, unde răbdarea, perseverența, pasiunea și seriozitatea își dau mâna prin Nadia Fărcaș. Fii sigur sau sigură că nu vei regreta alegerea editorială. Pentru că Nadia este o persoană extrem de corectă, devotată și curioasă la modul benefic să mai afle ce mai scriu frumos oamenii. Dacă mă întrebați pe mine, aș plusa dinadins spunând că Nadia (nume-poem), este ea însăși un roman de succes ori o poezie-suflet, prin tot ceea ce face. Că nu m-a pus ea nicicum să scriu ceva despre persoana ei aici și nu amestec niciodată lucrurile.

Pur și simplu am simțit că trebuie să spun și eu măcar câteva cuvinte despre Nadia și editura ei. M-a inspirat prin felul său de a veni în întâmpinarea mea și romanul Fata din spatele cortinei, este începutul fără sfârșit al unei colaborări îndelungate. Pășind optimist printre gânduri și proiecte literare, nu pot să nu fiu fericit foarte că o voi cunoaște și în viața reală pe Nadia. Și nu va trebui să îmi spună prea multe…singurul lucru pe care mi l-aș dori în momentul acela ar fi să citesc în ochii editoarei mele și a altor autori, fericire-abundă și să îi mulțumesc personal pentru ce va fi și ce se va citi … însă nu sunt pregătit de emoții…de alte emoții…dar mi le doresc, așa cum își dorește orice om care știe deja măcar puțin, despre Nadia Fărcaș.

Nu poți să nu speri ori să trăiești puțin mai împlinit dacă vrei ca ceea ce ai scris să apară prin editura Ecou transilvan, indiferent de unde ești și cine ești și dacă ești pasionat de scris. Pentru că eu cunosc deja câteva dintre prietenele Nadiei, pe una chiar și în realitate și pot să afirm că sunt ca și ea, de mare ținută. Și nu poți să nu zâmbești puțin mai fericit dacă ai cunoscut-o pe Nadia. Este clipa-dar pe care ți-o oferă amintire prezentă și poate și din viitor.

Despre femeia-vis liberă, emancipată și dorință strălucire

În numele strălucirii tale, oricine ai fi, femeie de cristal sufletesc, scriu rânduri printre gânduri. Pentru că, nu-i așa, deși poate nu te cunosc și vârsta chiar nu contează, tu poți fi mamă, iubită, vis, femeie în devenire sau tânăra dintotdeauna, fără calendar al zilelor tale, oricum nesfârșite. Căci veacurile s-au făcut milenii și apoi, nemurirea ta abundă cu nesațul dorinței peste noi toți. Peste noi, bărbații care te dorim, visăm, iubim…și femeia prezentului și a viitorului nu mai e cea de altădată, măcar în civilizațiile unde respectul față de libertatea individuală nu a murit. Așa sunt și gândesc eu, înainte să aștern câteva gânduri despre formidabila putere descendentă din Eva cea fericit păcătoasă, pentru că fără momentul procreării, lumea nu ar mai fi existat. De fapt lumile, mereu schimbătoare, din veac în veac și din epocă în epocă. Și iată-ne în secolul noului și totuși renegatelor drepturi pentru încă multe dintre femeile acestui pământ.

În viața unora, libertatea și capacitatea de a fi puternice, emancipate, romantice și nu numai, și-a spus cuvântul. În viața altora, patriarhatul medieval sau antic religios încă predomină. Să ne oprim la primele, femeile care știu să devină puternice, capabile și piloni solizi ai societăților și vremurilor prin care își netejesc pașii, sub călcâie ce se aștern rouă-viață în numele existenței normale și neîngrădite. Așa s-a zămislit Fata din Spatele cortinei și deodată cu ea, milioane de alte femei, din spatele altor cortine.

Transformată în forța din ea însăși, ajutată și de dezvoltarea personal/profesională, în lumea liberă, femeia emancipată demonstrează că este mai de ajutor celui care îi respectă secretele, sentimentele, forța creatoare și în destule cazuri, geniul, decât acelora care au impresia că ea trebuie să fie supusă oricărui necioplit cu mentalitate de grotă. Așadar, să părăsim puțin exprimarea mai sensibilă și să o spunem răspicat și rece: În societățile unde femeile nu au dreptul să fie femei, doar sclave fără prea multe drepturi, bărbații nici la cratiță nu sunt buni. Din Siberia îndepărtată și până în Afghanistan sau Iran, violurile, crimele, batjocura și desconsiderarea sunt chiar legiferate. Nu ai dreptul să fii creatoare, sexi, provocatoare în sensul bun, atrăgătoare, ai un singur drept: Să te acoperi și să te ascunzi de lume. Lumea nu așa merge înainte.

Există și în civilizațiile libere, moderne, bărbați care vor doar să distrugă personalitatea feminină, sub egoismul care trădează incapacitate. Fata din spatele cortinei și cele asemenea ei, nu fac parte din lumea care a rămas încremenită în mentalități codașe care nu fac bine nimănui. Unei relații de preuspusă dragoste, nici atât. Narcisismul care ține de ego-ul unora „de la oraș”, este un prost exemplu de durabilitate și consistență benefică în doi. Prostul te va dori întotdeauna altfel decât ești, deși te dorește fix cum ești, că altfel nu s-ar opri la tine. Dacă vrei doar sex și statul la cratiță de la o femeie inteligentă, practică și sensibilă, atunci ori ești prost, ori în cartierul de unde ai venit pe cai mari, crezi tu, ai auzit povești ireale despre femeia-forță pe care nu le vei înțelege niciodată. Viața nu poate fi luată de la zero distrugând personalitatea cuiva.

Fata din spatele cortinei este și mesajul libertății și dârzeniei, nu doar ființa visată de Grig, în romanul cu același nume pe care l-am scris vara trecută și a cărui apariție secundă și oficială urmează în foarte puține săptămâni. Fata din spatele cortinei este mai sănătoasă decât cei care nu au problema ei din realitate și îi duc insistent de stresant grija. Fata din spatele cortinei trăiește la cote maxime: Se plimbă, se întâlnește cu prietenii de o viață, merge cu personajul real Larisa la o pizza, are hobby-uri care o distrag de la amenințarea problemei sale descoperită acum vreo 3 ani, merge la serviciu, cântă, râde, dansează, visează, are doruri și nu se lasă bătută. Este mereu victorioasă și, de aceea, inepuizabilă. Așa sunt femeile emancipate, nu doar ea, care nu se rătăcesc între prejudecăți fanatic religioase, nu își uită propria lume și pe cei cu care a crescut de mică, pentru pretențiile vreunui rătăcit moral, nu uită să viseze, să arate bine și să fie independente financiar, fac posibil orice, neostenite și fără frica de muncă susținută. Fata din spatele cortinei merge înainte și o face mult mai bine decât alte femei, deseori fricoase sau speriate de pilde false, care de fapt, nu au fost niciodată valabile.

Și da, Fata din spatele cortinei este o romantică desăvârșită, chiar dacă nu o recunoaște.

Dar să recapitulăm: Cine este Fata din spatele cortinei? În primul rând este personajul real din romanul cu același nume, sub semnătura mea, care trăiește în zona Clujului, născută în istoricul Feleacu. Dincolo de ea, se află milioane de alte fete din spatele cortinelor despre care nu s-a scris în cărți. Sau nu suficient.

Eu nu îi fac reclamă aici Alesiei ( Fata din spatele cortinei) ci libertății feminine și farmecului pe care îl reprezintă sau îl poate reprezenta femeia, la orice vârstă. Mai mult te îmbătrânesc constrângerile, condiționările, compromisurile nocive, decât anii.

Aseară treceam pe lângă lacul care se numește Revine, în drum spre job. Strălucirea femeii-dorință s-a făcut iarăși contur, în acel întuneric, asistat de luminile care se reflectau de la stâlpi, de jur împrejur. La fel ca în realitate și ca în carte. Și apoi, am avut senzația că de jur împrejurul lacului, sunt sute de străluciri-dorință. O iluzie de moment, dar un adevăr de preferat.

Editura Ecou transilvan de la Cluj mă va ajuta cu republicarea acestui roman, o să vă spun mai multe. În carne și oase, chiar acolo, anul acesta.

În viața mea și alături de mine, se află personajul Mara, o altă forță a splendorii feminine. În spatele editurii mai sus amintite, se află altă ființă, puternică și încântătoare, despre care voi vorbi cu o altă ocazie și nu doar o dată. Între paginile cărții mele, se află și bărbați minunați, de fapt, personaje reale pe care le veți vedea în carne și oase cu ocazia lansării de la Cluj. Iar în viața de toate zilele, sunt umbre-discrete-strălucire, pe care trebuie doar să le descoperim. Aceasta este lumea normală.

Până atunci, să ne bucurăm de verdele fotografiei alăturate și mai ales, de „Fata în verde” la un moment dat, care a inspirat un roman al luptelor între reciprocități, vise, speranțe, răscruci, personalități.

Vă îmbrățișez.

Ultimele mele precizări despre „Fata din spatele cortinei”, autor subsemnatul

Dragi prieteni, vă aflați înaintea lecturării unui roman de dragoste, primul de acest gen, scris de mine. Povestea imaginară de iubire din carte, acoperă un fapt inspirat din realitate. Acțiunea se desfășoară în zona Feleacu-Cluj Napoca, mai ales. Tânăra care este personaj principal al romanului, există în viața reală și este o femeie tare plăcută, cultă, educată. A fost oaspetele nostru, al meu și al soției mele mai exact, câteva zile, timp în care am avut bucuria să îi cunosc atât personalitatea cât și alte trăsături remarcabile. Am rămas prieteni foarte buni și vorbim des.

Cititorul trebuie să înțeleagă de la bun început că dincolo de povestea de dragoste imaginară, se află mesaje de o importanță vitală pentru oameni care au nevoie de ceea ce transmite Alesia, devenită Fata din spatele cortinei. Se mai află lumea aceea reală și oamenii cu tot soiul de probleme care ar trebui să creadă mai mult în ei și în fiecare clipă pe care o mai au de trăit. Scenele fierbinți de amor din carte sunt pură ficțiune și ele se întâmplă și-așa mai mult în visele personajului Grig. În viața reală, fata din Feleacu a colaborat cu mine permanent, ajutând primordial la scrierea acestui roman sensibil. Acțiunea reală dar și fictivă, se defășoară în anul 2022. Emoția cu care am scris în 40 de zile această carte, a fost fantastică. Ca autor, am gândit cam cât merită și cum anume să fie iubită Alesia, nu neapărat pentru puterea cu care își stăpânește problema personală dar mai ales pentru cât poate însemna în viața vreunui bărbat inteligent. Și nu doar ea. Pentru că prietena noastră este și un mesaj, în spatele căruia se află milioane de alte ființe.

Evident, multe lucruri din roman sunt și reale, plimbările, informațiile despre anumite locuri, afecțiunea inspirată, dar ne oprim aici. Sunt multe de spus și hai să vedem cum anume a început povestea Fetei din spatele cortinei. Încă puțin și iese din tipare prin Editura Zven.

Adrian Melicovici, autor Fata din spatele cortinei

Va capta atenția povestea începută lângă Cluj? Parțial din culisele scrierii cărții

Clujul văzut de pe Dealul Feleacu și Fata din spatele cortinei. Surse foto: Pinterest

Salut. Eu nu am obiceiul să mă prezint întotdeauna ca fiind scriitorul Adrian Melicovici care trăiește de cam 10 ani în Italia. Pentru cititorii fideli, fani, prieteni dar și oamenii frumoși, sunt Adrian sau mai fain îmi place, Adi. Iar pentru cei din zona Clujului cu tot ce îl înconjoară, de la Feleacu până în Florești, tot Adi m-aș dori.

Cum am scris și în postările recente, am scris cu o viteză neașteptată dar și inspirație maximă, un alt roman, în doar 40 de zile. Spre comparație, romanul șapte, scris tot de mine și lansat recent în Irlanda la Dublin, a avut nevoie de peste 5 ani. Numai că dacă vorbim despre Fata din spatele cortinei, roman care apare în această toamnă sub semnătura mea, atunci trebuie să recunosc sincer și fără rezerve că implicarea emoțională incredibilă a fost ajutor maxim pentru a finaliza un manuscris început la finele lui iulie și terminat în primele zile ale lui septembrie. Ba mai mult, a ieșit mai mare decât șapte.

Recapitulez: Romanul Fata din spatele cortinei este o poveste de iubire, imaginară, inventată dar să fim serioși, și simțită de mine. Pentru că de personajele unui film sau ale unei cărți scrise, se atașează orice autor sau actor, depinde la care caz ne referim. Mi-am intrat în rol, mai ales că Alesia ca pseudonim firav totuși, este un personaj din viața reală. Iar în spatele poveștii de iubire imaginare, stă un fapt cât se poate de real.

Ajuns la corectura cărții, înaintea editorului, m-am trezit cu o întreagă echipă de suflet care verifică și corectează împreună cu mine. Multe dintre capitole au fost citite verbal, cu personajul real, alias Alesia, față în față, pe videocall. Soția mea, Cati Florea, asemenea. Înaintea lor a fost scriitorul Constantin P. Popescu, prozator proeminent și pictor, care a realizat corectura literar-stilistică. În același timp cu el, Laura Cătălina Dragomir, a lecturat cu atenție iar apoi a realizat o prefață. Practic, pe linia Miane (Italia)- București-Feleacu de lângă Cluj și Uldecona din Spania, manuscrisul a fost corectat „la lupă” cum se spune. Și i-a „prins” pe toți viitoarea carte, evident că și pe tânăra din Feleacu, deoarece este implicată direct și ca personaj. Pe spatele cărții vom avea câteva cuvinte ale scriitorului Constantin P. Popescu iar pe coperta față, o schiță desenată cu pasiune și profesionalism de Alexandra Cioplea. Apropo, dacă vedeți ce minunății lucrează de mână Alexandra, rămâneți plăcut surprinși și sigur veți dori să aveți și voi așa ceva de purtat.

Hai să vedem ce a scris C. Popescu pentru coperta spate despre mine și roman:

Adrian Melicovici: un romantic, un etern visător, scriitorul care nu renunță la stilul splendid al unor vremuri care par să tindă spre un apus definitiv. Este ceea ce l-a consacrat de mult timp, el aflându-se deja cu acest volum la a zecea ispravă editorială. Volumul de față oferă cititorului un roman de analiză psihologică a unui examen greu, cu care se poate întâlni oricând fiecare dintre noi. Ceea ce devine cu adevărat convingător în romanul de față este o anumită formă de dârzenie a speranțelor, un fel de încăpățânare în a crede în puterile vindecătoare și regenerative ale dragostei. Meritul principal al cărții pare să fie tocmai acesta, al transmiterii unui mesaj esențial pozitiv cititorului, în ciuda relatărilor explicite ale unor suferințe umane întâlnite pe cărările vieții, dincolo de toate frontierele sociale.  Adrian Melicovici, își provoacă cititorul la un examen al propriei conștiințe, prin întrebările pe care le adresează,  evident, retoric. El este „entuziastul de serviciu” atât de necesar în acest prezent, devenit deja tulbure pentru întreaga omenire. Pentru că, ne spune Adrian Melicovici prin această nouă carte, valori precum dragostea, credința și speranța sunt și vor rămâne etern victorioase.

Hai să spicuim foarte parțial și din prefața realizată de Laura Cătălina Dragomir, poeta și nu numai, din Uldecona, Spania:

Melicovici nu e un scriitor ușor de explicat, ironic, în ciuda unei aparente accesibilități lipsită de încurcături. Ziarist, ca expresie profesional-vocațională, e statornic fierului identificând momentul în care o temă devine prielnică inspirației sale. Adrian Melicovici e mai mult de tâlc decât de erudiție, chiar dacă buna pregătire intelectuală nu îl lasă niciodată singur, așa cum se sesizează în romanul „Fata din spatele cortinei”.

Doar că scriitorul vrea să descifreze singur, mântuit de influențe, marile sensuri ale existenței. Cu „Fata din spatele cortinei” s-a trezit la îndemâna minții, câștigând un personaj venit din viața reală, cu o poveste pe care doar el o știa pe de rost. Adrian Melicovici a admis ceea ce se întrevedea în observațiile realiste ale persoanei devenită personaj și s-a alăturat ca să scrie. O sincronizare dezvoltată cu precizie și transformată dintr-o intenție narativă într-un text întocmit limpede, fără îngroșările, uneori șiret-stilistice, ale operelor îndelung lucrate. „Fata din spatele cortinei” s-a născut din împrejurări care l-au cerut și pe autor ca actor.

Două opinii așadar, din două stiluri diferite. Însă cum rămâne cu acele culise strecurate în titlul acestui articol? Deloc de ascuns câteva lucruri. Ca autor dar și ca om, m-am atașat peste așteptările mele de Fata din spatele cortinei din realitate. Nu neapărat afecțiunea de care suferă fără de fapt să sufere autorul a provocat asta, ci felul ei de a fi și de a vedea lucrurile. Dacă o veți întreba vreodată cum pică ploaia din cer, veți avea parte de o adevărată demonstrație de chimie și circuit al apei în natură. Dacă o veți întreba despre cum trebuie să se îmbrace un bărbat deștept, veți asculta descrieri cinematografice amestecate cu opinii de bun gust care ar putea întruni strădaniile uneori zadarnice ale vestitelor case de modă. Dacă o veți întreba cum se muncește la țară, fix în Moromeții ajungeți. Dacă o veți chestiona cum se muncește la oraș și cam ce e pe acolo, The Sun al Angliei sau Știrile Pro Tv ar păli în fața coerenței, ultraexplicațiilor, fără ă-uri repetate din discursuri lămuritor așezate din partea celei care nu de logoree este caracterizată ci de bunul gust în tot și în toate. O oră întreagă îți poate explica ce reprezintă eticheta unui produs și ce ar putea fi greșit și cum ajunge marfa aia în mâna ta și de ce la un moment dat nu ar trebui să ajungă. Și de ce nu îi plac hotelurile ci preferă pensiunile sau de ce trotuarul x este aiurea față de trotuarul y. Rămâneți cu puține soluții să o învingeți în argumente.

În ceea ce privește iubirea, e o empatică incurabilă și oricât de stil literar cu schimbări rapide la 180 de grade ar prefera, tot o romantică rămâne și tot asimilează ceea ce simte celălalt. Asimilează stări, suferințe, bucurii, griji și apoi se detașează de ele pentru ea însăși pentru ca dimineața următoare, să o ia de la capăt. Îi place tot ce face oriunde s-ar afla și falsa ei introvertire e o poveste de adormit copiii pentru cine reușește să o cunoască mai bine.

La scrierea romanului Fata din Spatele Cortinei, care e Alesia în carte, în calitate de personaj real, a stat cu mine pe videocall aproape 400 de ore. S-a arătat preocupată și curioasă dar mereu sugestivă pentru fiecare capitol scris. A citit aproape odată cu scrierea mea manuscrisul. S-a dovedit a fi o ființă imposibilă deseori, extrem de dificilă și totodată încântătoare. M-a emoționat fiecare conversație cu ea oricât de mult m-ar fi scos din sărite, în ocazii inevitabile. Sub o presiune afectiv-riscantă, cu chipul ei fix în fața mea sute de ore, am scos-o la capăt, onorabil după ce în dezordinea justă am fost ba nediplomat, ba îngrijorat, ba emoționat, ba stângaci, ba dezechilibrat de farmecul ei mai ales cerebral, ba furios, ba încântat, ba dezamăgit, ba terminat psihic, ba reinventat afectiv, ba inspirat de ea după fiecare schimb de cuvinte, mai calm sau mai tensionat pe videocall, pe whatsapp sau la telefon, ba din nou reechilibrat, și asta tot datorită ei. Adică am izbutit să finalizez manuscrisul, iar la final, am respirat deloc ușurat ci și mai preocupat. După vreo câteva zeci de oftaturi și îngândurat foarte, m-am trezit în viața reală legat de această ființă, legat pentru totdeauna. O răsfățată care are nevoie să fie răsfățată. Pentru că oricât de tare se ține ea, viața nu a răsfățat-o atât cât merita. Sper ca după ce va ieși romanul din tipare, multă lume să o iubească pentru iubirea de alt fel pe care ea o are față de toți ceilalți, aflați pe patul de spital sau nu.

Fata din spatele cortinei va fi un roman șiret siropos pentru cei care caută doar scene fierbinți. Pentru că dincolo, se află adevărul din multe vieți unde se suferă, se așteaptă resemnare sau există deja și unde mesajele datorate Alesiei pot avea un ecou dacă așteptările mele vor găsi corespondent în preferințele cititorilor.

Feleacu devine mai frumos, Clujul la fel, oamenii din orice colț al țării sau din altă parte își recapătă speranța ori învață să trăiască în secunde ceea ce nu au făcut în ani, bolnavii suferinzi vor iubi fiecare clipă pe care o mai au de trăit iar iubirea față de oricine și nu doar față de o persoană, își recapătă sensul, unul din care Fata din spatele cortinei va rămâne nemuritoare nu doar în literatură ca personaj dar și în viața reală, ca femeie și ca om.

Un material de Adrian Melicovici, autor Fata din spatele cortinei, în curs de apariție

Din păcate, se scumpesc costurile continuu, hârtia la tipar se scumpește odată la câteva săptămâni chiar, serviciile editoriale se majorează drept consecință, așa că am nevoie de un minim sprijin ca să pot face un prim pas spre ieșirea din tipare a cărții. Însă țin morțiș să public această carte toamna asta, deși mă aflu contracronometru, așa că nu voi fi ipocrit să refuz orice ajutor, că e vorba de un singur euro sau mai mult. Las aici în speranța că nu voi deranja, contul meu bancar: IBAN, Banca della Marca ( Italia) : IT81Z0708461620000000311648, Adrian Melicovici.

Cu manuscrisul gata finalizat, un roman de suflet pentru Feleacu’ tot de suflet cu Cluj cu tot

Surse foto: Pinterest și bialog.ro. Imagine din comuna Feleacu’, județul Cluj

Ieri am terminat de scris cel mai frumos roman al meu, care o să apară în viitorul nu tocmai îndepărtat. Așa cred eu, că e cel mai frumos din tot ce am publicat. Va fi a zecea mea carte scrisă. Dar și cea în care am pus la bătaie, fără să mă străduiesc și chinui de fapt, suflet fără margini, trăiri care vor insufla multor cititori sper eu, alte trăiri. Pentru că acțiunea se desfășoară în zona Feleacu-Cluj. Este inspirat dintr-un fapt real care pe mine cel puțin, mă va marca toată viața. Este ceva așternut cu pasiune, strângere de inimă, teamă dar și bucuria că am reușit să devin foarte dornic să ajung anul viitor în cea mai frumoasă și veche așezare din județul Cluj. Romanul pe care l-am intitulat Fata din spatele cortinei are ca protagonistă și subliniez, personaj principal, o ființă din viața reală, care a copilărit și s-a autoeducat mai ales, în strălucitoarea istorie a așezării străvechi și plină de povești frumoase, încă nespuse. Este un roman de dragoste, poveste imaginară însă acompaniată de mărturii incredibile care se află dincolo de iubirea din carte. Pentru că fata din realitate se confruntă cu o problemă la fel de reală, pe care o stăpânește într-un mod extraordinar fără ca cineva să bănuiască bătăliile ei niciodată date în vileag.

E suficient să o cunoști doar preț de câteva minute pe tânăra din zonă ca să te întrebi, privind-o mai mult sau mai puțin discret în ochii ei minunați: Dar tu unde ai fost până acum? Vorbește despre Feleacu’ cu atâta mândrie și plăcere, că mintenaș îți trece prin cap să vezi locul acela unic în țară. Vorbește despre oamenii de acolo cu drag și niciodată până să apară această nouă carte a mea, nimeni nu va cunoaște cine le apără istoria, tradiția, frumusețea sufletească, omenia și iubirea față de tot ce înconjoară dealul acela mare cât un munte și semeț ca o Geneză continuă. Iar eu, voi ajunge negreșit la Feleacu’ și în Clujul la fel de drag, unde măcar o parte dintre bulevarde și câte o bucată de trotuar par parcă mai încărcate-mister-frumusețe de pașii celei despre care veți citi în foarte puține luni.

Manuscrisul, abia finalizat, l-am scris din Italia, unde locuiesc. Și unde minunăția de om simplu, Alesia pe numele din carte, alias de fapt Fata din spatele cortinei, se desfășoară ca un evantai de suflet pentru alte suflete. Te răcorește modestia și splendoarea din felul de a fi al micuței de la Feleacu’, pentru că deși nu mai e o adolescentă, statura o trădează însă personalitatea și felul de a fi, copleșește orice om, atâta e de plăcută cunoașterea ei îndeaproape. Imaginar, trăiește o poveste de dragoste neîmpărtășită cu personajul Grig, unde totuși, ca autor, am completat cu parțial lupta pentru ea însăși din viața reală. Fata din spatele cortinei este cea care se regăsește în bătăliile multor semeni care au nevoie măcar de o îmbrățișare în clipele disperării sau rătăcirii cauzate de afecțiuni care nici măcar la speranță nu mai îndeamnă.

Fata din spatele cortinei nu e niciodată falsă, nici în carte, nici în realitate. Este așa cum trebuie, sinceră, corectă, echilibrată și incredibil de empatică cu cei care ajung din nefericire, necăjiți și nu numai, pe holurile spitalului CFR din Cluj… Fata din spatele cortinei se dezvăluie amalgam de senzații și inspirații pentru orice scriitor care îi cunoaște măcar o mică parte din povestea existenței.

Răutăcioșii sau sarcasticii de serviciu vor spune ori în gând, ori direct, că autorul are o afecțiune cam anormală pentru o simplă localnică din Feleacu’. Așa, și? Dacă nu ar exista pasiunea, măcar un dram de sentimente, inteligența și nu numai, nu s-ar putea scrie o asemenea carte. Însăși soția mea admiră trăirile, receptivitatea, locurile descrise de Alesia dar mai ales inspirația pe care nu am mai avut-o niciodată când am scris o carte. Și da, vom veni împreună, să vedem totul din tot ce se poate, de la Feleacu’ până în istoriile Clujului și negreșit, vom trece și pe lângă spitalul unde oamenii trebuie să trăiască încrezători și să zâmbească măcar o secundă fericiți, până la ultima suflare.

Fata din spatele cortinei va pleca spre mii de cititori, încetul cu încetul, nu dintr-o dată. Și nu se va da înapoi să așeze între paginile sale măcar o fotografie sau două cu Dealul dealurilor, cu pietrele trovanți care cresc în cea mai lină tăcere, cu ce are mai sugestiv locul acela fantastic de unde a început povestea imaginară de dragoste.

Nu a fost ușor să comunic cu personajul din realitate dar îi mulțumesc infinit pentru toată deschiderea avută față de mine. Frumușica micuță de la Feleacu’- a fost în contact aproape zilnic cu mine, m-a ajutat să înțeleg lucruri extraordinare, care se află dincolo de iubirea imaginată în carte. Sunt mesaje pentru toți ceilalți. Pentru că cineva a visat-o, în roman și apoi ea a visat un vis. Chiar așa! Toți avem dreptul la vise frumoase! Toți! Toți avem dreptul să iubim, să ne fie dor, să ne bucurăm de fiecare zi, să luptăm cu problemele noastre care par distructive pentru că orice om are dreptul să închidă ochii fericit, fie că pleacă spre Rai din cauze naturale ori răpus de boli nedorite.

Îmi iubesc maxim personajul și îl ador în viața reală. N-ai cum altfel! N-ai cum! Nu există alternative față de ea, decât să o iubești în primul rând ca om și apoi, care are mai mult curaj dar mai ales inteligență și ca femeie. O îmbrățișezi măcar cu gândul pentru ardoarea cu care iubește dreptatea, adevărul, simplitatea fiecărei clipe care urmează și mai ales, ne îndeamnă pe toți să facem asta.

Clujul l-am mai văzut și o să îl mai văd când va fi momentul lansării oficiale a cărții. Însă mi-ar plăcea să iau autobuzul, să urc colinele acelea ca oricare suflet de om, care merge la oraș ori cu treburi, ori să admire și de departe locul frumos despre care scriu și de unde se vede peisajul de vis al comunității de oameni minunați, cum îi descrie ea de câte ori stăm de vorbă.

În carte, Fata din spatele cortinei este iubită și dorită. Sentimental sau afectiv. În realitate, merită prețuită și de asemenea, iubită și dorită. Căci o admiri și când îți zice nu dacă îi ceri ceva și o transformi în muza-iubire-de-semeni dacă îți spune da. Forța din viața reală a Fetei din spatele cortinei, este cu mult peste cea din carte. Nu știu dacă am reușit să mă ridic prin ce am scris la ceea ce merită această ființă. Pentru că viața bate cartea. Înțelegeți ce zic?

La Feleacu, o inimă bate pentru ea însăși dar întotdeauna și pentru ceilalți. Dorințele ei, sunt și ale milioanelor de femei care au dreptul să fie visate și iubite. Mesajele pe care le transmite mai departe de povestea de dragoste uimitoare sper eu, a cărții, sunt pentru toți ceilalți. În roman, nu e o iubire fracțiune de secundă ci una cerebrală, care te face să te gândești de 10 ori la cine este de fapt și cum este Fata din spatele cortinei. Și mai ales, te determină să te meriți întâi pe tine ca să meriți pe alții. Să te iubești și ajuți întâi pe tine ca să poți iubi și ajuta pe alții. În spatele cortinei, se ascund nu doar poveștile ei ci și ale tuturor. Romantismul uneori exagerat pentru cititorii neatenți ai viitoarei mele cărți, riscă, e drept, să determine concluzii pripite. Dar mai bine chiar și așa, decât să ocolești incredibila lecție de viață pe care cu generozitate deloc reținută și mai ales cu empatie, mi-a dăruit-o Fata din spatele cortinei de la Feleacu’.

Romanul va putea fi citit în puține luni și pe la anul, autorul, alături de soția lui, va veni și la Feleacu’ și Cluj. Ca să o mai îmbrățișeze odată pe micuța de care suntem mândri și ca să respirăm aerul satelor de pe dealul dealurilor. Și de ce nu, să dăm măcar un bună ziua, bună să vă fie inima, minunaților localnici de la Feleacu’.

Adrian Melicovici, este originar din Dâmbovița și astăzi un scriitor rezident la Miane, un sat de munte din Italia. A mai publicat 9 cărți până acum, 7 romane și 2 volume de poezii. Ultima sa carte a apărut la Dublin și a fost lansată oficial pe 3 septembrie anul curent, tot în Irlanda, este vorba de romanul șapte. Care poate fi achiziționat de aici prin comandă directă de oriunde din Europa.

Adrian Melicovici este membru al Societății Scriitorilor Dâmbovițeni din anul 2009 și membru onorific al celei mai vechi instituții culturale din Italia, La Camerata Dei poeti din Italia din decembrie 2012.

A efectuat expediția Speranța Unui Vis în anul 2009 prin care a parcurs pe jos distanța de la Târgoviște la Roma, 2200 km, cu steagul României la vedere, pentru a promova imaginea țării, a tuturor românilor și a militat astfel și împotriva violenței și a discriminării.

În anul 2016 a fost premiat cu trofeul Distincțiile Revistei Itaca-Dublin pentru romanul anului 2015-Secretul Uriașului 160, secțiunea proză.

Un material de Adrian Melicovici, Italia 8 septembrie 2022 și autor al viitorului roman în curs de apariție, Fata din spatele cortinei.

De neuitat: Romanul meu „șapte”, lansat la Dublin. Întâlnirea Itaca 14, povestită nonconformist de subsemnatul

Lângă mine, ambasadorul României în Irlanda și în partea opusă, editorii Itaca Publishing House

Începutul

Poveștile frumoase ale evenimentelor de mare ținută și cu profesionalism desăvârșit scrise de Itaca Publishing House, au continuat sâmbătă, 3 septembrie, la Dublin, odată cu lansarea oficială a ultimului roman scris de mine, adică cel care are titlul simplu dar deloc întâmplător, șapte. Organizatorii s-au întrecut pe ei de această dată, fiind vorba și de mine ca invitat special, voi spune poate subiectiv, că s-au depășit ca niciodată. Eu am rămas și acum pe acolo, chiar dacă am revenit acasă, în Italia, unde trăiesc. Pot să afirm cu sinceritatea care oricum mă caracterizează, că editorii editurii Itaca Publishing House și totodată organizatori, m-au tratat ca pe o celebritate de rang internațional, deși eu nu sunt așa ceva nici pe departe. Sunt doar Adrian, completat cu numele de familie, Melicovici. Aventurile cu zboruri întârziate ale curselor aeriene, nu au lipsit. Cu vreo oră peste normal, avionul a decolat într-un final către Irlanda, la Dublin. În toiul nopții, cel care s-a ocupat îndeaproape de romanul șapte, autor subsemnatul, ne-a așteptat la Dublin Airport, unde am făcut vreo jumătate de oră până la exit. Viorel Ploeșteanu ne-a așteptat și îi mulțumim. Apoi ne-a dus la hotelul Dublin One, de unde a început frumoasa aventură propriu-zisă. Prima sperietură am tras-o de la vreo trei statui gigantice din incinta hotelului unde niște urangutani mă priveau suspect, ca și cum m-ar fi întrebat, tu cine naiba mai ești și ce cauți pe-aici? Soția mea Cati, care mă însoțește pretutindeni la lansările cărților mele, nu i-a băgat în seamă. Eu însă, da. Că așa sunt unii dintre ăștia care scriu cărți, mai sociabili, inclusiv cu statuile. Și m-am trezit că încep să merg pe partea stângă, inclusiv ca pieton pentru că nu-i așa, în Irlanda volanul și chiar pașii trebuie domnule să fie pe dreapta. Și pe o ploaie torențială apoi mocănească, a început a doua zi, când m-am trezit cu niște cafele la barul hotelului mari cât rația pe 3 zile, una bucată. Pentru a participa la lansarea cărții mele, s-au deplasat de la Paris special, Mariana, o fană mai veche de a mea, de peste 6 ani și politicianul francez care mai e și deputat, Phillipe Aragon, un tip șarmant, simpatic, educat dar care mi-a confiscat logoreea pe tot timpul șederii în Dublin. 😀

Ziua a doua- deplasarea și primele impresii

A doua zi la ora 16.40, tot pe ploaie, au venit cei care fac minuni în cultura românească din comunitatea de la Dublin, adică directoarea editurii Itaca Publishing House, Doria Șișu Ploeșteanu și evident, Viorel, tot Ploeșteanu, ca să știți. 😛 Ne-am îmbarcat în mașina lor și duși am fost fix la un restaurant patronat de ani buni de către Maria, unde era programată o masă cu invitații speciali din Italia, adică eu și Cati. Ce masă frate, că aia a fost porția pentru un pluton întreg de infanteriști aflați pe teatrul de război. Niște cafele cât ceasul din perete și farfurii cât un tablou, ne-au făcut să ne suflecăm mânecile, întru gustarea cu sârguință a bunătăților preparate de Maria și mai ales românii angajați la ea. Unii transpiră la 100 metri garduri, noi am transpirat la o tonă de mâncare. C-așa e-n tenis. După care am făcut poze, eu mi-am tras burta la momentul zâmbiți vă rog și ne-am deplasat la Theacher’s Club, unde trebuia să înceapă după ora locală 19.30, evenimentul cultural Intâlnirile Itaca, ediția 14. Bineînțeles că unii au înțeles că pentru sold-out-ul anunțat de Viorel cu vreo câteva ore înainte, trebuie să fie acolo cu peste o oră și ceva înainte. Ori au înțeles greșit ora. Nu mai contează, a fost ok. Viorel a scos din portbagaj logistica, stație, boxe, cărți, fire, etc…etc…de ziceai că urmează să concerteze în an aniversar Jethtro Tull cu Ian Anderson în frunte cu tot. Și am intrat în locația mai sus pomenită, unde urma să se lanseze și cartea mea. Aia la care am scris peste 5 ani. Cu întreruperi pentru inventat muze ori așteptat să se termine pandemia lui pește prăjit care ne-a mâncat tuturor și banii și zilele. Însă Viorel și Doria Ploeșteanu așa procedează lunar, la fiecare Întâlnire Itaca, dar eu mă activez cu ego cu tot, că na, la mine e mai fain ca la nimenea. Și ca să descoperiți cât de important m-am simțit, eu, tocmai eu, cel care acum vreo 35 de ani, învățam diagrama fier-carbon ca să pot trata oțelurile speciale pentru tab-uri, ca muncitor mai întâi necalificat. Că între timp am scris și publicat vreo 9 cărți, aia e partea a doua. Anii trec, transformarea e inevitabilă. Deci să urmăriți și sacoul meu, ăla mai roșu așa, l-a căutat Cati prin toate magazinele, ca să dau bine la bun gust și impresie. Nu vă ascund că inclusiv „aia mică” adică blonda-personaj real din romanul meu următor l-a văzut cu o seară înainte și lasă că aflați mai multe când o fi să fie. Când m-a complimentat ușor poetul Dan Șerb, la Dublin, pentru ținută, deja am săltat nasul direct în tavan de unde am coborât rapid, pentru că tocmai sosea ambasadorul României în Irlanda, un domn elegant și care s-a arătat mai modest și mai temperat decât vulcanicul Adrian plus Melicovici, cu celălalt nume, cum vă spuneam.

Evenimentul- desfășurător de răsunet

Și s-a umplut spațiul destinat ediției 14 al Întâlnirilor Itaca, de la Theacher’s Club 1, Dublin. Pe Parnwell West etc. Mese rotunde, scaune de curtea lui Ludovic al nu știu câtelea, invitați eleganți, doamne îmbrăcate bestial și tinere prezente pentru cultură. Se celebra la punctul 1 Ziua Limbii Române, prin recitarea a câte o poezie de către poeții invitați, apoi urma punctul 2 cu prezentarea și lansarea romanului meu șapte, alături de Viorel Ploeșteanu, apoi mai urma un duet de jazz din ăla chiar super frumos auzului, nu lălăială de adormit cu radio dat drumul, servirea finger foood, adică un platou de ale gurii suficient cât să sature o secție întreagă de spital ori călătorii dintr-o cursă aeriană întârziată. Nici chiar așa, exagerez dar a fost!

Și poeții au recitat, vedeți fotografii pe aici, nu îi mai nominalizez pentru că se vor recunoaște. A fost și un irlandez care a citit o poezie de Mihai Eminescu, chiar un moment superb, a fost și „unul” care a ieșit din rând și în loc de o poezie a citit două, dar a fost iertat pentru că s-a dovedit a fi chiar un talent, alături de Maria Covaci, ale cărui versuri, numai de debutant nu ar putea să pară. Bineînțeles că a recitat din poeziile ei și poeta, scriitoarea și directoarea editurii Itaca Publishing House, Doria Șișu Ploeșteanu, care s-a așezat calmă dar vizibil emoționată să își recite splendidele creații, pe care le recomand cu mare drag.

Evident că mai pe la început a vorbit Laurențiu Mihai Ștefan, ambasadorul României în Irlanda prezent cu familia la eveniment. Nu prea vin ambasadorii așa des pe la lansări de carte însă în Irlanda există așa, un magnet, propulsat de soții Ploeșteanu, că am fost norocos să îl am prezent.

Și mi-a venit rândul să vorbesc despre cartea mea, ultima apărută, șapte, prin editura Itaca Publishing House, care a organizat totul. Mai înainte a vorbit Viorel Ploeșteanu, care mi-a făcut o prezentare de îmi venea să mă întreb dacă nu cumva am avut și vreun covor roșu așezat dinainte și eu l-am ocolit ca ‘nea Cutare, că na. Când și-a terminat discursul, am avut impresia că trebuie să mă uit eu după Adrian Melicovici, să văd: Cine este domnule ăla atât de frumos descris și profesionist apreciat? Când am realizat în scurte momente că e vorba de mine, am luat cuvântul. Nu am avut foi cu discursuri pregătite, nu am obiceiul. Ba mai mult, mi-am criticat și cartea de unul singur, ca și cum vorbeam eu cu mine în afara evenimentului. Dar cartea e frumoasă, vă spun eu. Adică e bestială na, ce să scriu și eu numai să o comandați 😛 . Adică cine citește romanul șapte de Adrian Melicovici, cu maximă răbdare și atenție, va descoperi că ce scria prin jurnalul bunicului găsit de nepotul de 12 ani, chiar face toți cei 10 euro ceruți ca preț. Sunt aproape 6 ani de scris și documentare, deci prețul e chiar mic. Așa că puteți continua să comandați cartea pe site-ul editurii Itaca Publishing House, fără probleme, că eu mă bucur să am cititori cât mai mulți. Și nu uitați că pe acel site, mai sunt alte vreo 12-14 titluri, ale altor autori, toți din Diaspora, poezie, romane, variante tipărite sau e-Book. Itaca Publishing House se străduiește să mențină limba și cultura română cu mare succes în Diaspora. Pentru că Întâlnirile Itaca 14 și lansarea romanului meu șapte, s-au concretizat într-un succes. Neașteptat.

Nu există epilog după ce părăsești Dublin și pe cei care au fondat revista Itaca, editura Itaca Publishing House, Distincțiile Revistei Itaca unde am și fost primul câștigător al trofeului înmânat în 2016 la secțiunea proză. Nu există epilog pentru că vrei întotdeauna să revii, nu doar să vezi orașul și Irlanda, dar și să participi la minunatele Întâlniri Itaca, din fiecare primă sâmbătă a lunii.

Romanul șapte care a fost lansat la Dublin, autor subsemnatul, poate fi comandat aici. Mulțumesc frumos și mă scuzați că v-am deranjat cu acest material scris cu inima și în stilul enervant caracteristic. Vă pup.

Un material scris de Adrian Melicovici

Viorel Ploeșteanu lângă mine, editor Itaca Publishing House

Doria Șișu Ploeșteanu, directorul editurii Itaca Publishing House, citind una dintre minunatele sale creații poetice în cadrul evenimentului Întâlnirile- Itaca 14

Chris Guilfoyle, chitarist al duetului făcut cu Aleka

Aleka și Chris, duetul care a concertat cel mai fain jazz adaptat posibil

Poeți din Irlanda care au recitat cu ocazia celebrării Zilei Limbii Române, lipsește cel care a recitat două poezii, las că îl vedeți mai jos imediat, nu e vina mea că a întârziat. 😀

Participanți la eveniment, oameni unul mai frumos ca altul la caracter și nu numai

Poetul care a întârziat din motive obiective, am glumit mai adineauri. Mai nou e și cititor al romanului meu și îi mulțumesc

Cu poeta Maria Covaci, o nouă amică a mea și o talentată în ale poeziei

Cu Ester, altă cititoare-participant la eveniment, mulțumesc mult

La restaurantul La Dolce Vita, doamna Maria e lângă Viorel în drepta, o scumpă de patroană, ce să mai. Mergeți acolo liniștiți, că în tot Dublin-ul nu mai găsiți așa faină locație.

De pe Dealul pietrelor spre noua poveste

Acum vreo jumătate de secol, locuitorii s-au adunat unul câte unul pe tărâmul pietrelor care cresc, de la Începuturi și până dincolo de niciodată sosita apocalipsă. La început, a fost prima răsuflare. Apoi, glasul timpului s-a auzit deloc molcom, în istorii care au urmat, pe cărările celor care nici astăzi, nu se încumetă dacă nu să părăsească, măcar să uite aceste locuri. Dacă privești de undeva de sus, de foarte sus, mai toate hotarele și forma locului care a tresărit liniștit, din inimi de oameni-viață, vei avea ciudata senzație că e un elefant micuț, care deși nu trăiește aici, totuși până și el ar călca printre pietrele care cresc și de-a curmezișul ierbii care nu moare niciodată. Și pentru că împlinirea epocii și a naturii-suflare trebuia să aibă un nume, i s-a spus până în ziua de astăzi, Dealul Feleacu.

Cărarea coboară ușor, într-o senzație de lin, deși știți cum e, autobuzul care poartă spre Marele Vacarm oameni-deloc-pietre, nu se mai hurducă, măcar în închipuirea celor care izbutesc să privească pe geam și mai ales, să admire. Să admire în primul rând sosirea și nesosirea anilor din trecut până în viitorul mereu cald, răbdător, până când Dealul va mai avea și alte povești de spus, în cea mai deplină tăcere. Că de aici s-a lăsat întâi Cortina și apoi, s-a ridicat spledoare până în învolburarea Someșului care traversează cel mai frumos oraș transilvan: Clujul. Cartea-roman pe care îl scriu-pasiune și nerăbdare de buchisire întru înțelegerea Ei și a celor care o poartă zilnic în suflet, se răsfoiește așa, acolo, aici, până încoace, lângă preAlpii belunezi, unde o altă liniște, scrie odată cu mine. Sunt contemporan cu Fata din spatele cortinei, de mine numită așa și de alții acum și apoi, și când tiparul va forța de neoprit carte după carte legată și așteptată, atunci explozia bucuriei sufletești se va simți fără rănească, fără să lovească, fără să uimească. Va fi explozia-lăuntrică firească a celui care scrie acum și pentru cei care au cumva prilejul să rămână veșnic în biblioteca inimii: Clipa timpului care nu moare niciodată, ca și frumusețea acestor locuri și mai ales, a inimii celei cu numele vieții..

Pe bulevardele orașului, se poartă și astăzi bătălii nu tocmai contemporane ci mereu suflete-legate de noi, de mine, de voi și de toți ceilalți. Într-o zi, deloc prea târziu, apele Someșului mă vor avea musafir, laolaltă cu Dealul care pentru multe milenii, încă va mai aștepta chemarea altora, cu pietrele lui vii cu tot și cu oamenii frumoși care nu mor niciodată. Eu sunt zilnic acolo și voi, sunteți zilnic aici. Nu există depărtare-piedică și nici stavilă în fața chemărilor. Dintr-o curte simplă, cineva face aievea cu mâna scriitorului care a scris, trăit și astăzi, rescrie. Ca și Dealul Feleacu, mereu semeț, plin de „bine ai venit”, mie, vouă, tuturor. Este un loc blând, etern și mereu primitor, unde oamenii se nasc și mor, pentru reîncarnarea-suflet, întotdeauna fericiți!

Material de Adrian Melicovici, scriitor, Italia.